AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9034/2016/01 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI MELOXICAM MCC 15 mg supozitoare 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Fiecare supozitor conţine meloxicam 15 mg . Pentru lista completă a excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Supozitor. Supozitoare în formă de torpilă, de culoare galben pal. 4. DATE CLINICE 4.1. Indicaţii terapeutice Meloxicam MCC 15mg supozitoare este recomandat în tratamentul simptomatic al următoarelor afecţiuni:  bola artrozică (artroze, boală degenerativă articulară) ;  poliartrita reumatoidă ;  spondilita anchilozantă. Meloxicam MCC 15mg supozitoare este indicat pentru utilizare la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani. 4.2. Doze şi mod de administrare Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Doze Boală artrozică: 7,5 mg/zi. La nevoie, doza poate fi mărită la 15 mg/zi. Poliartrită reumatoidă şi spondilită anchilozantă: 15 mg/zi. În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg/zi. Doza zilnică maximă recomandată de meloxicam este de 15 mg. Copii şi adolescenţi 1 Nu s-au stabilit încă doze pentru copii, de aceea Meloxicam MCC 15mg supozitoare poate fi administrat numai la adulti si adolescenţi cu vârsta peste 15 ani (vezi pct. 4.3). Pacienţi vârstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse Doza zilnică recomandată pentru tratamentul pe termen lung al poliartritei rematoide şi al spondilitei anchilopoetice la pacienţii vârsnici este de 7,5 mg meloxicam. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul trebuie iniţiat cu doza de 7,5 mg meloxicam pe zi (vezi pct. 4.4) . Insuficienţă renală(vezi pct.5.2) La pacienţii dializaţi, cu insuficienţă renală severă, doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg meloxicam. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu, pacienţi cu clearence al creatininei mai mare de 25ml/min), nu este necesară reducerea dozei. Meloxicam este contraindicat în tratamentul pacienţilor cu insufcienţă renală severă, nedializaţi (nedializabili)(vezi pct. 4.3). Insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2) La pacienţii cu disfuncţie hepatică uşoară şi moderată nu este necesară reducerea dozei. Meloxicam este contraindicat pentru tratamentul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă ( vezi pct. 4.3). Mod de administrare Administrare rectală. 4.3 Contraindicaţii  Hipersensibilitate cunoscută la meloxicam, acid acetilsalicilic, alte antiinflamatoare nestereoidiene sau la oricare dintre excipienţii medicamentului. Există posibilitatea unei reacţii încrucişate cu acidul acetilsalicilic sau cu alte medicamente din clasa agenţilor antiinflamatori nestereoidieni (AINS). Meloxicam nu trebuie administrat pacienţilor la care, după un tratament anterior cu acid acetilsalicilic sau cu alte medicamente din clasa AINS, au survenit semne de astm bronşic, polipi nazali, angioedem sau urticarie.  Ulcer gastro-duodenal activ sau recidivant;  Sângerări gastro- intestinale evidente, sângerări cerebrovasculare sau alte afecţiuni hemoragice; Insuficienţă hepatică severă; Insuficienţă renală severă nedializată (nedializabilă);    Copii şi adolescenţi cu vârste mai mici de 15 ani;  Trimestrul trei de sarcină (vezi pct.4.6.);  Insuficienţă cardiacă severă. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale, prezentate mai jos). În cazul unui efect terapeutic insuficient nu trebuie depăşită doza zilnică recomandată, iar meloxicam nu trebuie administrat concomitent cu alte AINS: Dacă starea pacientului nu s-a ameliorat în câteva zile, trebuie reevaluat beneficiul clinic al tratamentului. Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare 2 La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme. Înainte de initiere şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă monitorizarea clinică a tensiunii arteriale la pacienţi cu risc. Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam. Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat). Efecte gastro-intestinale Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastro- intestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe. Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se cresc dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii sau perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici doze disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care necesită tratament cu doze scăzute de aspirină sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul evenimentelor gastro- intestinale (vezi pct.4.5). Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul tratamentului. Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot creşte riscul de apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ în geriatrie, anticoagulantele, ca de exemplu warfarină sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic, administrat în doze pentru acţiunea anti-inflamatoare (doză unică ≥ 1g sau doză zilnică totală ≥ 3g) (vezi pct. 4.5). Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie întrerupt. Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct.4.8 – reacţii adverse). Pacienţii cu antecedente de esofagită, gastrită şi/sau ulcer gastro-duodenal trebuie să fie complet recuperaţi înainte de începerea tratamentului cu meloxicam. La aceşti pacienţi trebuie acordată o atenţie deosebită potenţialului de reapariţie a simptomelor afecţiunilor menţionate mai sus, în cursul tratamentului cu meloxicam. AINS inhibă sinteza prostaglandinelor renale, care au rol important în meţinerea perfuziei renale. AINS pot duce la decompensarea funcţiei renale la pacienţii cu hipovolemie şi cu flux sanguin renal redus. De obicei (după întreruperea administrării acetor medicamente), funcţia renală afectată este recuperată până la nivelul anterior tratamentului. În acest caz, pacienţii cu risc crescut sunt cei deshidrataţi, cu insuficienţă cardiacă congestivă, ciroză hepatică, sindrom nefrotic şi afecţiuni renale, pacienţii trataţi cu medicamente diuretice sau cei aflaţi în periada de recuperare după intervenţii chirurgicale laborioase, cauzatoare de hipovolemie. La aceşti pacienţi, la începtul tratamentului, diureza şi funcţia renală trebuie monitorizate cu atenţie. În cazuri rare, AINS pot determina nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroze ale medularei renale sau sindrom nefrotic. 3 Doza de meloxicam la pacienţii cu insuficienţă renală în stadii terminale, hemodializaţi, nu trebuie să depăşească 7,5 mg. Ca în cazul majorităţii AINS, au fost semnalate creşteri ocazionale ale transaminazelor serice sau alterarea altor parametri ai funcţiei hepatice. În majoritatea cazurilor a fost vorba de creşteri mici şi tranzitorii peste limita superioară a valorilor normale. Dacă modificarea este semnificativă sau persistentă, administrarea meloxicamului poate fi întreruptă şi trebuie efectuate determinări repetate ale valorilor testelor funcţionale hepatice. La pacienţii cu ciroză hepatică stabilă clinic, nu este necesară ajustarea dozei. Reacţii cutanate Reacţii cutanate grave, unele chiar letale, incluzând dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică au fost raportate foarte rar în legătură cu utilizarea de AINS (vezi pct.4.8). Pacienţii par a fi expuşi la cel mai mare risc de apariţie a acestor reacţii la începutul tratamentului, în marea majoritate a cazurilor instalarea acestor reacţii apărând în prima lună de tratament. Administrarea meloxicamului trebuie întreruptă la prima apariţie a erupţiei cutanate, a leziunilor mucoasei sau a oricărui alt semn de hipersensibilizare. Retenţie de sodiu, potasiu şi retenţie de apă La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efecteului antihipertensiv al medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o monitorizare clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3). Hiperkaliemie Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte kaliemia (vezi pct.4.5). În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului. Pacienţii astenici sau cei cu constituţie astenică pot prezenta o toleranţă mai redusă a potenţialelor reacţii adverse şi trebuie urmăriţi cu atenţie. Ca şi în cazul altor agenţi din clasa AINS, se impune prudenţă în tratamentul pacienţilor vârstnici, la care probabilitatea prezenţei afecţiunilor renale, hepatice sau cardiace este crescută. Meloxicam poate masca simptomele unor boli infecţioase concomitente. Tratamentul cu meloxicam poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână însărcinate. La femeile cu dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune  Alte AINS, inclusiv salacilaţii în doze mari: administrarea concomitentă a câtorva AINS poate creşte riscul ulceraţiilor şi al sângerarărilor gastro-intestinale prin efect sinergic. Nu se recomandă administrarea concomitentă de meloxicam cu alte AINS (vezi pct. 4.4).  Anticoagulante orale, ticlopidina, heparina administrată sistemic, medicamente trombolitice: cresc riscul de sângerare. Dacă este imposibilă evitarea administrării concomitente a acestor medicamente, se impune o monitorizare atentă a efectului anticoagulant.  Litiu: s-a demonstrat că AINS cresc concentraţia plasmatică a litiului. La începutul tratamentului, la modificarea dozei şi la întreruperea tratamentului cu meloxicam se recomandă dozarea concentraţiei plasmatice a litiului.  Metotrexat: toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi accentuată de administrarea concomitentă cu AINS. Tabloul hematologic trebuie monitorizat cu atenţie. Nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS la pacienţii trataţi cu doze mari de metotrexat (peste 15mg/săptămână). 4 Farmacocinetica metotrexatului ( 15 mg/săptamână) nu a fost influenţată în mod semnificativ de administrarea concomitentă de meloxicam; totuşi trebuie avut în vedere faptul că AINS pot intensifica toxicitatea hematologică a metotraxatului.  Contracepţia:AINS pot reduce eficacitatea dispozitivelor intrauterine.  Diuretice: tratamentul cu AINS se asociază cu posibiliatatea de dezvoltare a unei insuficienţe renale acute la pacienţii deshidrataţi. Pacienţii trataţi concomitent cu diuretice şi meloxicam trebuie hidrataţi în mod corespunzător, iar funcţia lor renală trebuie monitorizată înainte de începerea tratamentului.  Antihipertensive ( de exemplu, beta-blocante, inhibitori ECA, agenţi vasodilatatori, diuretice): se notează o eficacitate redusă a antiihipertensivelor în cazul tratamentului cu AINS, determinată de inhibarea sintezei prostaglandinelor vasodilatatoare.  