1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 6237/2014/01-02 Anexa 2 6238/2014/01-02 6239/2014/01-02 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Talliton 6,25 mg comprimate Talliton 12,5 mg comprimate Talliton 25 mg comprimate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Talliton 6,25 mg comprimate Fiecare comprimat conţine carvedilol 6,25 mg Excipienți cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 50 mg şi zahăr 12,50 mg. Talliton 12,5 mg comprimate Fiecare comprimat conţine carvedilol 12,5 mg Excipienţi cu efect cunoscut: Sunset Yellow FCF (E110) 0,006 mg, lactoză monohidrat 50 mg şi zahăr 12,50 mg. Talliton 25 mg comprimate Fiecare comprimat conţine carvedilol 25 mg Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 50 mg şi zahăr 12,50 mg. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat Talliton 6,25 mg Comprimate de culoare galben deschis, de formă ovală, având o linie mediană pe una dintre feţe şi inscripţionate cu E şi 341 pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale. Talliton 12,5 mg Comprimate de culoare portocalie deschis, rotunde, plate, având o linie mediană pe una dintre feţe şi inscripţionate cu E şi 342 pe cealaltă faţă. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale Talliton 25 mg Comprimate de culoare albă, rotunde, plate, având o linie mediană pe una dintre feţe şi inscripţionate cu E şi 343 pe cealaltă faţă. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale 2 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice - Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. - Tratamentul anginei pectorale cronice stabile. - Tratamentul insuficienţei cardiace cronice. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Hipertensiune arterială Adulţi: Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în doze divizate. Vârstnici: Pentru vârstnici, doza de 12,5 mg asigură un control satisfăcător în unele cazuri. Dacă răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în doze divizate. Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Angină pectorală cronică stabilă Adulţi: Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Conform datelor din literatura de specialitate, doza de carvedilol recomandată pentru tratarea anginei pectorale cronice stabile este de 50 mg de două ori pe zi. Vârstnici: Doza iniţială recomandată este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi. Ulterior, tratamentul se continuă cu doza de 25 mg de două ori pe zi, care este doza zilnică maximă recomandată. Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Insuficienţă cardiacă cronică Iniţierea terapiei cu carvedilol trebuie făcută sub atenta supraveghere a medicului, ca urmare a evaluării riguroase a condiţiei pacientului. Doza trebuie crescută treptat în funcţie de cerinţele individuale. Înaintea oricărei modificări a dozei, pacientul trebuie evaluat clinic de un specialist cu experienţă în managementul insuficienţei cardiace pentru a stabili dacă statusul clinic al pacientului a rămas stabil. Doza de carvedilol nu trebuie crescută în cazul unui pacient a cărui insuficienţă cardiacă s-a deteriorat de la ultima vizită, sau care prezintă semne de decompensare sau insuficienţă cardiacă cronică instabilă. 3 În cazul pacienţilor cu tratament asociat cu diuretice şi/sau digoxină şi/sau inhibitori ai enzimei de conversie, dozele pentru celelalte medicamente administrate trebuie stabilite înaintea iniţierii tratamentului cu carvedilol. Adulţi Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 3,125 mg de două ori pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă această doză este bine tolerată, se poate creşte progresiv, la intervale de minim 2 săptămâni, până la 6,25 mg de două ori pe zi, apoi la 12,5 mg de două ori pe zi şi apoi la 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de pacient. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă şi cu greutate sub 85 kg, doza maximă recomandată este de 25 mg de două ori pe zi şi la pacienţii cu insuficienţă cardiacă uşoară sau medie şi cu greutate peste 85 kg doza maximă recomandată este de 50 mg carvedilol de două ori pe zi. În timpul creşterii dozelor la pacienţii cu o tensiune arterială sistolică <100 mmHg, se poate produce deteriorarea/ afectarea funcţiei renale şi/sau cardiace. De aceea, înaintea oricărei creşteri a dozei la aceşti pacienţi, trebuie evaluată de către un medic, funcţia renală şi eventualele simptome de agravare a insuficienţei cardiace sau vasodilataţiei. Agravarea temporară a insuficienţei cardiace, vasodilatației sau retenţia de lichide trebuie tratată prin ajustarea dozei de diuretic sau a inhibitorilor enzimei de conversie, sau poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau chiar întreruperea temporară a tratamentului. În aceste condiţii, doza de carvedilol nu trebuie crescută, până când simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau vasodilatației nu au fost stabilizate. Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni, el trebuie reinițiat de la doza de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, care se va creşte progresiv conform recomandărilor de mai sus. Vârstnici: Pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele carvedilolului şi trebuie monitorizaţi cu atenţie. Similar altor beta-blocante şi, în special la pacienţii cu afecţiuni coronariene, întreruperea administrării de carvedilol trebuie efectuată treptat. Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea administrării carvedilolului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Insuficienţă hepatică Doza de carvedilol trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă carvedilolul este contraindicat (vezi pct. 4.3). Pacienţi cu insuficienţă renală La pacienţii cu valoarea tensiunii arteriale sistolice peste 100 mm Hg nu este necesară ajustarea dozei (vezi şi pct. 4.4). Mod de administrare Administrare orală Comprimatele trebuie administrate cu suficient lichid. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă comprimatele trebuie administrate cu alimente, pentru ca absorbţia medicamentului să fie mai lentă şi să se reducă riscul apariţiei hipotensiunii arteriale ortostatice. 4.3 Contraindicaţii • Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. • Insuficienţă cardiacă decompensată/instabilă. • Bronhopneumopatie cronică obstructivă cu obstrucţie bronşică (vezi pct. 4.4). 4 • Disfuncţie hepatică semnificativă clinic. • Antecedente de bronhospasm sau astm bronşic. • Bloc atrioventricular grad doi sau trei (în lipsa unui pacemaker permanent). • Bradicardie severă (<50 bătăi pe minut). • Şoc cardiogen. • Sindromul sinusului bolnav (inclusiv bloc sino-atrial). • Hipotensiune arterială severă (presiune arterială sistolică <85 mm Hg). • Angină Prinzmetal. • Feocromocitom netratat. • Acidoză metabolică. • Boli arteriale periferice severe. • Tratament intravenos concomitent cu verapamil sau diltiazem (vezi pct. 4.5.) 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Insuficienţă cardiacă cronică La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, în timpul creşterii dozelor de carvedilol poate să apară agravarea insuficienţei cardiace sau retenţia de lichide. De aceea aceşti pacienţi trebuie să fie monitorizaţi 2-3 ore după iniţierea terapiei şi de fiecare dată când se creşte doza de carvedilol. Dacă apar astfel de simptome, doza de diuretic trebuie crescută în timp ce doza de carvedilol trebuie menţinută la fel până la stabilizarea stării clinice. Funcţia renală trebuie, de asemenea, să fie controlată înainte de creşterea dozei de medicament. În unele cazuri, poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau întreruperea temporară a tratamentului. Astfel de episoade nu exclud creşterea ulterioară cu succes a dozei de carvedilol. Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă în asociere cu glicozidele digitalice, deoarece ambele medicamente prelungesc timpul de conducere atrioventriculară. Disfuncţie ventriculară stângă în urma unui infarct miocardic acut Înainte de iniţierea tratamentului cu carvedilol, pacientul trebuie să fie stabil din punct de vedere clinic, şi să fi primit un inhibitor al ECA cu cel puţin 48 de ore înainte şi doza inhibitorului ECA să fi fost stabilă pentru cel puţin ultimele 24 de ore. Boală pulmonară obstructivă cronică Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă în cazul pacienţilor cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) cu componentă bronhospastică, care nu sunt trataţi cu medicaţie pe cale orală sau inhalatorie, şi numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscul potenţial. La pacienţii cu tendinţă la bronhospasm, poate să apară detresă respiratorie ca rezultat al creşterii rezistenţei la nivelul căilor respiratorii superioare. Pacienţii trebuie să fie monitorizaţi cu atenţie la iniţierea terapiei şi creşterea treptată a dozelor, iar doza de carvedilol trebuie redusă în cazul apariţiei simptomelor de bronhospasm pe parcursul tratamentului. Tulburări ale conducerii (AV) Carvedilolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu conducerea AV încetinită, în mod special cu bloc AV de gradul 1. Bradicardie Carvedilolul poate induce bradicardie. Dacă pulsul pacientului scade la mai puţin de 55 de bătăi pe minut, doza trebuie redusă. Reacţii bronhospasmotice La pacienţii cu tendinţă de bronhospasm pot să apară tulburări respiratorii ca urmare a creşterii rezistenţei în căile respiratorii. Utilizarea concomitentă de glicozide cardiotonice 5 Carvedilolul trebuie folosit cu precauţie în asociere cu glicozizi digitalici datorită efectelor sinergice ale medicamentelor cu posibilitatea să încetinească conducerea AV (vezi pct. 4.5). Utilizarea concomitentă de blocante ale canalelor