AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 15721/2024/01-02-03-04 15722/2024/01-02-03-04 15723/2024/01-02-03-04 15724/2024/01-02-03-04 Anexa 1 Prospect Prospect: Informații pentru pacient Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 5 mg/1,25 mg/5 mg comprimate filmate Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 5 mg/1,25 mg/10 mg comprimate filmate Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 10 mg/2,5 mg/5 mg comprimate filmate Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 10 mg/2,5 mg/10 mg comprimate filmate perindopril arginină/indapamidă/amlodipină Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să luați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră. - - - Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți. Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală ca dumneavoastră. Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4. - Ce găsiți în acest prospect 1. 2. 3. 4. 5. 6. Ce este Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva și pentru ce se utilizează Ce trebuie să știți înainte să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Cum să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Reacții adverse posibile Cum se păstrează Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Conținutul ambalajului și alte informații 1. Ce este Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva și pentru ce se utilizează Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva este o combinație de trei substanțe active: perindopril, indapamidă și amlodipină. Este un medicament antihipertensiv utilizat în tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială). Pacienții care iau deja combinația în doză fixă perindopril/indapamidă și amlodipină sub formă de comprimate administrate separat pot utiliza în schimb un comprimat de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva, care conține cele trei substanțe active, în aceeași concentrație. Fiecare substanță activă reduce tensiunea arterială și acționează împreună pentru a vă controla tensiune arterială: - Perindopril aparține unei clase de medicamente numite inhibitori ai enzimei de conversie a - angiotensinei (ECA). Aceștia acționează prin lărgirea vaselor de sânge, ceea ce ușurează pomparea sângelui prin ele. Indapamida este un diuretic (care aparține unei clase de medicamente numite derivați de sulfonamidă cu un inel indolic). Diureticele măresc cantitatea de urină produsă de către rinichi. Cu toate acestea, indapamida este diferită de alte diuretice, deoarece determină doar o creștere ușoară a cantității de urină produsă. - Amlodipina este un blocant al canalelor de calciu (care aparține unei clase de medicamente numite dihidropiridine). Acționează prin relaxarea vaselor de sânge, astfel încât sângele să treacă mai ușor prin acestea. 1 2. Ce trebuie să știți înainte să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Nu luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva - - - - - - - - - - - - - - - dacă sunteți alergic la perindopril sau la alți inhibitori ECA, indapamidă sau alte sulfonamide, amlodipină sau alte dihidropiridine sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6), dacă ați prezentat simptome cum sunt respirație șuierătoare, umflare a feței sau limbii, senzație de mâncărime intensă sau erupții severe pe piele asociate cu terapia anterioară cu inhibitori ai ECA sau dacă dumneavoastră sau un membru al familiei a prezentat aceste simptome, în orice alte circumstanțe (o afecțiune numită angioedem), dacă aveți o afecțiune severă a ficatului sau aveți o afecțiune numită encefalopatie hepatică (boală a creierului cauzată de afecțiuni ale ficatului), dacă există suspiciuni că aveți insuficiență cardiacă decompensată netratată (retenție severă de apă, dificultăți la respirație), dacă luați medicamente non-antiaritmice care provoacă bătăi neregulate ale inimii care vă pun viața în pericol (torsada vârfurilor) dacă aveți o îngustare a valvei aortice a inimii (stenoză aortică) sau șoc cardiogen (o afecțiune în care inima dumneavoastră nu este capabilă să asigure organismului cantitatea necesară de sânge), dacă aveți insuficiență cardiacă după un infarct miocardic, dacă aveți tensiune