AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10851/2018/01-02-03-04-05-06 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Cortiment 9 mg comprimate cu eliberare prelungită 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Un comprimat conţine budesonidă 9 mg. Excipienţi cu efect cunoscut: Lactoză monohidrat 50 mg Conţine lecitină, derivată din ulei de soia. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat cu eliberare prelungită. Comprimat filmat gastrorezistent, biconvex, de formă rotundă şi culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de aproximativ 9,5 mm, cu o grosime de aproximativ 4,7 mm, imprimat cu „MX9” pe una dintre feţe. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Cortiment este indicat la adulţi pentru:  inducerea remisiunii la pacienţii cu colită ulceroasă (CU) activă, uşoară până la moderată, atunci când tratamentul cu 5-ASA nu este suficient  Inducerea remisiunii la pacienții cu colită microscopică (CM) activă. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Adulţi Colită ulcerativă și colită microscopică: Doza zilnică recomandată pentru inducerea remisiunii este de un comprimat de 9 mg dimineaţa, pentru o perioadă de până la 8 săptămâni. În cazul întreruperii tratamentului, poate fi utilă reducerea treptată a dozei (pentru mai multe detalii privind întreruperea tratamentului, vezi pct. 4.4). Copii şi adolescenţi 1 Siguranţa şi eficacitatea Cortiment comprimate la copii și adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date, prin urmare utilizarea la copii şi adolescenţi nu este recomandată până nu devin disponibile date suplimentare. Vârstnici Nu se recomandă nicio ajustare specială a dozei. Totuşi, experienţa privind utilizarea Cortiment la pacienții vârstnici este limitată. Pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală Cortiment 9 mg nu a fost studiat la pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală, aşadar se impune prudenţă în administrarea la aceşti pacienţi şi monitorizarea acestora. Mod de administrare Se administrează un comprimat de Cortiment 9 mg, pe cale orală, dimineaţa, cu sau fără alimente. Comprimatul trebuie înghiţit cu un pahar cu apă şi nu trebuie mărunţit, zdrobit sau mestecat, deoarece învelișul comprimatului are rolul de a asigura o eliberare prelungită. 4.3 Contraindicaţii Hipersensibilitate la substanţa activă, la ulei de soia, la ulei de arahide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Cortiment comprimate trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu infecţii, hipertensiune arterială, diabet zaharat, osteoporoză, ulcer gastro-duodenal, glaucom sau cataractă, sau cu antecedente familiale de diabet zaharat sau glaucom sau cu orice altă afecţiune în care utilizarea glucocorticoizilor ar putea avea efecte nedorite. Tulburările de vedere pot apărea în cazul utilizării sistemice și topice de corticosteroizi. Dacă pacientul se prezintă cu simptome cum sunt vedere încețoșată sau alte tulburări de vedere, trebuie luată în considerare trimiterea sa la un oftalmolog pentru evaluarea cauzelor posibile care pot include cataractă, glaucom sau boli rare, precum corioretinopatia centrală seroasă (CRSC), care au fost raportate după utilizarea sistemică și topică de corticosteroizi. Diminuarea funcţiei hepatice ar putea afecta eliminarea glucocorticoizilor, inclusiv a budesonidei, cauzând o expunere sistemică crescută. Trebuie avute în vedere posibile reacţii adverse la nivel sistemic. Acestea includ glaucomul. Atunci când tratamentul urmează să fie oprit, ar putea fi utilă reducerea treptată a dozei, la decizia medicului curant. Tratamentul cu Cortiment comprimate determină concentraţii steroidiene sistemice mai scăzute, comparativ cu terapia orală convenţională cu glucocorticoid. Trecerea de la o altă terapie steroidiană poate determina