1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢÃ NR. 1610/2009/01-02-03 Anexa 2 1611/2009/01-02-03-04 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Zomen 7,5 mg comprimate filmate Zomen 30 mg comprimate filmate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Zomen 7,5 mg Fiecare comprimat filmat conţine zofenopril calcic 7,5 mg corespunzător la zofenopril 7,2 mg. Excipienţi cu efect cunoscut: fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 17,35 mg Zomen 30 mg Fiecare comprimat filmat conţine zofenopril calcic 30 mg corespunzător la zofenopril 28,7 mg. Excipienţi cu efect cunoscut: fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 69,4 mg Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Zomen 7,5 mg Comprimat filmat Comprimate filmate, rotunde, de culoare albă, cu feţe convexe. Zomen 30 mg Comprimat filmat Comprimate filmate, oblongi, de culoare albă, prevăzute cu o linie mediană de rupere pe ambele feţe. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale. 4. DATE CLINICE 4.1. Indicaţii terapeutice Hipertensiunea arterială Zomen este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale uşoară până la moderată. 2 Infarctul acut de miocard Zomen este indicat ca tratament iniţial în primele 24 de ore la pacienţi cu infarct acut de miocard, cu sau fără semne şi simptome de insuficienţă cardiacă, stabili din punct de vedere hemodinamic la care nu s-a administrat tratament trombolitic. 4.2. Doze şi mod de administrare Zomen se poate administra înainte, în timpul sau după mese. Stabilirea dozei se va face în funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient în parte. Hipertensiunea arterială Ajustarea dozei se va face prin măsurarea tensiunii arteriale înainte de administrarea unei doze. Doza va fi crescută într-un interval de 4 săptămâni. Utilizarea la pacienţii fără depleţie volemică sau de sodiu: Tratamentul se va începe cu o doză de 15 mg o dată pe zi şi va fi ajustat până la realizarea unui control optim al tensiunii arteriale. Doza uzuală eficace este de 30 mg, o dată pe zi. Doza maximă este de 60 mg pe zi, administrată în una sau două prize. În cazul unui răspuns inadecvat, se pot asocia alte antihipertensive, cum ar fi diureticele (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). Utilizarea la pacienţii cu suspiciune de depleţie volemică sau de sodiu: La pacienţii cu risc mare poate să apară hipotensiune arterială la administrarea primei doze (vezi pct 4.4). Înainte de iniţierea terapiei cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) se impune corecţia deficitelor de sodiu şi/sau volemice, încetarea terapiei preexistente cu diuretice cu două sau trei zile înainte şi administrarea unei doze de iniţiere de 15 mg pe zi sau dacă nu este posibil de 7,5 mg pe zi. Pacienţii cu risc mare de hipotensiune arterială severă acută trebuie atent monitorizaţi, de preferinţă în spital, pe perioada în care este de aşteptat efectul maxim după administrarea primei doze şi ori de câte ori doza de inhibitor ECA şi/sau de diuretic este crescută. Acest principiu se aplică şi pacienţilor cu angină pectorală sau cu boală cerebrovasculară la care scăderea excesivă a tensiunii arteriale poate duce la apariţia unui infarct de miocard sau a unui accident vascular cerebral. Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală şi care efectuează dializă: La pacienţii hipertensivi cu insuficienţă renală uşoară (clearance creatininei > 45 ml/min) doza unică zilnică de zofenopril calcic va fi aceeaşi ca la pacienţii cu funcţie renală normală. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance creatininei < 45 ml/min) se va administra jumătate din doza terapeutică de zofenopril calcic. Regimul de administrare în doză unică zilnică nu necesită modificare. Doza iniţială şi doza de întreţinere cu zofenopril calcic la pacienţii hipertensivi aflaţi în program de dializă va fi un sfert din doza utilizată la pacienţii cu funcţie renală normală. Observaţii clinice recente au arătat o incidenţă crescută a reacţiilor anafilactoide la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA în cursul hemodializei cu membrane de dializă cu flux mare sau în timpul LDL -aferezei (vezi pct. 4.4). Vârstnici (persoane peste 65 ani): 3 La persoanele vârstnice cu un clearance al creatininei normal nu este necesară ajustarea dozei. La persoanele vârstnice cu un clearance al creatininei redus (sub 45 ml/min) se recomandă administrarea a jumătate din doza zilnică. Clearance-ul creatininei poate fi estimat, cunoscând valoarea creatininei serice, după următoarea formulă: Clearance (140 – vârsta) x greutatea (kg) creatininei (ml/min) = Creatinina serică (mg/dl) x 72 Această formulă permite calcularea clearance-ului creatininei pentru persoanele de sex masculin. Pentru persoanele de sex feminin, valoarea obţinută trebuie înmulţită cu 0,85. Utilizarea la pacienţii cu insuficienţa hepatică: La pacienţii hipertensivi care au insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, doza iniţială de zofenopril calcic va fi jumătate din doza administrată la pacienţii cu funcţia hepatică normală. Zomen este contraindicat la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă hepatică severă. Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani: Siguranţa şi eficacitatea Zomen la copii nu a fost stabilită. Din acest motiv nu se recomandă administrarea Zomen la copii şi adolescenţi. Infarct acut de miocard: Tratamentul cu Zomen trebuie început în primele 24 de ore de la debutul simptomelor de infarct acut de miocard şi trebuie continuat timp de şase săptămâni. Administrarea se face astfel: Prima şi a 2-a zi: 7,5 mg la fiecare 12 ore A 3-a şi a 4-a zi: 15 mg la fiecare 12 ore Începând din ziua a 5-a: 30 mg la fiecare 12 ore În cazul unei tensiuni arteriale sistolice scăzute ( 120 mm Hg) la debutul tratamentului sau în timpul primelor trei zile după infarctul de miocard nu se va creşte doza zilnică. