AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11511/2019/01-10 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Moxifloxacina Kabi 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Un flacon sau o pungă a 250 ml conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat). Un ml conţine moxifloxacină 1,6 mg (sub formă de clorhidrat). Excipient cu efect cunoscut: 250 ml soluţie perfuzabilă conţin sodiu 54,4 mmol. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Soluţie perfuzabilă Soluţie galbenă, limpede pH-ul soluţiei: 5,0-6,0 Osmolalitatea soluţiei: 260-330 mOsm 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Moxifloxacina Kabi este indicat pentru tratamentul: • • pneumoniei dobândite în comunitate (PDC) infecţiilor cutanate şi ale ţesutului subcutanat complicate (ICTSCC) Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când se consideră inadecvată utilizarea altor medicamente antibacteriene care sunt recomandate frecvent pentru tratamentul infecţiilor respective. Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină, administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi. 1 Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul pe cale orală, cu comprimate filmate a 400 mg moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic. În studii clinice, majoritatea pacienţilor au fost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC) sau 6 zile (ICTSCC). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7-14 zile pentru PDC şi 7-21 zile pentru ICTSCC. Insuficienţa renală/hepatică Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii dializaţi cronic, adică, hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentare). Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3). Alte grupe speciale de pacienţi Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali. Copii şi adolescenţi Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Eficacitatea şi siguranţa administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.3). Mod de administrare Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în perfuzie cu viteză constantă, timp de peste 60 de minute (vezi şi pct. 4.4). Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţii perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6). 4.3 Contraindicaţii • • • • Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1; Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6); Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani; Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea chinolonelor. Atât în investigaţiile preclinice, cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate modificări ale electrocardiogramei, constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă în administrare, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu: • • • prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT; tulburări ale electroliţilor, în special hipopotasemie necorectată; bradicardie semnificativă clinic; 2 • • insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă; antecedente de aritmii simptomatice. Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.5). Ca urmare a datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor plasmatice ale transaminazelor de 5 ori faţă de valorile normale. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3). Disecţie şi anevrisme de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/incompetenţă a valvei cardiace Conform studiilor epidemiologice se raportează un risc crescut de disecție şi anevrisme de aortă, mai ales la pacienţii vârstnici şi de regurgitare la nivelul valvei aortice şi valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul oricăreia dintre valvele cardiace/incompetență a oricăreia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Ca urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate numai după o atentă evaluare a raportului beneficiu-risc și după evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de diagnostic de anevrism și/sau disecție de aortă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziţie pentru apariţia - atât a unui anevrism și a unei disecții de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/ incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă) sau, în plus, anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus, regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă). - - De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică. Pacienții trebuie instruiţi să se adreseze imediat unui medic din departamentul de urgență în cazul apariției bruște a unei dureri abdominale, toracice sau de spate. Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare. Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie evaluat în raport la informaţiile prezentate în secţiunea privind atenţionările şi precauţiile. Prelungirea intervalului QTc şi prelungirea QTc potenţial legată de condiţiile clinice S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă. Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice datorate perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata de perfuzare nu trebuie să fie mai scurtă decât durata recomandată de 3 60 minute şi doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt dacă în timpul tratamentului apar semne sau simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ECG. Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii cardiace (de exemplu, ischemie miocardică acută), deoarece aceştia pot prezenta un risc crescut pentru dezvoltarea aritmiilor ventriculare (incluzând torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5. Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce potasemia. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5. Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3. Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc intervalul QTc, cum este moxifloxacina şi, de aceea, sunt necesare precauţii speciale. Reacții adverse grave la medicament, prelungite, invalidante și posibil ireversibile La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări. Hipersensibilitate/reacţii alergice Au fost raportate reacţii de hipersensibilizare şi reacţii alergice la fluorochinolone, incluzând moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În cazurile cu manifestări clinice ale reacțiilor de hipersensibilitate severă, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu, tratamentul şocului). Tulburări hepatice severe Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă, care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale), legate de administrarea moxifloxacinei (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică. Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice, dacă apar semne de disfuncţie hepatică. Reacții adverse cutanate severe Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv necroliza epidermică toxică (NET: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), care pot pune pune viața în pericol sau pot fi letale, au fost raportate în cazul administrării de moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescrierii, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă în cursul administrării de moxifloxacină pacientul a dezvoltat o 4 reacție gravă, cum ar fi SJS, NET sau PEGA, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment. Pacienţi cu predispoziţie la convulsii Chinolonele au potenţial convulsivant cunoscut. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altor factori de risc care pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare. Neuropatie periferică La pacienţii trataţi cu chinolone și flurochinolone au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzorial-motorie care determină parestezie, hipoestezie, diestezie sau slăbiciune. Pacienţii tratați cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în care apar simptome de neuropatie, cum sunt durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeală sau slăbiciune, în scopul de a preveni apariția unei afecțiuni posibile ireversibile (vezi pct. 4.8). Reacţii psihiatrice Pot apărea reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente. Diaree asociată tratamentului cu antibiotice, inclusiv colită Au fost raportate cazuri de diaree asociată cu antibioticele (DAA) şi colită asociată cu antibitoticele (CAA), inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree gravă în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă DAA sau CAA este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele antiperistaltice sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă. Pacienţi cu miastenia gravis Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot fi agravate. Tendinită și ruptură de tendon Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterală, poate surveni în primele 48 ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea tratamentului. Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată. La primul semn de tendinită (de exemplu, umflare însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, prin imobilizare). Nu trebuie să utilizați corticosteroizi, 5 dacă apar semne de tendinopatie. Pacienţi cu insuficienţă renală Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină, dacă nu pot menţine un aport de lichide adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală. Tulburări de vedere Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie consultat imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 şi 4.8). Disglicemie Ca în cazul tuturor chinolonelor, au fost raportate tulburări ale glucozei din sânge, incluzând atât hipoglicemie, cât și hiperglicemie (vezi pct. 4.8), de regulă la pacienții cu diabet zaharat care primesc tratament concomitent cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu, glibenclamidă) sau cu insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. La pacienții cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei. Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare S-a constatat că chinolonele pot determina reacţii de fotosensibilizare la pacienţi. Totuşi, studiile au arătat că moxifloxacina prezintă un risc scăzut de inducere a fotosensibilizării. Cu toate acestea, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite, pe parcursul tratamentului cu moxifloxacină, expunerea atât la radiaţii UV, cât şi la lumina solară puternică şi/sau pe timp îndelungat. Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază prezent sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice, în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul acestor pacienţi, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie. Inflamarea ţesutului peri-arterial Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este numai pentru administrare intravenoasă. Administrarea intraarterială trebuie evitată, deoarece studiile preclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială după administrarea pe această cale. Pacienţi cu cSSSI speciale Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor arsurilor grave, fasciitelor şi infecţiilor piciorului diabetic asociat cu osteomielită. Pacienţi care urmează o dietă cu restricţie de sodiu Acest medicament conţine sodiu 1206 mg per doză, echivalent cu 60% din doza zilnică maximă recomandată de OMS, de 2 g sodiu pentru un adult. Interferenţe cu testele biologice Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul culturilor de Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor, determinând rezultate fals negative în cazul probelor prelevate de la pacienţi trataţi la acel moment cu moxifloxacină. 