arterială foarte mică (hipotensiune arterială severă), dacă aveți valori mici ale potasiului în sânge, dacă aveți probleme severe ale rinichilor, situație în care aportul de sânge la rinichi este redus (stenoză a arterei renale), dacă efectuați ședințe de dializă sau orice alt tip de filtrare a sângelui. În funcție de aparatul utilizat, este posibil ca Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva să nu fie potrivit pentru dumneavoastră, dacă aveți probleme moderate ale rinichilor (pentru dozele de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva în concentrațiile de 10 mg/2,5 mg/5 mg și 10 mg/2,5 mg/10 mg), dacă sunteți gravidă în mai mult de 3 luni (de asemenea, este mai bine să evitați utilizarea Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva la începutul sarcinii - vezi punctul despre sarcină), dacă aveți diabet zaharat sau funcția rinichilor afectată și urmați tratament cu un medicament pentru scăderea tensiunii arteriale care conține aliskiren, dacă ați luat sau luați în prezent sacubitril/valsartan, un medicament pentru insuficiență cardiacă, deoarece riscul de angioedem (inflamare rapidă a țesuturilor de sub piele într-o zonă precum gâtul) este crescut (vezi „Atenționări și precauții” și ”Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva împreună cu alte medicamente”). Atenționări și precauții Înainte să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: - dacă aveți cardiomiopatie hipertrofică (boală a mușchiului inimii) sau stenoză a arterei renale (îngustare a arterei care alimentează rinichiul cu sânge), dacă aveți insuficiență cardiacă sau orice alte probleme cardiace, dacă aveți creștere severă a tensiunii arteriale (criză hipertensivă), dacă aveți valori mici ale potasiului în sânge, dacă aveți o boală de colagen (o boală de piele), cum sunt lupusul eritematos sistemic sau sclerodermia, dacă aveți ateroscleroză (îngroșare a arterelor), dacă trebuie să faceți analize pentru a verifica funcționarea glandei paratiroide, dacă aveți gută, dacă aveți diabet zaharat, dacă urmați un regim alimentar cu restricție de sare sau utilizați înlocuitori de sare care conțin potasiu (o valoare bine echilibrată a potasiului în sânge este esențială), - - - - - - - - - 2 - - - - - - - - - - - - - dacă luați litiu sau diuretice care economisesc potasiu (spironolactonă, triamteren), deoarece utilizarea lor împreună cu Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva trebuie evitată (vezi „Administrarea altor medicamente”), dacă sunteți vârstnic și doza dumneavoastră trebuie crescută, dacă ați avut reacții de fotosensibilitate, dacă aparțineți rasei negre, puteți avea o incidență mai mare de angioedem (umflare a feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, care poate produce dificultăți la înghițire sau la respirație) și eficiență mai mică la reducerea tensiunii arteriale, dacă efectuați ședințe de dializă cu membrane cu flux mare, dacă aveți probleme ale rinichilor sau dacă efectuați ședințe de dializă, dacă manifestați o scădere a vederii sau durere oculară. Acestea pot fi simptome ale acumulării de lichid în stratul vascular al ochiului (efuziune coroidiană) sau ale unei presiuni mari la nivelul ochilor dumneavoastră și pot să apară în decurs de câteva ore până la câteva săptămâni de la administrarea Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva. Dacă este netratată, aceasta poate duce la pierderea permanentă a vederii. Dacă ați avut anterior o reacție alergică la peniciline sau la sulfonamide, puteți avea un risc crescut de a dezvolta o astfel de reacție, dacă aveți tulburări musculare, inclusiv dureri, sensibilitate, slăbiciune sau crampe la nivelul mușchilor, dacă aveți valori crescute anormale în sânge ale unui hormon numit aldosteron (aldosteronism primar), dacă aveți prea mult acid în sânge, ceea ce poate produce accelerarea respirației, dacă aveți insuficiență circulatorie cerebrală (tensiune arterială mică a sângelui la nivelul creierului), dacă manifestați umflare a feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului ce poate produce dificultăți la înghițire sau la respirație, care poate să apară în orice moment în timpul tratamentului, întrerupeți imediat tratamentul și