simptome legate de modificarea concentraţiilor steroidiene sistemice. Unii pacienţi pot avea o stare de rău nespecifică pe parcursul fazei de întrerupere a terapiei, de exemplu dureri la nivel muscular şi articular. Un efect general de insuficienţă a terapiei cu corticosteroid trebuie suspectat dacă, în cazuri rare, s-ar produce simptome precum oboseală, cefalee, greaţă şi vărsături. În aceste situaţii, poate fi necesară o creştere temporară a dozei de corticosteroid administrat sistemic. Având în vedere efectele imunologice cunoscute ale corticosteroizilor, este posibil ca în cazul administrării concomitente cu Cortiment comprimate răspunsul imun la vaccinuri să fie redus. 2 Este indicată evitarea administrării medicamentului concomitent cu ketoconazol sau cu alţi inhibitori puternici ai CYP3A4. Dacă acest lucru nu este posibil, intervalul de timp dintre tratamente trebuie să fie cât mai lung cu putinţă, şi de asemenea ar putea fi avută în vedere o reducere a dozei de Cortiment (vezi şi pct. 4.5). După consumarea unei cantități semnificative de suc de grepfrut (care inhibă activitatea CYP3A4 predominant la nivelul mucoasei intestinale), expunerea sistemică la budesonida administrată oral a crescut de aproximativ două ori. Ca şi în cazul altor medicamente care sunt metabolizate în principal prin intermediul CYP3A4, trebuie evitat consumul regulat de grapefruit sau suc de grapefruit simultan cu administrarea budesonidei (alte sucuri cum este sucul de portocale sau sucul de mere nu inhibă activitatea CYP3A4). Vezi şi pct. 4.5. Comprimatele Cortiment conţin lecitină (ulei de soia). Acest medicament nu trebuie utilizat în cazul unui pacient cu hipersensibilitate la arahide sau soia. Comprimatele Cortiment conţin lactoză monohidrat şi nu trebuie administrate la pacienţi cu probleme ereditare rare cum este intoleranţa la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză- galactoză. Următoarele atenţionări şi precauţii au fost identificate în general pentru corticosteroizi:  Supresia adrenocorticală a fost observată la trecerea pacienţilor de la un tratament corticosteroid sistemic cu efect sistemic mai mare.  Supresia răspunsului inflamator şi a sistemului imunitar creşte susceptibilitatea la infecţii.  Corticosteroizii pot cauza supresia axei HPA şi pot reduce răspunsul la stres. In situaţiile în care pacienţii sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale sau altor surse de stres, se recomandă suplimentarea tratamentului corticosteroid sistemic.  Varicela şi rujeola pot avea o evoluţie mai gravă la pacienţii aflaţi în tratament cu glucocorticoizi administraţi pe cale orală. Este necesară o atenţie deosebită pentru a se evita expunerea în cazul pacienţilor care nu au avut anterior aceste boli. Dacă pacienţii prezintă infecţia sau suspiciune de infecţie, trebuie avută în vederea reducerea sau întreruperea tratamentului cu glucocorticosteroizi la decizia medicului curant.  Sunt posibile efecte sistemice ale steroizilor, în special atunci când aceştia sunt prescrişi în doze mari şi pe perioade îndelungate. Astfel de efecte pot include sindromul Cushing, supresia glandelor suprarenale, retardul de creştere, reducerea densităţii minerale osoase, cataractă, glaucom şi, foarte rar, o gamă largă de efecte psihice/comportamentale (vezi pct. 4.8).  O grijă deosebită este necesară atunci când este luată în considerare utilizarea corticosteroizilor  sistemici la pacienţii cu antecedente personale curente sau anterioare sau cu antecedente heredocolaterale (rudele de gradul întâi) de tulburări afective severe. Înlocuirea unui tratament corticosteroid cu efect sistemic mare dezvăluie uneori alergii, de exemplu rinita şi eczema, care erau anterior controlate de medicamentul cu administrare sistemică. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile. Budesonida este în principal metabolizată prin intermediul citocromului P450 3A4 (CYP3A4). Inhibitorii acestei enzime sunt, de exemplu, ketoconazolul, itraconazolul, inhibitorii proteazei HIV (inclusiv medicamente care conțin cobicistat) şi sucul de grapefruit. Este de așteptat ca administrarea concomitentă cu inhibitori ai CYP3A să crească de câteva ori expunerea sistemică la budesonidă și riscul de reacţii adverse sistemice (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă trebuie evitată, cu excepția cazurilor în care beneficiul obținut depășește riscul crescut de reacţii adverse sistemice induse de corticosteroizi, în acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacienților pentru depistarea reacţiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi. Dacă tratamentul este concomitent, intervalul dintre administrarea dozelor pentru fiecare medicament trebuie să fie cât mai lung cu putinţă, şi o reducere a dozei de budesonidă ar putea fi de asemenea luată în considerare. Este puţin probabil ca budesonida să inhibe alte medicamente metabolizate prin intermediul CYP3A4, deoarece budesonida are o afinitate scăzută pentru această enzimă. 3 Tratamentul concomitent cu inductori ai CYP3A4 cum este carbamazepina poate diminua expunerea la budesonidă, ceea ce poate necesita o creştere a dozei. În cazul administrării de corticosteroizi, interacţiunile care ar putea prezenta un risc semnificativ pentru anumiţi pacienţi sunt cele cu glicozidele cardiace (efect crescut din cauza scăderii concentraţiilor plasmatice de potasiu) şi diureticele (eliminare mai intensă a potasiului). Concentraţii plasmatice crescute şi efecte sporite ale corticosteroizilor au fost observate la femeile care utilizau concomitent estrogeni şi contraceptive steroidiene, dar niciun astfel de efect nu a fost observat în cazul administrării budesonidei concomitent cu contraceptive orale combinate cu doză mică. Deşi nu a fost studiată, administrarea budesonidei concomitent cu colestiramină sau antiacide poate reduce absorbţia acesteia, similar cu alte medicamente. Prin urmare, aceste medicamente nu trebuie utilizate simultan, ci la un interval de timp de cel puţin două ore. La dozele recomandate, omeprazolul nu influențează farmacocinetica budesonidei administrate oral, în timp ce cimetidina are un efect uşor, dar clinic nesemnificativ. Din cauza posibilei supresii adrenocorticale, testul de stimulare cu ACTH pentru diagnosticarea insuficienței pituitare poate prezenta rezultate false (valori scăzute). 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Datele privind utilizarea budesonidei pe cale inhalatorie la un număr foarte mare de sarcini expuse la tratament nu indică reacţii adverse. Deşi nu există date privind evoluţia sarcinilor după administrarea orală, biodisponibilitatea după administrarea orală este scăzută. În studiile la animale corticosteroizii s- au dovedit a fi dăunători la valori crescute de expunere (vezi pct. 5.3). Este indicată utilizarea Cortiment pe perioada sarcinii doar dacă beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru făt. Alăptarea Budesonida este excretată în laptele matern. Tratamentul de întreținere cu budesonidă cu administrare inhalatorie (200 sau 400 micrograme de două ori pe zi) la femeile cu astm bronșic care alăptează determină o expunere sistemică la budesonidă neglijabilă pentru sugarii alăptați. În cadrul unui studiu farmacocinetic, doza zilnică estimată la sugar a fost de 0,3% din doza zilnică maternă pentru ambele valori de doze, iar concentrația plasmatică medie la sugar a fost estimată a fi 1/600 din concentrațiile plasmatice ale mamei, presupunând o biodisponibilitate orală completă la sugar. Concentrațiile de budesonidă din probele plasmatice obținute de la sugari au fost sub limita de cuantificare. Pe baza datelor pentru budesonidă cu administrare inhalatorie și având în vedere că budesonida prezintă proprietăți FC liniare în intervalele dozelor terapeutice după administrare inhalatorie, orală și rectală, se preconizează că la dozele terapeutice de budesonidă expunerea sugarului este redusă. Aceste date susțin continuarea utilizării budesonidei cu administrare orală și rectală, în timpul alăptării. Fertilitatea Nu există date privind efectul Cortiment asupra fertilităţii la om. Nu s-au observat efecte asupra fertilităţii la şobolan după tratamentul cu budesonidă. 