Inhibitorii ECA şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II: AINS ( inclusiv acidul acetilsalicilic în doze ≥ 3 g/zi) şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II au un efect sinergic asupra scăderii filtrării glomerulare, efect care poate fi exacerbat în cazul unei existenţei unei alterări a funcţiei renale. Administrarea acestei combinaţii la pacienţii vârsnici şi/sau deshitrataţi poate duce la insuficienţă renală acută prin acţiune directă asupra filtrării glomerulare. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului, ca şi hidratarea corectă a pacientului. În plus, tratamentul concomitent poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA şi al antagoniştilor de receptori ai angiotensinei II, ducând la pierderea parţială a eficacităţii ( datorită inhibarii prostaglandinelor cu efect vasodilatator).  Colestiramina se leagă de meloxicam în tractul gastrointestinal, determinând o eliminare rapidă a meloxicamului.  Ciclosporina; nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi accentuată de AINS, datorită efectului acestora asupra prostaglandinelor renale. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale în cazul administrării concomitente a acestor agenţi.  Corticosteroizi: Risc crescut de ulcer gastro-intestinal şi hemoragie (vezi pct. 4.4). Nu au fost raportate interacţiuni farmacocinetice semnificative în cazul administrării concomitente cu antiacide, cimetidină sau digoxin. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Fertilitatea Tratamentul cu meloxicam poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână însărcinate. La femeile cu dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam (vezi pct.4.5). Contracepţia la bărbaţi şi femei S-a raportat că AINS scad eficacitatea dispozitivelor intrauterineScăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine la administrarea AINS a fost raportată, dar acest lucru trebuie confirmat (vezi pct.4.4). Sarcina Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace după administrarea de inhibitori ai sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5 %. Se presupune că riscul creşte în funcţie de doza şi de durata tratamentului. Administrarea de inhibitori ai sintezei de prostaglandine la animale a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post implant şi a letalităţii embrio-fetale. Adiţional, creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, s-a raportat la animale care au primit inhibitori ai sintezei de prostaglandine în perioada organogenetică. Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină administrarea de inhibitori ai sintezei de prostaglandine poate expune după cum urmează:  fătul la: toxicitate cardiopulmonară ( cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară) , disfuncţie renală, care poate evolua în insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;  mama şi nou-născutul, la şfârşitul sarcinii, la: o posibilă prelungire a timpului de sângerare , inhibarea contracţiilor uterine ce pot conduce la încetinirea sau prelungirea travaliului. În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină. 5 Alăptarea Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern. De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli, vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi. 4.8 Reacţii adverse Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4). Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere peptice, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s (vezi pct. 4.4 – Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită. Reacţiile adverse raportate din studiile clinice şi din experienţa după punerea pe piață sunt clasificate în funcţie de incidenţă, utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente: Frecvente: Mai puţin frecvente: Rare: Foarte rare: Cu frecvenţă necunoscută care afectează mai mult de 1 pacient din 10 care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi care nu poate fi estimată din datele disponibile Tulburări hematologice si limfatice Mai puţin frecvente: anemie Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare), leucopenie, trombocitopenie Foarte rare: agranulocitoză Tulburări ale sistemul imunitar Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice Tulburări psihice Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: cefalee Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă Tulburări oculare Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită Tulburări acustice şi vestibulare 6 Mai puţin frecvente: vertij Rare: tinitus Tulburări cardiace Rare: palpitaţii A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS. Tulburări vasculare Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte AINS Tulburări gastro-intestinale Foarte frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale Tulburări hepatobiliare Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale transaminazelor sau ale bilirubinei) Foarte rare: hepatită Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente: edem angioneurotic, prurit, erupţii cutanate tranzitorii Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem multiform Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare Tulburări renale si ale căilor urinare Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare şi pct. 4.5), modificări ale parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei) Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pact. 4.4) Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al extremităţilor membrelor Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. 