de calciu Monitorizarea atentă a ECG-ului şi a tensiunii arteriale este necesară la pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale canalelor de calciu cum este verapamilul sau diltiazemul sau cu alte medicamente antiaritmice. Angină Prinzmetal Medicamentele cu activitate beta-blocantă non-selectivă pot determina dureri toracice la pacienţii cu angină Prinzmetal. Deşi carvedilolul, prin activitatea sa alfa-blocantă poate preveni aceste simptome, nu există experienţă clinică cu privire la administrarea sa la aceşti pacienţi. Totuşi, trebuie să se acorde atenţie în administrarea de carvedilol pacienţilor suspecţi de a avea angină Prinzmetal. Boală vasculară periferică Carvedilolul trebuie utilizat cu precauție la pacienţii cu boală vasculară periferică deoarece beta- blocantele pot induce sau agrava simptomatologia unei insuficienţe arteriale. Sindromul Raynaud Carvedilolul trebuie utilizat cu precauție la pacienţii cu tulburări ale circulaţiei sanguine periferice (de ex. sindrom Raynaud) deoarece pot exista exacerbări ale simptomelor. Diabet zaharat Carvedilolul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu diabet zaharat deoarece medicamentul poate masca sau atenua simptomele precoce ale hipoglicemiei acute. La pacienții cu insuficiență cardiacă cronică și diabet zaharat, utilizarea carvedilolului poate fi asociată cu agravarea controlului glicemiei. De aceea, este necesară monitorizarea periodică la pacienţii cu diabet zaharat a glicemiei când se inițiază tratamentul cu carvedilol sau după fiecare ajustare a dozelor (vezi pct 4.5). Feocromocitom La pacienţii cu feocromocitom, înainte de utilizarea unui blocant beta-adrenergic trebuie iniţiat un tratament cu un blocant alfa-adrenergic. Deși carvedilolul are atât acțiune alfa-blocantă cât și acțiune beta-blocanta nu există experiență în utilizarea carvedilolului în feocromocitom. Se impune prudență în cazul administrării carvedilolului în cazul suspicionării feocromocitomului. Tireotoxicoză Carvedilolul poate masca simptomele de tireotoxicoză. Miastenia gravis Carvedilolul poate accentua simptomele miasteniei gravis. Psoriazis Pacienţii cu antecedente de psoriazis asociate cu terapie cu beta-blocante trebuie să utilizeze carvedilol numai după evaluarea raportului beneficiu-risc. Anestezie şi intervenţii chirurgicale majore În cazul pacienţilor supuşi intervenţiilor chirurgicale cu anestezie generală, se recomandă precauţie din cauza efectelor inotrop negative sinergice ale carvedilolului şi medicamentelor anestezice. Dacă tratamentul cu carvedilol este continuat perioperator, trebuie acordată atenţie la medicamentele anestezice care deprimă funcţia miocardică, precum eter, ciclopropan şi tricloretilenă. Sindrom de întrerupere Tratamentul cu carvedilol nu trebuie întrerupt brusc, în special, la pacienţii cu boală coronariană ischemică. Întreruperea tratamentului cu carvedilol trebuie să se facă treptat (pe o perioadă de două săptămâni). Au fost raportate la pacienţii cu angină pectorală cazuri de exacerbări severe ale anginei şi apariţia infarctului miocardic şi aritmii ventriculare, precum şi agravarea simptomelor la pacienţii cu tireotoxicoză ca urmare a întreruperii bruşte a tratamentului cu beta-blocant. Dacă angina pectorală se 6 agravează, este recomandată administrarea carvedilolului din nou, cel puţin pe o perioadă temporară. Doza trebuie crescută treptat în funcţie de cerinţele individuale. Hipersensibilitate Precauţie trebuie exercitată când se administrează carvedilol la pacienţii cu antecedente de reacţii grave de hipersensibilitate sau afecţiuni alergice deoarece beta-blocantele pot să crească sensibilitatea la alergeni şi seriozitatea reacţiilor anafilactice. Răspunsul la injectare de adrenalină poate să fie redus. Lentile de contact Purtătorii de lentile de contact trebuie să ţină cont de o posibilă reducere a fluxului lacrimal. Funcţia renală: S-a remarcat deteriorarea reversibilă a funcţiei renale în timpul terapiei cu carvedilol la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, cu hipotensiune arterială (sistolică<100 mm Hg), boală coronariană ischemică şi ateroscleroză generalizată şi/sau afectare renală subiacentă. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cu aceşti factori de risc trebuie monitorizată funcţia renală în timpul creşterii dozei de carvedilol. Dacă funcţia renală se deteriorează semnificativ trebuie redusă doza de carvedilol sau întreruptă administrarea acestuia. Talliton conţine lactoză. Pacienţii cu probleme ereditare rare ca intoleranţă la galactoză, deficienţă de lactază-Lapp sau malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Talliton conţine zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament. Talliton 12,5 mg conţine Sunset Yellow (E 110). Poate provoca reacţii alergice. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Au fost raportate atât interacţiuni farmacodinamice cât şi farmacocinetice cu beta-blocantele. Interacţiuni farmacocinetice Carvedilolul este un substrat precum şi un inhibitor al glicoproteinei P. Prin urmare, biodisponibilitatea medicamentelor transportate de către glicoproteina P poate fi crescută în cazul administrării concomitente de carvedilol. În plus biodisponibilitatea carvedilolului poate fi modificată de către inductori sau inhibitori ai glicoproteinei P. Inhibitorii precum şi inductorii enzimatici ai CYP 2D6 şi CYP2C9 pot modifica stereoselectiv metabolizarea carvedilolului, ducând la concentraţii plasmatice crescute sau scăzute a formei R şi S a carvedilolului. Mai jos, sunt prezentate unele exemple observate la pacienţi sau subiecţi sănătoşi, dar lista nu este completă. Digoxină: Concentraţiile plasmatice ale digoxinei pot fi crescute cu aproximativ 15% când digoxina şi carvedilolul sunt administrate concomitent. Atât digoxina cât şi carvedilolul încetinesc conducerea atrio-ventriculară. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a digoxinei în cazul iniţierii, ajustării sau întreruperii tratamentului cu carvedilol (vezi pct 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Ciclosporină: Două studii realizate la pacienţi cu transplant renal şi cardiac trataţi cu ciclosporină pe cale orală au arătat o creştere a concentraţiei plasmatice de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol. La aproximativ 30% din pacienţi, a fost necesară reducerea dozei de ciclosporină pentru a menţine concentraţia terapeutică de ciclosporină, în timp ce la ceilalţi pacienţi nu a fost necesară o ajustare a dozei. Pentru a menţine nivelurile terapeutice ale ciclosporinei este necesară o reducere în medie cu 10-20% a dozei de ciclosporină. Prin urmare, datorită variaţiilor mari posibile ale concentraţiei plasmatice ale ciclosporinei se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice de ciclosporină după iniţierea tratamentului cu carvedilol, şi, dacă este necesar, ajustarea dozelor. 7 Rifampicină: Într-un studiu realizat la 12 subiecţi sănătoşi, administrarea rifampicinei a scăzut concentraţia plasmatică a carvedilolului cu până la 70% probabil prin inducerea glicoproteinei P determinând o scădere a absorbţiei intestinale a carvedilolului. Amiodaronă: La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, amiodarona a scăzut clearance-ul S-carvedilolului probabil prin inhibarea CYP2C9. Concentraţia plasmatică medie a R-carvedilolului nu a fost alterată. În consecinţă, există un risc potenţial de acţiune beta-blocantă crescută determinată de creşterea concentraţiei plasmatice a S-carvedilolului. Fluoxetină: În cadrul unui studiu randomizat, încrucişat realizat la 10 pacienţi cu insuficienţă cardiacă, administrarea concomitenă de fluoxetină (inhibitor al CYP2D6), a determinat inhibiţia stereoselectivă a metabolizării carvedilolului cu o creştere de 77% a valorii medii a ASC a enantiomerului R+. Cu toate acestea, nu s-au observat diferenţe în ceea ce priveşte evenimentele adverse, tensiunea arterială sau frecvenţa cardiacă între grupele de tratament. Hidroxid de aluminiu, colestiramină: absorbţia de carvedilol este redusă dacă se folosesc concomitent. Interacţiuni farmacodinamice Insulină sau antidiabetice orale: Medicamentele cu acţiune beta-blocantă pot intensifica efectul de reducere a glicemiei al insulinei şi antidiabeticelor orale. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate sau atenuate (în special tahicardia). De aceea, la pacienţii trataţi cu insulină şi antidiabetice orale se recomandă monitorizarea regulată a glicemiei (vezi pct. 4.4). Agenţi de depleţie ai catecolaminelor: Pacienţii care utilizează atât un medicament cu proprietăţi beta- blocante cât şi un medicament care poate produce depleţia catecolaminelor (de exemplu: rezerpina sau inhibitori ai monoaminoxidazelor) trebuie urmăriţi atent pentru semne de hipotensiune arterială şi/sau bradicardie severă. Verapamil, diltiazem, amiodaronă sau alte antiaritmice: Aceste medicamente, în asociere cu carvedilolul, pot creşte riscul tulburărilor de conducere atrio-ventriculară (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). S-au observat cazuri de bradicardie severă sau blocaj cardiac în cazul administrării concomitente de carvedilol şi inhibitori ai canalelor de calciu de tipul verapamil sau diltiazem, sau antiaritmice de clasa I. Injectarea de verapamil poate produce hipotensiune marcantă şi asistole. Amiodarona potenţează riscul de aritmii ventriculare. Clonidină: Tensiunea arterială trebuie monitorizată dacă carvedilolul este utilizat concomitent cu clonidină. Administrarea concomitentă de clonidină şi medicamente cu proprietăţi beta-blocante poate potenţa efectele de scădere a tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac. În cazul finalizării unui tratament cu medicamente cu