AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1412/2009/01-02-03-04 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Glibomet 400 mg/2,5 mg, comprimate filmate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Un comprimat filmat conţine clorhidrat de metformină 400 mg şi glibenclamidă 2,5 mg. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat filmat Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu o linie mediană pe una dintre feţe, marcate cu “B” şi “1” de o parte şi de alta a liniei mediane, iar pe cealaltă faţă marcate cu “2.5”. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (non-insulino-dependent - DZNID) atunci când dieta, activitatea fizică şi tratamentul anterior cu biguanide sau sulfoniluree nu pot asigura controlul adecvat al glicemiei. 4.2 Doze şi mod de administrare Doza zilnică, modul de administrare şi durata tratamentului trebuie stabilite de către medicul curant, în funcţie de statusul metabolic al fiecărui pacient în parte (glicemie, HbA1c). Doze Se recomandă ca iniţierea tratamentului să fie efectuată cu doze mici, iar creşterea dozelor să se efectueze treptat, în funcţie de valorile glicemiei. Glibomet 400 mg/2,5 mg poate înlocui alt antidiabetic oral prescris anterior. Înlocuirea poate fi efectuată fără pauză între administrarea celor două medicamente, de preferat începând cu o doză mică care va fi ajustată ulterior, în funcţie de răspunsul metabolic al fiecărui pacient. Totuşi, dacă pacientului i s-a administrat anterior un derivat de sulfoniluree cu timp de înjumătăţire plasmatică prelungit, poate fi necesară o pauză de câteva zile pentru a scădea riscul unei hipoglicemii determinată de efectul sinergic aditiv al celor două medicamente. 1 Iniţierea tratamentului Se recomandă începerea tratamentului cu o doză de Glibomet 400 mg/2,5 mg echivalentă cu dozele anterioare individuale de metformină şi glibenclamidă; doza va fi crescută treptat, în funcţie de valorile glicemiei. În cazul unei monoterapii ineficace cu metformină sau cu sulfoniluree, doza uzuală iniţială este de un comprimat filmat Glibomet 400 mg/2,5 mg pe zi. În cazul tratamentului de înlocuire, doza iniţială este de 1-2 comprimate filmate Glibomet 400 mg/2,5 mg zilnic, în funcţie de dozele de metformină şi sulfoniluree administrate anterior. Ajustarea tratamentului Doza trebuie ajustată la intervale de 1-2 săptămâni sau mai mult, prin adăugarea unui comprimat filmat, în funcţie de valorile glicemiei. O creştere treptată a dozei poate preveni instalarea hipoglicemiei. Doza maximă recomandată Doza zilnică maximă recomandată este de 6 comprimate filmate Glibomet 400 mg/2,5 mg. Ulterior, doza zilnică trebuie scăzută treptat până la doza minimă necesară pentru a menţine controlul glicemiei. Adulţi În general, doza iniţială este de 2 comprimate filmate pe zi. Schema terapeutică depinde de doza zilnică individuală administrată, ca de exemplu: -1 comprimat o dată pe zi, la micul dejun, în cazul administrării unei doze recomandate de 1 comprimat filmat pe zi -1-2 comprimate filmate de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, în cazul administrării unei doze recomandate de 2-4 comprimate filmate pe zi -1-2 comprimate filmate de trei ori pe zi dimineaţa, la prânz şi seara, în cazul administrării unei doze recomandate de 3-6 comprimate filmate pe zi. Vârstnici Pacienţi cu vârsta de 65 ani şi peste: dozele iniţiale şi de întreţinere pentru glibenclamidă trebuie ajustate cu atenţie, pentru a reduce riscul de hipoglicemie. Tratamentul trebuie început cu cea mai mică doză disponibilă, care se creşte treptat, dacă este necesar (vezi pct. 4.4). La pacienţii vârstnici, doza de Glibomet 400 mg/2,5 mg trebuie ajustată în funcţie de parametrii funcţiei renale (se începe cu un comprimat filmat Glibomet 400 mg/2,5 mg); valorile parametrilor biochimici ai funcţiei renale trebuie monitorizate regulat (vezi pct. 4.4). Copii şi adolescenţi Glibomet 400 mg/2,5 mg nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea. Mod de administrare Comprimatele filmate trebuie administrate în timpul meselor principale. Administrarea în timpul meselor principale poate facilita îmbunăţirea tolerabilităţii gastro-intestinale. Dieta trebuie să conţină o cantitate suficientă de carbohidraţi, pentru a preveni apariţia episoadelor de hipoglicemie. 