AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12717/2019/01-02-03-04-05-06 Anexa 2 12718/2019/01-02-03-04-05-06 12719/2019/01-02-03-04-05-06 12720/2019/01-02-03-04-05-06 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Sobycombi 5 mg/5 mg comprimate Sobycombi 5 mg/10 mg comprimate Sobycombi 10 mg/5 mg comprimate Sobycombi 10 mg/10 mg comprimate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Sobycombi 5 mg/5 mg comprimate Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Sobycombi 5 mg/10 mg comprimate Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Sobycombi 10 mg/5 mg comprimate Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Sobycombi 10 mg/10 mg comprimate Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de besilat de amlodipină). Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat Sobycombi 5 mg/5 mg: comprimate de culoare albă, rotunde, biconvexe, cu margini teşite (diametrul: 6,9–7,1 mm, grosimea: 3,0–5,0 mm). Sobycombi 5 mg/10 mg: comprimate de culoare albă, rotunde, uşor biconvexe, cu margini teşite şi marcate cu CS pe o faţă (diametrul: 10,0–10,2 mm, grosimea: 3,4–5,0 mm). Sobycombi 10 mg/5 mg: comprimate de culoare albă, ovale, biconvexe, cu linie mediană pe o faţă (lungimea; 13,0–13,3 mm, lăţimea: 8 mm, grosimea: 3,4–5,0 mm). Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului. Sobycombi 10 mg/10 mg: comprimate de culoare albă, rotunde, uşor biconvexe, cu margini teşite şi cu linie mediană pe o faţă (diametrul: 10,0–10,2 mm, grosimea: 3,4–5,0 mm). Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Sobycombi este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale şi/sau bolii coronariene cronice stabile, ca terapie de substituţie la pacienţii a căror afecţiune este controlată corespunzător prin administrarea concomitentă de bisoprolol şi amlodipină, la aceleaşi doze. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Doza recomandată de Sobycombi este de 1 comprimat pe zi. Combinaţia în doză fixă nu este recomandată ca terapie iniţială. Înainte de trecerea la tratamentul cu Sobycombi, starea clinică a pacienţilor trebuie controlată adecvat prin administrarea separată a componentelor medicamentului în doze stabile. Doza de Sobycombi trebuie să fie aceeaşi cu doza componentelor individuale ale medicamentului administrată în momentul modificării terapiei. Dacă este necesară modificarea dozei oricărei substanţe active din combinaţia fixă, indiferent de motiv (de exemplu, diagnosticarea unor afecţiuni asociate noi, modificări ale stării clinice a pacientului sau din cauza unor interacţiuni medicamentoase), trebuie utilizate din nou componentele individuale, pentru a putea fi determinate dozele necesare. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, deoarece acest lucru poate duce la deteriorarea stării clinice. Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozelor. Pacienţi cu insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozelor în cazul unei insuficienţe renale uşoare până la moderată. Amlodipina nu este dializabilă. Amlodipina trebuie administrată cu mare precauţie la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă (vezi pct. 4.4). În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul creatininei <20 ml/min) doza zilnică de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg. Pacienţi cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, nu au fost stabilite recomandări cu privire la doză. Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în cazurile de insuficienţă hepatică severă. În cazuri de insuficienţă hepatică gravă, doza zilnică maximă de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg. Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Sobycombi la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani nu au fost stabilite. Sobycombi nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani. Mod de administrare Sobycombi comprimate trebuie administrat dimineaţa, cu sau fără alimente. Comprimatele trebuie administrate cu lichid, fără a fi mestecate. 