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale (100 mm Hg), tratamentul se va continua cu doza iniţială tolerată. În cazul hipotensiunii arteriale severe (tensiune arterială sistolică mai mică de 90 mm Hg la două determinări consecutive la interval de cel puţin o oră), tratamentul cu Zomen trebuie întrerupt. Pacienţii trebuie reevaluaţi după 6 săptămâni de tratament iar tratamentul trebuie oprit la pacienţii fără semne de disfuncţie ventriculară stângă sau insuficienţă cardiacă. Dacă sunt prezente astfel de semne, tratamentul poate fi continuat timp îndelungat. De asemenea, pacienţilor trebuie să li se administreze, dacă este cazul, tratamentul standard cum ar fi cel cu nitraţi, acid acetilsalicilic sau beta-blocante. Dozele la vârstnici: Zomen trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu infarct de miocard în vârstă de peste 75 de ani. Dozele la pacienţii cu insuficienţă renală şi care efectuează dializă: Eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu Zomen la pacienţii cu infarct miocardic şi insuficienţă renală sau care efectuează dializă nu au fost stabilite. Din acest motiv, Zomen nu trebuie utilizat la aceşti pacienţi. Dozele la pacienţi cu insuficienţă hepatică : 4 Eficacitatea şi siguranţa Zomen în tratamentul infarctului acut de miocard la pacienţii care au insuficienţă hepatică nu au fost stabilite. De aceea, Zomen nu trebuie utilizat la aceşti pacienţi. 4.3. Contraindicaţii Hipersensibilitate la zofenopril calcic, la oricare alt inhibitor ECA sau la oricare dintre excipienţi. Antecedente de edem angioneurotic asociat tratamentului anterior cu inhibitori ECA. Edem angioneurotic ereditar/idiopatic. Insuficienţă hepatică severă. Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6). Femei în perioada fertilă, exceptând cazul în care utilizează o metodă eficientă de contracepţie. Stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză unilaterală de arteră renală în caz de rinichi unic.  Administrarea concomitentă a Zomen cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m 2 ) (vezi pct.4.5 şi 5.1). 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Hipotensiune arterială: Similar altor inhibitori ECA, Zomen poate determina o scădere bruscă a tensiunii arteriale, în special după administrarea primei doze cu toate că hipotensiunea arterială simptomatică este rară la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată. Riscul de apariţie al hipotensiunii arteriale este mai mare la pacienţii cu depleţie volemică şi electrolitică în urma unui tratament diuretic, a restricţiei alimentare de sodiu, dializei, diareei sau vărsăturilor sau la cei care au hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi pct.4.8). La pacienţii cu insuficienţă cardiacă asociată sau nu cu insuficienţa renală a fost observată hipotensiune arterială simptomatică. Este mai probabilă apariţia ei la pacienţii cu un grad sever de insuficienţă cardiacă reflectată în tratamentul cu doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau cu insuficienţă renală funcţională. Tratamentul la aceşti pacienţi cu risc crescut de hipotensiune arterială trebuie început sub o atentă supraveghere medicală, de preferat în spital, cu doze iniţiale mici şi ajustarea atentă a dozelor. Dacă este posibil, tratamentul diuretic trebuie întrerupt temporar la începutul administrării Zomen. Aceste consideraţii sunt valabile şi pentru pacienţii cu angină pectorală sau cu boală cerebrovasculară, la care riscul de scădere bruscă a tensiunii arteriale poate duce la apariţia unui infarct de miocard sau a unui accident vascular cerebral. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal. Poate fi necesară repleţia volemică cu ser fiziologic administrat intravenos. Apariţia hipotensiunii arteriale după prima doza nu exclude ajustarea atentă a dozelor. La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă care au tensiunea arterială normală sau scăzută, o scădere suplimentară a presiunii sângelui poate să apară la tratamentul cu Zomen. Acest efect este anticipat şi nu este un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică poate fi necesară o reducere a dozei sau întreruperea tratamentului. Hipotensiunea în infarctul acut de miocard: Tratamentul cu Zomen nu trebuie iniţiat la pacienţii cu infarct acut de miocard dacă există riscul de deprimare hemodinamică severă după tratamentul vasodilatator. Aceştia sunt pacienţii cu tensiune arterială sistolică < 100 mm Hg sau cu şoc cardiogen. Tratamentul cu Zomen la pacienţii cu infarct acut de miocard poate determina hipotensiune arterială severă. În cazul hipotensiunii arteriale persistente (tensiune arterială sistolică < 90 mm Hg timp de peste 1 oră), administrarea Zomen trebuie întreruptă. La 5 pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă după un infarct acut de miocard, Zomen poate fi administrat numai dacă pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic. Infarct de miocard şi insuficienţă hepatică: Eficacitatea şi siguranţa administrării Zomen la pacienţii cu infarct de miocard şi insuficienţă hepatică nu au fost stabilite. De aceea, Zomen nu trebuie administrat la aceşti pacienţi. Vârstnici: Zomen trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu infarct de miocard şi vârsta 75 ani. Pacienţi cu hipertensiune reno-vasculară: La pacienţii cu hipertensiune arterială reno-vasculară şi stenoză bilaterală preexistentă de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe un rinichi unic care sunt trataţi cu inhibitori ECA există un risc crescut de hipotensiune severă şi insuficienţă renală. Tratamentul cu diuretice poate fi un factor care poate precipita apariţia acestora. Deteriorarea funcţiei renale poate fi însoţită de modificări uşoare ale valorilor creatininemiei chiar la pacienţii cu stenoză unilaterală de arteră renală. Dacă este absolut necesar, tratamentul cu Zomen trebuie început în spital, sub supraveghere medicală atentă, cu doze mici şi ajustare atentă a dozelor. La iniţierea tratamentului cu Zomen, tratamentul diuretic trebuie întrerupt temporar iar funcţia renală trebuie atent monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament. Pacienţi cu insuficienţă renală: Zomen trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală, aceştia necesitând administrarea unor doze reduse. În timpul tratamentului este necesară monitorizarea atentă a funcţiei renale. Apariţia insuficienţei renale a fost raportată în asociere cu inhibitorii ECA, în principal la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau cu afectare renală subiacentă, inclusiv stenoză de arteră renală. Unii pacienţi fără afectare renală aparentă preexistentă au dezvoltat creşteri ale concentraţiilor ureei şi creatininei serice, în special în cazul tratamentului asociat cu diuretice. Poate fi necesară reducerea dozei de inhibitor ECA şi/sau întreruperea diureticului. Se recomandă monitorizarea atentă a funcţiei renale în timpul primelor săptămâni de tratament. Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu Zomen la pacienţi cu infarct miocardic şi insuficienţă renală. De aceea, Zomen nu trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă renală (creatinină serică  2,1 mg/dl şi proteinurie  500 mg/zi) şi infarct de miocard. Pacienţi care efectuează dializă: Pacienţii dializaţi la care se utilizează membrane de poliacrilonitril de flux mare şi care sunt trataţi cu inhibitori ECA pot prezenta reacţii anafilactoide, cum ar fi edem facial, hiperemie facială, hipotensiune arterială şi dispnee în decurs de câteva minute de la începerea hemodializei. Se recomandă utilizarea unei alte membrane sau a unui alt medicament antihipertensiv. Nu au fost stabilite eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu Zomen la pacienţi cu infarct de miocard care efectuează hemodializă. Din acest motiv nu se recomandă utilizarea Zomen la aceşti pacienţi. Pacienţi care efectuează LDL afereză: Pacienţii trataţi cu un inhibitor ECA şi care efectuează afereză LDL cu dextran sulfat pot prezenta reacţii anafilactoide similare celor observate la pacienţii hemodializaţi utilizând membrane de flux mare (vezi mai sus). La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unui medicament dintr-o altă clasă de antihipertensive. Reacţii anafilactice în timpul desensibilizării sau după înţepături de insecte: În cazuri rare, pacienţii trataţi cu inhibitori ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu hymenoptera venom) sau după înţepături de insecte au prezentat reacţii anafilactoide cu potenţial letal. La 6 aceeaşi pacienţi aceste reacţii au fost evitate când inhibitorii ECA au fost temporar opriţi dar au reapărut la reluarea inadecvată a administrării medicamentului. De aceea trebuie precauţie la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA aflaţi în aceste proceduri de desensibilizare. Transplantul renal: Nu există experienţă privind administrarea Zomen la pacienţii cu transplant renal recent. Hiperaldosteronism primar: Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund în general la medicamentele antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Din acest motiv nu se recomandă utilizarea Zomen la aceşti pacienţi. Angioedem: La pacienţii trataţi cu inhibitori ECA poate apărea edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui, mai frecvent în timpul primelor săptămâni de tratament. Totuşi, în cazuri rare, poate apărea angioedem sever după un tratament îndelungat cu un inhibitor ECA. Tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt imediat şi înlocuit cu un antihipertensiv din altă clasă. Angioedemul care implică limba, glota sau laringele poate provoca decesul. În cazul apariţiei sale, trebuie administrat imediat un tratament de urgenţă, şi acesta va include (dar nu se va limita la) administrarea subcutanată de soluţie de adrenalină 1:1000 (0,3 – 0,5 ml) sau administrare lentă, intravenoasă, de adrenalină 1 mg/ml (care va fi diluată conform instrucţiunilor), cu monitorizarea atentă a ECG şi a tensiunii arteriale. Pacientul trebuie spitalizat şi monitorizat timp de cel puţin 12-24 ore şi nu trebuie externat înainte de dispariţia completă a simptomelor. Chiar şi în aceste situaţii în care este implicată doar umflarea limbii fără detresă respiratorie pacienţii pot solicita monitorizare din moment ce tratamentul cu antihistaminice şi corticosteroizi nu ar fi suficient. Inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei determinăun procent crescut de angioedem la pacienţii din rasa neagră decât la cei din rasa albă. Pacienţii cu antecedente de angioedem independent de tratamentul cu inhibitori ECA pot avea un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu inhibitori ECA (vezi pct 4.3 Contraindicaţii). Tusea: În cursul tratamentului cu Zomen poate apărea o tuse uscată, neproductivă, care dispare după întreruperea administrării. Inhibitorii ECA induc tusea şi trebuie considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei. Insuficienţa hepatică: Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care începe cu icter colestatic şi progresează cu hepatită necrozantă fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care primesc inhibitori ECA şi care fac icter sau au enzimele hepatice crescute trebuie să întrerupă inhibitorul ECA şi să primească asistenţă medicală adecvată. Hiperpotasemia: În timpul tratamentului cu un inhibitor ECA, poate apărea hiperpotasemie. Pacienţii cu risc de a face hiperpotasemie inclusiv cei cu insuficienţă renală, diabet zaharat sau cei care folosesc concomitent diuretice care economisesc potasiu, suplimente cu potasiu sau sare cu potasiu; sau pacienţii care iau alte substanţe active asociate cu creşterea potasiului plasmatic (de exemplu heparina). Dacă se consideră necesară utilizarea în asociere a acestor substanţe, este necesară monitorizarea frecventă a potasiului seric (vezi pct. 4.5). 