adresați-vă medicului dumneavoastră. dacă luați oricare dintre următoarele medicamente, riscul de apariție a angioedemului este crescut: - - sirolimus, everolimus, temsirolimus și alte medicamente care aparțin clasei numite inhibitori racecadotril (utilizat pentru tratamentul diareii), ai mTor (utilizate pentru a evita respingerea organelor transplantate și pentru cancer), - sacubitril (disponibil sub formă de combinație în doză fixă cu valsartan), utilizat pentru tratamentul de lungă durată al insuficienței cardiace. - dacă luați oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale mari: - un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuți și sub denumirea de „sartani” – de exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveți probleme ale rinichilor asociate diabetului zaharat. - aliskiren. - linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin și alte medicamente aparținând clasei numite gliptine (utilizate pentru tratarea diabetului). Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcția rinichilor, tensiunea arterială și valorile electroliților (de exemplu, potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp. Vezi și informațiile de la punctul „Nu luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva”. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda analize de sânge pentru a verifica dacă aveți valori mici ale sodiului sau potasiului sau valori mari ale calciului. Trebuie să-i spuneți medicului dumneavoastră dacă credeți că sunteți (sau ați putea rămâne) gravidă. Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva nu este recomandat la începutul sarcinii și nu trebuie utilizat dacă sunteți gravidă în mai mult de 3 luni, deoarece, dacă este utilizat în acest stadiu al sarcinii, vă poate afecta grav copilul (vezi „Sarcina și alăptarea”). De asemenea, trebuie să-l informați pe medicul dumneavoastră sau personalul medical când luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva: - - dacă urmează să vi se efectueze anestezie și/sau intervenție chirurgicală, dacă ați avut de curând diaree sau vărsături sau dacă sunteți deshidratat, 3 - - - dacă urmează să efectuați ședințe de dializă sau afereză LDL (care vă îndepărtează colesterolul din sânge cu ajutorul unui aparat), dacă urmează să efectuați un tratament de desensibilizare pentru reducerea efectelor alergiei la înțepăturile de albină sau viespe, dacă urmează să vi se efectueze un examen medical care necesită injectarea unei substanțe de contrast care conține iod (o substanță care face ca organele, cum sunt rinichiul sau stomacul, să fie vizibile la razele X) Sportivii trebuie atenționați că Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva conține o substanță activă (indapamida) care poate determina pozitivarea testelor antidoping. Copii și adolescenți Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva nu trebuie administrat la copii și adolescenți. Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Nu luați aliskiren (utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale mari) dacă aveți diabet zaharat sau probleme ale rinichilor. - - Nu trebuie să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva împreună cu: - litiu (utilizat pentru tratamentul afecțiunilor mentale cum sunt mania, tulburarea maniaco- depresivă și depresia recurentă), diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu, alte medicamente care pot crește valoarea potasiului în corp (cum sunt heparina, un medicament utilizat pentru subțierea sângelui pentru a preveni formarea de cheaguri de sânge; trimetoprim și co-trimoxazol, cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol, medicament utilizat pentru tratamentul infecțiilor cauzate de bacterii), dantrolen (perfuzie) utilizat pentru tratamentul hipertermiei maligne în timpul anesteziei (simptome care includ febră foarte mare și rigiditate musculară), estramustină (utilizată pentru tratamentul cancerului), - - medicamente administrate cel mai frecvent pentru tratamentul diareei (racecadotril) sau pentru a evita respingerea organelor transplantate (sirolimus, everolimus, temsirolimus și alte medicamente care aparțin clasei denumite inhibitori ai mTor). Vezi pct. „Atenționări și precauții”, sacubitril/valsartan (utilizat pentru tratamentul de lungă durată al insuficienței cardiace). Vezi pct. „Nu luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină” și „Atenționări și precauții”, alte medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mari: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și blocanți ai receptorilor de angiotensină. - - Tratamentul cu Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva poate fi influențat de administrarea altor medicamente. Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă modifice doza și/sau să ia alte măsuri de precauție. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă luați oricare dintre următoarele medicamente, deoarece pot fi necesare precauții speciale: - alte medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, inclusiv blocanți ai receptorilor angiotensinei II (BRA), aliskiren (vezi și informațiile de la punctele „Nu luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva” și „Atenționări și precauții”), diuretice (medicamente care cresc cantitatea de urină produsă de către rinichi), diuretice care economisesc potasiu utilizate pentru tratamentul insuficienței cardiace: eplerenonă și spironolactonă în doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi, - - medicamente anestezice, - - - metadonă (utilizată pentru tratamentul dependenței), substanțe de contrast iodate, bepridil (utilizat pentru tratamentul anginei pectorale), 4 - medicamente utilizate pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii (de exemplu, dofetilidă, ibutilidă, bretilium, cisapridă, difemanil, procainamidă, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol, verapamil, diltiazem (medicamente pentru inimă), digoxin sau alte glicozide cardiace (pentru tratamentul afecțiunilor inimii), antibiotice utilizate pentru tratamentul infecțiilor cauzate de bacterii (de exemplu, rifampicină, eritromicină, claritromicină, sparfloxacină, moxifloxacină), - - - - medicamente antifungice (de exemplu, itraconazol, ketoconazol, amfotericină B administrată - - - - - - - - injectabil), alopurinol (pentru tratamentul gutei), antihistaminice utilizate pentru tratamentul reacțiilor alergice, cum este febra fânului (de exemplu, mizolastină, terfenadină, astemizol), corticosteroizi utilizați pentru tratamentul diferitelor afecțiuni, inclusiv astmul broșic sever și poliartrita reumatoidă și medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ibuprofen) sau doze mari de salicilați (de exemplu, acid acetilsalicilic, o substanță prezentă în multe medicamente utilizate pentru ameliorarea durerii și scăderea febrei, precum și pentru prevenirea coagulării sângelui), imunosupresoare (medicamente utilizate pentru controlul răspunsului imun al organismului dumneavoastră) pentru tratamentul afecțiunilor autoimune sau după operații de transplant (de exemplu, ciclosporină, tacrolimus), tetracosactidă (pentru tratamentul bolii Crohn), săruri de aur, în special administrate intravenos (utilizate pentru tratamentul simptomelor poliartritei reumatoide), halofantrină (utilizată pentru tratamentul unor anumite tipuri de malarie), baclofen utilizat pentru tratamentul rigidității musculare, care apare în boli cum este scleroza multiplă, - medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt insulina sau metformin, - calciu, incluzând suplimentele care conțin calciu, - laxative stimulante (de exemplu, Senna), - medicamente pentru tratamentul cancerului, - vincamină (utilizată pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor cognitive la vârstnici, inclusiv tulburările de memorie), - medicamente utilizate pentru tratamentul tulburărilor mentale cum sunt depresia, anxietatea, schizofrenia (de exemplu, antidepresive triciclice, antipsihotice, antidepresive asemănătoare imipraminei, neuroleptice (cum sunt amisulprida, sulpirida, sultoprida, tiaprida, haloperidolul, droperidolul)), pentamidină (utilizată pentru tratamentul pneumoniei), ritonavir, indinavir, nelfinavir (numite inhibitori de protează, utilizate pentru tratamentul HIV), hypericum perforatum (sunătoare), trimetoprim (pentru tratamentul infecțiilor), - - - - - medicamente utilizate pentru tratamentul valorilor scăzute ale tensiunii