4.3 Contraindicaţii Legate de bisoprolol - insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de insuficienţă cardiacă decompensată, ce necesită tratament inotrop administrat pe cale intravenoasă - şoc cardiogen - bloc atrio-ventricular (AV) de gradul II sau III (fără pacemaker) - sindrom de sinus bolnav - bloc sino-atrial - bradicardie simptomatică - hipotensiune arterială simptomatică - astm bronşic sever - forme severe de boală ocluzivă arterială periferică sau forme severe de sindrom Raynaud - feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4) - acidoză metabolică. Legate de amlodipină - hipotensiune arterială severă - şoc (inclusiv şoc cardiogen) - obstrucţie la nivelul căii de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică cu grad mare) - insuficienţă cardiacă hemodinamic instabilă după infarct miocardic acut. Legate de asocierea Sobycombi - hipersensibilitate la bisoprolol, amlodipină, derivaţi de dihidropiridină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Tratamentul cu Sobycombi nu trebuie întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală cardiacă ischemică, decât dacă este clar indicat acest lucru, deoarece poate determina o agravare a afecțiunii cardiace, cauzată de bisoprolol. Iniţierea şi întreruperea tratamentului cu Sobycombi necesită monitorizare regulată, din cauza componentei bisoprolol. Din cauza componentei bisoprolol, Sobycombi trebuie utilizat cu precauţie în: - bronhospasm (astm bronşic, boală obstructivă a căilor respiratorii) - diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate. - regim alimentar strict - tratament de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină nu dă întotdeauna rezultatele terapeutice aşteptate. - bloc atrio-ventricular de gradul I - angină Printzmetal: Au fost observate cazuri de vasospasm coronarian. Deși este înalt beta 1- selectiv, atacurile de angina nu pot fi complet excluse atunci când bisoprololul este administrat la pacienții cu angină Prinzmetal. - boală ocluzivă arterială periferică. Agravarea simptomelor poate aparea în special la începutul tratamentului. - anestezie generală. Utilizarea concomitentă a bisoprololului cu antagonişti de calciu, de tipul verapamilului sau diltiazemului, cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive cu acţiune centrală nu este, în general, recomandată; pentru detalii, vezi pct. 4.5. Pacienţi cărora urmează să li se efectueze anestezie generală La pacienţii cărora li se efectuează anestezie generală, blocarea receptorilor beta reduce incidenţa aritmiilor şi a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubării şi în perioada post-operatorie. Perioperator, este recomandată în mod frecvent menţinerea blocării receptorilor beta. Medicul anestezist trebuie să ştie de blocarea receptorilor beta, din cauza potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, din care pot rezulta bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de compensare a pierderii de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante înainte de intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie făcută treptat şi încheiată cu 48 de ore înainte de anestezie. Pacienţi cu astm bronşic sau altă boală pulmonară obstructivă cronică Cu toate că beta-blocantele selective (beta 1) pot avea un efect mai mic asupra funcției pulmonare decât β –blocantele neselective, la fel ca toate β-blocantele, acestea ar trebui evitate la pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice întemeiate pentru utilizarea lor. În cazul în care astfel de motive există, bisoprololul poate fi utilizat cu precauție. La pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, tratamentul cu bisoprolol trebuie inițiat cu cea mai mică doză posibilă, iar pacienții trebuie monitorizați cu atenție pentru simptome noi (de exemplu, dispnee, intoleranță la efort, tuse). În astmul bronşic sau altă boală pulmonară obstructivă cronică simptomatică, este recomandat tratament concomitent cu bronhodilatatoare. Ocazional, la pacienţii cu astm bronşic poate apărea o creştere a rezistenţei căilor respiratorii, prin urmare poate fi necesară creşterea dozei de beta2- stimulante. Pacienţi cu psoriasis Pacienţilor cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis nu trebuie să li se administreze beta-blocante (de exemplu bisoprolol), decât după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu. Pacienţi cu feocromocitom La pacienţii cu feocromocitom, bisoprololul nu trebuie administrat înainte de blocarea receptorilor alfa. Tireotoxicoză În timpul tratamentului cu bisoprolol, simptomele tireotoxicozei pot fi mascate. Crize hipertensive Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în crizele hipertensive nu au fost stabilite. Pacienţi cu insuficienţă cardiacă Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Într-un studiu de lungă durată, controlat cu placebo, la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă (clasă NYHA III şi IV), incidenţa raportată a edemului pulmonar a fost mai mare la grupul tratat cu amlodipină decât la cel tratat cu placebo. Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipină, trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, deoarece pot creşte riscul unor evenimente ulterioare cardiovasculare şi mortalitatea cardiovasculară. Utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit, iar valorile ASC sunt crescute la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost încă stabilite recomandări de doză, prin urmare, amlodipina trebuie administrată în doze iniţiale scăzute şi este necesară precauţie atât în timpul tratamentului iniţial, cât şi la creşterea dozei. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea înceată a dozelor şi monitorizare atentă. Utilizare în insuficienţă renală La aceşti pacienţi, amlodipina poate fi administrată în doze normale. Modificările concentraţiilor plasmatice de amlodipină nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă. Sodiu Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic "nu conține sodiu". 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Legate de bisoprolol Asocieri nerecomandate Antagonişti ai canalelor de calciu de tip verapamil şi, într-o măsură mai mică, de tip diltiazem: Influenţă negativă asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă de verapamil la pacienţii sub tratament cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio- ventricular. Medicamentele ce acţionează la nivel central (de exemplu clonidina, metildopa, moxonidina, rilmenidina) Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate scădea tonusul central simpatic (reducerea ritmului şi debitului cardiac, vasodilataţie). Întreruperea bruscă a acestora, mai ales dacă este efectuată înaintea întreruperii beta-blocantelor, poate creşte riscul efectului de "rebound" al hipertensiunii arteriale. Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie Antagonişti ai canalelor de calciu de tip dihidropiridină (de exemplu: nifedipină, felodipină şi amlodipină): Administrarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială şi nu poate fi exclusă o creştere a riscului de deteriorare ulterioară a funcţiei de pompă a ventriculului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.. Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu, chinidină, disopiramidă; lidocaină, fenitoină; flecainidă, propafenonă): efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat şi efectul inotropic negativ poate creşte. Medicamente antiaritmice din clasa a III-a (de exemplu, amiodaronă): efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat. Beta-blocanţii topici (de exemplu picături de ochi pentru tratamentul glaucomului): pot potenţa efectul sistemic al bisoprololului. Medicamente parasimpatomimetice: utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio- ventricular şi riscul de bradicardie. Insulină şi medicamente antidiabetice orale: creşte efectul scăderii glicemiei. Blocada beta- adrenoreceptorilor poate masca simptomele hipoglicemiei. Anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială (pentru informaţii suplimentare despre anestezia generală vezi pct. 4.4). Glicozide digitalice: scăderea ritmului cardiac, creşterea timpul de conducere atrio-ventricular. Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului. Medicamente beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina): utilizarea concomitentă cu bisoprolol poate scădea efectul ambelor medicamente.. Simpatomimetice care activează adrenoreceptorii alfa şi beta (de exemplu: noradrenalina, adrenalina: asocierea cu bisoprolol poate determina efecte vasoconstrictoare mediate prin receptorii alfa-adrenergici, ce pot determina creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni pot apărea mai ales în cazul beta-blocantelor neselective. Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive sau cu alte medicamente cu efect potenţial de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creşte riscul de hipotensiune arterială. Asocieri ce trebuie luate în considerare Meflochină Risc crescut de bradicardie. Inhibitori ai monoaminoxidazei (cu excepţia inhibitorilor MAO-B) Efect hipotensor accentuat al beta-blocantelor dar, de asemenea, risc de producere al puseului hipertensiv. Legate de amlodipină Efectele altor medicamente asupra amlodipinei Inhibitorii CYP3A4: la utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai enzimei CYP3A4 (inhibitori ai proteazelor, antifungice de tip azolic, macrolide, cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem), pot determina creşterea concentraţiei plasmatice a amlodipinei, ceea ce crește riscul hipotensiunii arteriale. Aceste modificări farmacocinetice pot fi mai mari la vârstnici. Prin urmare, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor. Inductorii CYP3A4: La administrarea concomitentă de inductori cunoscuți ai CYP3A4, concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia. Prin urmare, tensiunea arterială trebuie monitorizată și trebuie luată în considerare ajustarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă, în special în cazul unor inductori puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, sunătoare - Hypericum perforatum). Efectele amlodipinei asupra altor medicamente Efectele hipotensive ale amlodipinei se adaugă efectelor de reducere ale tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive. Tacrolimus: există un risc de creștere a concentrațiile plasmatice de tacrolimus în cazul administrării concomitente cu amlodipină, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin cunoscut. Pentru a evita apariția toxicității la un pacient tratat cu tacrolimus, administrarea concomitentă de amlodipină necesită monitorizarea concentrațiilor plasmatice de tacrolimus și ajustarea dozei acestuia atunci când este cazul. Inhibitori ai mTOR (Mechanistic Target of Rapamycin): Inhibitorii mTOR, cum sunt sirolimus, temsirolimus și everolimus, sunt substraturi ale enzimei CYP3A. Amlodipina este un inhibitor slab al CYP3A. În cazul utilizării concomitente cu inhibitori mTOR, amlodipina poate crește concentrația plasmatică a inhibitorilor mTOR. Claritromicină Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. La pacienții tratați cu claritromicină și amlodipină există un risc crescut de hipotensiune arterială. La administrarea concomitentă de amlodipină și claritromicină se recomandă monitorizarea atentă a pacienților. Ciclosporină: nu au fost efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase la administrarea de ciclosporină și amlodipină la voluntari sănătoși sau la alte grupe de populație, cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate variații ale concentrației plasmatice a ciclosporinei (în medie cu 0% până la 40%). Trebuie luată în considerare monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale ciclosporinei la pacientii cu transplant renal în tratament cu amlodipină, și reducerea dozei de ciclosporină, dacă este necesar. Simvastatină: administrarea concomitentă de doze multiple de amlodipină 10 mg în asociere cu simvastatină 80 mg a determinat o creştere de 77% a concentraţiilor simvastatinei, comparativ cu monoterapia cu simvastatină. La pacienţii în tratament cu amlodipină, doza de simvastatină trebuie limitată la 20 mg pe zi. În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a avut efect asupra farmacocineticii atorvastatinului, digoxinei sau warfarinei. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Sobycombi nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar, dacă nu există o alternativă de tratament mai sigur şi când boala reprezintă un risc crescut pentru mamă şi făt. Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou- născutului. În general, blocanţii receptorilor beta adrenergici reduc irigarea placentei, efect asociat cu retard de creştere, deces intrauterină, avort sau naştere prematură. La fetus sau la nou născut pot apărea reacţii adverse (de exemplu hipoglicemia şi bradicardia). Dacă tratamentul cu blocante ale receptorilor beta adrenergici este necesar, se preferă blocanţi selectivi ai receptorilor beta-1. Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Dacă tratamentul este indicat, trebuie monitorizat fluxul sanguin uteroplacentar şi creşterea fetală. În cazul efectelor dăunătoare asupra sarcinii sau fătului, trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Nou-născutul trebuie atent monitorizat. În primele 3 zile de tratament, pot apărea simptome de hipoglicemie şi bradicardie. Nu a fost stabilită siguranţa utilizării amlodipinei în timpul sarcinii la om. În studiile la animale, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere a fost observată la administrarea unor doze mari, (vezi pct. 5.3). Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată numai dacă nu există alternative mai sigure şi dacă boala prezintă un risc crescut pentru mamă şi făt.. Alăptarea Amlodipina se excretă în laptele uman. Din doza maternă, cantitatea primită de către sugari a fost estimată la un interval interquartilat de 3 - 7%, cu un maxim de 15%. Efectul amlodipinei asupra sugarilor nu este cunoscut. Nu există date disponibile cu privire la excreţia bisoprololului în laptele matern uman. În timpul administrării Sobycombi, alăptarea nu este recomandată. Fertilitatea La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost observate modificări biochimice reversibile în capul spermatozoizilor. Datele clinice privind efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu la şobolan, au fost observate efecte adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3). 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Sobycombi poate avea o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi si utilaje. Într-un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la tratament, nu pot fi excluse efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acestea trebuie luate în considerare mai ales la iniţierea tratamentului şi după schimbarea medicaţiei, precum şi în cazul consumului concomitent de alcool etilic. Amlodipina poate avea o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi a folosi utilaje. Dacă la pacienţii care iau amlodipină apar ameţeli, cefalee, astenie sau greaţă, capacitatea de reacţie poate fi afectată. Se recomandă precauţie. 4.8 Reacţii adverse - Foarte frecvente (1/10) - Frecvente (1/100 la <1/10) - Mai puţin frecvente (1/,000 la <1/100) - Rare (1/10000 la <1/1000) - Foarte rare (<1/10000). - Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel Clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe Reacţii adverse Frecvenţă Bisoprolol Amlodipină Tulburări hematologice şi limfatice Leucocitopenie, trombocitopenie – Foarte rare Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii alergice – Foarte rare Tulburări metabolice şi de nutriţie Hiperglicemie – Foarte rare Tulburări psihice Tulburări ale somnului (insomnie), depresie Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Coşmaruri, halucinaţii Rare – modificări ale dispoziţiei (incluzând – Mai puţin anxietate) frecvente Confuzie – Rare Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli, cefalee Frecvente Frecvente Sincopă Rare Mai puţin frecvente Somnolenţă – Frecvente Tremor, disgeuzie, hipoestezie, parestezie – Mai puţin frecvente Hipertonie, neuropatie periferică – Foarte rare Tulburări extrapiramidale – Cu frecvenţă necunoscută Tulburări oculare Reducerea secreţiei lacrimale (trebuie luată în considerare dacă pacientul poartă lentile de contact) Rare – Conjunctivită Foarte rare – Tulburări vizuale (incluzând diplopie) – Frecvente Tulburări acustice şi vestibulare Tulburări de auz Rare – Tinitus – Mai puţin frecvente Tulburări cardiace Bradicardie Mai puţin frecvente – Agravarea insuficienţei cardiace Mai puţin frecvente – Tulburări ale conducerii AV Mai puţin frecvente – Palpitaţii – Frecvente Aritmie (incluzând bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie atrială) – Mai puţin frecvente Infarct miocardic – Foarte rare Tulburări vasculare Senzaţie de frig sau amorţeală a extremităţilor Frecvente – Eritem facial tranzitoriu – Frecvente Hipotensiune arterială ortostatică Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Vasculită – Foarte rare Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau antecedente de boală pulmonară obstructivă Mai puţin frecvente – Rinită alergică Rare – Dispnee – Frecvente Tuse, rinită – Mai puţin frecvente Tulburări gastro- intestinale Vărsături Frecvente Mai puţin frecvente Durere abdominală, dispepsie – Frecvente Greaţă, tulburări ale motilităţii intestinale (inclusiv diaree şi constipaţie) Frecvente Frecvente Xerostomie – Mai puţin frecvente Pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală – Foarte rare Tulburări hepatobiliare Hepatită Rare Foarte rare Icter, creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice (cel mai adesea în asociere cu colestaza) – Foarte rare Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Reacţii de hipersensibilitate (prurit, eritem facial tranzitoriu) Rare – Alopecie Foarte rare Mai puţin frecvente Beta-blocantele pot determina agravare a psoriazisului sau pot induce o erupţie asemănătoare psoriazisului Foarte rare Purpură, decolorarea pielii, hiperhidroză, prurit, exantem, urticarie – Mai puţin frecvente Angioedem, eritem polimorf, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson, edem