proprietăţi beta-blocante şi clonidină, trebuie oprită mai întâi administrarea de beta-blocante. Tratamentul cu clonidină poate fi întrerupt câteva zile mai târziu prin reducerea treptată a dozei. Blocante ale canalelor de calciu (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Au fost raportate cazuri izolate de tulburări de conducere (rar cu afectare hemodinamică) la administrarea concomitentă de carvedilol şi diltiazem. Similar altor medicamente cu proprietăţi beta-blocante, este necesară monitorizarea atentă a ECG şi a tensiunii arteriale în cazul administrării concomitente de carvedilol şi blocante ale canalelor de calciu de tipul verapamilului şi diltiazemului. Antimalarice: antimalaricele cresc riscul de bradicardie. Simpatomimetice: Carvedilolul poate potenţa sau reduce efectul presor al adrenalinei (epinefrinei). Tratamentul îndelungat cu beta-blocante poate diminua efectul adrenalinei folosit în terapia de desensibilizare (vezi pct. 4.4). 8 Bronhodilatatoarele beta-agoniste: Beta-blocantele cardio-neselective se opun efectului bronhodilatator al medicamentelor bronhodilatatoare beta-agoniste. Se recomandă monitorizarea atentă a pacienţilor. Antihipertensive: Similar altor medicamente cu acţiune beta-blocantă, carvedilolul poate potenţa efectul altor medicamente administrate concomitent cu activitate antihipertensivă (de ex. Antagonişti ai receptorilor alfa1) sau cu activitate hipotensivă ca parte a profilului lor de reacţii adverse. Medicamente anestezice: în timpul anesteziei se recomandă monitorizare atentă a semnelor vitale datorită efectelelor sinergice inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi a medicamentelor anestezice (vezi pct. 4.4 Atenţionări si precauţii speciale pentru utilizare). Antiinflamatoare nesteroidiene : Utilizarea concomitentă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) şi blocante beta-adrenergice, poate avea ca rezultat o creştere a tensiunii arteriale şi control scăzut al tensiunii arteriale. Inhibitori ai enzimei de conversie, diuretici, inhibitori ai canalelor de calciu, alprostadil: monitorizarea periodică a tensiunii arteriale trebuie efectuată datorită posibilului efect crescut hipotensiv. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Nu există o experienţă în ceea ce priveşte administrarea de carvedilol femeilor gravide. Studiile la animale sunt insuficiente pentru evidenţierea efectelor asupra sarcinii, dezvoltarea embrionului/fetusului sau dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Potenţialul risc pentru oameni nu este cunoscut. Carvedilolul nu trebuie utilizat în sarcină decât dacă beneficiul potențial depăşeşte riscul potențial. Blocantele beta-adrenergice scad perfuzia placentară, având ca rezultat deces intrauterin al fătului sau naştere imatură și prematură. În plus, la făt şi nou născut pot să apară reacţii adverse (în special hipoglicemie și bradicardie). Riscul complicaţiilor cardiace şi pulmonare creşte în timpul naşterii şi postpartum. Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat vreun efect teratogenic pentru carvedilol (vezi pct 5.3). Alăptarea Conform studiilor la animale carvedilolul şi metaboliţii acestuia se excretă în lapte. Nu se cunoaşte dacă carvedilolul se excretă în laptele uman. Alăptarea nu este recomandată pe perioada administrării de carvedilol. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu au fost efectuate studii privind efectele carvedilolului asupra capacității pacienților de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Datorită răspunsului terapeutic individual variabil (de ex. amețeală, oboseală), capacitatea de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a lucra în condiții de risc poate fi afectată. Acestea se manifestă în special la inițierea tratamentului, la creșterea dozelor, la schimbarea medicației sau în asociere cu alcoolul etilic. 4.8 Reacţii adverse În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Foarte frecvente (≥1/10) Frecvente (≥1/100 şi <1/10) Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100) Rare (≥1/10000 şi <1/1000) Foarte rare (<1/10000) 9 Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). Infecţii şi infestări - Frecvente: bronşită, pneumonie, infecţie a tractului respirator superior, infecţie a tractului urinar. Tulburări hematologice şi limfatice - Frecvente: anemie. - Rare: trombocitopenie. - Foarte rare: leucopenie. Tulburări ale sistemului imunitar - Foarte rare: hipersensibilitate (reacţie alergică). Tulburări metabolice şi de nutriţie - Frecvente: creşterea greutăţii corporale, hipercolesterolemie, afectarea controlului glicemic (hiperglicemie, hipoglicemie) la pacienţii cu diabet zaharat preexistent. Tulburări psihice - Frecvente: depresie, stare depresivă. - Mai puţin frecvente: tulburări ale somnului. Tulburări ale sistemului nervos - Foarte frecvente: ameţeli, cefalee. - Mai puţin frecvente: presincopă, sincopă, parestezie. Tulburări oculare - Frecvente: tulburări de vedere, scăderea secreţiei lacrimale (xeroftalmie), iritaţie oculară. Tulburări cardiace - Foarte frecvente: insuficienţă cardiacă - Frecvente: bradicardie, edem (incluzând edem generalizat, periferic şi edeme genitale, edeme ale membrelor inferioare), hipervolemie, retenţie hidrică. - Mai puţin frecvente: bloc atrioventricular, angină pectorală. Tulburări vasculare - Foarte frecvente: hipotensiune arterială. - Frecvente: hipotensiune arterială ortostatică, tulburări ale circulaţiei periferice (extremităţi reci, boală vasculară periferică, exacerbarea claudicaţiei intermitente şi fenomene Raynaud). Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale - Frecvente: dispnee, edem pulmonar, astm bronşic la pacienţii predispuși. - Rare: congestie nazală. Tulburări gastro-intestinale - Frecvente: greaţă, diaree, vărsături, dispepsie, durere abdominală . - Mai puţin frecvente: constipaţie - Rare: xerostomie. Tulburări hepatobiliare - Foarte rare: creşterea valorilor serice ale alaninaminotransferazei (ALT), aspartataminotransferazei (AST) şi gamaglutamiltransferazei (GGT). Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat - Mai puţin frecvente: reacţii cutanate (de exemplu exantem alergic, dermatită, urticarie, prurit, leziuni cutanate asemănătoare cu cele psoriazice şi lichenului plan), alopecie. 10 - Foarte rare: reacţii adverse cutanate severe (de ex. eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică). Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv - Frecvente: dureri la nivelul extremităţilor. Tulburări renale şi ale căilor urinare - Frecvente: insuficienţă renală şi anomalii ale funcţiei renale la pacienţii cu boală vasculară generalizată şi/sau insuficienţă renală subiacentă, tulburări la micţiune. - Foarte rare: incontinenţă urinară la femei. Tulburări ale aparatului genital şi sânului - Mai puţin frecvente: disfuncţie erectilă. Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare - Foarte frecvente: astenie (fatigabilitate). - Frecvente: dureri. Ameţelile, sincopa, cefaleea şi astenia sunt, de obicei, uşoare şi apar cel mai frecvent la iniţierea tratamentului. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, în timpul creşterii treptate a dozei de carvedilol poate apărea agravarea insuficienţei cardiace şi retenţie hidrică (vezi pct. 4.4). Insuficienţa cardiacă este o reacţie adversă frecvent raportată atât la grupurile de pacienţi la care s-a administrat placebo, cât şi la grupurile de pacienţi la care s-a administrat carvedilol (14,5% şi, respectiv, 15,4% la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă după infarct miocardic acut). Deteriorarea reversibilă a funcţiei renale a fost observată în timpul tratamentului cu carvedilol la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, cu hipotensiune arterială, boală cardiacă ischemică şi boli vasculare difuze şi / sau insuficienţă renală subiacentă (vezi pct. 4.4). Ca efect de clasă, beta-blocantele receptorilor adrenergici pot declanşa un diabet zaharat latent, pot agrava un diabet zaharat manifest, și pot inhiba mecanismele de reglare ale glucozei din sânge. Carvedilolul poate determina incontinenţă urinară la femei, care se rezolvă la întreruperea tratamentului. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro 4.9 Supradozaj Simptome şi semne În caz de supradozaj pot să apară hipotensiune arterială severă, bradicardie, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen şi stop cardiac. Pot fi de asemenea tulburări respiratorii, bronhospasm, vărsături, reducerea stării de conştienţă şi convulsii generalizate. Tratament Lavajul gastric sau inducerea vomei poate fi utilă în primele ore după ingestie. În plus faţă de procedurile standard, semnele vitale trebuie monitorizate şi dacă este necesar corectate într-o unitate de terapie intensivă. Pentru tratarea bradicardiei excesive poate fi administrată atropină, iar pentru a susţine funcţia ventriculară se recomandă administrarea glucagonului sau a simpatomimeticelor (dobutamină, 11 izoprenalină). Dacă este necesară obţinerea unui efect inotrop pozitiv, trebuie avută în vedere administrarea unui inhibitor al fosfodiesterazei (PDE). În cazul în care profilul intoxicaţiei este dominat de vasodilataţie periferică, trebuie administrată noradrenalina sau norepinefrina, monitorizând continuu condiţiile circulatorii. În cazul în care bradicardia este rezistentă la medicaţie, este necesară implantarea unui pacemaker. Bronhospasmul poate fi tratat administrând beta-simpatomimetice (administraţi ca aerosoli sau pe cale intravenoasă) sau se poate administra aminofilină i.v. în injecţie sau perfuzie lentă. Dacă pacientul are convulsii, este recomandată administrarea de diazepam sau clonazepam sub formă de perfuzie i.v. lentă. În cazurile severe de supradozaj când pacientul este în şoc, tratamentul de susţinere descris trebuie continuat o perioadă de timp suficientă, de exemplu până la stabilizarea stării pacientului, având în vedere că este de aşteptat ca timpul de înjumătăţire la eliminare şi redistribuirea carvedilolului din compartimentele profunde să fie prelungite. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: medicamente α, β-blocante, codul ATC: C07AG02. Carvedilolul este un beta blocant vasodilatator neselectiv. Prezintă proprietăţi antioxidante şi antiproliferative. Substanţa activă, carvedilolul, este o mixtură racemică; enantiomerii au efecte şi metabolizări diferite. Enantiomerul S(-) are acţiune de blocare a activităţii alfa 1 - şi beta-adrenoreceptorilor, iar enantiomerulR(+) prezintă numai o acţiune de blocare a activităţii alfa 1 -adrenoreceptorilor. Prin blocarea neselectivă a beta-receptorilor, carvedilolul scade TA, ritmul cardiac şi volumul bătaie. Carvedilolul reduce presiunea în artera pulmonară şi presiunea în atriul drept. Prin blocarea alfa 1 – adrenoreceptorilor, determină vasodilataţie periferică şi reduce rezistenţa vasculară sistemică. Datorită acestor efecte, reduce efortul muşchiului cardiac şi previne dezvoltarea anginei pectorale. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, carvedilolul creşte fracţia de ejecţie ventriculară stângă şi ameliorează simptomatologia. Efecte similare au fost observate şi la pacienţii cu disfuncţie de ventricul stâng. Carvedilolul nu prezintă efecte simpatomimetice intrinseci şi, similar cu propranololul, exercită proprietăţi de stabilizare ale membranei. Activitatea reninei plasmatice este redusă, iar retenţia de fluide este rară. Efectele asupra TA şi ritmului cardiac sunt cel mai bine exprimate la 1 – 2 ore de la administrare. La pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală, carvedilolul scade rezistenţa vasculară renală. Nu apar modificări importante în filtrarea glomerulară, fluxul plasmatic renal şi în excreţia de electroliţi. Fluxul sanguin periferic rămâne normal; de aceea, în timpul tratamentului cu carvedilol este rar remarcată răcirea extremităţilor, care este observată frecvent în cazul utilizării beta-blocantelor În general, carvedilolul nu are efect asupra concentrațiilor plasmatice ale lipoproteinelor. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie Carvedilolul este absorbit rapid după administrare pe cale orală. La persoanele sănătoase, concentraţia plasmatică maximă este atinsă în aproximativ o oră de la administrare. Biodisponibilitatea absolută a carvedilolului la oameni este de aproximativ 25%. Există o relaţie liniară între doză şi concentraţia plasmatică a carvedilolului. Aportul de alimente nu influenţează biodisponibilitatea şi concentraţia plasmatică maximă; cu toate acestea, timpul necesar pentru atingerea concentraţiei plasmatice maxime este prelungit. Distribuţie Carvedilol este intens lipofilic. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 98-99%. Volumul de distribuţie (Vd) este de aproximativ 2 l/kg şi este crescut la pacienţii cu ciroză hepatică. Metabolizare 12 La toate speciile studiate, cât și la oameni, carvedilolul este metabolizat extensiv într-o varietate de metaboliţi care sunt în principal eliminaţi prin bilă. După administrarea orală efectul primului pasaj este de până la 60-75%. Circuitul enterohepatic al substanţei-mamă a fost demonstrat la animale. Carvedilolul este metabolizat extensiv la nivel hepatic, glucuronoconjugarea fiind una dintre reacţiile principale. În urma demetilării şi hidroxilării nucleului fenolic, rezultă trei metaboliţi activi, cu activitate blocantă beta-adrenergică. Conform studiilor preclinice, metabolitul 4-hidroxifenolic are o activitate blocantă beta-adrenergică de aproximativ 13 ori mai mare decât cea a carvedilolului. În comparație cu carvedilolul, cei trei metaboliți activi exercită o activitate vasodilatatoare slabă. La om, concentraţia lor este de 10 ori mai scăzută decât cea a substanţei iniţiale. Doi dintre metaboliţii hidroxicarbazolici ai carvedilolului sunt consideraţi antioxidanţi extrem de eficace, cu o potenţă antioxidantă de 30-80 ori mai mare decât a carvedilolului. Eliminare Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carvedilolului este de aproximativ 6 ore. Clearance-ul plasmatic este de aproximativ 500 - 700 ml/min. Se elimină în principal prin bilă. Calea primară de excreţie a carvedilolului este prin materiile fecale. O mică parte este eliminată pe cale renală sub formă de diverşi metaboliţi. Farmacocinetica la grupuri speciale de populaţie Pacienţi cu insuficienţă renală La unii pacienţi hipertensivi cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) a fost raportată o creştere cu aproximativ 40-50% a concentraţiilor plasmatice de carvedilol, în comparaţie cu pacienţii hipertensivi la care funcţia renală