4.3 Contraindicaţii     hipersensibilitate la substanţele active (glibenclamidă, metformină), alţi derivaţi de sulfoniluree, alte sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1; diabet zaharat gestaţional; diabet zaharat de tip 1 (insulino-dependent); cetoacidoză diabetică, comă diabetică şi precomă; 2                     diabet cu episoade de acidoză lactică în antecedente; insuficienţă hepatică; insuficienţă renală sau disfuncţie renală (clearance-ul creatininei<60 ml/min); creatininemie peste 12 mg/l; în timpul tratamentului cu medicamente diuretice sau antihipertensive, care ar putea determina alterarea funcţiei renale sau în timpul administrării intravenoase a unor substanţe de contrast iodate; boli cardiovasculare severe (insuficienţă cardiacă clasa I-IV NYHA, şoc toxic sau cardiogen, infarct miocardic recent, angină pectorală instabilă, tulburări de circulaţie arterială periferică); insuficienţă respiratorie; insuficienţă corticosuprarenală; intoxicaţie acută cu alcool etilic, alcoolism cronic; restricţie hipocalorică marcată şi, în special, subnutriţie; deshidratare; infecţii severe; boli distrofice severe; hemoragii acute severe; şoc; cangrenă; sarcină şi alăptare; administrarea cu două zile înainte de sau după o intervenţie chirurgicală; porfirie; administrare concomitentă cu miconazol (vezi pct. 4.5). 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Tratamentul cu medicamente cu efect de scădere a glicemiei şi, în mod special, trecerea de la un tip de medicamente antidiabetice la altul, trebuie monitorizate de către medic. Pacienţii trebuie să respecte strict recomandările medicului în ceea ce priveşte doza, modul de administrare precum şi regimul dietetic şi activitatea fizică concomitente. Investigaţiile diagnostice de rutină (glicemie a jeun şi postprandială, HbA1c) trebuie efectuate periodic. Datorită prezenţei derivatului de sulfoniluree, utilizarea medicamentului trebuie limitată doar la pacienţii cu diabet zaharat tip 2, care nu poate fi controlat numai prin dietă. Trebuie luat în considerare posibilul debut al reacţiilor de tip disulfiram după ingestia de alcool etilic. În caz de traumatism, intervenţii chirurgicale, boli infecţioase, boli febrile, poate fi necesară instituirea temporară a tratamentului cu insulină, pentru a menţine un control metabolic adecvat. Acidoză lactică Acidoza lactică este o complicaţie metabolică rară, dar cu efecte grave (cu o mortalitate crescută în lipsa unui tratament rapid), care poate surveni datorită acumulării metforminei. Tabloul clinic al acidozei lactice include dispnee de tip acidotic, dureri abdominale şi hipotermie, urmată de comă. Parametrii de laborator relevanţi pentru diagnostic sunt scăderea pH-ul, concentraţia plasmatică a lactozei peste 5 mmol/l şi creşterea deficitului de anioni şi a raportului lactat/piruvat. Deoarece acidoza lactică poate duce la deces, imediat ce aceasta este suspicionată, trebuie întrerupt tratamentul iar pacientul trebuie internat de urgenţă. Pacienţii trebuie frecvent monitorizaţi pentru a observa orice factor sau afecţiune care ar putea favoriza sau agrava hipoxia celulară şi, astfel, să predispună la acidoză lactică. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că riscul unei astfel de situaţii este mai mare la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi/sau renală, insuficienţă cardio-respiratorie, diabet zaharat necontrolat terapeutic, intoxicaţie etilică, subalimentare prelungită, tratament cu diuretice sau în caz de tulburări gastro-intestinale. 3 Cazurile de acidoză lactică raportate la pacienţii trataţi cu metformină au apărut în special la pacienţii diabetici cu insuficienţă renală gravă. Trebuie considerată suspectă orice acidoză metabolică cu cetoacidoză evidentă la un pacient cu diabet zaharat care nu prezintă semnele unei intoxicaţii exogene (cu salicilaţi, alcool etilic, etc). Pacienţii trebuie instruiţi să recunoască simptomele acidozei lactice (anorexie, greaţă, febră, vărsături, crampe musculare, creşterea amplitudinii şi frecvenţei respiratorii, stare generală de rău, dureri abdominale, diaree, posibil stare de confuzie sau pierderea conştienţei) şi să se adreseze imediat