arteriale, a șocului sau astmului bronșic (de exemplu, efedrină, noradrenalină sau adrenalină), nitroglicerină și alți nitrați, sau alte vasodilatatoare care pot scădea suplimentar tensiunea arterială. - Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva împreună cu alimente și băuturi Persoanele care iau Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva nu trebuie să consume suc de grepfrut și grepfrut, deoarece acestea pot determina o creștere a valorilor substanței active amlodipină în sânge, ceea ce poate provoca o creștere neprevăzută a efectului Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva de scădere a tensiunii arteriale. Sarcina și alăptarea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Trebuie să-i spuneți medicului dumneavoastră dacă credeți că sunteți (sau ați putea rămâne) gravidă. 5 În mod obișnuit, medicul dumneavoastră vă va sfătui să opriți administrarea Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva înainte de a rămâne gravidă sau imediat ce aflați că sunteți gravidă și vă va recomanda să luați alt medicament în loc de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva. Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva nu este recomandat la începutul sarcinii și nu trebuie utilizat dacă sunteți gravidă în mai mult de 3 luni, deoarece, dacă este administrat după luna a treia de sarcină, vă poate afecta grav copilul. Alăptarea Spuneți medicului dumneavoastră dacă alăptați sau urmează să începeți să alăptați. Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva nu este recomandat mamelor care alăptează și medicul dumneavoastră vă poate recomanda alt tratament dacă doriți să alăptați, mai ales dacă este vorba despre un copil nou-născut sau născut prematur. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În cazul în care comprimatele vă fac să vă simțiți rău, amețit sau obosit, sau vă provoacă dureri de cap, nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje, și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră. Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva conține sodiu Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”. 3. Cum să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Înghițiți comprimatul cu un pahar cu apă, de preferat dimineața, înainte de masă. Medicul va decide doza corectă pentru dumneavoastră. Această doză este, de obicei, un comprimat administrat odată pe zi. Dacă luați mai mult Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva decât ar trebui Dacă luați prea multe comprimate, tensiunea dumneavoastră arterială poate deveni mică sau periculos de mică, asociată cu greață, vărsături, crampe, amețeală, somnolență, senzație de confuzie, oligurie (eliminarea unei cantități mai mici de urină decât normal), anurie (nu se mai produce sau elimină urină). Puteți simți ușoară stare de confuzie, senzație de leșin sau slăbiciune. Dacă scăderea tensiunii arteriale este destul de severă, poate apărea starea de șoc. Puteți avea senzația de piele umedă și rece și vă puteți pierde conștiența. Excesul de lichid se poate acumula în plămâni (edem pulmonar), provocând dificultăți la respirație care pot apărea în decurs de până la 24-48 de ore după administrare. Dacă luați prea multe comprimate de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva, solicitați imediat asistență medicală. Dacă uitați să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Este important să vă luați medicamentul în fiecare zi, deoarece tratamentul regulat este mai eficace. Cu toate acestea, dacă uitați să luați o doză de Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva, luați doza următoare la momentul obișnuit. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetați să luați Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Deoarece tratamentul pentru tensiunea arterială mare se administrează, de obicei, pe toată durata vieții, trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a întrerupe acest medicament. Dacă aveți întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 4. Reacții adverse posibile 6 Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă prezentați oricare dintre următoarele reacții adverse care pot fi grave, opriți imediat administrarea medicamentului și adresați-vă urgent medicului dumneavoastră: - respirație șuierătoare care apare brusc, durere în piept, scurtare a respirație sau dificultăți la respirație (mai puțin frecvente – pot afecta până la 1 din 100 de persoane) umflare a pleoapelor, feței sau buzelor (mai puțin frecvente) (pot afecta până la 1 din 100 de persoane) umflare a gurii, limbii și gâtului, care poate provoca dificultăți mari la respirație (mai puțin frecvente) (pot afecta până la 1 din 100 de persoane) reacții severe la nivelul pielii, incluzând erupție intensă pe piele, urticarie, înroșire a pielii pe tot corpul, mâncărimi severe, apariția de vezicule, cojirea și umflarea pielii, inflamarea mucoaselor (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică) sau alte reacții alergice (foarte rare) (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane) amețeală severă sau leșin, (frecvente) ( pot afecta până la 1 din 10 persoane) infarct miocardic (foarte rare – pot afecta până la 1 din 10000 de persoane), bătăi neregulate ale inimii care pot pune viața în pericol (cu frecvență necunoscută) inflamare a pancreasului, care poate provoca dureri abdominale și de spate severe, însoțite de senzație puternică de rău (foarte rare ) ( pot afecta până la 1 din 10000 de persoane) slăbiciune, crampe, sensibilitate sau durere la nivelul mușchilor și mai ales, dacă în același timp vă simțiți rău sau aveți temperatura crescută, acest lucru poate fi cauzat de o distrugere musculară anormală (cu frecvență necunoscută). - - - - - - - În ordine descrescătoare a frecvenței, reacțiile adverse pot include: - Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): Edem (retenție de lichide). - Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): Valori scăzute de potasiu în sânge, durere de cap, amețeli, palpitații (vă simțiți bătăile inimii), înroșire trecătoare a feței și gâtului, vertij, senzație de amorțeală sau furnicături la nivelul membrelor, afectare a vederii, vedere dublă, tinitus (senzație de zgomote în urechi), ușoară stare de confuzie din cauza tensiunii arteriale mici, tuse, dificultăți la respirație, tulburări gastro- intestinale (greață, vărsături, dureri abdominale, tulburări ale gustului, dispepsie sau dificultăți de digestie, diaree, constipație, modificări ale tranzitului intestinal, reacții alergice (cum sunt erupții trecătoare pe piele, mâncărimi), spasme musculare, senzație de oboseală, slăbiciune, somnolență, umflare a gleznelor. - Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane): Tulburări ale dispoziției, anxietate, depresie, tulburări ale somnului, tremurături, urticarie, leșin, pierdere a senzației de durere, bătăi neregulate și/sau rapide ale inimii, rinită (nas înfundat sau cu secreții abundente), cădere a părului, purpură (puncte roșii pe piele), modificări ale culorii pielii, mâncărimi pe piele, transpirații, durere în piept, dureri articulare sau musculare, dureri de spate, durere, stare generală de rău, probleme ale rinichilor, probleme la urinat, necesitate crescută de a urina în timpul nopții, creștere a numărului de urinări, impotență (incapacitatea de a obține sau menține o erecție), febră sau temperatură mare, disconfort sau mărire a sânilor la bărbați, creștere sau scădere a greutății corporale, creștere a numărului unor celule ale sângelui, valori mari ale potasiului în sânge, hipoglicemie (valori foarte mici ale zahărului în sânge), valori mici ale sodiului în sânge, care pot produce deshidratare și tensiune arterială mică, vasculită (inflamare a vaselor de sânge), reacții de fotosensibilitate (modificare a aspectului pielii) după expunerea la soare sau la radiații artificiale UVA, grupuri de vezicule pe piele, umflare a mâinilor sau picioarelor, creștere a valorilor creatininei și ureei din sânge, căderi, uscăciune a gurii. - Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): 7 Stare de confuzie, modificări ale parametrilor de laborator: valori scăzute de clor în sânge, valori scăzute de magneziu în sânge, valori crescute ale enzimelor hepatice, valori mari ale bilirubinei serice și agravare a psoriazisului, scădere sau absență a urinărilor, insuficiență renală acută. Urină închisă la culoare, senzație de rău (greață) sau