Quincke, fotosensibilitate – Foarte rare Erupţie cutanată tranzitorie Rare Mai puţin frecvente Necroliză epidermică toxică - Cu frecvență necunoscută Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Slăbiciune musculară Mai puţin frecvente – Tumefactie a gleznei – Frecvente Artralgie, mialgie, durere de spate – Mai puţin frecvente Crampe musculare Mai puţin frecvente Frecvente Tulburări renale şi ale căilor urinare Tulburări ale micţiunii, nicturie, creşterea frecvenţei urinare – Mai puţin frecvente Tulburări ale aparatului genital şi sânului Disfuncție erectilă Rare Mai puţin frecvente Ginecomastie – Mai puţin frecvente Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Astenie Mai puţin frecvente Frecvente Fatigabilitate Frecvente Frecvente Edem – Foarte frecvente Durere toracică, durere, indispoziţie – Mai puţin frecvente Investigaţii diagnostice creşterea trigliceridemiei, creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice (ALAT, ASAT). Rare – Creşterea greutăţii corporale, scăderea greutăţii corporale – Mai puţin frecvente Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro website: www.anm.ro 4.9 Supradozaj Simptome În cazul supradozajului cu bisoprolol (de exemplu, doze zilnice de 15 mg în locul dozei de 7,5 mg) au fost raportate bloc AV de gradul III, bradicardie şi ameţeli. În general, cele mai frecvente semne ale supradozajului sunt bradicardia, hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Până în prezent, s-au raportat câteva cazuri de supradozaj (doză maximă: 2000 mg) cu bisoprolol, la pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau ischemie coronariană, care au prezentat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială; toţi pacienţii s-au recuperat. Există o variaţie mare de sensibilitate individuală la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol, iar pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili. Datele disponibile sugerează că supradozajul poate determina o vasodilataţie periferică excesivă şi, posibil, tahicardie reflexă. A mai fost raportată o hipotensiune arterială sistemică marcată şi, probabil, prelungită, care poate ajunge/determina şoc cu risc vital. Edemul pulmonar non-cardiogen a fost raportat rar ca o consecință a supradozajului cu amlodipină, care se poate manifesta cu un debut întârziat (24-48 ore după ingestie) și necesită suport ventilator. Măsurile de resuscitare precoce (inclusiv supraîncărcarea cu lichide) pentru a menține perfuzia și debitul cardiac pot fi factori precipitanți. Abordare terapeutică În caz de supradozaj se recomandă întreruperea tratamentului cu Sobycombi şi administrarea unei terapii simptomatice şi de susţinere. Pe baza acţiunilor farmacologice şi ale recomandărilor pentru alte beta-blocante, trebuie luate în considerare măsurile generale de susţinere, când sunt justificate din punct de vedere clinic: Bradicardie: administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul nu este adecvat, poate fi administrată ca măsură de precauţie isoprenalina sau alt medicament cu efect cronotrop pozitiv. În unele situaţii, inserţia transvenoasă a unui pacemaker poate fi necesară. Hipotensiune arterială: trebuie administrate intravenos fluide şi vasopresoare. Administrarea intravenoasă de glucagon poate fi utilă. Hipotensiunea arterială clinic semnificativă necesită suport cardiovascular activ, incluzând monitorizarea frecventă a funcţiei cardiace şi respiratorii, ridicarea extremităţilor şi echilibrarea volumului circulator şi a volumului urinar. Pentru restabilirea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, dacă nu există contraindicaţii, se poate utiliza un vasoconstrictor. Administrarea intravenoasă de gluconat de calciu poate fi utilă pentru contracararea efectelor blocării canalelor de calciu. Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III: Pacienţii trebuie atent monitorizaţi şi trataţi cu isoprenalină în perfuzie sau aplicarea temporară a unui pacemaker. Agravarea temporară a insuficienţei cardiace: Administrarea intravenoasă de diuretice, medicamente inotrope, medicamente vasodilatatoare. Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt isoprenalina, beta2- simpatomimeticele sau aminofilina. Hipoglicemie: Administrare intravenoasă de glucoză. Lavajul gastric poate fi util în anumite cazuri de supradozaj. La voluntarii sănătoşi s-a observat că utilizarea cărbunelui activat într-o perioadă de până la 2 ore de la ingestia amlodipinei în doză de 10 mg, reduce viteza de absorbţie a amlodipinei. Datele limitate indică faptul că bisoprololul este greu dializabil. Amlodipina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie mare, prin urmare nu poate fi eliminată prin dializă. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: Betablocante; betablocante, alte combinații, codul ATC: C07FB07. Mecanism de acţiune Bisoprolol Bisoprololul este un blocant selectiv potent al receptorilor beta 1 adrenergici, lipsit de activitate simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate relevantă de stabilizare membranară. Are afinitate scăzută pentru receptorii beta 2 din muşchii netezi de la nivelul bronhiilor şi vaselor, precum şi pentru receptorii beta 2 implicaţi în reglarea metabolismului. Prin urmare, nu este de aşteptat ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa căilor respiratorii şi efectele metabolice mediate beta 2 . Selectivitatea beta 1 depăşeşte intervalul dozelor terapeutice. Amlodipină Amlodipina este un inhibitor al influxului ionilor de calciu din grupa dihidropiridinei (blocant al canalelor lente sau antagonist al ionilor de calciu) şi inhibă influxul transmembranar al ionilor de calciu în fibrele musculare netede cardiace şi vasculare. Mecanismul principal de acţiune antihipertensivă se datorează unui efect direct relaxant asupra musculaturii netede vasculare. Mecanismul exact al acţiunii antianginoase a amlodipinei nu este cunoscut pe deplin, însă sunt recunoscute următoarele două efecte antiischemice: 1. Amlodipina dilată arteriolele periferice şi, astfel, scade rezistenţa periferică totală (postsarcina), împotriva căreia acţionează inima. Deoarece frecvenţa cardiacă nu se modifică, scăderea sarcinii cardiace reduce consumul miocardic de energie şi necesarul de oxigen. 2. Mecanismul de acţiune implică probabil şi dilatarea arterelor coronare principale şi arteriolelor coronare atât în zonele normale, cât şi în cele ischemice . Dilatarea determină şi creşterea aportului de oxigen către miocard la pacienţii cu spasm al arterelor coronare (angină Prinzmetal). La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea o dată pe zi asigură reduceri semnificative clinic ale tensiunii arteriale (atât în poziţie culcată, cât şi în poziţie şezând) pentru o perioadă de 24 ore. Datorită acţiunii lente, la administrarea amlodipinei nu apare hipotensiune arterială. La pacienţii cu angină pectorală, administrarea zilnică în doză unică a amlodipinei prelungeşte timpul total de efort şi întârzie apariţia crizei de angină pectorală şi a subdenivelării segmentului ST cu 1mm şi scade atât frecvenţa crizelor anginoase cât şi consumul de comprimate de nitroglicerină. Amlodipina nu a fost asociată cu niciun efect advers metabolic sau modificări ale lipidemiei şi se poate utiliza la pacienţii cu astm bronşic, diabet zaharat şi gută. Efectul farmacodinamic al combinaţiei în doză fixă Combinaţia în doză fixă determină creşterea efectului antihipertensiv prin acţiunea complementară a celor două componente active: efect vasoselectiv al blocantului canalelor de calciu - amlodipină (scăderea rezistenţei periferice) şi beta-blocantul selectiv bisoprolol (scăderea debitului cardiac). 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie, distribuţie Bisoprolol După administrare orală, bisoprololul este bine absorbit şi are o biodisponibilitate de aproximativ 90%. Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice a bisoprololului este de aproximativ 30%. Amlodipină După administrarea orală a unor doze terapeutice, amlodipina este bine absorbită din tractul gastro- intestinal, cu valori maxime ale concentraţiei plasmatice la 6-12 ore după administrare. Biodisponibilitatea absolută a fost estimată la 64 până la 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg greutate corporală. Studiile in vitro studies au arătat că amlodipina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de până la 97,5%. Biodisponibilitatea amlodipinei nu este afectată de ingestia de alimente. Metabolizare/Eliminare Bisoprolol Bisoprololul este eliminat din organism pe 2 căi: 50% este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţi inactivi, care sunt eliminaţi pe cale renală; restul de 50% este excretat sub formă nemodificată pe cale renală. Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (10-12 ore) asigură o eficacitate de 24 de ore după administrarea unei doze zilnice unice. Amlodipină Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 35-50 ore, corespunzător administrării zilnice unice. La nivel hepatic, amlodipina este metabolizată extensiv în metaboliţi inactivi şi este eliminată pe cale renală sub formă nemodificată (10%) şi sub formă de metaboliţi (60%). Linearitate/non-linearitate Cinetica bisoprololului este lineară şi independentă de vârstă. Utilizare în insuficienţă hepatică şi renală Deoarece eliminarea se face în aceeaşi proporţie pe cale renală şi hepatică, la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală nu este necesară ajustarea dozei. Datele clinice privind administrarea amlodipinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică sunt foarte limitate. Pacienţii cu insuficienţă hepatică prezintă o scădere a clearance-ului amlodipinei, ceea ce determină prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare şi creşterea ASC cu aproximativ 40-60%. Utilizare la vârstnici Timpul de atingere a concentraţiilor plasmatice maxime al amlodipinei este similar la pacienţii vârstnici şi pacienţii mai tineri. La pacienţii vârstnici clearance-ul amlodipinei tinde să fie mai scăzut decât la pacienţii mai tineri. ceea ce determină creşterea ariei de sub curba concentraţiei în funcţie de timp (ASC) şi a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare. În studiul efectuat, creşterile ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă au fost cele aşteptate pentru grupa de vârstă respectivă. 5.3 Date preclinice de siguranţă Bisoprolol Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau carcinogenitatea. Similar altor beta-blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (diminuarea aportului alimentar şi scăderea în greutate) şi embrio/fetală (creşterea incidenţei resorbţiilor, greutate scăzută a puilor la naştere, întârziere a dezvoltării fizice) în cazul utilizării dozelor mari, dar nu a avut efect teratogen. Amlodipină Toxicitatea asupra funcţiei de reproducere Studiile asupra funcţiei de reproducere la şobolani şi şoareci au arătat întârzierea fătării, prelungirea travaliului şi scăderea viabilităţii puilor la doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, calculată la mg pe kg greutate corporală. Afectarea fertilităţii Nu s-au observat efecte asupra fertilităţii la şobolanii trataţi cu amlodipină (masculii timp de 64 zile şi femelele, timp de 14 zile înainte de coit) la doze de până la 10 mg kg greutate corporală şi zi (de 8 ori* mai mult decât doza maximă recomandată la om de 10 mg, calculată la mg pe m 2 suprafaţă corporală). Într-un alt studiu la şobolani în care masculii au fost trataţi cu amlodipină besilat timp de 30 zile, cu o doză comparabilă cu doza terapeutică la om, calculată la mg pe kg greutate corporală, a fost observată scăderea concentraţiilor hormonului foliculo-stimulant şi a testosteronului, precum şi scăderea densităţii spermei şi a numărului de spermii adulte şi a celulelor Sertoli. Carcinogeneza, mutageneza Şobolanii şi şoarecii trataţi cu amlodipină administrată în alimente pentru o perioadă de 2 ani, la concentraţii calculate pentru valori zilnice ale dozelor de 0,5, 1,25 şi 2,5 mg pe kg greutate corporală şi zi, nu au evidenţiat apariţia vreunui efect carcinogen. Doza cea mai mare administrată (la şoareci similară, iar la şobolani de două ori mai mare * decât doza maximă recomandată la om de 10 mg, calculată la mg pe m 2 suprafaţă corporală) a fost apropiată de doza maximă tolerată de şoareci, dar nu şi de şobolani. Studiile de evaluare a mutagenităţii nu au evidenţiat efecte care depind de medicament la nivel de gene sau cromozomi. *în funcţie de greutatea pacientului de 50 kg. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Celuloză microcristalină 112 (E460) Amidonglicolat de sodiu (tip A) Dioxid de siliciu coloidal anhidru Stearat de magneziu (E470b) 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 2 ani. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Blistere (OPA-Al-PVC/Al): cutie cu 28, 30, 56, 60, 84 şi 90 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru păstrare Fără cerinţe speciale la eliminare. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 12717/2019/01-06 12718/2019/01-06 12719/2019/01-06 12720/2019/01-06 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Octombrie 2014 Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2019 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Septembrie 2023 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http:/www.anm.ro/.