medicului în cazul apariţiei acestora. De asemenea, pacienţii trebuie instruiţi să informeze medicul în caz de boală febrilă sau tulburări digestive concomitente. În acest caz, trebuie monitorizate cu atenţie electrolitemia, pH-ul sângelui arterial, concentraţiile plasmatice ale lactatului şi piruvatului, glicemia şi cetonemia. Deoarece chiar şi o mică modificare a funcţiei renale poate creşte considerabil riscul de acidoză lactică, este necesară evaluarea atentă a funcţiei renale înaintea iniţierii tratamentului, şi apoi periodic la intervale de cel mult 8 săptămâni în timpul primelor 6 luni de terapie şi ulterior la intervale de 6 luni. Hipoglicemie Deoarece conţine un derivat de sulfoniluree, Glibomet 400 mg/2,5 mg poate determina episoade de hipoglicemie. Tratamentul trebuie iniţiat doar în cazul în care pacientul respectă un program riguros al meselor (incluzând micul dejun). Este important ca aportul de carbohidraţi să fie regulat, deoarece riscul de hipoglicemie creşte în cazul unui program neregulat al meselor sau al unui aport insuficient sau neechilibrat de carbohidraţi. Hipoglicemia este mai probabil să apară în cazul unui aport alimentar hipocaloric, după exerciţii fizice prelungite sau intense, după consumul de alcool etilic sau în timpul administrării concomitente cu alte medicamente cu efect hipoglicemiant. Simptomele hipoglicemiei sunt: cefalee, senzaţie de foame, greaţă, fatigabilitate, insomnie, depresie, confuzie, dificultăţi în vorbire, tulburări oculare, tremor, paralizie şi parestezii, ameţeli, delir, convulsii, somnolenţă, pierderea conştienţei şi bradicardie. Datorită hipoglicemiei pot să apară: transpiraţii, anxietate, tahicardie, hipertensiune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace. Ultimele simptome pot fi absente atunci când hipoglicemia se instalează progresiv, în cazul neuropatiei autonome sau la pacienţii la care se administrează medicamente blocante beta-adrenergice, clonidină, rezerpină, guanetidină sau alte simpatomimetice. Pacienţii trebuie instruiţi să recunoască simptomele de hipoglicemie şi, în cazul apariţiei acestora, să se adreseze imediat medicului. Factorii care favorizează apariţia hipoglicemiei: - consum simultan de alcool etilic, în special în timpul mesei refuz sau incapacitate a pacientului de a coopera (mai frecvent la vârstnici) - - malnutriţie, mese neregulate sau omise, perioade de repaus alimentar sau modificarea dietei - discrepanţă între activitatea fizică şi aportul de carbohidraţi insuficienţă renală insuficienţă hepatică severă supradozaj cu Glibomet 400 mg/2,5 mg anumite tulburări endocrine: insuficienţă tiroidiană, insuficienţă hipofizară sau insuficienţă a glandei suprarenale administrare concomitentă cu anumite medicamente (vezi pct. 4.5). - - - - - Simptomele de hipoglicemie moderată, fără pierderea conştienţei sau fără manifestări neurologice trebuie corectate prin administrare imediată de zahăr. Trebuie instituite ajustarea dozelor şi/sau modificări ale programului meselor. Reacţiile hipoglicemice severe cum sunt coma, convulsiile şi alte semne neurologice constituie o urgenţă medicală şi din momentul suspectării sau diagnosticării hipoglicemiei necesită tratament de urgenţă cu glucoză administrată intravenos. Trebuie explicate pacientului şi familiei acestuia riscul apariţiei hipoglicemiei, simptomele şi tratamentul acesteia, precum şi afecţiunile predispozante. 4 Pacienţi vârstnici: Vârsta de 65 ani şi mai mare a fost identificată ca factor de risc pentru hipoglicemie la pacienţii trataţi cu sulfoniluree. La vârstnici, hipoglicemia poate fi dificil de recunoscut. Dozele iniţiale şi de întreţinere pentru glibenclamidă trebuie ajustate cu atenţie, pentru a reduce riscul de hipoglicemie (vezi pct. 4.2). Insuficienţă renală şi/sau insuficienţă hepatică Farmacocinetica şi/sau farmacodinamia Glibomet 400 mg/2,5 mg pot fi modificate la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau insuficienţă renală severă. Dacă la aceşti pacienţi apare hipoglicemie, aceasta poate fi de durată şi trebuie iniţiat un tratament corespunzător. Deoarece metformina se elimină renal, anterior iniţierii tratamentului şi periodic în cursul acestuia trebuie monitorizată creatininemia:   la pacienţii cu funcţie