stare de rău (vărsături), crampe musculare, confuzie și crize. Acestea pot fi simptome cauzate de o afecțiune numită SIHAD (secreția inadecvată de hormon antidiuretic). - Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane): Scădere a numărului de celule albe din sânge, scădere a numărului de trombocite (care determină apariția mai ușoară a vânătăilor și sângerării nazale), anemie (scădere a numărului de celule roșii din sânge), angină pectorală (dureri la nivelul pieptului, maxilarului și spatelui, apărute în urma efortului fizic și cauzate de probleme ale fluxului de sânge la nivelul inimii), pneumonie eozinofilică (o formă rară de pneumonie), umflare a gingiilor, reacții severe la nivelul pielii, incluzând erupție intensă pe piele, înroșire a pielii pe tot corpul, mâncărimi severe, apariția de vezicule, cojire și umflare a pielii, eritem polimorf (erupție pe piele care debutează frecvent cu pete roșii, însoțite de mâncărimi la nivelul feței, brațelor și picioarelor), gingii umflate, sensibile sau care sângerează, funcționare anormală a ficatului, inflamare a ficatului (hepatită), probleme severe ale rinichilor, îngălbenire a pielii (icter), umflare a abdomenului (gastrită), tulburări la nivelul nervilor care pot produce slăbiciune, furnicături sau amorțeli, tensiune musculară crescută, hiperglicemie (valori foarte mari ale zahărului în sânge), valori mari ale calciului în sânge, accident vascular cerebral posibil ca urmare a tensiunii arteriale foarte mici. - Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): Encefalopatie hepatică (o afecțiune a creierului cauzată de afectarea ficatului), aspect anormal al bătăilor inimii pe ECG; dacă aveți lupus eritematos sistemic (un tip de boală de colagen), acesta se poate agrava. Tulburări de vedere (miopie), vedere încețoșată, scădere a vederii sau durere oculară din cauza presiunii crescute (semne posibile ale acumulării de lichid în stratul vascular al ochiului (efuziune coroidiană) sau de glaucom acut cu unghi închis). Tremurături, postură rigidă, aspect de mască al feței, mișcări lente și mers împleticit și dezechilibrat. Modificare a culorii pielii, amorțeală și durere la nivelul degetelor de la mâini sau de la picioare (fenomen Raynaud). Pot să apară modificări ale parametrilor de laborator (analize de sânge). Medicul dumneavoastră vă poate recomanda analize de sânge pentru a vă monitoriza starea de sănătate. Dacă manifestați aceste simptome, adresați-vă medicului dumneavoastră cât mai repede posibil. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 5. Cum se păstrează Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. 8 Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister și cutie după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale privind temperatura de păstrare. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină și umiditate. MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Conținutul ambalajului și alte informații Ce conține Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva - Substanțele active sunt perindopril arginină, indapamidă și amlodipină. Un comprimat filmat conține perindopril arginină 5 mg echivalent cu perindopril 3,395 mg, indapamidă 1,25 mg și amlodipină 5 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Un comprimat filmat conține perindopril arginină 5 mg echivalent cu perindopril 3,395 mg, indapamidă 1,25 mg și amlodipină 10 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Un comprimat filmat conține perindopril arginină 10 mg echivalent cu perindopril 6,790 mg, indapamidă 2,5 mg și amlodipină 5 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Un comprimat filmat conține perindopril arginină 10 mg echivalent cu perindopril 6,790 mg, indapamidă 2,5 mg și amlodipină 10 mg (sub formă de besilat de amlodipină). - Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, carbonat de calciu, amidon pregelatinizat, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu și dioxid de siliciu coloidal anhidru. [5 mg/1,25 mg/5 mg și 10 mg/2,5 mg/10 mg:] Filmul conține copolimer alcool polivinilic grefat cu macrogol, talc, dioxid de titan (E171), glicerol monocaprilocaprat și alcool polivinilic). [5 mg/1,25 mg/10 mg și 10 mg/2,5 