AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11922/2019/01-02 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI METOCLOPRAMID BIOFARM 1 mg/5 ml sirop 2. COMPOZIŢIA CANTITATIVĂ ŞI CALITATIVĂ 5 ml sirop conţin clorhidrat de metoclopramidă monohidrat 1,05 mg echivalent la 1 mg clorhidrat de metoclopramidă anhidru. Excipienţi: sorbitol 1000 mg, p-hidroxibenzoat de metil 5 mg. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Sirop Lichid siropos, limpede, incolor. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Adulţi METOCLOPRAMID BIOFARM este indicat la adulţi pentru: - Prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei (CINV); - Prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de radioterapie (RINV); - Tratamentul simptomatic al greţei şi vărsăturilor, inclusiv al greţei şi vărsăturilor induse de migrena acută. Metoclopramida poate fi utilizată în asociere cu analgezice orale în vederea îmbunătăţirii absorbţiei analgezicelor în migrena acută. Copii şi adolescenţi METOCLOPRAMID BIOFARM este indicat la copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 1-18 ani) pentru: - Prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei (CINV), ca antiemetic de linia a doua. 4.2 Doze şi mod de administrare Toate indicaţiile (pacienţi adulţi) Doza unică recomandată este de 10 mg, repetată de până la trei ori pe zi. Doza zilnică maximă recomandată este de 30 mg sau 0,5 mg/kg greutate corporală. Durata maximă a tratamentului este de 5 zile. 1 Prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei (CINV) (copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 1-18 ani) Doza recomandată este între 0,1 şi 0,15 mg/kg greutate corporală, repetată de până la trei ori pe zi, administrată pe cale orală. Doza maximă în 24 de ore este de 0,5 mg/kg greutate corporală. Tabel de dozare Vârsta 1-3 ani 3-5 ani 5-9 ani 9-18 ani 15-18 ani Greutate corporală 10-14 kg 15-19 kg 20-29 kg 30-60 kg Peste 60 kg Doză Frecvenţă 1 mg (5 ml sirop) De până la trei ori pe zi De până la trei ori pe zi 2 mg (10 ml sirop) 2,5 mg (12,5 ml sirop) De până la trei ori pe zi De până la trei ori pe zi 5 mg (25 ml sirop) De până la trei ori pe zi 10 mg (50 ml) Durata maximă a tratamentului este de 5 zile pentru prevenirea greţei şi vărsăturilor induse de întârzierea chimioterapiei (CINV). Mod de administrare Trebuie respectat un interval minim de 6 ore între două administrări, chiar şi în caz de vărsături sau respingere a dozei (vezi pct. 4.4). Cutia este prevăzută cu o măsură dozatoare cu gradaţii de la 2,5 ml-20 ml. Grupe speciale de populaţie Vârstnici La pacienţii vârstnici trebuie luată în considerare o scădere a dozei, pe baza funcţiei renale şi hepatice şi pe baza fragilităţii generale. Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal (clearance-ul creatininei ≤15 ml/minut), doza zilnică trebuie redusă cu 75%. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei 15-60 ml/minut), doza trebuie redusă cu 50% (vezi pct. 5.2). Insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, doza trebuie redusă cu 50% (vezi pct. 5.2). Copii şi adolescenţi Metoclopramida este contraindicată la copiii cu vârsta sub 1 an (vezi pct. 4.3). 4.3 Contraindicaţii - Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1; - Hemoragie gastro-intestinală, obstrucţie mecanică sau perforaţie gastro-intestinală, pentru care stimularea motilităţii gastro-intestinale constituie un risc; - Feocromocitom confirmat sau suspectat, datorită riscului de episoade de hipertensiune arterială severă; - Antecedente de dischinezie tardivă indusă de neuroleptice sau metoclopramidă; - Epilepsie (creşte frecvenţa şi intensitatea crizelor); - Boala Parkinson; - Asocierea cu levodopa sau agonişti dopaminergici (vezi pct. 4.5); - Antecedente cunoscute de methemoglobinemie cu metoclopramidă sau deficit de NADH citocrom b5; - Utilizarea la copiii cu vârsta sub 1 an, datorită riscului crescut de tulburări extrapiramidale (vezi pct. 4.4). 