6 Pacienţi cu infecţii cu SARM Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cu SARM, trebuie iniţiat tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1). Copii şi adolescenţi Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea moxifloxacinei la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3). 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Interacţiuni cu alte medicamente Nu poate fi exclus un efect aditiv de prelungire a intervalului QT al moxifloxacinei şi al altor medicamente care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct. 4.3): • • • • • • • antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă); antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă); neuroleptice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă); antidepresive triciclice; anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos, pentamidină, antimalarice, îndeosebi halofantrină); anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină); alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil). Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care sunt trataţi cu medicamente care pot reduce potasemia (de exemplu, diuretice de ansă şi diuretice tiazidice, laxative şi clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente care determină bradicardie semnificativă clinic. După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax a digoxinei cu aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor minime. Nu sunt necesare precauţii la asocierea cu digoxina. În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu glibenclamidă a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nicio interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă. Modificări ale INR (International Normalised Ratio) A fost raportat un număr mare de cazuri în care s-a înregistrat o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile inflamatorii şi infecţioase, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie ar fi monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată corespunzător. 7 Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu: ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol. Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P450. Interacţiunea cu alimentele Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produse lactate. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost evaluată. Studii la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om. Din cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către fluorochinolone şi afectări reversibile ale cartilajelor la copii trataţi cu unele fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3). Alăptarea Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date preclinice indică faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la oameni şi din cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3). Fertilitatea Studiile la animale nu indică afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3.). 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu, ameţeli; pierdere tranzitorie, acută a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderi acute şi de scurtă durată a conștienţei (sincope, vezi pct. 4.8.). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi a manevra utilaje. 4.8 Reacţii adverse Reacţiile adverse observate în studii clinice și derivate din rapoartele de după punerea pe piață cu moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale intravenoasă sau orală (numai intravenoasă, secvenţial [intravenos/oral] şi administrare orală), clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos: În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%. În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Frecvenţele sunt definite, astfel: Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare ≥1/100 şi <1/10 ≥1/1000 şi <1/100 ≥1/10000 şi <1/1000 <1/10000 8 Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile Clasificarea pe organe, aparate şi sisteme Frecvente ≥1/100 şi <1/10 Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100 Rare ≥1/10000 şi <1/1000 Foarte rare <1/10000 Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Infecţii şi infestări Tulburări hematologice şi limfatice Tulburări ale sistemului imunitar Tulburări endocrine Tulburări metabolice şi de nutriţie Tulburări psihice* Suprainfecţii determinate de bacterii rezistente sau fungi, de exemplu, candidoze orale şi vaginale Anemie Leucopenie Neutropenie Trombocitopenie Trombocitemie Eozinofilie Timp de protrombină prelungit / INR crescut Reacţie alergică (vezi pct. 4.4) Valori crescute ale protrombinei / INR scăzut Agranulocitoză Pancitopenie Anafilaxie, incluzând foarte rar şoc care poate pune viaţa în pericol (vezi pct. 4.4) Edem alergic / angioedem (incluzând edem laringian, care poate pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4) Sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH) Hipoglicemie Comă hipoglicemică Depersonalizar e Hiperlipidemie Reacţii anxioase 9 Hiperglicemi e Hiperuricemi e Labilitate emoţională Clasificarea pe organe, aparate şi sisteme Frecvente ≥1/100 şi <1/10 Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100 Rare ≥1/10000 şi <1/1000 Foarte rare <1/10000 Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Tulburări ale sistemului nervos* Cefalee Ameţeli Reacţii psihotice (pot culmina cu comportament de autoagresiune, cum sunt