1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11251/2018/01-02-03-04-05-06-07 Anexa 2 11252/2018/01-02-03-04-05-05-07 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate Tezeo HCT 80 mg/25 mg comprimate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg. Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg şi hidroclorotiazidă 25 mg. Excipienţi cu efect cunoscut: sorbitol (E420). Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine sorbitol 348,3 mg. Tezeo HCT 80 mg/25 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine sorbitol 348,3 mg. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimate Comprimate oblongi, biconvexe, de culoare aproape albă până la gălbui, gravate cu „81” pe una din feţe, cu lungimea de 16,5 mm şi lăţimea de 8,3 mm. Tezeo HCT 80 mg/25 mg comprimate: Comprimate oblongi, biconvexe, de culoare aproape albă până la gălbui, gravate cu „82” pe una din feţe, cu lungimea de 16 mm şi lăţimea de 8 mm. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. Administrarea combinaţiei în doză fixă Tezeo HCT (80 mg telmisartan/12,5 mg hidroclorotiazidă) este indicată la adulţi a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu telmisartan în monoterapie. Administrarea combinaţiei în doză fixă Tezeo HCT (80 mg telmisartan/25 mg hidroclorotiazidă) este indicată la adulţi a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu un tratament cu Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate (80 mg telmisartan/12,5 mg hidroclorotiazidă) sau la adulţi care au fost stabilizaţi anterior cu un tratament cu telmisartan şi hidroclorotiazidă administrate separat. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze 2 Adulţi Tezeo HCT trebuie administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat în urma administrării de telmisartan în monoterapie. Este recomandată ajustarea dozei individuale pentru fiecare din cele două componente înaintea trecerii la combinaţia în doză fixă. Dacă este adecvat din punct de vedere clinic, poate fi avută în vedere trecerea directă de la monoterapie la combinaţia în doză fixă. Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate: Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg poate fi administrat o dată pe zi la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu telmisartan 80 mg în monoterapie. Tezeo HCT este, de asemenea, disponibil la doza 80 mg/25 mg. Tezeo HCT 80 mg/25 mg comprimate: Tezeo HCT 80 mg/25 mg poate fi administrat o dată pe zi la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu un tratament cu Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate sau la pacienţi care au fost stabilizaţi anterior cu un tratament cu telmisartan şi hidroclorotiazidă administrate separat. Tezeo HCT este, de asemenea, disponibil la doza 80 mg/12,5 mg. Grupe speciale de pacienţi: Insuficienţă renală Este recomandată monitorizarea periodică a funcţiei renale (vezi pct. 4.4). Insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, doza nu trebuie să depăşească 40 mg/12,5 mg o dată pe zi. Nu este indicată administrarea Tezeo HCT la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4.). Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei. Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Tezeo HCT la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date. Mod de administrare Comprimatele Tezeo HCT se administrează oral, o dată pe zi, cu lichid, cu sau fără alimente. 4.3 Contraindicaţii - Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. - Hipersensibilitate la alţi derivaţi de sulfonamidă (deoarece hidroclorotiazida este un medicament derivat din sulfonamidă). - Trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6). - Colestază şi afecţiuni biliare obstructive. - Insuficienţă hepatică severă. - Insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min). - Hipopotasemie refractară, hipercalcemie. - Administrarea concomitentă a Tezeo HCT cu medicamente ce conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG <60 ml/min și1,73m 2 ) (vezi pct 4.5 şi 5.1). 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Sarcina 3 Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII) nu trebuie început în timpul perioadei de sarcină. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu ARAII este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6). Insuficienţă hepatică Nu trebuie să se administreze Tezeo HCT pacienţilor cu colestază, afecţiuni biliare obstructive sau insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal pe cale biliară. Este de aşteptat ca la aceşti pacienţi clearance-ul hepatic al telmisartanului să fie redus. În plus, Tezeo HCT trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau afecţiune hepatică în evoluţie, deoarece modificări minore ale echilibrului hidro-electrolitic pot precipita coma hepatică. Nu există experienţă clinică referitoare la administrarea telmisartan/hidroclorotiazidă la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Hipertensiune arterială renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală la pacienţii cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale a rinichiului unic funcţional, trataţi cu medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Insuficienţă renală şi transplant renal Tezeo HCT nu trebuie utilizat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min) (vezi pct. 4.3). Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea telmisartan/hidroclorotiazidă la pacienţii cu transplant renal recent. Experienţa referitoare la administrarea unei combinaţii de telmisartan cu hidroclorotiazidă este modestă la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, prin urmare este recomandată monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului, creatininei şi ale acidului uric. La pacienţii cu insuficienţă renală poate să apară azotemie asociată administrării diureticului tiazidic. Hipovolemie intravasculară La pacienţii cu hipovolemie şi/sau depleţie de sodiu din cauza unui tratament diuretic intensiv, restricţie de sare din dietă, diaree sau vărsături, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, în special după administrarea primei doze. Asemenea situaţii trebuie corectate înainte de administrarea Tezeo HCT. Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului este asociată cu incidenţa crescută a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi afectării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică. Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină- angiotensină-aldosteron (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o afecţiune renală preexistentă, inclusiv stenoză de arteră renală), tratamentul cu medicamente care afectează acest sistem s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie sau, rareori, insuficienţă renală acută (vezi pct.4.8). Hiperaldosteronism primar 4 Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente antihipertensive, care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu este recomandată utilizarea Tezeo HCT. Stenoză de valvă aortică şi de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie specială la pacienţii cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă. Efecte metabolice şi endocrine Tratamentul cu tiazide poate să modifice toleranţa la glucoză, în timp ce hipoglicemia poate să apară la pacienţii cu diabet zaharat sub tratament cu insulină sau antidiabetice şi trataţi cu telmisartan. Prin urmare, la aceşti pacienţi trebuie luată în considerare monitorizarea glicemiei; atunci când este indicată, poate fi necesară modificarea dozei de insulină sau a antidiabeticelor orale. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest în timpul tratamentului cu tiazide. Tratamentul diuretic cu tiazide s-a asociat cu o creştere a valorilor concentraţiilor plasmatice ale colesterolului şi trigliceridelor; cu toate acestea, în cazul administrării dozei de 12,5 mg conţinută în Tezeo HCT, au fost raportate efecte minime sau nu au fost raportate efecte. La unii pacienţi trataţi cu tiazide poate să apară hiperuricemie sau poate fi precipitat atacul de gută. Dezechilibre electrolitice Ca în cazul tuturor pacienţilor care urmează tratament diuretic, trebuie efectuate determinări ale concentraţiilor plasmatice ale electroliţilor la intervale adecvate. Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot determina dezechilibre hidro-electrolitice (inclusiv hipopotasemie, hiponatremie şi alcaloză hipocloremică). Semne care avertizează apariţia dezechilibrului hidro-electrolitic sunt xerostomie, sete, astenie, letargie, somnolenţă, nelinişte, dureri sau crampe musculare, oboseală musculară, hipotensiune arterială, oligurie, tahicardie şi tulburări gastro-intestinale, cum sunt greaţă sau vărsături (vezi pct. 4.8). - Hipopotasemie Cu toate că poate să apară hipopotasemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice, terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipopotasemiei induse de diuretic. Riscul de hipopotasemie este mai mare la pacienţii cu ciroză hepatică, la pacienţii care prezintă diureză rapidă, la pacienţii care primesc un aport necorespunzător de electroliţi pe cale orală şi la pacienţii care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau hormon adrenocorticotrop (ACTH) (vezi pct. 4.5). - Hiperpotasemie Invers, din cauza antagonizării la nivelul receptorilor angiotensinei II (AT1) prin componenta telmisartan a Tezeo HCT, poate să apară hiperpotasemia. Cu toate că, în cazul utilizării telmisartan/hidroclorotiazidă, nu s-a evidenţiat hiperpotasemie clinic semnificativă, factorii de risc pentru apariţia hiperpotasemiei includ insuficienţa renală şi/sau insuficienţa cardiacă şi diabetul zaharat. Diureticele care economisesc potasiu, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu trebuie administraţi cu precauţie împreună cu Tezeo HCT (vezi pct. 4.5). - Hiponatremie şi alcaloză hipocloremică Nu există dovezi conform cărora telmisartan/hidroclorotiazidă ar reduce sau ar preveni hiponatremia indusă de diuretice. Deficitul de clor este în general mic şi, de obicei, nu necesită tratament. - Hipercalcemie Tiazidele pot să determine scăderea excreţiei urinare a calciului şi pot să determine o creştere uşoară şi intermitentă a calcemiei, în absenţa unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului. O hipercalcemie marcată poate fi dovada unui hiperparatiroidism latent. Administrarea tiazidelor trebuie întreruptă înainte de efectuarea testelor pentru evaluarea funcţiei paratiroidiene. - Hipomagneziemie 5 S-a demonstrat că tiazidele măresc excreţia urinară a magneziului, ceea ce poate determina hipomagneziemie (vezi pct. 4.5). Diferenţe etnice După cum s-a observat în cazul utilizării tuturor ARA II, telmisartanul este aparent mai puţin eficace ca antihipertensiv la populaţia ce aparţine rasei negre, decât la cei care aparţin altei rase, posibil din cauza prevalenţei crescute a concentraţiilor mici ale reninei la pacienții hipertensivi ce aparțin rasei negre. Altele Ca în cazul utilizării oricărui alt medicament antihipertensiv, reducerea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau ateroscleroză avansată poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Generale Reacţiile de hipersensibilitate la hidroclorotiazidă pot să apară la pacienţii cu sau fără antecedente de alergie sau de astm bronşic, dar este mai probabil să apară la cei cu astfel de antecedente. În cazul utilizării diureticelor tiazidice, inclusiv a hidroclorotiazidei, a fost raportată exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic. Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilitate la administrarea diureticelor tiazidice (a se vedea pct.4.8). În cazul în care apare o reacţie de fotosensibilitate în cursul tratamentului se recomandă oprirea acestuia. Dacă este necesară reluarea administrării diureticului, este recomandată protejarea suprafeţelor expuse la soare sau radiaţii UVA artificiale. Cancer cutanat de tip non-melanom A fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul național de cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC. Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul expunerii, utilizarea unei protecții adecvate. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, examinarea putând include investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct. 4.8). Efuziune coroidiană, miopie acută şi glaucom secundar acut cu unghi închis Hidroclorotiazida, o sulfonamidă, poate provoca o reacţie de tip idiosincrazic, care are drept rezultat efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie şi glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ un debut acut al scăderii acuităţii vizuale sau al durerii oculare şi se manifestă, de obicei, într-un interval de ore până la săptămâni de la initiţierea tratamentului medicamentos. Glaucomul cu unghi închis netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul principal este întreruperea hidroclorotiazidei, în cel mai scurt timp posibil. În cazul în care presiunea intraoculară nu poate fi controlată, există posibilitatea de a lua în considerare iniţierea promptă a unui tratament medicamentos sau chirurgical. Factorii de risc pentru apariţia unui glaucom cu unghi închis pot include antecedente de alergie la penicilină sau sulfonamidă. Acest medicament conţine o substanţă activă, hidroclorotiazida, care poate determina pozitivarea testelor antidoping. Toxicitate respiratorie acută După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate cazuri grave foarte rare de toxicitate respiratorie acută, inclusiv sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS). Edemele pulmonare apar de obicei în decurs de câteva minute până la câteva ore de la administrarea de hidroclorotiazidă. La debut, simptomele includ dispnee, febră, deteriorare pulmonară și hipotensiune. Dacă se suspectează 6 diagnosticul de ARDS, trebuie retras Tezeo HCT și trebuie administrat tratament adecvat. Hidroclorotiazida este contraindicată la pacienți cu ARDS anterior în urma administrării de hidroclorotiazidă. Excipienţi Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate: acest medicament conţine sorbitol 348,3 mg în fiecare comprimat. Tezeo HCT 80 mg/25 mg comprimate: acest medicament conţine sorbitol 348,3 mg în fiecare comprimat. Trebuie luat în considerare efectul aditiv al medicamentelor administrate concomitent care conţin sorbitol (sau fructoză) şi aportul de sorbitol (sau fructoză) în alimentaţie. Conţinutul de sorbitol din medicamente pentru administrare orală poate afecta biodisponibilitatea altor medicamente pentru administrare orală utilizate concomitent. Pacienţii cu intoleranţă ereditară la fructoză (IEF) nu trebuie să ia/să le fie administrat acest medicament. Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Litiu În cazul administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei au fost raportate creşteri reversible ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi ale toxicităţii acestuia. De asemenea, în cazul utilizării antagoniştilor receptorului angiotensinei II (inclusiv de o combinaţie de telmisartan cu hidroclorotiazidă), au fost raportate rareori astfel de cazuri. Administrarea în asociere de litiu şi Tezeo HCT nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere se dovedeşte esenţială, este recomandată monitorizarea cu atenţie a concentraţiei plasmatice a litiului în timpul utilizării concomitente. Medicamente asociate cu pierdere de potasiu şi hipopotasemie (de exemplu, alte diuretice care elimină potasiu, laxative, corticosteroizi, ACTH, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G sodică, acid salicilic şi derivaţii săi). Dacă aceste substanţe urmează să fie prescrise împreună cu asocierea hidroclorotiazidă-telmisartan, este recomandată monitorizarea potasemiei. Aceste medicamente pot potenţa efectul hidroclorotiazidei asupra concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi pct. 4.4). Medicamente care pot creşte potasemia sau pot induce hiperpotasemie (de exemplu, inhibitorii ACE, diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu, ciclosporină sau alte medicamente, cum este heparina sodică) Dacă aceste medicamente urmează să fie prescrise împreună cu asocierea hidroclorotiazidă- telmisartan, este recomandată monitorizarea potasemiei. Pe baza experienţei privind utilizarea altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină, utilizarea concomitentă a medicamentelor de mai sus poate determina creşterea potasemiei şi, prin urmare, nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Medicamente care sunt influenţate de modificările concentraţiilor plasmatice ale potasiului Este recomandată monitorizarea periodică a potasemiei şi ECG în cazul administrării Tezeo HCT în asociere cu aceste medicamente ale căror acţiuni sunt influenţate de modificările potasemiei (de exemplu, glicozide digitalice, antiaritmice) şi următoarele medicamente care pot produce torsada vârfurilor (care includ unele antiaritmice), hipopotasemia fiind un factor care predispune la apariţia torsadei vârfurilor. - antiaritmice de clasa Ia (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) - antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă) - unele antipsihotice (de exemplu, tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol) - altele (de exemplu, bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină i.v.). 7 Glicozide digitalice Hipopotasemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă favorizează apariţia aritmiei determinată de digitalice (vezi pct. 4.4). Digoxina Atunci când telmisartanul a fost administrat concomitent cu digoxina s-a observat creşterea valorii mediane a vârfului de concentraţie plasmatică a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime a acesteia (20%). În timpul iniţierii, ajustării dozelor şi a întreruperii tratamentului cu telmisartan, concentraţia plasmatică a digoxinei trebuie monitorizată pentru a fi menţinută în intervalul terapeutic. Alte medicamente antihipertensive Telmisartanul poate potenţa efectul hipotensor al altor medicamente antihipertensive. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi funcţia renală afectată (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insulină) Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentului antidiabetic (vezi pct. 4.4). Metformină Metformina trebuie administrată cu precauţie: risc de acidoză lactică indusă de o posibilă insuficienţă renală funcţională determinată de hidroclorotiazidă. Răşini - colestiramină şi colestipol Absorbţia hidroclorotiazidei este scăzută în prezenţa răşinilor anionice schimbătoare de ioni. Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene AINS (de exemplu, acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare, inhibitori COX-2 şi AINS neselective) pot determina reducerea efectelor diuretice, natriuretice şi a efectelor antihipertensive ale diureticelor tiazidice şi a efectelor antihipertensive ale antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclooxigenaza, poate determina o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, inclusiv un risc de insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. Ca urmare, combinaţia trebuie administrată cu atenţie, în special la vârstnici. După începerea tratamentului asociat şi, în continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale. În cadrul unui studiu clinic, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a determinat creşterea de 2,5 ori a valorilor ASC 0-24 şi C max ale ramipril şi ramiprilat. Relevanţa clinică a acestor observaţii este necunoscută. Amine vasoconstrictoare (de exemplu, noradrenalină) Efectul aminelor vasoconstrictoare poate fi scăzut. Curarizante antidepolarizante (de exemplu, tubocurarină) Efectul curarizantelor antidepolarizante poate fi potenţat de hidroclorotiazidă. Medicamente utilizate în tratamentul gutei (de exemplu, probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol) Poate fi necesară ajustarea tratamentului cu uricozurice, deoarece hidroclorotiazida poate creşte concentraţia plasmatică a acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea în asociere cu tiazide poate creşte incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol. 8 Săruri de calciu Diureticele tiazidice pot determina creşterea calcemiei din cauza excreţiei scăzute a acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu sau medicamente care economisesc calciul (de exemplu, tratamentul cu vitamina D), trebuie monitorizată calcemia, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător. Beta-blocante şi diazoxid Efectul hiperglicemiant al beta-blocantelor şi diazoxidului poate fi crescut de tiazide. Anticolinergice (de exemplu, atropină, biperiden) pot determina creşterea biodisponibilităţii diureticelor tiazidice prin scăderea motilităţii gastro-intestinale şi a vitezei de golire a stomacului. Amantadină Tiazidele pot determina creşterea riscului reacţiilor adverse la amantadină. Medicamente citotoxice (de exemplu, ciclofosfamidă, metotrexat) Tiazidele pot determina reducerea excreţiei renale a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele lor mielosupresoare. Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele hipotensoare ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină. În plus, hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, hipnotice sau antidepresive. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Tratamentul cu ARAII nu este recomandat în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu ARAII este contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Nu există date adecvate privind utilizarea unei combinaţii de telmisartan cu hidroclorotiazidă la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu ARAII, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu ARAII este considerată esenţială, pacientelor care intenţionează să rămână gravide trebuie să li se schimbe tratamentul cu tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul alternativ. Expunerea la tratamentul cu ARA II în perioada trimestrelor al doilea şi al treilea de sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuarea funcţiei renale, volum deficitar al lichidului amniotic, întârzierea procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie). (Vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la ARAII a apărut din perioada trimestrului al doilea de sarcină, este recomandată investigarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii ale căror mame au luat ARA II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4). Datele provenite în urma utilizării hidroclorotiazidei la femeile gravide sunt limitate, în special în primul trimestru de sarcină. Studiile efectuate la animale sunt insuficiente. Hidroclorotiazida 9 traversează placenta. Din cauza mecanismului farmacologic de acţiune al hidroclorotiazidei, utilizarea ei în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină poate compromite gradul de perfuzie feto-placentară şi poate produce efecte fetale şi neonatale cum sunt icterul, tulburările de echilibru electrolitic şi trombocitopenia. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru edeme gestaţionale, hipertensiune arterială de sarcină sau preeclampsie, din cauza riscului de scădere a volumului plasmatic şi hipoperfuzare placentară, fără un efect benefic asupra evoluţiei afecţiunii. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru hipertensiunea arterială esenţială la femeile gravide, cu excepţia cazurilor rare în care nu se pot utiliza alte tratamente. Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan/hidroclorotiazidă în timpul alăptării, nu este recomandată administrarea Tezeo HCT şi sunt de preferat tratamente alternative cu profil de siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau prematur. Hidroclorotiazida este excretată în laptele uman în cantităţi mici. Administrarea de tiazide în doze mari poate inhiba secreţia de lapte prin creşterea diurezei. Nu este recomandată utilizarea Tezeo HCT în timpul alăptării. În cazul în care se utilizează Tezeo HCT în timpul alăptării, dozele trebuie menţinute la cele mai mici valori posibile. Fertilitatea În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartan şi hidroclorotiazidei asupra fertilităţii masculine sau feminine. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Tezeo HCT poate influenţa abilitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Ameţeala sau somnolenţa poate să apară ocazional în timpul tratamentului cu Tezeo HCT. 4.8 Reacţii adverse Rezumatul profilului de siguranţă Reacţia adversă raportată cel mai frecvent este ameţeala. Cu frecvenţă rară pot apare angioedeme grave (≥1/10000 şi <1/1000). Tezeo HCT 80 mg/12,5 mg comprimate: Incidenţa generală a reacţiilor adverse raportate în cazul administrării telmisartan/hidroclorotiazidă a fost comparabilă cu cea raportată în caz de administrare numai a telmisartanului, în studii randomizate controlate, în care la 1471 pacienţi randomizaţi le-au fost administrate telmisartan plus hidroclorotiazidă (835) sau numai telmisartan (636). Nu s-a stabilit o legătură între reacţiile adverse şi doză şi nu s-a constatat nici o corelaţie cu privire la sexul, vârsta sau rasa pacienţilor. Tezeo HCT 80 mg/25 mg comprimate: Incidenţa generală şi structura reacţiilor adverse raportate în cazul administrării telmisartan/hidroclorotiazidă 80 mg/25 mg a fost comparabilă cu cea raportată în caz de administrare a telmisartan/hirdroclorotiazidă 80 mg/12,5 mg. Nu s-a stabilit o legătură între reacţiile adverse şi doză şi nu s-a constatat nici o corelaţie cu privire la sexul, vârsta sau rasa pacienţilor. Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel Reacţiile adverse raportate în toate studiile clinice şi care apar mai frecvent (p ≤ 0,05) în cazul administrării de telmisartan plus hidroclorotiazidă, decât în cazul administrării placebo, sunt prezentate mai jos, funcţie de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe. În timpul tratamentului cu Tezeo HCT, pot să apară reacţiile adverse cunoscute în cazul fiecărui component administrat singur, dar care nu au fost observate în studiile clinice. 10 Reacţiile adverse au fost clasificate, în ceea ce priveşte frecvenţa, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe Frecvenţă Reacţii adverse Infecţii şi infestări Rare Bronşită, faringită, sinuzită Tulburări ale sistemului imunitar Rare Exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic 1 Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente Hipopotasemie Rare Hiperuricemie, hiponatriemie Tulburări psihice Mai puţin frecvente Anxietate Rare Depresie Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Ameţeli Mai puţin frecvente Sincopă, parestezie Rare Insomnie, tulburări ale somnului Tulburări oculare Rare Tulburări de vedere, vedere înceţoşată Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente Vertij Tulburări cardiace Mai puţin frecventeTahicardie, aritmie Tulburări vasculare Mai puţin frecvente Hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecvente Dispnee Rare Afecţiuni respiratorii (inclusiv pneumonie şi edem pulmonar) Tulburări gastro-intestinale Mai puţin frecvente Diaree, xerostomie, flatulenţă Rare Durere abdominală, constipaţie, dispepsie, vărsături, gastrită Tulburări hepatobiliare Rare Funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice 2 Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Rare Angioedem (de asemenea, cu evoluţie letală), eritem, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, hiperhidroză, urticarie Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvente Durere de spate, spasme musculare, mial gie Rare Artralgie, crampe musculare, durere la nivelul extremităţilor Tulburări ale aparatului genital şi sânului Mai puţin frecvente Disfuncţie erectilă Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente Durere în piept Rare Afecţiune asemănătoare gripei, durere Investigaţii diagnostice Mai puţin frecventeCreşterea uricemiei Rare Creşterea creatininemiei, creşterea concentraţiei creatinfosfokinazei în sânge , creşterea concentraţiilor 11 plasmatice ale enzimelor hepatice 1 : Pe baza experienţei de după punerea pe piaţă 2 : Pentru informaţii suplimentare, a se vedea sub-punctul Descrierea reacţiilor adverse selectate. Informaţii suplimentare în legătură cu componentele individuale Reacţiile adverse raportate anterior în legătură cu una dintre componentele individuale sunt reacţii adverse potenţiale şi în cazul Tezeo HCT, chiar dacă nu au fost observate în studiile clinice cu acest medicament. Telmisartan Reacţiile adverse au apărut cu aceeaşi frecvenţă atât la pacienţii trataţi cu telmisartan, cât şi la cei trataţi cu placebo. Incidenţa generală a reacţiilor adverse raportate în cazul administrării telmisartanului (41,4%) a fost de obicei comparabilă cu placebo (43,9%), în studii controlate cu placebo. Lista de mai jos a reacţiilor adverse de mai jos a fost întocmită pe baza studiilor clinice la pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială cu telmisartan sau la pacienţi cu vârsta de 50 de ani sau peste care prezentau risc de apariţie a evenimentelor cardiovasculare. Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe Frecvenţă Reacţii adverse Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente Infecţie de căi respiratorii superioare, infecţie de tract urinar, inclusiv cistită RareSepsis inclusiv cu final letal 3 Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecventeAnemie RareEozinofilie, trombocitopenie Tulburări ale sistemului imunitar Rare Hipersensibilitate, reacţii anafilactice Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente Hiperpotasemie Rare Hipoglicemie (la pacienţii cu diabet zaharat) Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Bradicardie Tulburări ale sistemului nervos Rare Somnolenţă Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecventeTuse Foarte rareBoală pulmonară interstiţială 3 Tulburări gastro-intestinale RareTulburări gastrice Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Rare Eczemă, erupţie cutanată provocată de medicament, erupţie cutanată toxică Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Rare Artroză, durere la nivelul tendoanelor Tulburări renale şi ale căilor urinare Mai puţin frecvente Insuficienţă renală (inclusiv insuficienţă renală acută) Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente Astenie Investigaţii diagnostice Rare Scăderea concentraţiei de hemo globină din sânge 3 Pentru informaţii suplimentare, a se vedea subpunctul “Descrierea reacţiilor adverse selectate”. Hidroclorotiazidă Hidroclorotiazida poate determina sau exacerba hipovolemia, care poate duce la dezechilibru electrolitic (vezi pct. 4.4). 12 Reacţiile adverse cu frecvenţă necunoscută raportate în cazul utilizării hidroclorotiazidei în monoterapie includ: Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe Frecvenţă Reacţii adverse Infecţii şi infestări Cu frecvenţă necunoscutăSialadenită Tumori benigne, maligne și nespecificate (incluzând chisturi și polipi) Cu frecvenţă necunoscută Cancer cutanat de tip non- melanom (carcinom cu celule bazale și carcinom cu celule scuamoase) Tulburări hematologice şi limfatice Rare Trombocitopenie (uneori cu purpura) Cu frecvenţă necunoscută Anemie aplastică, anemie hemolitică, depresia măduvei osoase, leucopenie, neutropenie, agranulocitoză Tulburări ale sistemului imunitar Cu frecvenţă necunoscută Reacţii anafilactice, hipersensibilitate Tulburări endocrine Cu frecvenţă necunoscută Control inadecvat al diabetului zaharat Tulburări metabolice şi de nutriţie FrecventeHipomagneziemie RareHipercalcemie Foarte rareAlcaloză hipocloremică Cu frecvenţă necunoscută Anorexie, pierderea apetitului alimentar, dezechilibru electrolitic, hipercolesterolemie, hiper glicemie, hipovolemie Tulburări psihice Cu frecvenţă necunoscutăStare de nelinişte Tulburări ale sistemului nervos Rare Cefalee Cu frecvenţă necunoscută Uşoară stare de confuzie Tulburări oculare Cu frecvenţă necunoscută Xantopsie, miopie acută, glaucom acut cu unghi închis, efuziune coroidiană Tulburări vasculare Cu frecvenţă necunoscută Vasculită necrozantă Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Foarte rare Sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) (vezi punctul 4.4) Tulburări gastro-intestinale Frecvente Greaţă Cu frecvenţă necunoscută Pancreatită, tulburări gastrice Tulburări hepatobiliare Cu frecvenţă necunoscută Icter hepatocelular, icter colestatic Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Cu frecvenţă necunoscută Sindrom asemănător lupusului, reacţii de fotosensibilitate, vasculită cutanată, necroliză epidermică toxică, eritem polimorf Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Cu frecvenţă necunoscută Slăbiciune Tulburări renale şi ale căilor urinare Cu frecvenţă necunoscută Nefrită interstiţială, disfuncţie renală, glicozurie Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Cu frecvenţă necunoscută Febră 13 Investigaţii diagnostice Cu frecvenţă necunoscută Creşteri ale concentraţiei plasmatice ale trigliceridelor Descrierea reacţiilor adverse selectate Funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală /tulburări hepatice din experienţa după punerea pe piaţă cu telmisartan au apărut la pacienţi japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi să manifeste aceste reacţii adverse. Sepsis În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul administrării telmisartan comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1). Boală pulmonară interstiţială Au fost raportate cazuri de boli pulmonare interstiţiale din experienţa de după punerea pe piaţă, în asociere temporală cu administrare de telmisartan. Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de cauzalitate. Cancer cutanat de tip non-melanom Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1). Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro 4.9 Supradozaj La om, datele disponibile despre supradozajul cu telmisartan sunt limitate. Nu a fost stabilit gradul în care hidroclorotiazida este eliminată prin hemodializă. Simptome Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiune arterială şi tahicardie; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, vărsături, creşteri ale concentraţiei creatininei serice şi insuficienţă renală acută. Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu depleţia electroliţilor (hipopotasemie, hipocloremie) şi hipovolemie rezultând din diureza excesivă. Cele mai frecvente semne şi simptome de supradozaj sunt greaţa şi somnolenţa. Hipopotasemia poate determina spasme musculare şi/sau accentuarea aritmiei, asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele medicamente antiaritmice. Abordare terapeutică Telmisartanul nu este îndepărtat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Abordarea terapeutică depinde de timpul scurs după ingerare şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ provocarea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. În tratamentul supradozajului poate fi utilă administrarea de cărbune activat. Concentraţiile plasmatice ale electroliţilor şi creatininemia trebuie monitorizate frecvent. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi i se vor administra rapid soluţii hidroelectrolitice pentru refacerea volumului circulant. 14 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupă farmacoterapeutică: Medicamente active pe sistemul renină-angiotensină, antagonişti de angiotensină II şi diuretice, Codul ATC: C09DA07 Tezeo HCT este o asociere dintre un antagonist al receptorilor angiotensinei II (ARA II), telmisartan şi un diuretic tiazidic, hidroclorotiazidă. Asocierea acestora are un efect antihipertensiv aditiv, reducând tensiunea arterială într-o măsură mai mare decât fiecare componentă în parte. Tezeo HCT administrat o dată pe zi determină scăderi eficace şi omogene ale tensiunii arteriale în cadrul dozelor terapeutice. Mecanism de acţiune Telmisartanul este un antagonist specific al receptorilor angiotensinei II, subtipul 1 (AT 1 ), activ după administare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, având afinitate foarte mare pentru situsul său de legare de receptor la nivelul subtipului AT 1 , care este responsabil de acţiunile cunoscute ale angitensinei II. Telmisartan nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT 1 . Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT 1 . Legarea este de lungă durată. Telmisartan nu prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT 2 şi alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibil de suprastimulare a acestora de către angiotensina II, a cărei concentraţie este crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzimă care degradează, de asemenea, bradikinina. Prin urmare, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. O doză de 80 mg telmisartan, administrată la voluntari sănătoşi, inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil până la 48 ore. Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut. Tiazidele afectează mecanismele reabsorbţiei electrolitice la nivelul tubilor renali, crescând direct excreţia de sodiu şi clor, în cantităţi aproximativ egale. Acţiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic, creşte activitatea reninei plasmatice, creşte secreţia de aldosteron, crescând în consecinţă pierderea urinară de potasiu şi bicarbonat şi scăderea concentraţiei plasmatice a potasiului. Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu administrarea acestor diuretice, probabil prin blocarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. În cazul hidroclorotiazidei, debutul diurezei are loc în 2 ore, iar efectul maxim are loc la circa 4 ore, acţiunea persistând aproximativ 6-12 ore. Efecte farmacodinamice Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale După administrarea primei doze de telmisartan, activitatea antihipertensivă devine evidentă treptat în decursul a 3 ore. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general în 4-8 săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul tratamentului de lungă durată. Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator. Aceasta se confirmă şi prin măsurătorile efectuate în momentul efectului maxim şi imediat înainte de administrarea dozei următoare (prin raportul dintre concentraţia plasmatică înaintea administrării dozei următoare şi concentraţia plasmatică maximă care se menţine constant peste 80 % pentru doze de 40 şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo). La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea diastolică, fără a afecta frecvenţa pulsului. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, 15 hidroclorotiazida şi lisinoprilul). Într-un studiu clinic, controlat, dublu orb (n= 687 pacienţi evaluaţi pentru eficacitate) în grupul care nu răspunde la asocierea 80 mg/12,5 mg, a fost demonstrat un efect crescut de scădere a tensiunii arteriale, produs de asocierea 80 mg/25 mg prin comparaţie cu grupul care a continuat tratamentul cu asocierea 80 mg/12,5 mg, şi anume de 2,7/1,6 mm Hg (tensiunea arterială sistolică/tensiunea arterială diastolică) (diferenţa reprezintă modificările mediei ajustate faţă de valorile iniţiale). Într-un studiu clinic de urmărire în care a fost utilizată asocierea 80 mg/25 mg, tensiunea arterială a fost mult mai scăzută (rezultând o scădere totală de 11,5/9,9 mm Hg (tensiunea arterială sistolică/tensiunea arterială diastolică)). Într-o analiză coroborată de date din două studii clinice similare, dublu orb, placebo controlate, cu durata de 8 săptămâni comparativ cu valsartan/hidroclorotiazidă 160 mg/25 mg (n=2121 pacienţi evaluaţi pentru eficacitate) a fost demonstrat un efect semnificativ mai mare de scădere a tensiunii arteriale de 2,2/1,2 mm Hg (tensiunea arterială sistolică/tensiunea arterială diastolică) (diferenţa reprezintă modificările mediei ajustate faţă de valorile iniţiale) în favoarea combinaţiei telmisartan/hidroclorotiazidă 80 mg/25 mg. La întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound. Incidenţa tusei seci a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două tratamente antihipertensive. Eficacitate și siguranță clinică Prevenţie cardiovasculară Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale asocierii dintre telmisartan şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienți cu vârsta de 55 ani sau peste, cu antecedente de boală coronariană, accident vascular cerebral, AIT, boală arterială periferică sau diabet zaharat de tip 2 însoțit de dovezi de afectare a organelor țintă (de exemplu, retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care reprezintă o populație cu risc pentru evenimente cardiovasculare. Pacienții au fost randomizați într-unul din următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg (n=8542), ramipril 10 mg (n=8576) sau o asociere între telmisartan 80 mg plus ramipril 10 mg (n=8502) și au fost urmăriţi o perioadă medie de 4,5 ani. Telmisartanul a demonstrat un efect similar cu al ramiprilului în ceea ce priveşte reducerea incidenţei componentelor criteriului principal de evaluare, compus din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal, accidentul vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficiență cardiacă congestivă. Incidența criteriului