renală normală - cel puţin o dată pe an; la pacienţii cu valori ale creatininemiei aflate la limita superioară a valorilor normale precum şi la vârstnici - cel puţin de 2-4 ori pe an. La vârstnici s-a constatat apariţia frecventă şi asimptomatică a insuficienţei renale. Se impune precauţie în cazul unei afecţiuni renale (de exemplu la iniţierea terapiei cu medicamente antihipertensive, diuretice sau antiinflamatoare nesteroidiene). Administrarea de substanţe de contrast iodate Deoarece administrarea intravenoasă a substanţelor de contrast iodate pentru explorări radiologice (angiografie, urografie) pot determina insuficienţă renală, utilizarea clorhidratului de metformină trebuie întreruptă înainte de şi timp de 48 ore după explorare. Continuarea terapiei se va face după ce s-a stabilit prin evaluare paraclinică faptul că funcţia renală este normală (vezi pct. 4.5.). Intervenţii chirurgicale Deoarece Glibomet 400 mg/2,5 mg conţine clorhidrat de metformină, tratamentul trebuie întrerupt cu 48 ore înainte de intervenţii chirurgicale care impun efectuarea anesteziei generale sau rahianesteziei. Continuarea terapiei se va face după minimum 48 ore de la intervenţia respectivă, după ce s-a stabilit prin investigaţii paraclinice că funcţia renală este normală. La pacienţii cu deficit de G6PD tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la agravarea anemiei hemolitice. La aceşti pacienţi glibenclamida trebuie administrată cu precauţie şi trebuie luată în considerare o terapie alternativă. Deoarece Glibomet 400 mg/2,5 mg conţine clorhidrat de metformină, se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente cu medicamente cationice care se elimină prin secreţie tubulară renală (de exemplu cimetidină); administrarea concomitentă influenţează farmacocinetica clorhidratului de metformină şi, în consecinţă, se recomandă monitorizarea strictă a glicemiei (vezi pct. 4.5). La toţi pacienţii se impune o dietă cu o distribuţie adecvată a hidraţilor de carbon pe parcursul zilei şi efectuarea unui program regulat de exerciţii fizice. Pacienţii supraponderali trebuie să-şi continue dieta hipocalorică. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Interacţiuni determinate de glibenclamidă Este contraindicată administrarea concomitentă cu  miconazol (administrare sistemică sau gel bucofaringian): intensifică efectul de scădere a glicemiei, cu posibilitatea apariţiei simptomelor de hipoglicemie care pot evolua până la instalarea comei. Nu este recomandată administrarea concomitentă cu  desmopresină: determină scăderea efectului antidiuretic. Interacţiuni determinate de derivaţii de sulfoniluree, în general Nu este recomandată administrarea concomitentă cu  alcool etilic: poate determina hipoglicemii severe. Au fost raportate efecte de tip disulfiram pentru clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă, tolbutamidă. De asemenea, poate determina 5  inhibarea reacţiilor de compensare, care poate favoriza apariţia comei. Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic sau administrarea concomitentă de medicamente care conţin alcool etilic. fenilbutazonă şi derivaţi de fenilbutazonă (administrare sistemică): creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor (prin deplasarea sulfonilureelor de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice şi/sau scăderea eliminării lor). Se recomandă utilizarea unui alt antiinflamator, cu interacţiuni mai puţine sau prevenirea pacienţilor şi iniţierea automonitorizării glicemiei; dacă este cazul, pe parcursul tratamentului cu antiinflamator şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.  danazol: în cazul în care administrarea concomitentă nu poate fi evitată, în timpul tratamentului cu danazol şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.  