7 Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor de angiotensină II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţa renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor de angiotensină II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie utilizaţi concomitant la pacienţii cu nefropatie diabetică. Intervenţii chirurgicale / Anestezie: Inhibitorii ECA pot determina hipotensiune arterială sau chiar şoc hipotensiv la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale majore sau în timpul anesteziei din moment ce pot bloca formarea angiotensinei II secundar eliberării compensatorii de renină. Dacă nu este posibilă întreruperea tratamentului cu inhibitor ECA, este necesară monitorizarea atentă a volumului intravascular şi plasmatic. Stenoza aortică şi de valvă mitrală / Cardiomiopatia hipertrofică: Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu stenoză de valvă mitrală şi obstrucţie la nivelul ventriculului stâng. Neutropenie / Agranulocitoză: Neutropenia / agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost observate la pacienţii care au primit inhibitori ECA. Riscul de neutropenie pare să fie legat de doza şi tipul de inhibitor ECA şi depinde de starea clinică a pacientului. Neutropenia apare rar la pacienţii fără complicaţii dar poate apărea la pacienţii cu insuficienţă renală, în special atunci când se asociază cu o boală vasculară de colagen, de exemplu lupus eritematos sistemic, sclerodermie sau cu tratamentul cu agenţi imunosupresori, tratamentul cu alopurinol sau procainamidă sau o combinaţie a acestor factori. Câţiva dintre aceşti pacienţi au facut infecţii grave care în câteva situaţii nu au răspuns la tratamentul intens cu antibiotic. Dacă zofenopril este utilizat la aceşti pacienţi se recomandă ca să fie făcută leucograma înainte de tratament şi la fiecare 2 săptămâni în timpul primelor 3 luni de tratament cu zofenopril şi apoi periodic. În timpul tratamentului toţi pacienţii vor fi instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, durere de gât, febră) când se face hemoleucograma. Zofenopril şi altă medicaţie concomitentă (vezi pct. 4.5) trebuie întreruptă dacă se depistează sau se suspectează neutropenie (neutrofile sub 1000/mm 3 ). Este reversibilă după întreruperea inhibitorului ECA. Psoriazis: Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu psoriazis. Proteinurie: Proteinuria poate apărea în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă sau la cei trataţi cu doze relativ mari de inhibitori ECA. Pacienţii cu afecţiuni renale cunoscute trebuie să facă o estimare a proteinuriei (din urina de dimineaţă) înainte de tratament şi periodic după aceea. Pacienţi cu diabet zaharat: Pacienţii cu diabet zaharat trataţi în prealabil cu antidiabetice orale sau insulină trebuie atent monitorizată valoarea glicemiei în timpul primei luni de tratament cu inhibitori ECA (vezi pct. 4.5). 8 Litiu: Combinaţia de litiu cu zofenopril nu este recomandată, în general (vezi pct. 4.5). Tipuri de rase umane: Ca şi în cazul altor inhibitori ECA, zofenopril poate fi mai puţin eficace în scăderea presiunii sangvine la persoanele din rasa neagră decât la cei albi. Inhibitorii ECA produc într-o proporţie mai mare angioedem la pacienţii din rasa neagră decât la cei din rasa albă. Sarcina: Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Exceptând situaţia în care acest tratament este esenţial, pacientele care au programat o sarcină trebuie să treacă pe o terapie alternativă cu antihipertensive care au un propfil de siguranţă stabil pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când a fost diagnosticată sarcina tratamentul cu inhibitorii ECA trebuie întrerupt imediat şi începută o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6). Altele: Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. 4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Asocieri nerecomandate Diuretice care economisesc potasiu sau suplimente de potasiu Inhibitorii ECA atenuează pierderile urinare de potasiu determinate de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu: spironolactona, triamteren sau amilorid), suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare alimentară care conţin potasiu pot determina creşteri semnificative ale potasiului seric. Dacă se indică utilizarea în asociere, datorită hipopotasemiei dovedite, aceste medicamente trebuie administrate cu prudenţă şi cu monitorizarea frecventă a potasiului seric şi ECG (vezi pct. 4.4). Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor de angiotensină II şi aliskiren: Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor de angiotensină II şi aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi funcţia renală afectată (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Asocieri care necesită precauţie Diuretice (tiazide sau diuretice care economisesc potasiu) Tratamentul anterior cu diuretice în doze mari poate avea ca rezultat depleţia volemică şi un risc de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu zofenopril (pct. 4.4). Efectele hipotensive pot fi reduse prin întreruperea diureticului, prin creşterea volumului sau administrării de sare alimentară sau prin iniţierea terapiei cu o doză mică de zofenopril. Litiu S-a observat creşterea reversibilă a concentraţiei litiului plasmatic şi a toxicităţii la administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu litiu. Administrarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate creşte riscul de toxicitate a litiului şi creşterea riscului administrării inhibitorilor ECA odată cu litiul. 9 De aceea nu este recomandată administrarea Zomen în asociere cu litiu şi se impune monitorizarea frecventă a valorilor litiului seric atunci când este necesară această asociere. Aur metalic: Reacţiile nitritoide (simptome de vasodilataţie care includ înroşire, greaţă, ameţeli şi hipotensiune arterială, care pot fi foarte grave) ca urmare a injectării aurului (de exemplu, aurotiomalat de sodiu) au fost observate mai frecvent, la pacienţii care fac tratament cu inhibitori ECA. Anestezice Inhibitorii ECA pot amplifica efectul hipotensor al anumitor anestezice. Medicamente narcotice/ Antidepresive triciclice /Antipsihotice /Barbiturice Poate să apară hipotensiune arterială posturală. Alte antihipertensive (de exemplu beta blocante, alfa blocante, antagonişti de calciu) pot avea un efect hipotensor suplimentar sau de potenţare. Tratamentul cu nitroglicerină sau cu alţi nitraţi sau vasodilatatoare trebuie utilizate cu precauţie. Cimetidina Poate creşte riscul de apariţie a unui efect hipotensor. Ciclosporina Creşterea riscului de insuficienţă renală când se utilizează în asociere cu inhibitorii ECA. Alopurinol, procainamidă, citostatice sau imunosupresive Creşterea riscului de apariţie a reacţiilor de hipersensibilitate atunci când se utilizează în asociere cu inhibitorii ECA. Datele referitoare la alţi inhibitori ECA indică un risc crescut de leucopenie în cazul utilizării în asociere. Antidiabetice Rar, la pacienţii cu diabet zaharat, inhibitorii ECA pot creşte efectul hipoglicemiant al insulinei sau antidiabeticelor orale cum sunt sulfonilureea. În aceste situaţii poate fi necesară reducerea dozei de antidiabetic în timpul tratamentului simultan cu inhibitori ECA. Hemodializa cu membrane de dializă de flux mare Creşterea riscului de reacţii anafilactoide în cazul utilizării în asociere a inhibitorilor ECA. Medicamente citostatice sau imunosupresoare, corticosteroizi sistemici sau procainamida Administrarea în asociere cu inhibitori ECA poate determina un risc crescut de leucopenie. Asocieri care trebuie luate în considerare Antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv acid acetilsalicilic ? 3 g/zi) Administrarea antiinflamatoarelor nesteroidiene poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA. Mai mult, s-a descris că asocierea antiinflamatoarelor nesteroidiene cu inhibitorii ECA are un efect aditiv în ceea ce priveşte creşterea kaliemiei care poate fi însoţită şi de scăderea funcţiei renale. Aceste efecte sunt în principiu reversibile şi apar în special la pacienţii cu funcţia renală compromisă. Rar poate să apară insuficienţa renală acută în mod deosebit la pacienţii cu funcţia renală afectată cum ar fi persoanele în vârstă şi deshidratate. Antiacide Reduc biodisponibilitatea inhibitorilor ECA. 10 Simpatomimetice Medicamentele simpatomimetice (inclusiv cele utilizate pentru tratamentul astmului bronşic sau al febrei fânului) şi aminele presoare (adrenalina) pot reduce efectele antihipertensive ale inhibitorilor ECA; Pacienţii trebuie atent monitorizaţi pentru a confirma că efectul obţinut este cel dorit. Alimentele Pot reduce viteza, dar nu şi proporţia absorbţiei de zofenopril calcic. Alte interacţiuni medicamentoase Nu sunt disponibile date clinice directe referitoare la interacţiunea zofenopril cu alte medicamente metabolizate de enzimele CYP. Totuşi, studiile metabolice in vitro cu zofenopril nu au demonstrat existenţa unui potenţial de interacţiune cu medicamente metabolizate de enzimele CYP. 4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Evidenţa epidemiologică cu privire la riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la tratamentul cu inhibitori ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu a fost concludent; oricum o creştere minoră a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia cazului în care tratamentul cu inhibitori ECA este considerat esenţial pacientele care au planificat o sarcină trebuie să treacă pe un tratament alternativ cu antihipertensive care au un profil de siguranţă bine stabilit pentru utilizare în sarcină. Când sarcina este diagnosticată se întrerupe imediat tratamentul cu inhibitorii ECA şi, dacă este cazul, trebuie începută o terapie alternativă. Expunerea la tratamentul cu inhibitori ECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este cunoscut că induce fetotoxicitatea la om (reducerea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie (vezi pct. 5.3). Dacă are loc expunerea la inhibitori ECA din al doilea trimestru de sarcină este recomandată verificarea cu ultrasunete a funcţiei renale şi craniului. Copiii expuşi intrauterin la inhibitori ECA trebuie observaţi cu atenţie pentru a se evita apariţia hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Alăptarea Deoarece nu sunt informaţii cu privire la utilizarea Zomen în timpul alăptării, Zomen nu este recomandat. Un tratament alternativ cu un profil de siguranţă bine stabilit pe durata alăptării este de preferat, în special, la cele care alăptează un nou-născut sau un prematur. 