mg/5 mg:] Filmul conține opolimer alcool polivinilic grefat cu macrogol, talc, dioxid de titan (E171), glicerol monocaprilocaprat, alcool polivinilic, oxid galben de fer (E172), oxid negru de fer (E172) și oxid roșu de fer (E172). - Cum arată Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva și conținutul ambalajului [5 mg/1,25 mg/5 mg:] Comprimate filmate de culoare albă, alungite, marcate cu „TEV” pe o față și cu „2” pe cealaltă față. Dimensiunile comprimatului sunt de aproximativ 12,3 mm x 6,5 mm. [5 mg/1,25 mg/10 mg:] Comprimate filmate de culoare bej deschis, rotunde, marcate cu „TEV” pe o față și cu „3” pe cealaltă față. Diametrul comprimatului este de aproximativ 9,0 mm [10 mg/2,5 mg/5 mg:] Comprimate filmate de culoare bej deschis, alungite, marcate cu „TEV” pe o față și cu „4” pe cealaltă față. Dimensiunile comprimatului sunt de aproximativ 12,3 mm x 6,5 mm . [10 mg/2.5 mg/10 mg:] Comprimate filmate de culoare albă, rotunde, marcate cu „TEV” pe o față și cu „5” pe cealaltă față. Diametrul comprimatului este de aproximativ 9,0 mm . Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva este disponibil în blistere cu 10, 30, 90 și 100 de comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață Teva B.V. Swensweg 5, Haarlem 2031 GA, Țările de Jos 9 Fabricantul Teva Operations Poland Sp. z.o.o. ul. Mogilska 80, Kraków Polonia Actavis Ltd BLB015, BLB016 Bulebel Industrial Estate Zejtun, ZTN3000 Malta Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Belgia Bulgaria Cehia Croația Estonia Irlanda Italia Letonia Polonia Portugalia România Perindopril/Indapamide/Amlodipine Teva 5 mg/1,25 mg/5 mg filmomhulde tabletten/comprimés pelliculés/Filmtabletten Perindopril/Indapamide/Amlodipine Teva 5 mg/1,25 mg/10 mg filmomhulde tabletten/comprimés pelliculés/Filmtabletten Perindopril/Indapamide/Amlodipine Teva 10 mg/2,5 mg/5 mg filmomhulde tabletten/comprimés pelliculés/Filmtabletten Perindopril/Indapamide/Amlodipine Teva 10 mg/2,5 mg/10 mg filmomhulde tabletten/comprimés pelliculés/Filmtabletten Залпам Плюс 5 mg/1.25 mg/5 mg филмирани таблетки Zalpam Plus 5 mg/1.25 mg/5 mg film-coated tablets Залпам Плюс 5 mg/1.25 mg/10 mg филмирани таблетки Zalpam Plus 5 mg/1.25 mg/10 mg film-coated tablets Залпам Плюс 10 mg/2.5 mg/5 mg филмирани таблетки Zalpam Plus 10 mg/2.5 mg/5 mg film-coated tablets Залпам Плюс 10 mg/2.5 mg/10 mg филмирани таблетки Zalpam Plus 10 mg/2.5 mg/10 mg film-coated tablets Perindopril arginin/Indapamid/Amlodipin Teva Articel Trio 5 mg/1,25 mg/5 mg filmom obložene tablete Articel Trio 5 mg/1,25 mg/10 mg filmom obložene tablete Articel Trio 10 mg/2,5 mg/5 mg filmom obložene tablete Articel Trio 10 mg/2,5 mg/10 mg filmom obložene tablete Perindopril arginine/Indapamide/Amlodipine Teva Perindopril arginine/indapamide/amlodipine Teva 5 mg/1.25 mg/5 mg film-coated tablets Perindopril arginine/indapamide/amlodipine Teva 5 mg/1.25 mg/10 mg film-coated tablets Perindopril arginine/indapamide/amlodipine Teva 10 mg/2.5 mg/5 mg film-coated tablets Perindopril arginine/indapamide/amlodipine Teva 10 mg/2.5 mg/10 mg film-coated tablets PERINDOPRIL/INDAPAMIDE/AMLODIPINA TEVA Perindopril arginine/Indapamide/Amlodipine Teva 5 mg/1.25 mg/5 mg apvalkotās tabletes Perindopril arginine/Indapamide/Amlodipine Teva 5 mg/1.25 mg/10 mg apvalkotās tabletes Perindopril arginine/Indapamide/Amlodipine Teva 10 mg/2.5 mg/5 mg apvalkotās tabletes Perindopril arginine/Indapamide/Amlodipine Teva 10 mg/2.5 mg/10 mg apvalkotās tabletes IPAM Perindopril +Indapamida + Amlodipina ratiopharm Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 5 mg/1,25 mg/5 mg comprimate filmate 10 Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 5 mg/1,25 mg/10 mg comprimate filmate Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 10 mg/2,5 mg/5 mg comprimate filmate Perindopril arginină/Indapamidă/Amlodipină Teva 10 mg/2,5 mg/10 mg comprimate filmate Perindopril arginín/indapamid/amlodipín Teva 5 mg/1,25 mg/5 mg Perindopril arginín/indapamid/amlodipín Teva 5 mg/1,25 mg/10 mg Perindopril arginín/indapamid/amlodipín Teva 10 mg/2,5 mg/5 mg Perindopril arginín/indapamid/amlodipín Teva 10 mg/2,5 mg/10 mg Slovacia Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2024 . 11