este normală. Concentraţia plasmatică maximă la pacienţii cu insuficienţă renală este crescută cu o medie de 10-20%. Cu toate acestea, a existat o mare variabilitate în rezultatele obţinute. Deoarece carvedilolul este eliminat în cea mai mare parte prin materiile fecale, este puţin probabilă o acumulare semnificativă la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă nu este necesară ajustarea dozei de carvedilol (vezi pct. 4.2). Pacienţi cu insuficienţă hepatică La pacienții cu insuficienţă hepatică, biodisponibilitatea carvedilolului este crescută până la 80% datorită scăderii efectului de prim pasaj hepatic. Prin urmare, carvedilolul este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică clinic manifestă (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii). Administrare la vârstnici Vârsta a avut un efect semnificativ statistic asupra parametrilor farmacocinetici ai carvedilolului la pacienţii hipertensivi. Un studiu efectuat la pacienţii vârstnici hipertensivi nu a arătat nicio diferenţă între profilul reacţiilor adverse la acest grup comparativ cu pacienţii mai tineri. Un alt studiu care a implicat pacienţi vârstnici cu boală coronariană nu a arătat nicio diferenţă între reacţiile adverse raportate faţă de cele care au fost raportate la pacienţii mai tineri. Copii şi adolescenţi Informaţiile disponibile cu privire la farmacocinetica la pacienţii cu vârsta sub 18 ani este limitată. Pacienţi cu diabet zaharat La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat tip 2 nu a fost observat niciun efect al administrării de carvedilol asupra glicemiei (à jeun sau postprandial) şi asupra hemoglobinei glicozilate A1, nu a fost necesară modificarea dozelor de medicamente antidiabetice. La pacienţii cu diabet zaharat tip 2, carvedilolul nu a avut nicio influenţă semnificativă statistic asupra testului de toleranţă la glucoză. La pacienţii hipertensivi fără diabet zaharat, cu sensibilitate la insulină modificată (Sindrom X), carvedilolul a crescut sensibilitatea la insulină. Aceleaşi rezultate au fost observate la pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2. Insuficienţă cardiacă 13 Într-un studiu la 24 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă, clearance-ul R-şi S-carvedilolului a fost semnificativ mai mic decât cel estimat anterior la voluntarii sănătoşi. Aceste rezultate au sugerat că farmacocinetica R-şi S-carvedilol este influenţată semnificativ de insuficienţa cardiacă. 5.3 Date preclinice de siguranţă Studii realizate la şobolan şi şoarece cu carvedilol în doză de 75 mg/kg și 200 mg/kg (de 38 – 100 de ori mai mari decât doza maximă zilnică recomandată la om) nu au demonstrat potenţialul carcinogen al carvedilolului. În studii clinice controlate realizate in vitro sau in vivo la mamifere sau alte animale, carvedilolul nu a demonstrat potenţial mutagen. După administrarea unor doze mari de carvedilol la femelele gestante de şobolan (200 mg/kg, ceea ce reprezintă de 100 de ori doza maximă recomandată la om), au fost observate reacții adverse privind sarcina şi fertilitatea. S-a observat creşterea întârziată a fetușilor precum şi întârzierea naşterii la doze de 60 mg/kg (de 30 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om). S-a observat şi embriotoxicitate (creşterea mortalităţii după implantarea embrionului), dar fără a exista malformații la şobolan şi iepure la doze de 200 mg/kg, respectiv 75 mg/kg (de 38 – 100 de ori mai mari decât doza zilnică maximă recomandată la om). 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Talliton 6,25 mg Quinoline Yellow (E 104) Stearat de magneziu Povidonă K 25 Dioxid de siliciu coloidal anhidru Zahăr Lactoză monohidrat Crosopovidonă Talliton 12,5 mg Sunset Yellow (E 110) Stearat de magneziu Povidonă K 25 Dioxid de siliciu coloidal anhidru Zahăr Lactoză monohidrat Crosopovidonă Talliton 25 mg Stearat de magneziu Povidonă K 25 Dioxid de siliciu coloidal anhidru Zahăr Lactoză monohidrat Crosopovidonă 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 14 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 25C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină și umiditate. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu 4 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 15 comprimate Cutie cu 2 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 15 comprimate 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Fără cerinţe speciale. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Egis Pharmaceuticals PLC Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta, Ungaria 8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Talliton 6,25 mg : 6237/2014/01-02 Talliton 12,5 mg : 6238/2014/01-02 Talliton 25 mg : 6239/2014/01-02 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei - Martie 2014 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Octombrie, 2023