4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu există studii cu Zomen privind efectul asupra capacităţii de a conduce vehicule. Trebuie avut în vedere că, ocazional, pot să apară somnolenţă, ameţeli sau oboseală. 4.8. Reacţii adverse Zomen Mai jos sunt toate reacţiile adverse care au fost raportate în timpul practicii clinice la pacienţii trataţi cu Zomen. Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte 11 frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100, < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000, < 1/100), rare (≥ 1/10000, < 1/1000); foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: ameţeli, cefalee Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Frecvente: tuse Tulburări gastro-intestinale Frecvente: greaţă/vărsături Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente: erupţie cutanată tranzitorie Rare: angioedem Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvente: crampe musculare Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Frecvente: oboseală Mai puţin frecvente: astenie Următoarele reacţii adverse au fost descrise asociat tratamentului cu inhibitori ECA. Tulburări hematologice şi limfatice: La câţiva pacienţi pot să apară agranulocitoză şi pancitopenie La pacienţi cu deficit de glucozo 6-fosfat dehidrogenază a fost raportată anemie hemolitică Tulburări metabolice şi de nutriţie: Foarte rare: hipoglicemie Tulburări psihice: Rare: depresie, stare generală alterată, tulburări de somn, stare de confuzie. Tulburări ale sistemului nervos: Ocazional: parestezie, disgeuzie, tulburări de echilibru Tulburări oculare: Rare, vedere înceţoşată Tulburări acustice şi vestibulare: Rare, tinitus Tulburări cardiace: Cazuri individuale de tahicardie, palpitaţii, aritmie, angină pectorală, infarct miocardic au fost observate în cursul tratamentului cu inhibitorii ECA în asociere cu hipotensiunea arterială. Tulburări vasculare: 12 Hipotensiune severă a apărut după iniţierea sau în timpul tratamentului. Aceasta apare la anumite grupuri cu risc (vezi pct. 4.4) În asociere cu hipotensiunea arterială simptome ca ameţeală, stare de slăbiciune, tulburări de vedere, rare cu tulburări de conştienţă (sincopă). Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: Rar au fost raportate dispnee, sinuzită, rinită, glosită, bronşită şi bronhospasm. Inhibitorii ECA au fost asociaţi cu apariţia angioedemului la un număr mic de pacienţi, cu afectarea feţei şi a ţesuturilor orofaringiene. În cazuri izolate, angioedemul cu afectarea căilor respiratorii superioare a determinat obstrucţia letală a căilor respiratorii. Tulburări gastro-intestinale. Ocazional pot apărea dureri abdominale, diaree, constipaţie şi xerostomie. Au fost descrise cazuri izolate de pancreatită şi ileus asociate cu inhibitori ECA. Foarte rar angioedem al intestinului subţire Tulburări hepatobiliare: Au fost descrise cazuri izolate de icter colestatic şi hepatită la asocierea cu inhibitorii ECA. Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Ocazional pot să apară reacţii alergice , de hipersensibilitate cum ar fi pruritul, urticaria, eritemul multiform, sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, leziuni psoriaziforme şi alopecia. Acestea pot fi însoţite de febră, mialgie, artralgie, eozinofilie şi/sau creşterea titrului ANA. Rar apare hiperhidroza. Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: Ocazional pot să apară mialgii. Tulburări renale şi ale căilor urinare: Poate să apară insuficienţă renală sau să se intensifice. A fost raportată insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.4). Rar apar tulburări de micţiune. Tulburări ale aparatului genital şi sânului Rar, disfuncţii erectile. Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: Foarte rar edem periferic şi durere în piept. Investigaţii diagnostice: Pot să apară creşteri ale valorilor ureei şi creatininei plasmatice, reversibile la întreruperea tratamentului, în special în caz de insuficienţă renală, insuficienţa cardiacă severă şi hipertensiune arterială reno- vasculară. La un număr mic de pacienţi au fost raportate scăderi ale hemoglobinei, hematocritului, trombocitelor şi leucocitelor. Acestea includ agranulocitoză şi pancitopenie. Au fost raportate cazuri de anemie hemolitică la pacienţii cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază. De asemenea, a fost raportată creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice şi bilirubinei. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de 13 raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http//www.anm.ro. 4.9. Supradozaj Simptomele supradozajului sunt hipotensiune arterială severă, stare de şoc, stupor, bradicardie, tulburări electrolitice şi insuficienţă renală. După ingestia unui supradozaj, pacienţii trebuie supravegheaţi atent, de preferat într-o unitate de terapie intensivă. Este necesară monitorizarea frecventă a electroliţilor serici şi a creatininei. Măsurile terapeutice depind de natura şi de severitatea simptomelor. Dacă ingestia este recentă, se pot utiliza măsurile de prevenire a absorbţiei, cum sunt lavajul gastric şi administrarea de substanţe adsorbante şi sulfat de sodiu. În caz de hipotensiune arterială, pacientul trebuie menţinut în poziţie ”de şoc” şi trebuie avute în vedere utilizarea substanţelor pentru expansiune volemică şi/sau tratamentul cu angiotensină II. Brahicardia sau reacţiile vagale exagerate trebuie tratate prin administrarea de atropină. Poate fi avută în vedere utilizarea unui pacemaker. Inhibitorii ECA pot fi îndepărtaţi din circulaţie prin hemodializă. Trebuie evitată utilizarea membranelor de flux mare din poliacrilonitril. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1. Proprietăţi farmacodinamice Grupul farmacoterapeutic: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, codul ATC: C09AA15. Efectele benefice ale Zomen în tratamentul hipertensiunii arteriale şi infarctului acut de miocard rezultă, în principal, din inhibarea sistemului plasmatic renină-angiotensină-aldosteron. Inhibarea ECA (Ki 0,4 nM pe ţesut pulmonar de iepure pentru sarea de arginină a zofenoprilatului) determină scăderea concentraţiei plasmatice a angiotensinei II, conducând la reducerea activităţii vasopresoare şi la scăderea secreţiei de aldosteron. Deşi scăderea secreţiei de aldosteron este limitată, pot să apară mici creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, împreună cu pierderi renale de sodiu şi apă. Întreruperea feedback-ului negativ al angiotensinei II asupra secreţiei de renină determină o creştere a activităţii reninei plasmatice. Activitatea ECA plasmatice este redusă cu 53,4% şi 74,4% la 24 de ore după administrarea unor doze unice pe cale orală de 30 mg şi, respectiv, 60 mg zofenopril calcic. Inhibarea ECA determină o activitate crescută a sistemului kalikrein-kinină circulant şi local, care contribuie la vasodilataţie periferică prin activarea sistemului prostaglandinelor. Este posibil ca acest mecanism să fie implicat în efectul hipotensor al zofenoprilului calcic şi este responsabil pentru apariţia anumitor reacţii adverse. La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea zofenoprilului calcic determină o reducere comparabilă a tensiunii arteriale în clino- şi ortostatism în aproximativ aceeaşi măsură, fără o creştere compensatorie a frecvenţei cardiace. Rezistenţa vasculară sistemică medie tinde să scadă după administrarea Zomen. Obţinerea unei scăderi optime a tensiunii arteriale poate să dureze mai multe săptămâni de tratament la unii pacienţi. Efectele antihipertensive se menţin în tratamentul de lungă durată. Întreruperea bruscă a administrării nu a fost asociată cu o creştere rapidă a valorilor tensiunii arteriale. Nu există date în prezent privind efectele Zomen asupra morbidităţii şi mortalităţii la pacienţii hipertensivi. 14 Deşi efectele antihipertensive au fost demonstrate la toate rasele, pacienţii hipertensivi de rasă neagră (care aparţin, de obicei, unei populaţii hipertensive cu o activitate redusă a reninei) au în medie un răspuns mai redus la monoterapie cu inhibitori ECA decât pacienţii aparţinand altei rase decât cea neagră. Această diferenţă dispare în cazul asocierii cu un diuretic. Efectul clinic al utilizării precoce post-infarct miocardic a Zomen poate fi legat de mulţi factori, cum sunt reducerea concentraţiilor plasmatice de angiotensină II (limitând în acest mod procesul de remodelare ventriculară care poate avea o influenţă negativă asupra prognosticului vital al pacientului cu infarct) şi creşterea concentraţiilor plasmatice/tisulare ale unor substanţe vasodilatatoare (legate de sistemul prostaglandină-kinină). A fost efectuat un studiu clinic randomizat, controlat placebo cu zofenopril la 1556 pacienţi cu infarct miocardic anterior la care nu s-a administrat tratament trombolitic. Tratamentul a fost iniţiat în primele 24 de ore şi continuat timp de 6 săptămâni. Incidenţa criteriului final principal combinat de evaluare (insuficienţă cardiacă severă şi/sau deces la 6 săptămâni) a fost redusă la pacienţii trataţi cu zofenopril (zofenopril 7,1%, placebo 10,6%). Grupul tratat cu Zomen a avut o rată de supravieţuire mai mare după un an. Alte informaţii: Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare efectuat cu telmisartan în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor de angiotensină II. ONTARGET este un studiu efecuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA NEPHRON- D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică. Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi blocanţi ai receptorilor de angiotensină II. Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor de angiotensină II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică. ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară şi privind afectarea renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo. 5.2. Proprietăţi farmacocinetice 15 Zofenoprilul calcic este un promedicament în timp ce inhibitorul activ este un compus sulfhidril liber, zofenoprilat, rezultat din hidroliza tioesterului. Absorbţie Zofenoprilul calcic este rapid şi complet absorbit după administrarea pe cale orală şi suferă o conversie aproape completă la zofenoprilat, care atinge o concentraţie plasmatică maximă după 1,5 ore de la administrarea unei doze de zofenopril calcic pe cale orală. Cinetica dozelor unice este liniară pentru doze cuprinse între 10 şi 80 mg zofenopril calcic, iar după administrarea a 15-60 mg zofenopril calcic timp de 3 săptămâni nu a fost observat un efect de acumulare. Prezenţa alimentelor în tractul gastro-intestinal reduce viteza, dar nu şi gradul de absorbţie iar ariile de sub curba concentraţiilor plasmatice în funcţie de timp, ASC, pentru zofenoprilat sunt aproape identice în condiţii de repaus alimentar şi respectiv postprandial. Distribuţie Aproximativ 88% din radioactivitatea circulantă măsurată ex-vivo după administrarea unei doze de zofenopril calcic radiomarcat este legată de proteinele plasmatice, iar volumul de distribuţie la starea de echilibru este de 96 litri. Metabolizare După administrarea unei doze marcate radioactiv de zofenopril calcic, în urina umană au fost identificaţi opt metaboliţi, responsabili pentru 76% din radioactivitatea urinară. Metabolitul principal este zofenoprilatul (22%), care este apoi metabolizat pe mai multe căi, inclusiv glucuronoconjugare (17%), ciclizare şi glucuronoconjugare (13%), cistein conjugare (9%) şi S-metilarea grupului tiol (8%). Timpul de înjumătăţire al zofenoprilat este de 5,5 ore, iar clearance-ul total în organism este de 1300 ml/min după administrarea orală de zofenopril calcic. Eliminare Zofenoprilatul marcat radioactiv administrat intravenos este eliminat pe cale renală (76%) şi fecale (16%), în timp ce după administrarea orală a unei doze de zofenopril calcic marcat radioactiv, 69% din această doză este regăsită în urină iar 26% în fecale, ceea ce indică prezenţa unei căi duale de eliminare (renală şi hepatică). Farmacocinetica la pacienţii vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici atunci când funcţia renală este normală. Farmacocinetica la pacienţii cu disfuncţie renală Pe baza comparaţiei parametrilor farmacocinetici cheie ai zofenoprilat măsuraţi după administrarea orală de zofenoprilat calcic radiomarcat, rata de eliminare a zofenoprilului din organism la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei > 45 şi < 90 ml/min) este aceeaşi cu cea înregistrată la subiecţii normali (clearance-ul creatininei > 90 ml/min). La pacienţii cu insuficienţă renală moderată şi severă (7 - 44 ml/min), rata de eliminare este redusă la aproximativ 50% din normal. Aceasta indică faptul că la aceşti pacienţi trebuie administrată jumătate din doza uzuală pentru iniţierea tratamentului cu Zomen. La pacienţii cu insuficienţă renală severă aflaţi în program de hemodializă şi dializă peritoneală, rata de eliminare este redusă la 25% din valoarea normală. Aceasta indică faptul că aceşti pacienţi trebuie să primească un sfert din doza recomandată pentru iniţierea tratamentului cu Zomen. Farmacocinetica la pacienţii cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu disfuncţie hepatică uşoară până la moderată la care se administrează doze unice de zofenopril calcic radiomarcat, valorile C max şi T max pentru zofenoprilat au fost similare celor observate la 16 subiecţii sănătoşi. Totuşi, valorile ASC la pacienţii cu ciroză hepatică au fost de aproximativ 2 ori mai mari decât cele observate la subiecţii sănătoşi, indicând faptul că doza iniţială cu Zomen la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată trebuie să fie jumătate din cea administrată pacienţilor cu funcţie hepatică normală. Nu există date farmacocinetice referitoare la zofenopril şi zofenoprilat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, motiv pentru care zofenopril este contraindicat la aceşti pacienţi. 5.3. Date preclinice de siguranţă În studiile privind toxicitatea dozelor orale repetate, efectuate la trei specii de mamifere, majoritatea efectelor legate de tratament au fost cele uzual raportate pentru inhibitorii ECA. Aceste modificări au inclus o reducere a parametrilor eritrocitari, o creştere a ureii serice, o reducere a greutăţii cordului şi hiperplazia celulelor juxtaglomerulare, care au apărut la doze mult mai mari decât dozele maxime recomandate la om. Într-un studiu de toxicitate cu doze orale repetate efectuat la câini, la doze mari au apărut discrazii sanguine mediate imunologic, specifice pentru specie. Într-un studiu de toxicitate cu doze orale repetate, cu durata de 1 an, la maimuţe, nu au fost înregistrate modificări semnificative ale activităţii enzimelor citocromului P450. În studiile de toxicitate asupra reproducerii, zofenoprilul a determinat la descendenţi, o reducere dependentă de doză a ratei de creştere, nefrotoxicitate şi reducerea viabilităţii postnatale la doze de 90 şi 270 mg/kg în generaţia F 1 . Tratamentul cu zofenopril în timpul sarcinii a determinat toxicitate fetală şi de efecte asupra dezvoltării la descendenţii de şobolan, precum şi embrio- şi fetotoxicitate la iepuri, dar numai la nivele de doze toxice pentru mame. Studiile de toxicitate genetică au indicat că zofenopril nu are efecte mutagene sau clastogene. Studiile de carcinogeneză efectuate la şoarece şi şobolan nu au evidenţiat nici o dovadă de potenţial carcinogen. O incidenţă crescută a atrofiei testiculare a fost descrisă numai în studiul la şoarece, iar semnificaţia clinică a acesteia nu se cunoaşte. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1. Lista excipienţilor Nucleu Celuloză microcristalină Lactoză monohidrat Croscarmeloză sodică Stearat de magneziu Dioxid de siliciu coloidal Film Hipromeloză Dioxid de titan (E 171) Macrogol 400 Macrogol 6000 6.2. Incompatibilităţi Nu este cazul 17 6.3. Perioada de valabilitate 3 ani 6.4. Precauţii speciale pentru păstrare Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare 6.5. Natura şi conţinutul ambalajului Zomen 7,5 mg Cutie cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 7 comprimate filmate Cutie cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 14 comprimate filmate Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate filmate Zomen 30 mg Cutie cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 7 comprimate filmate Cutie cu 1 blister din PVC-PVdC/Al cu 14 comprimate filmate Cutie cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 14 comprimate filmate Cutie cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 15 comprimate filmate 6.6. Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare Fără cerinţe speciale 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Menarini International Operations Luxembourg S.A. 1, Avenue De La Gare, L-1611 Luxembourg, Luxemburg 8. NUMÃRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢÃ Zomen 7,5 mg 1610/2009/01-02-03 Zomen 30 mg 1611/2009/01-02-03-04 9. DATA PRIMEI AUTORIZÃRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Reînnoirea autorizaţiei – Aprilie 2009 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Iulie, 2021