idei/gânduri suicidare sau tentative de suicid, vezi pct. 4.4.) Hiperestezie Hiperactivitate psihomotorie/agitaţi e Parestezii şi disestezii Tulburări ale gustului (incluzând, în cazuri foarte rare, ageuzie) Confuzie şi dezorientare Tulburări ale somnului (în special, insomnie) Tremor Vertij Somnolenţă Depresie (în cazuri foarte rare, pot culmina cu comportamen t de autoagresiune , cum sunt idei/gânduri suicidare sau tentative de suicid, vezi pct. 4.4.) Halucinaţii Delir Hipoestezie Tulburări ale mirosului (incluzând anosmie) Coşmaruri Tulburări de coordonare (incluzând tulburări de mers, în special determinate de ameţeli şi vertij) Convulsii, incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4) Tulburări ale atenţiei Tulburări de vorbire Amnezie Neuropatie periferică şi polineuropati e 10 Clasificarea pe organe, aparate şi sisteme Frecvente ≥1/100 şi <1/10 Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100 Rare ≥1/10000 şi <1/1000 Foarte rare <1/10000 Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Pierdere tranzitorie a vederii (în special, în caz de reacţii adverse la nivelul SNC, vezi pct. 4.4 şi 4.7) Uveită și transiluminare acută bilaterală a irisului (vezi pct. 4.4) Aritmii nespecifice Torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4) Stop cardiac (vezi pct. 4.4) Vasculită Tulburări oculare* Tulburări acustice şi vestibulare* Tulburări cardiace** Tulburări vasculare** Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Tulburări gastrointestinal e Fotofobie Tulburări de vedere, incluzând diplopie şi vedere înceţoşată (în special, în timpul reacţiilor adverse de la nivelul SNC, vezi pct. 4.4) Tinitus Afectarea auzului, inclusiv surditate (de obicei, reversibilă) Tahiaritmii ventriculare Sincopă (de exemplu, pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei) Hipertensiune arterială Hipotensiune arterială Disfagie Stomatită Colită asociată administrării antibioticelor (incluzând colită pseudo- membranoasă , în cazuri foarte rare, asociată cu Prelungire a intervalului QT la pacienţii cu hipopotasemie (vezi pct. 4.3 şi 4.4) Prelungire a intervalului QT (vezi pct. 4.4) Palpitaţii Tahicardie Fibrilaţie atrială Angină pectorală Vasodilataţie Greaţă Vărsături Dureri gastro- intestinale şi abdominale Diaree Dispnee (incluzând dispneea din astmul bronşic) Scăderea apetitului și a ingestiei de alimente Constipaţie Dispepsie Flatulenţă Gastrită Valori plasmatice crescute ale amilazelor 11 Clasificarea pe organe, aparate şi sisteme Frecvente ≥1/100 şi <1/10 Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100 Rare ≥1/10000 şi <1/1000 Foarte rare <1/10000 Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Hepatită fulminantă, care poate evolua spre insuficienţă hepatică care pune viaţa în pericol (incluzând cazuri letale, vezi pct. 4.4) Reacţii buloase de tip sindrom Stevens- Johnson sau necroliză epidermică toxică (care poate pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4) Ruptură de tendon (vezi pct. 4.4) Artrită Rigiditate musculară Exacerbare a simptomelor de miastenia gravis (vezi pct. 4.4) complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4) Icter Hepatită (în special, colestatică) Tendinită (vezi pct. 4.4) Crampe musculare Spasme musculare Slăbiciune musculară Afectare renală (incluzând creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi creatininei) Insuficienţă renală (vezi pct. 4.4) Tulburări hepatobiliare Valori plasmatice crescute ale transaminazel or Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Tulburări musculo- scheletice și ale ţesutului conjunctiv* Insuficienţă hepatică (incluzând creşterea LDH) Hiperbilirubinemie Valori plasmatice crescute ale gama- glutamil- transferazei Valori plasmatice crescute ale fosfatazei alcaline Prurit Erupţie cutanată tranzitorie Urticarie Xerodermie Artralgie Mialgie Tulburări renale şi ale căilor urinare Deshidratare 12 Pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA) Rabdomioliză Clasificarea pe organe, aparate şi sisteme Frecvente ≥1/100 şi <1/10 Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100 Rare ≥1/10000 şi <1/1000 Foarte rare <1/10000 Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare* Reacţii la locul de injectare şi de perfuzare Edem Stare generală de rău (în special, astenie sau fatigabilitate) Dureri (incluzând dorsalgii, durere retrosternală, la nivelul pelvisului sau al extremităţilor) Transpiraţie Flebită (tromboflebită) la nivelul locului de perfuzare *Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și organe și simțuri (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4). ** S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4). Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior: Creştere a valorilor plasmatice ale gama-glutamil-transferazei; Frecvente: Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor (incluzând colită pseudomembranoasă, în cazuri foarte rare, asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi ale creatininei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4). Au fost cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse raportate după tratamentul cu alte fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină: presiune intracraniană crescută (incluzând pseudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4). Raportarea reacţiilor adverse Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str, Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro 13 Website: www.anm.ro 4.9 Supradozaj Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În cazul apariţiei supradozajului, trebuie iniţiat tratamentul simptomatic general. Monitorizarea