1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 15572/2024/01 Anexa 1 Prospect Prospect: Informații pentru pacient Vertigoheel comprimate Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului - Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. - Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.. - Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4 Dacă nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic. Ce găsiți în acest prospect 1. Ce este Vertigoheel comprimate și pentru ce se utilizează 2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Vertigoheel comprimate 3. Cum să utilizați Vertigoheel comprimate 4. Reacții adverse posibile 5. Cum se păstrează Vertigoheel comprimate 6. Conținutul ambalajului și alte informații 1. Ce este Vertigoheel comprimate și pentru ce se utilizează Vertigoheel este un medicament homeopat. Vertigoheel este indicat pentru: • amețeli din diverse cauze • rău de mișcare • zgomote în urechi (tinitus) 2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Vertigoheel Nu utilizați Vertigoheel: - dacă sunteți alergic la substanțele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); • dacă sunteți însărcinată sau alăptați. Atenționări și precauții Înainte să utilizați Vertigoheel, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Copii cu vârsta sub 2 ani 2 Vertigoheel nu este recomandat pentru această grupă de vârstă. Vertigoheel împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente. Nu sunt cunoscute interacţiuni cu alte medicamente pentru Vertigoheel. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Nu luați Vertigoheel dacă sunteți gravidă sau alăptați. Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Acest medicament nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită diluțiilor homeopate. Vertigoheel conține lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. 3. Cum să utilizați Vertigoheel Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Dozele recomandate sunt: Adulți și copii cu vârstă peste 12 ani 1 comprimat de 3 ori pe zi În faza acută: 1 comprimat poate fi luat la fiecare treizeci de minute sau la fiecare oră. Nu luați mai mult de 12 comprimate pe zi. Copii între 6 și 11 ani 1 comprimat de două ori pe zi În faza acută: se poate lua 1 comprimat la fiecare oră sau la 2 ore, dar nu mai mult 8 ori pe zi. Copii între 2 și 5 ani 1 comprimat o dată sau de două ori pe zi În faza acută: se poate lua 1 comprimat la fiecare oră sau la 2 ore, dar nu mai mult 6 ori pe zi. Mod de administrare Lăsați să se dizolve comprimatul în gură înainte de a-l înghiți, cu cel puțin 30 de minute înainte de mese. Cât timp să luaţi Vertigoheel Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur, sau dacă simptomele persistă sau se agravează. 3 Dacă utilizați mai mult Vertigoheel decât trebuie Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului și să aveți la dumneavoastră cutia și comprimatele rămase. Dacă uitați să utilizați Vertigoheel Nu luați o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. 4. Reacții adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Nu se cunosc reacții adverse în urma utilizării Vertigoheel. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 5. Cum se păstrează Vertigoheel Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. MEDICAMENTELE EXPIRATE ŞI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE. 6. Conținutul ambalajului și alte informații Ce conține Vertigoheel - Substanțele active sunt: Ambra grisea, Anamirta cocculus, Conium maculatum, Petroleum rectificatum. Fiecare comprimat conține: Ambra grisea D6 30 mg Anamirta cocculus D4 210 mg Conium maculatum D3 30 mg Petroleum rectificatum D8 30 mg 4 - Celălalt component este stearat de magneziu. Cum arată Vertigoheel și conținutul ambalajului Comprimate rotunde, cu faţete, de culoare albă până la albă-gălbuie, înălțime 3,30 -3,90 mm și diametru 9,0 -9,1 mm. Cutie cu 1 flacon din polipropilenă de culoare albă, închis cu dop din polipropilenă de culoare albă, conținând 50 comprimate Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Biologische Heilmittel Heel GmbH Heel, Dr.-Reckeweg str.2-4, 76532 Baden–Baden, Baden-Württemberg, Germania Acest prospect a fost revizuit în August 2024.