4.9. Supradozaj Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă, vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot produce hemoragii gastro-intestinale. Întoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cariovascular şi stop cardiac. Au fost raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot să apară după un supradozaj. În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu clinic a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze orale de 4 g colestiramină. 7 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami Codul ATC: M01AC06 Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa acizilor enolici (familia oxicamilor) cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice. Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de inflamaţie. Similar altor AINS, mecanismul său precis de acţiune rămâne necunoscut. Cu toate acestea, există cel puţin un mod de acţiune comun cu toate AINS (inclusiv meloxicam-ul): inhibarea biosintezei prostaglandinelor, mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţia Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună biodisponibilitate absolută de circa 90% după administrare orală. Supozitoarele cu meloxicam au o biodisponibilitate de 88% comparativ cu comprimatele. După administrarea unei doze unice de meloxicam comprimate, valorile mediane ale concentraţiilor plasmatice maxime au fost atinse în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru formele solide cu administrare orală (capsule şi comprimate). În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile. Administrarea zilnică în doză unică duce la o medie a concentraţiilor plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de administrarea dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8 – 2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (Cmin, respectiv Cmax la starea de echilibru). Valoarea medie a concentraţiilor plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru comprimate. Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de alimente sau după utilizarea de antiacide anorganice. Distribuţie Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%). Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele plasmatice. Volumul de distribuţie plasmatică este mic, de exemplu aproximativ 11l după administrare i.m sau i.v. şi arată o variaţie intreindividuală cuprinsă între 7 – 20%. Volumul de distribuţie după administrarea de doze multiple de meloxicam administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ 16l, cu coeficienţii de variaţie variind între 11- 32%. Biotransformare Meloxicamul suferă biotransformare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4 % din doza administrată. Eliminare Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial. 8 Media timpului de înjumătăţire prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare orală, i.m. şi i.v.. Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7 – 12 ml/min după administrare orală, intravenoasă sau rectală. Linearitate/non-linearitate S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară. Grupuri speciale de pacienţi Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă renală moderată prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare.la pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz de insuficienţă renală în fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber şi doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2). Pacienţi vârstnici Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologice comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de sex masculin. Pacienţii vârstnici de sex feminin au prezentat valori mai mari ale ASC de eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de ambele sexe. Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică decât cea raportată la pacienţii mai tineri. 5.3 Date preclinice de siguranţă S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicam-ului în studii preclinice este identic cu cel al AINS : ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung la două specii de animale. Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure. Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă, nici in vitro, nici in vivo. Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult mai mari decât cele utilizate clinic. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Hidroxistearat de macrogolglicerol Grăsimi solide de semisinteză 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare 9 A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu 2 folii din PVC/PE termosudate a câte 3 supozitoare. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Fără cerinţe speciale. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Nume şi adresă- MAGISTRA C&C S.R.L., Bd. Aurel Vlaicu nr. 82A, 900055, Constanţa Telefon- 0241/634742 Fax- 0241/634742 e-mail- office@magistracc.com 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 9034/2016/01 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Iulie 2004 Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2016 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Iunie 2016 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro . 10