ECG trebuie întreprinsă, din cauza posibilităţii de prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui cu o doză de 400 mg moxifloxacină, administrată pe cale orală sau intravenoasă, va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%. Administrarea cărbunelui la scurt timp după începerea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacodinamică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14 Mecanism de acţiune Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor bacteriene tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV), care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian. Relaţii farmacocinetice/farmacodinamice Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone pe modele de infecţii la animale şi în studiile clinice la om indică ca determinant principal al eficacităţii raportul ASC24/CMI. Mecanism de rezistenţă Rezistenţa la fluorochinolone poate apărea prin mutaţii ale ADN-girazei şi topoizomerazei IV. Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux, impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată. Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone. Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific medicamentelor antibacteriene din alte clase. Valori critice Valori EUCAST clinice pentru CMI şi valori critice prin testul difuziei în disc pentru moxifloxacină (01.01.2012): Microorganism Staphylococcus spp. S. pneumoniae Streptococcus, grupele A, B, C, G H. influenzae M. catarrhalis Enterobacteriaceae Sensibil ≤ 0,5 mg/l > 24 mm ≤ 0,5 mg/l > 22 mm ≤ 0,5 mg/l > 18 mm ≤ 0,5 mg/l > 25 mm ≤ 0,5 mg/l > 23 mm ≤ 0,5 mg/l 14 Rezistent > 1 mg/l < 21 mm > 0,5 mg/l < 22 mm > 1 mg/l < 15 mm > 0,5 mg/l < 25 mm > 0,5 mg/l < 23 mm > 1 mg/l Microorganism Sensibil > 20 mm ≤ 0,5 mg/l Rezistent < 17 mm > 1 mg/l Valori critice fără legătură cu specia* * Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate, în principal, pe baza datelor farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI la anumite specii. Acestea sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a determinat o valoare critică specifică şi nu se utilizează în cazul speciilor ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate. Sensibilitate microbiologică Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este necesar, se va cere sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei, în cazul în care utilitatea unui medicament antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoielnică. Specii obişnuit sensibile Microorganisme aerobe gram-pozitiv Staphylococcus aureus*+ Streptococcus agalactiae (Grup B) Grupul Streptococcus milleri* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius) Streptococcus pneumoniae* Streptococcus pyogenes* (Grup A) Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S. thermophilus) Microorganisme aerobe gram-negativ Acinetobacter baumanii Haemophilus influenzae* Legionella pneumophila Moraxella (Branhamella) catarrhalis* Microorganisme anaerobe Prevotella spp. “Alte” microorganisme Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae* Coxiella burnetii Mycoplasma pneumoniae* Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă Microorganisme aerobe gram-pozitiv Enterococcus faecalis* Enterococcus faecium* Microorganisme aerobe gram-negativ Enterobacter cloacae* Escherichia coli*# Klebsiella oxytoca Klebsiella pneumoniae*# Proteus mirabilis* Microorganisme anaerobe Bacteroides fragilis* Microorganisme cu rezistenţă înnăscută Microorganisme aerobe gram-negativ Pseudomonas aeruginosa *Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice. + S. aureus rezistent la meticilină, are o probabilitate mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone. S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%. 15 # tulpini producătoare de ESBL sunt obişnuit rezistente la fluorochinolone. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie şi biodisponibilitate După perfuzarea intravenoasă a unei doze unice de 400 mg timp de o oră, au fost observate concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de aproximativ 26%, comparativ cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg•oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg•oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%. La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex, în cazul administrării intravenoase a moxifloxacinei. Farmacocinetica este lineară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. Distribuţie Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteine plasmatice de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă, în special, de albumina serică. Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică, respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul veziculelor cutanate, la 10 ore după administrarea unei doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei medicamentului nelegat în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie geometrică), atinsă la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă. Metabolizare Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat, precum şi sub forma unui compus sulfonic (M1) şi unui glucuronid (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om, ambii fiind microbiologic inactivi. În studii clince de fază I şi în studii in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente aflate în faza I a biotransformării implicând enzimele citocromului P450. Nu sunt indicii ale metabolizării oxidative. Eliminare Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al fazei terminale de aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în intervalul 179-246 ml/minut. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ 98%, după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24-53 ml/minut, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului la nivelul rinichilor. Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului părinte. 16 Insuficienţă renală Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu insuficienţă renală (incluzând clearance-ul creatininei > 20 ml/minut şi 1,73m2).Când funcţia renală se deteriorează, concentraţia metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori (la un clearance al creatininei < 30 ml/minut şi 1,73 m2). Insuficienţă hepatică Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child-Pugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ cu voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a voluntarilor sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică este insuficientă. 5.3 Date preclinice de siguranţă În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate hematologică şi hepatică, la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un tratament îndelungat. La câine, dozele orale mari (≥60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei. După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când moxifloxacina a fost administrată prin injectare în bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate atunci când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute. După injectarea intra-arterială, au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale peri-arterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată. Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. În testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. Moxifloxacina nu a fost carcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan. In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina prelungirea intervalului QT, chiar şi la concentraţii mari. După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30 minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare, cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT, atunci când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de 60 minute. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că moxifloxacina traversează bariera placentară. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure, dar numai la o doză de 20 mg/kg intravenos, care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute a produce leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. 17 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Acetat de sodiu trihidrat Sulfat de sodiu anhidru Acid sulfuric (pentru ajustarea pH-ului) Apă pentru preparate injectabile 6.2 Incompatibilităţi Următoarele soluţii sunt incompatibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină: Soluţii de clorură de sodiu 10% şi 20% Soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4% Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menționate la pct. 6.6. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani Stabilitatea chimică şi fizică în utilizare a fost demonstrată pentru 24 de ore, la 25oC. Din punct de vedere microbiologic, exceptând situaţiile când metoda de deschidere/reconstituire/ diluare exclude riscul de contaminare microbiologică, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, responsabilitatea privind durata şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare revine utilizatorului. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A nu se păstra la frigider sau congela. A se păstra recipientul în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină. Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului deschis/diluat, vezi pct. 6.3. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Moxifloxacina Kabi este ambalat în: Flacon din polietilenă de joasă densitate (KabiPac), reprezentând ambalajul primar închis cu o capsă conţinând un disc din cauciuc care permite inserţia acului. Sau Pungi din poliolefină (freeflex), având un port de administrare (port de perfuzare) şi un port pentru adăugarea altor medicamente (port de injectare), constând dintr-un ambalaj primar propriu-zis din polipropilenă şi un ambalaj exterior de protecţie din aluminiu. Mărimi de ambalaj Flacoane din polietilenă (KabiPac): 1, 10, 20, 25 şi 40 Pungi din poliolefine (freeflex): 1, 10, 20, 25 şi 40 Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 18 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare Acest medicament este indicat pentru o singură administrare. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie aruncată. Pentru următoarele soluţii perfuzabile s-a dovedit compatibitatea cu moxifloxacina 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă: Apă pentru preparate injectabile, clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%/10%, soluţie Ringer, soluţie care conţine lactat de sodiu (soluţie Hartmann, soluţie Ringer lactat). Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente. Medicamentul nu trebuie utilizat, dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure. Ca urmare a păstrării la temperaturi scăzute poate apărea un precipitat, care se redizolvă la temperatura camerei. De aceea, nu se recomandă păstrarea soluţiei la temperaturi sub 8o C. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ FRESENIUS KABI ROMANIA SRL Strada Henri Coandă, Nr. 2, Oraş Ghimbav, Judeţ Braşov, România 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 11511/2019/01-10 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Mai 2014 Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2019 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Iulie 2023 19