blocante beta adrenergice: maschează unele dintre simptomele hipoglicemiei cum sunt   palpitaţiile şi tahicardia. Cele mai multe blocante beta-adrenergice neselective cresc incidenţa şi severitatea episoadelor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să îşi monitorizeze glicemia, mai ales la începutul tratamentului. fluconazol: determină prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică al derivatului de sulfoniluree, cu eventuala apariţie a manifestărilor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să îşi monitorizeze glicemia. În timpul administrării de fluconazol şi după întreruperea tratamentului, se recomandă ajustarea dozelor de antidiabetic. inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei: la pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează derivaţi de sulfoniluree, utilizarea inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei poate determina creşterea efectului de scădere a glicemiei, prin favorizarea toleranţei la glucoză. Se recomandă automonitorizarea glicemiei. Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi crescut în cazul administrării concomitente cu: inhibitori de monoamonooxidază (IMAO)  dicumarol şi derivaţii lui   sulfonamide  cloramfenicol  ciclofosfamidă  probenecid  feniramidol  salicilaţi  sulfinpirazonă  perhexilină Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi scăzut în cazul administrării concomitente cu: adrenalină contraceptive orale    barbiturice Interacţiuni determinate de metformină Nu este recomandată administrarea concomitentă cu  alcool etilic: deoarece în caz de intoxicaţie alcoolică acută există risc crescut de acidoză lactică, mai ales în caz de repaus alimentar, malnutriţie sau insuficienţă hepatică, se recomandă evitarea consumului de alcool etilic precum şi administrarea de medicamente care conţin alcool etilic.  diuretice: poate să apară acidoză lactică, determinată de metformină, ca urmare a unei  insuficienţe renale funcţionale, legate eventual de administrarea de diuretice şi, în mod special, a diureticelor de ansă. substanţe de contrast iodate: administrarea intravasculară de substanţe de contrast iodate poate determina insuficienţă renală. Aceasta poate duce la acumularea de metformină şi la acidoză lactică. Administrarea de metformină trebuie întreruptă înainte de sau în timpul investigaţiei şi 6 poate fi reluată după minim 48 de ore, numai după reevaluarea funcţiei renale, care trebuie să fie în parametrii normali.  medicamente cationice care se elimină prin secreţie tubulară renală (de exemplu cimetidină): administrarea concomitentă influenţează farmacocinetica clorhidratului de metformină; în consecinţă, se recomandă monitorizarea strictă a glicemiei, ajustarea dozei sau modificarea tratamentului antidiabetic. Interacţiuni determinate de antidiabeticele orale, în general Sunt necesare măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente cu    clorpromazină: administrarea concomitentă de clorpromazină în doze mari (> 100 mg pe zi), determină creşterea glicemiei (prin scăderea eliberării de insulină). Dacă este posibil, pe parcursul tratamentului cu neuroleptic şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic. corticosteroizi (glucocorticoizi) şi tetracosactid (administrare sistemică şi locală): determină creşterea glicemiei, asociată uneori cu cetoză (glucocorticoizii scad toleranţa la hidraţii de carbon). Dacă este posibil, se instituie tratamentul cu insulină. antagonişti β2 adrenergici: determină creşterea glicemiei. Trebuie luat în considerare faptul că biguanidele pot creşte acţiunea medicamentelor anticoagulante. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Riscuri legate de diabetul zaharat Diabetul zaharat (gestaţional sau permanent) care nu poate fi menţinut sub control terapeutic duce la creşterea incidenţei anomaliilor congenitale şi a mortalităţii perinatale. Diabetul zaharat trebuie ţinut sub control pe toată durata sarcinii, pentru a reduce riscul apariţiei anomaliilor congenitale. Riscuri legate de metformină (vezi pct. 5.3) Studiile efectuate la animale nu au demonstrat existenţa unui risc teratogen. În absenţa efectului teratogen la animale, nu este de aşteptat un efect malformativ la om. Până în prezent, substanţele responsabile de malformaţii la om, au fost teratogene la animale la cel puţin 2 specii, în studii controlate. În studiile clinice efectuate pe loturi populaţionale mici nu s-au observat efecte malformative legate de administrarea de metformină. Riscuri legate de glibenclamidă (vezi pct. 5.3) Studiile efectuate la animale nu au demonstrat existenţa unui risc teratogen. În absenţa efectului teratogen la animale, nu este de aşteptat un efect malformativ la om. Până în prezent, substanţele responsabile de malformaţii la om, au fost teratogene la animale la cel puţin 2 specii, în studii controlate. În practica clinică, până în prezent nu există date relevante care să permită evaluarea potenţialului teratogen sau a fetotoxicităţii determinate de glibenclamidă, atunci când aceasta este administrată în timpul sarcinii. Abordare terapeutică Controlul adecvat al glicemiei permite dezvoltare normală a sarcinii. Pentru aceasta, este necesară administrarea insulinei, indiferent de tipul diabetului zaharat. La femeile cu diabet zaharat preexistent care intenţionează să devină sau sunt gravide este necesară înlocuirea tratamentului oral cu insulină, imediat după instalarea sarcinii. Glibomet nu trebuie utilizat în tratamentul diabetului zaharat în timpul sarcinii. De asemenea, se recomandă monitorizarea glicemiei nou-născutului. Alăptarea La om, luând în considerare lipsa datelor cu privire la excreţia metforminei sau glibenclamidei în laptele matern şi ţinând cont de riscurile hipoglicemiei la sugar, acest medicament este contraindicat în timpul alăptării. 7 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Pacienţii trebuie avertizaţi cu privire la posibila apariţie a episoadelor de hipoglicemie. De asemenea, pacienţii trebuie informaţi asupra simptomelor de hipoglicemie şi trebuie sfătuiţi să fie precauţi când conduc vehicule sau folosesc utilaje. 4.8 Reacţii adverse Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi ordonate în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa de apariţie este definită după cum urmează: foarte frecvente >1/10; frecvente >1/100 şi <1/10; mai puţin frecvente > 1/1000 şi <1/100; rare >1/10000 şi <1/1000; foarte rare < 1/10000 şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Tulburări hematologice şi limfatice Rare: leucopenie, trombocitopenie. Foarte rare: agranulocitoză, anemie hemolitică, aplazie medulară, pancitopenie. Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente: porfirie Rare: hipoglicemie Hipoglicemia poate să apară, în special la persoanele debilitate, vârstnici, în caz de efort fizic intens, dietă neregulată sau consum concomitent de alcool etilic, disfuncţie hepatică şi/sau renală (vezi, de asemenea, pct. 4.4). Foarte rare: acidoză lactică Acidoza lactică poate să apară în timpul tratamentului cu metformină, în special la pacienţii cu factori de risc, cum sunt insuficienţă renală sau colaps cardiovascular. Acidoza lactică poate evolua rapid spre forme grave dacă nu se întrerupe imediat tratamentul şi nu se iau măsurile terapeutice adecvate. Au fost raportate cazuri de creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale acidului lactic, creşteri ale raportului lactat/piruvat, scădere a pH-ului sanguin şi hiperazotemie, cu evoluţie nefavorabilă. Acidoza lactică poate fi indusă şi de consumul concomitent de alcool etilic. De asemenea, s-a raportat scăderea absorbţiei intestinale de vitamina B12 şi implicit scăderea concentraţiei acesteia în cazul utilizării de lungă durată a metforminei. În cazul consumului concomitent de alcool etilic s-au raportat reacţii de tip disulfiram. Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: cefalee, disgeuzie Tulburări oculare La începutul tratamentului pot să apară tulburări de vedere determinate de hipoglicemie. Tulburări gastro-intestinale Frecvente: greaţă, vărsături, diaree, dureri epigastrice şi pierderea apetitului alimentar. Acestea apar cel mai frecvent la începutul tratamentului şi în majoritatea cazurilor se remit spontan. Pentru a preveni aceste simptome gastro-intestinale, se recomandă administrarea Glibomet în 2-3 prize pe zi, în timpul meselor. De asemenea, creşterea treptată a dozei poate îmbunătăţi tolerabilitatea gastro-intestinală. Tulburări hepatobiliare Cu frecvenţă necunoscută: modificări ale valorilor testelor hepatice şi hepatită; în general, acestea se remit la întreruperea terapiei cu metformină. Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat 8 Rare: dermatită alergică, prurit şi urticarie Foarte rare: angeită cutanată sau viscerală, eritem polimorf, dermatită exfoliativă, fotosensibilitate, erupţii cutanate tranzitorii. Investigaţii diagnostice: Mai puţin frecvente: creşteri mici până la moderate ale uremiei şi creatininemiei Foarte rare: hiponatriemie. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. 4.9 Supradozaj În caz de supradozaj pot să apară hipoglicemie, simptome gastro-intestinale, tulburări de comportament şi comă. În funcţie de severitate, se administrează glucoză oral sau intravenos (soluţie hipertonă de glucoză) şi se iniţiază măsurile terapeutice de susţinere a funcţiilor vitale. Administrarea de doze de metformină mult mai mari decât doza uzuală recomandată sau coexistenţa unor factori de risc poate duce la apariţia acidozei lactice. Aceasta constituie o urgenţă medicală şi trebuie tratată în spital. Cea mai eficientă metodă de eliminare a lactatului şi a metforminei este hemodializa. Clearance-ul plasmatic al glibenclamidei poate fi prelungit la bolnavii cu disfuncţie hepatică. Deoarece glibenclamida se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, aceasta nu poate fi eliminată prin dializă. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: combinaţii de antidiabetice orale, codul ATC: A10BD02 Glibomet 400 mg/2,5 mg conţine o combinaţie de glibenclamidă şi metformină. Glibenclamida este un derivat de sulfoniluree de generaţia a 2-a, activ la concentraţii plasmatice mici şi cu timp de înjumătăţire plasmatică mic. Glibenclamida determină scăderea bruscă a valorilor glicemiei prin stimularea eliberării de insulină din pancreas. Acest efect depinde de prezenţa celulelor beta funcţionale la nivelul insulelor Langerhans din pancreas. Stimularea secreţiei postprandiale de insulină are o importanţă majoră. Administrarea de glibenclamidă la pacienţii cu diabet zaharat induce creşterea răspunsului postprandial al secreţiei de insulină. Creşterea răspunsului posprandial al secreţiei de insulină şi peptid C persistă cel puţin 6 luni de la iniţierea tratamentului. Metformina este o biguanidă care creşte sensibilitatea la acţiunea insulinei (creşterea densităţii receptorilor pentru insulină, creşterea efectului post-receptor) şi scade concentraţia bazală şi postprandială a glucozei. Nu stimulează secreţia de insulină şi astfel nu determină hipoglicemie. Metformina, comparativ cu alte biguanide, prezintă o tolerabilitate mare şi un risc mic de acidoză lactică. Metformina acţionează prin 3 mecanisme: - - reduce sinteza de glucoză la nivel hepatic prin inhibarea gluconeogenezei şi a glicogenolizei; la nivel muscular stimulează captarea periferică şi utilizarea glucozei, prin creşterea sensibilităţii la insulină întârzie absorbţia intestinală a glucozei. - 9 Metformina stimulează sinteza intracelulară de glicogen prin acţiune asupra glicogen-sintetazei. Metformina creşte capacitatea de transport a tuturor tipurilor de transportori membranari ai glucozei (GLUT). De asemenea, metformina are acţiune antiagregantă plachetară şi fibrinolitică. La om, independent de acţiunea sa asupra valorii glicemiei, metformina are efecte favorabile asupra metabolismului lipidic. Acest lucru a fost dovedit prin studii clinice controlate, pe termen mediu sau lung, în care s-au administrat doze terapeutice; metformina reduce valoarea colesterolului total, LDL colesterolului şi trigliceridelor plasmatice. Metformina şi glibendamida au locuri şi mecanisme diferite de acţiune, dar efectul lor este complementar. Acţiunea combinată a celor două substanţe active, adică stimularea secreţiei de endogenă insulină determinată de sulfoniluree (acţiune pancreatică) asociată cu acţiunea directă a biguanidei la nivelul ţesutului muscular (cu creşterea marcată a utilizării glucozei - acţiune extrapancreatică) şi la nivelul ţesutului hepatic (cu reducerea neoglucogenezei) permite obţinerea unui efect sinergic aditiv. Ca urmare, pot fi administrate doze mai mici din fiecare substanţă activă; astfel, se evită stimularea excesivă a celulelor beta pancreatice, scade riscul de insuficienţă pancreatică şi creşte siguranţa administrării (incidenţă mai mică a reacţiilor adverse). 