principal de evaluare a fost similară în grupul tratat cu telmisartan (16,7%) și în cel tratat cu ramipril (16,5%). Riscul relativ pentru telmisartan, comparativ cu ramiprilul, a fost de 1,01 (IÎ 97,5% 0,93 -1,10, p (non-inferioritate) = 0,0019, cu o limită de 1,13). Rata mortalității din orice cauză a fost de 11,6% la pacienții trataţi cu telmisartan și, respectiv, de 11,8% la pacienţii trataţi cu ramipril. S-a evidenţiat că eficacitatea telmisartanului este similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte criteriul de evaluare secundar pre-specificat de deces din cauze cardiovasculare, infarct miocardic neletal şi accident vascular cerebral neletal [0,99 (IÎ 97,5% 0,90-1,08), p (non-inferioritate) = 0,0004], acesta fiind criteriul principal de evaluare în studiul de referință HOPE (The Heart Outcomes Prevention Evaluation Study/Studiu de evaluare al prevenţiei evenimentelor cardiace), care a investigat efectul ramiprilului, comparativ cu placebo. În studiul TRANSCEND, pacienţi intoleranţi la IECA care, altfel, aveau criterii de includere similare cu cele din studiul ONTARGET, au fost randomizaţi în grupuri la care s-a administrat telmisartan 16 80 mg (n=2954) sau placebo (n=2972), ambele medicamente fiind adăugate tratamentului standard. Perioada medie de urmărire a studiului a fost de 4 ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa criteriului de evaluare principal compus (deces din cauze cardiovasculare, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) [15,7% în grupul tratat cu telmisartan şi 17,0% în grupul la care s-a administrat placebo, cu un risc relativ de 0,92 (IÎ 95% 0,81–1,05, p = 0,22)]. S-a evidenţiat beneficiul telmisartanului, comparativ cu placebo, în ceea ce priveşte obiectivul final secundar pre-specificat compus din decesul din cauze cardiovasculare, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,87 (IÎ 95% 0,76–1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu în ceea ce priveşte mortalitatea cardiovasculară (risc relativ 1,03, IÎ 95% 0,85 – 1,24). La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai puţin frecvent decât la pacienţii trataţi cu ramipril, în timp ce hipotensiunea arterială a fost raportată mai frecvent pentru telmisartan. Asocierea dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea din cauze cardiovasculare şi mortalitatea din orice cauză au fost numeric mai mari pentru asocierea celor două medicamente. În plus, incidenţa apariţiei hiperkaliemiei, insuficienţei renale, hipotensiunii arteriale şi a sincopei a fost mai mare în grupul tratat cu asocierea celor două medicamente. Prin urmare, nu se recomandă administrarea asocierii dintre telmisartan şi ramipril la această grupă de pacienţi. În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular cerebral” (PRoFESS), la pacienţii de 50 de ani sau mai vârstnici care au prezentat recent un accident vascular cerebral a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul administrării telmisartan de 0,70 % comparativ cu placebo (0,49 %) [RR 1,43 (95 % interval de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis letal a fost crescută la pacienţii care li s-a administrat telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16 %) [RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent. Două studii majore, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiul global privind administrarea continuă a telmisartan în monoterapie şi în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/ Nefropatia diabetică Veterans Affairs)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi unui blocant al receptorilor de angiotensină II. ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de do vezi ale afectării de organ. Pentru informaţii mai detaliate, vezi mai sus la pct. „Prevenţie cardiovasculară”. VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică. Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II. Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică. ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints/Studiu privind aliskiren administrat pentru tratarea diabetului zaharat de tip 2, utilizând criterii de evaluare finale cardiovasculare şi privind afectarea renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesele din cauze cardiovasculare şi accident vascular cerebral au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului 17 în care s-a administrat placebo, evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi disfuncţie renală) fiind raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo. Studiile epidemiologice au arătat că tratamentul de lungă durată cu hidroclorotiazidă reduce riscul mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare. Nu se cunosc până în prezent efectele combinaţiei în doză fixă de telmisartan/hidroclorotiazidă asupra mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare. Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC, dependentă de doza cumulativă. Un studiu a inclus o populație care a constat din 71 533 de cazuri de BCC și din 8 629 de cazuri de SCC, corespunzând unei populații de control de 1 430 833 și respectiv 172 462. Dozele mari de HCTZ (≥ 50 000 mg cumulativ) au fost asociate cu un RR ajustat de 1,29 (IÎ 95 %: 1,23-1,35) pentru BCC și de 3,98 (IÎ 95 %: 3,68-4,31) pentru SCC. A fost observată o relație clară doză cumulativă-răspuns, atât pentru BCC, cât și pentru SCC. Un alt studiu a indicat o posibilă asociere între cancerul de buză (SCC) și expunerea la HCTZ: 633 de cazuri de cancer de buză au corespuns unei populații de control de 63 067, folosind o strategie de eșantionare din grupul expus riscului. A fost demonstrată o relație clară doză cumulativă- răspuns, cu un RR de 2,1 (IÎ 95 %: 1,7-2,6) care a crescut la un RR de 3,9 (3,0-4,9) pentru doze mari (~25 000 mg) și RR de 7,7 (5,7-10,5) pentru doza cumulativă cea mai mare (~100 000 mg) (vezi și pct. 4.4). Copii și adolescenţi Agenția Europeană a Medicamentului a acordat o derogare de la obligația de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu telmisartan / hidroclorotiazidă la toate subgrupele de copii și adolescenți în hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.2 pentru informații privind utilizarea la copii și adolescenți). 