2 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Tulburări neurologice Pot să apară tulburări extrapiramidale, în special la copii şi adulţi tineri şi/sau atunci când sunt utilizate doze mari. Aceste reacţii apar, de obicei, la începutul tratamentului şi pot să apară chiar şi după o administrare unică. În cazul apariţiei simptomelor extrapiramidale, administrarea de metoclopramidă trebuie întreruptă imediat. Aceste reacţii sunt, în general, complet reversibile după întreruperea tratamentului, dar pot necesita un tratament simptomatic (benzodiazepine la copii şi/sau medicamente anti-parkinsoniene anticolinergice la adulţi). Intervalul de timp de cel puţin 6 ore specificat la pct. 4.2 trebuie respectat între administrările de metoclopramidă, chiar şi în caz de vărsături sau respingere a dozei, pentru a se evita supradozajul. Tratamentul pe termen lung cu metoclopramidă poate provoca dischinezie tardivă, potenţial ireversibilă, în special la vârstnici. Tratamentul nu trebuie să depăşească 3 luni datorită riscului de dischinezie tardivă (vezi pct. 4.8). Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar semne de dischinezie tardivă. Sindromul neuroleptic malign a fost raportat atât la asocierea metoclopramidei cu neuroleptice, cât şi la administrarea metoclopramidei în monoterapie (vezi pct. 4.8). În cazul apariţiei sindromului neuroleptic malign, administrarea de metoclopramidă trebuie întreruptă imediat şi trebuie iniţiat un tratament corespunzător. Se solicită atenţie sporită în cazul pacienţilor cu afecţiuni neurologice pre-existente şi la pacienţii trataţi cu alte medicamente cu acţiune centrală (vezi pct. 4.3). Simptomele bolii Parkinson pot fi, de asemenea, exacerbate de către metoclopramidă. Methemoglobinemia A fost raportată methemoglobinemia, care poate fi determinată de deficitul de NADH citocrom b5 reductază. În aceste cazuri, metoclopramida trebuie întreruptă imediat şi definitiv şi trebuie iniţiate măsurile corespunzătoare (cum este tratamentul cu albastru de metilen). Tulburări cardiace După administrarea de metoclopramidă prin injectare, în special pe cale intravenoasă, au fost raportate reacţii cardiovasculare grave, inclusiv cazuri de colaps circulator, bradicardie severă, infarct miocardic şi prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.8). Se solicită atenţie deosebită la administrarea metoclopramidei, în special pe cale intravenoasă la populaţia vârstnică, la pacienţii cu tulburări de conducere cardiacă (inclusiv prelungirea intervalului QT), pacienţi cu dezechilibre electrolitice necorectate, bradicardie şi la pacienţii care utilizează medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT. Dozele intravenoase se administrează lent ca bolus (în decurs de minim 3 minute), în vederea reducerii riscului de reacţii adverse (de exemplu: hipotensiune arterială, akatizie). Insuficienţă renală sau hepatică La pacienţii cu insuficienţă renală sau cu insuficienţă hepatică severă, se recomandă o reducere a dozei (vezi pct. 4.2). Medicamentul conţine sorbitol; pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Medicamentul conţine p-hidroxibenzoat de metil; acesta poate provoca provoca reacţii alergice (chiar întârziate) şi, în mod excepţional, bronhospasm. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Asociere contraindicată Levodopa sau agoniştii dopaminergici şi metoclopramida prezintă un antagonism reciproc (vezi pct. 4.3). 3 Asociere de evitat Alcoolul potenţează efectul sedativ al metoclopramidei. Asociere de luat în considerare Datorită efectului prokinetic al metoclopramidei, absorbţia anumitor medicamente poate fi modificată. Anticolinergice şi derivaţi ai morfinei Anticolinergicele şi derivaţii morfinei pot avea un antagonism reciproc cu metoclopramida asupra motilităţii tractului digestiv. Deprimante ale sistemului nervos central (derivaţi ai morfinei, anxiolitice, antihistaminice H1 sedative, antidepresive sedative, barbiturice, clonidină şi medicamente asociate) Efectele sedative ale deprimantelor sistemului nervos central şi metoclopramidei sunt potenţate. Neuroleptice Metoclopramida împreună cu alte neuroleptice pot avea un efect aditiv asupra apariţiei tulburărilor extrapiramidale. Medicamente serotoninergice Utilizarea metoclopramidei împreună cu medicamente serotoninergice, cum sunt ISRS poate să crească riscul de apariţie a sindromului serotoninergic. Digoxina Metoclopramida poate să scadă biodisponibilitatea digoxinei. Este necesară monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice. Ciclosporina Metoclopramida creşte biodisponibilitatea ciclosporinei (Cmax cu 46% şi expunerea cu 22%). Este necesară monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice de ciclosporină. Nu se cunosc consecinţele clinice. Mivacurium şi suxametoniu Metoclopramida soluţie injectabilă poate să prelungească durata blocului neuro-muscular (prin inhibarea colinesterazei plasmatice). Inhibitori puternici ai CYP2D6 În cazul administrării concomitente cu inhibitori puternici ai CYP2D6, cum sunt fluoxetina şi paroxetina, nivelurile de expunere ale metoclopramidei sunt crescute. Deşi semnificaţia clinică este incertă, pacienţii trebuie monitorizaţi pentru reacţii adverse. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Un volum mare de informaţii provenite de la femeile gravide (mai mult de 1000 de expuneri) nu a indicat toxicitate malformativă sau fetotoxicitate. Metoclopramida poate fi utilizată în timpul sarcinii, dacă este necesar din punct de vedere clinic. Datorită proprietăţilor farmacologice (similar altor neuroleptice), în cazul administrării metoclopramidei în ultimul trimestru al sarcinii, sindromul extrapiramidal la nou-născut nu poate fi exclus. Metoclopramida trebuie evitată în ultimul trimestru al sarcinii. Dacă se utilizează metoclopramida, trebuie efectuată monitorizarea neonatală. Alăptarea Metoclopramida este excretată în laptele matern într-o cantitate scăzută. Reacţiile adverse la copilul alăptat nu pot fi excluse. De aceea, metoclopramida nu este recomandată în timpul alăptării. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării metoclopramidei la femeile care alăptează. 4 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Metoclopramida poate provoca somnolenţă, ameţeală, dischinezie şi distonie, care pot afecta vederea şi, de asemenea, pot afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 4.8 Reacţii adverse Reacţiile adverse clasificate pe aparate, sisteme şi organe. Frecvenţele sunt definite utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000, <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Frecvenţă Reacţii adverse Aparate, sisteme şi organe Tulburări hematologice şi limfatice Cu frecvenţă necunoscută Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Cu frecvenţă necunoscută Tulburări endocrine* Mai puţin frecvente Tulburări gastro- intestinale Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Tulburări ale sistemului imunitar Tulburări ale sistemului nervos Rare Cu frecvenţă necunoscută Frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Cu frecvenţă necunoscută Foarte frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Rare Cu frecvenţă necunoscută Methemoglobinemia, care poate fi determinată de deficitul de NADH citocrom b5 reductază, în special la nou-născuţi (vezi pct. 4.4). Sulfhemoglobinemia, în special la administrarea concomitentă de doze mari de medicamente cu sulf. Bradicardie, în special cu formularea intravenoasă Infarct miocardic, care apare la scurt timp după administrarea injectabilă şi care poate fi consecinţa bradicardiei (vezi pct. 4.4). Bloc atrio-ventricular, bloc sinusal, în special după administrarea intravenoasă. Prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă. Torsada vârfurilor. Amenoree. Hiperprolactinemie. Galactoree. Ginecomastie. Diaree. Astenie. Hipersensibilitate. Reacţii anafilactice (incluzând şoc anafilactic, în special după administrarea intravenoasă). Somnolenţă. Tulburări extrapiramidale (în special la copii şi adulţi tineri şi/sau atunci când doza recomandată este depăşită, chiar şi după o administrare unică) (vezi pct. 4.4). Parkinsonism. Acatizie. Distonie. Dischinezie. Reducerea nivelului de conştienţă. Convulsii, în special la pacienţii epileptici. Dischinezie tardivă care poate fi persistentă, în timpul tratamentului sau după tratament prelungit, 5 Aparate, sisteme şi organe Tulburări psihice Tulburări vasculare Frecvenţă Reacţii adverse Frecvente Mai puţin frecvente Rare Frecvente Cu frecvenţă necunoscută în special la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4). Sindrom neuroleptic malign (vezi pct. 4.4). Depresie. Halucinaţii. Stare confuzională. Hipotensiune arterială, în special cu formularea intravenoasă Şoc, sincopă după administrarea injectabilă. Hipertensiune arterială acută la pacienţii cu feocromocitom (vezi pct. 4.3). *Tulburări endocrine apărute în timpul tratamentului pe termen lung în legătură cu hiperprolactinemia (amenoree, galactoree, ginecomastie). Următoarele reacţii, uneori asociate, apar mai frecvent atunci când se utilizează doze mari: - Simptome extrapiramidale: distonie acută şi dischinezie, sindrom parkinsonian, acatizie, chiar şi după o administrare unică a medicamentului, în special la copii şi adulţi tineri (vezi pct. 4.4). - Somnolenţă, reducerea nivelului de conştienţă, confuzie, halucinaţii. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale. Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro. 4.9 Supradozaj Simptome Pot să apară tulburări extrapiramidale, somnolenţă, reducerea nivelului de conştienţă, confuzie, halucinaţii şi stop cardio-respirator. Tratament În caz de simptome extrapiramidale asociate sau nu supradozajului, tratamentul este doar simptomatic (benzodiazepine la copii şi/sau medicamente anti-parkinsoniene anticolinergice la adulţi). În funcţie de starea clinică, trebuie efectuate un tratament simptomatic şi o monitorizare continuă a funcţiilor cardio-vasculare şi respiratorii. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: medicamente în tratamentul tulburărilor funcţionale gastro-intestinale, propulsive, cod ATC: A03FA01. Metoclopramida stimulează motilitatea tractului gastro-intestinal, creşte tonusul şi amplitudinea contracţiilor gastrice (mai ales ale antrului), creşte tonusul sfincterului esofagian inferior, relaxează 6 sfincterul piloric şi bulbul duodenal, creşte peristaltismul duodenului şi jejunului; accelerează golirea stomacului şi tranzitul intestinal. De asemenea, metoclopramida are proprietăţi antiemetice. Mecanism de acţiune: blocarea receptorilor dopaminergici D2 şi creşterea eliberării de acetilcolină din neuronii plexului mienteric. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie Metoclopramida se absoarbe rapid din tractul digestiv având o biodisponibilitate medie de 76±38% (cu variaţii individuale mari). Cmax este atinsă în mai puţin de o oră la voluntari sănătoşi după administrarea unei singure doze de 20 mg metoclopramidă oral şi în 2,5 ore după administrarea orală sau nazogastrică a unei doze orale de 0,10-0,15 mg/kg administrată de 4 ori pe zi la prematuri, Cmax având valoare de 80 ng/ml la voluntari sănătoşi şi 18 ng/ml la prematuri. Distribuţie Metoclopramida este larg distribuită în ţesuturi, inclusiv la nivelul SNC. Volumul aparent de distribuţie este de 2,2-3,4 l/kg. Se leagă în proporţie mică de proteinele plasmatice (40%). Traversează bariera hematoencefalică şi feto-placentară şi se elimină în laptele matern. Metabolizare Metabolizarea hepatică a metoclopramidei se face în parte la primul pasaj hepatic prin sulfo- şi glucuronoconjugare. Eliminare Metoclopramida este eliminată în principal pe cale renală sub formă de metaboliţi şi sub formă nemodificată (aproximativ 30%). Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 5-6 ore şi creşte în caz de insuficienţă renală sau hepatică. Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală severă, clearance-ul metoclopramidei este redus cu până la 70%, în timp ce timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este crescut (aproximativ 10 ore pentru un clearance al creatininei de 10-50 ml/minut şi 15 ore pentru un clearance al creatininei <10 ml/minut). Insuficienţă hepatică La pacienţii cu ciroză hepatică, a fost observată acumularea metoclopramidei, asociată cu o reducere de 50% a clearance-ului plasmatic. 5.3 Date preclinice de siguranţă Nu sunt disponibile. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Sorbitol Glicerol P-hidroxibenzoat de metil Acid citric monohidrat Fosfat disodic dodecahidrat Acesulfam de potasiu Vanilină 7 Apă purificată 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani A se utiliza în maxim 20 zile de la prima deschidere a flaconului. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu un flacon din sticlă, de culoare brună, conţinând 100 ml sirop, închis cu capac cu filet şi inel de siguranţă din PE şi o măsură dozatoare din PP cu gradaţii de la 2,5 ml-20 ml. Cutie cu un flacon din PET, de culoare brună, conţinând 100 ml sirop, închis cu capac cu filet şi inel de siguranţă din PE şi o măsură dozatoare din PP cu gradaţii de la 2,5 ml-20 ml. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare Fără cerinţe speciale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ BIOFARM S.A. Str. Logofătul Tăutu, nr. 99, Sector 3, Bucureşti, 031212, România Telefon: 021 30.10.600 Fax: 021 30.10.605 E-mail: office@biofarm.ro 8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 11922/2019/01-02 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data ultimei reînnoiri a autorizației: Iunie 2019 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Decembrie, 2022 8