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Combinaţia metformină - glibenclamidă Biodisponibilitatea combinaţiei metformină-glibenclamidă este similară cu cea observată în cazul administrării concomitente a unui comprimat de metformină cu un comprimat de glibenclamidă. Biodisponibilitatea metforminei din combinaţie nu este influenţată de ingestia de alimente. Biodisponibilitatea glibenclamidei din combinaţie nu este influenţată de ingestia de alimente, dar viteza de absorbţie este stimulată de consumul concomitent de alimente. Absorbţia metforminei Metformina se absoarbe incomplet după administrarea orală. Se presupune că absorbţia metforminei nu este liniară. Distribuţia metforminei Legarea de proteinele plasmatice este neglijabilă. Metformina pătrunde în eritrocite. Concentraţia maximă sanguină este mai mică decât cea plasmatică şi este atinsă în aproximativ acelaşi timp. Eritrocitele reprezintă, cel mai probabil, un compartiment de distribuţie secundar. Volumul mediu de distribuţie plasmatic (Vd) variază de la 63 l la 276 l. Metabolizarea metforminei Metformina este eliminată nemodificată prin urină. La om nu s-au identificat metaboliţi. Eliminarea metforminei Clearance-ul renal al metforminei este mai mare de 400 ml/min, ceea ce indică o eliminare prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară. După administrarea orală a unei doze unice, timpul terminal aparent de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 6,5 ore. În caz de disfuncţie renală, clearance-ul renal este mic; în aeeste cazuri, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit, ceea ce duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale metforminei. Absorbţia glibenclamidei Glibenclamida se absoarbe din tractul gastro-intestinal în proporţie de 84%. Distribuţia glibenclamidei Glibenclamida se leagă în proporţie mare de albuminele plasmatice (97%), fapt care determină unele dintre interacţiunile medicamentoase. Metabolizarea glibenclamidei 10 Glibenclamida este metabolizată complet la nivel hepatic, în 2 metaboliţi. Insuficienţa hepatică scade metabolizarea hepatică a glibenclamidei, încetinind în proporţie mare eliminarea acesteia. Eliminarea glibenclamidei Glinbenclamida este excretată sub formă de metaboliţi prin bilă (60%) şi prin urină (40%), eliminarea fiind completă după 45-72 ore. Timpul terminal de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 4- 11 ore. Excreţia biliară a metaboliţilor creşte în caz de insuficienţă renală proporţional cu severitatea acesteia, până când clearance-ul creatininei ajunge la 30 ml/min. Astfel, eliminarea glibenclamidei nu este afectată de insuficienţa renală atât timp cât cleaance-ul cretininei nu scade sub 30 ml/min. 5.3 Date preclinice de siguranţă Rezultatele studiilor de toxicitate acută efectuate la şoarece şi la şobolan au evidenţiat faptul că cele două substanţe active nu au toxicitate sinergică aditivă. La şobolan şi câine, administrarea orală timp de 26 săptămâni nu a determinat mortalitate, modificarea stării clinice sau scăderea consumului de apă sau alimente. Tratamentul nu a influenţat creşterea în greutate, hematocritul, funcţia hepatică, parametrii biochimici sanguini şi urinari, greutatea şi structura macroscopică şi microscopică a organelor şi aparatelor. La animale, studiile efectuate cu metformină şi glibenclamidă nu indică efecte nocive directe asupra sarcinii, dezvoltării fetuşilor, naşterii sau dezvoltării puilor. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Nucleu Dioxid de siliciu coloidal anhidru Macrogol 6000 Povidonă Croscarmeloză sodică Celuloză microcristalină Dibehenat de glicerol Stearat de magneziu Film Opadry White: Hipromeloză Dioxid de titan Talc Macrogol 6000 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu 2 blistere opace din PVC-PE-PVdC/Al a câte 20 comprimate filmate 11 Cutie cu 3 blistere opace din PVC-PE-PVdC/Al a câte 20 comprimate filmate Cutie cu 4 blistere opace din PVC-PE-PVdC/Al a câte 20 comprimate filmate Cutie cu 5 blistere opace din PVC-PE-PVdC/Al a câte 20 comprimate filmate 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Fără cerinţe speciale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ LABORATORI GUIDOTTI S.p.A. Via Livornese 897, 56122- Pisa, La Vettola, Italia 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 1412/2009/01-02-03-04 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Noiembrie 2002 Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2009 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Septembrie, 2018 12