5.2 Proprietăţi farmacocinetice La subiecţi sănătoşi, administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă şi telmisartan nu pare să afecteze farmacocinetica niciuneia dintre substanţe. Absorbţie Telmisartan: După administrare orală concentraţiile maxime de telmisartan sunt atinse în 0,5-1,5 ore după administrare. Biodisponibilitatea absolută pentru telmisartan administrat în doze de 40 mg şi 160 mg a fost de 42%, respectiv 58%. Alimentele reduc uşor biodisponibilitatea telmisartanului, determinând reducerea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) cu aproximativ 6%, pentru un comprimat de 40 mg şi cu aproximativ 19 %, pentru o doză de 160 mg. La 3 ore de la administrare, concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu alimente. Este probabil ca reducerea modestă a ASC să nu determine o scădere a eficacităţii terapeutice. După administrări repetate, telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă. Hidroclorotiazidă: După administrarea orală de Tezeo HCT, concentraţiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1-3 ore de la administrare. Pe baza excreţiei renale cumulative a hidroclorotiazidei, biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60 %. Distribuţie Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie pentru telmisartan este de aproximativ 500 l, indicând o legare tisulară suplimentară. Hidroclorotiazida se leagă în proporţie de 68 % de proteinele plasmatice şi volumul său aparent de distribuţie este de 0,83-1,14 l/kg. Metabolizare 18 Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare, formând acilglucuronid, produs inactiv din punct de vedere farmacologic. Glucuronidul produsului iniţial este singurul metabolit care a fost identificat la om. După o singură doză de telmisartan marcat 14 C, glucuronidul reprezintă 11 % din radioactivitatea măsurată în plasmă. Izoenzimele citocromului P450 nu sunt implicate în metabolizarea telmisartanului. La om, hidroclorotiazida nu este metabolizată în organism. Eliminare Telmisartan: după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14 C, cea mai mare parte din doza administrată (>97 %) a fost eliminată în materiile fecale, prin intermediul excreţiei biliare. În urină au fost decelate doar cantităţi mici. Clearance-ul plasmatic total al telmisartanului după administrare orală este >1500 ml/min. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost >20 ore. Hidroclorotiazida este eliminată aproape în totalitate ca substanţă nemodificată pe cale urinară. Aproximativ 60 % din doza orală se elimină ca substanţă nemodificată într-un interval de 48 ore. Clearance-ul renal este de aproximativ 250-300 ml/min. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a hidroclorotiazidei este de 10-15 ore. Linearitate/non-linearitate Farmacocinetica telmisartanului administrat oral nu este lineară în cazul administrării dozelor cuprinse între 20 - 160 mg, cu creşteri disproporţionale ale concentraţiei plasmatice (C max şi ASC), în cazul creşterii dozelor. Hidroclorotiazida prezintă farmacocinetică lineară. Vârstnici Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei cu vârste sub 65 ani. Sex Concentraţiile plasmatice de telmisartan sunt în general de 2-3 ori mai mari la femei decât la bărbaţi. Cu toate acestea, în studiile clinice, nu s-au constatat creşteri semnificative ale răspunsului tensiunii arteriale sau a frecvenţei hipotensiunii arteriale ortostatice la femei. Nu este necesară ajustarea dozei. A existat o tendinţă către concentraţii plasmatice mai mari ale hidroclorotiazidei la femei decât la bărbaţi. Acest fapt nu este considerat ca având relevanţă clinică. Insuficienţă renală Excreţia renală nu contribuie la clearance-ul telmisartanului. Pe baza experienţei modeste dobândite la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei de 30-60 ml/min, media de aproximativ 50 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală. Telmisartan nu este eliminat din sânge prin hemodializă. La pacienţi cu afectare renală, rata eliminării hidroclorotiazidei este redusă. Într-un studiu tipic la pacienţi cu un clearance mediu al creatininei de 90 ml/min, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a hidroclorotiazidei a fost mărit. La pacienţi anurici, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 34 ore. Insuficienţă hepatică Studiile de farmacocinetică la pacienţi cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii absolute de până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică. 5.3 Date preclinice de siguranţă Nu s-au efectuat studii preclinice suplimentare cu medicamentul care conţine asocierea în doză fixă 80 mg/25 mg. 19 În studiile preclinice de siguranţă, efectuate prin administrarea asociată de telmisartan şi hidroclorotiazidă, la şobolani şi câini normotensivi, doze care determină expunere comparabilă cu cea determinată de dozele situate în intervalul terapeutic clinic nu au avut ca rezultat date suplimentare celor care s-au observat după administrarea individuală a fiecărei substanţe. Datele de toxicologie observate par a nu avea nici o relevanţă pentru tratamentul la om. De asemenea, datele de toxicologie, bine cunoscute din studiile preclinice, atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, cât şi pentru ARA II, au fost: reducere a parametrilor eritrocitari (număr eritrocite, hemoglobină, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale ureei şi creatininei în sânge), creşterea activităţii reninice plasmatice, hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare şi leziuni ale mucoasei gastrice. Leziunile gastrice pot fi prevenite/ameliorate prin administrarea suplimentară de sare pe cale orală şi adăpostirea în grupuri a animalelor. La câine, s-au observat dilatare şi atrofie tubulară renală. Se consideră că aceste modificări sunt cauzate de activitatea farmacologică a telmisartanului. Nu a fost evidenţiat un efect teratogen clar, cu toate acestea la concentraţii toxice ale dozelor de telmisartan au fost observate efecte asupra dezvoltării post-natale a puilor cum sunt greutate corporală mai scăzută şi deschidere întârziată a ochilor. În studiile in vitro nu s-au evidenţiat pentru telmisartan efecte mutagene şi nici activitate clastogenă relevantă, iar la şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene. Studiile cu hidroclorotiazidă au arătat dovezi echivoce pentru efecte genotoxice sau carcinogene, în cadrul unor modele experimentale. Cu toate acestea, experienţa vastă pentru administrarea de hidroclorotiazidă la om nu a dovedit o asociere între utilizarea acesteia şi creşterea frecvenţei neoplasmelor. Pentru potenţialul toxic fetal al combinaţiei telmisartan/hidroclorotiazidă, vezi pct. 4.6. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Sorbitol Hidroxid de sodiu Povidonă 25 Stearat de magneziu 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 2 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 25C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu blistere din OPA-Al-PVC/Al. Mărimi de ambalaj: 14, 28, 30, 56, 84, 90, 98 comprimate Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare 20 Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Zentiva, k.s. U kabelovny 130, Dolní Měcholupy, 102 37, Praga 10 Republica Cehă 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 11251/2018/01-07 11252/2018/01-07 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Octombrie 2013 Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2018 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Martie 2022