4 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu au fost efectuate studii privind efectele Cortiment asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. În cazul conducerii de vehicule sau folosirii de utilaje trebuie avut în vedere că uneori este posibil să apară ameţeală sau oboseală (vezi pct. 4.8). 4.8 Reacţii adverse Reacțiile adverse la medicament raportate în studiile clinice cu Cortiment sunt prezentate în Tabelul 1. Reacțiile adverse raportate pentru această clasă terapeutică sunt prezentate în Tabelul 2. În studiile clinice de faza II şi faza III, incidenţa evenimentelor adverse pentru Cortiment comprimate, la doza recomandată de 9 mg/zi, a fost comparabilă cu cea observată în cazul administrării placebo. Majoritatea evenimentelor adverse au fost de intensitate uşoară până la moderată şi nu au avut un caracter grav. Reacţiile adverse raportate sunt menţionate în funcţie de următoarele grupe de frecvenţă: Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000). Tabelul 1 Reacțiile adverse pentru Cortiment raportate în timpul studiilor clinice în mai mult de un caz (N=255) Clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe Infecţii şi infestări Tulburări hematologice şi limfatice Tulburări psihice Termenul preferat pentru evenimentul advers Frecvente Mai puţin frecvente Gripă Leucocitoză Insomnie Modificări ale dispoziției Tulburări ale sistemului nervos Cefalee Greaţă Tulburări gastro-intestinale Durere în partea superioară a abdomenului Distensie abdominală Durere abdominală Xerostomie Dispepsie Amețeală Flatulență Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Investigaţii diagnostice Acnee Mialgie Fatigabilitate Scădere a concentrației de cortizol în sânge Dorsalgie Spasme musculare Edem periferic Tabelul 2 Evenimente raportate pentru clasa terapeutică (agenți anti-inflamatori intestinali, corticosteroizi cu acțiune locală, budesonidă) Clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe Tulburări ale sistemului Frecvente Mai puțin frecvente 5 Rare Foarte rare Reacții de tip imunitar Tulburări endocrine Tulburări metabolice și de nutriție Tulburări psihice Trăsături cushingoide Hipopotasemie Modificări de comportament precum nervozitate, insomnie și modificări ale dispoziție Depresie anafilactic Retard de creștere la copii* Hiperactivitate psihomotorie Anxietate Agresivitate Tulburări ale sistemului nervos Tulburări oculare Tremor Tulburări cardiace Palpitații Tulburări gastrointestinale Dispepsie Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Reacții cutanate (urticarie, exantem) Crampe musculare Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Tulburări ale aparatului genital și sânului * de reținut că medicamentul Cortiment nu este recomandat pentru utilizare la copii (vezi 4.2) Tulburări ale ciclului menstrual Cataractă inclusiv cataractă subcapsulară Glaucom Vedere încețoșată (vezi și pct. 4.4) Echimoze Majoritatea evenimentelor adverse menționate în acest RCP pot să apară și în urma altor tratamente cu glucocorticoizi. Pot apărea reacţii adverse care sunt tipice pentru corticosteroizii sistemici (de exemplu trăsături cushingoide și retard de creștere). Aceste reacţii adverse depind de doză, de durata tratamentului, de tratamentul concomitent sau anterior cu alţi corticosteroizi şi de sensibilitatea individuală. Copii şi adolescenţi Nu există date disponibile. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478-RO Tel: +4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro 6 4.9 Supradozaj Dată fiind disponibilitatea sistemică scăzută a Cortiment comprimate, nu este de aşteptat ca supradozajul acut chiar şi la doze foarte mari să ducă la o criză clinică acută. În eventualitatea unui supradozaj acut, nu este disponibil niciun antidot specific. Tratamentul constă în terapie suportivă şi simptomatică. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare intestinale, corticosteroizi cu acţiune locală, codul ATC: A07EA06 Mecanism de acţiune Mecanismul exact de acţiune al budesonidei în tratamentul CU și al CM nu este înţeles pe deplin. În general, budesonida inhibă multe procese inflamatoare, inclusiv producerea de citokine, activarea celulelor inflamatorii şi expresia moleculelor adezive la nivelul celulelor endoteliale şi epiteliale. La dozele clinic echivalente cu prednisolon, budesonida asigură o supresie semnificativ mai scăzută a axei HPA şi are un impact mai scăzut asupra markerilor inflamatori. Datele obţinute în studiile de farmacocinetică şi farmacologie clinică indică faptul că modul de acţiune al Cortiment comprimate se bazează pe o acţiune locală la nivelul intestinului. Efecte farmacodinamice Tehnologia MMX cu eliberare prelungită se caracterizează printr-o structură multi-matrice acoperită de un film gastrorezistent care se dizolvă în fluidele intestinale cu un pH mai mare decât 7. La administrarea comprimatului, învelişul gastroprotector protejează medicamentul în această formă de prezentare pe parcursul trecerii prin stomac şi duoden până în partea inferioară a intestinului. După pierderea învelişului protector, fluidul intestinal vine în contact cu polimerii matricei hidrofile, care începe să se umfle până când se formează o matrice vâscoasă de gel. Solventul care pătrunde în matricea de gel dizolvă substanţa activă din matricele lipofile. Budesonida este apoi eliberată în tractul intestinal, într-un ritm controlat, pe toată lungimea colonului. Budesonida este un glucocorticoid utilizat în tratamentul bolii intestinale inflamatorii. Are o acţiune antiinflamatoare topică dar nu reduce concentrațiile plasmatice de cortizol în egală măsură cu glucocorticoizii sistemici. Eficacitate clinică Colită ulcerativă: Au fost efectuate două studii clinice de faza III, randomizate şi controlate, care au inclus 1022 pacienţi adulţi cu CU activă uşoară până la moderată. Două sute cincizeci şi cinci (255) pacienţi au fost trataţi timp de 8 săptămâni cu un comprimat de Cortiment 9 mg pe zi. Pacienţii incluşi fie nu au fost tratați anterior (42% ITT), fie au prezentat eşec terapeutic la administrarea de 5-ASA (58% ITT). Ambele studii au inclus un braţ de tratament de referinţă, mesalazină (Asacol) şi respectiv budesonidă (Entocort), pentru a demonstra sensibilitatea testului. Definiţia remisiei aplicată în ambele studii a fost scorul UCDAI ≤1, cu un scor 0 pentru hemoragie rectală şi frecvenţa scaunelor, mucoasă normală (fără friabilitate) şi o reducere de ≥1 punct a scorului endoscopic. Efectul Cortiment 9 mg comprimate asupra parametrului principal: Studiul Cortiment 9 mg comprimate Placebo P= 7 Studiul CB-01-02/01 17,9 Remisie % Remisie % 7,4 0,0143 Studiul CB-01-02/02 17,4 4,5 0,0047 În ambele studii a fost obţinută o diferenţă statistică faţă de placebo pentru Cortiment 9 mg, diferenţa faţă de placebo fiind de 10,4% şi respectiv 12,9%. 5-ASA este tratamentul standard pentru boala uşoară până la moderată. Rezultatele unei comparaţii directe între Cortiment şi 5-ASA nu au fost disponibile. De aceea, rămâne de stabilit locul Cortiment în aria terapeutică. Unii pacienţi pot beneficia iniţial de tratamentul cu Cortiment. Dovezile pentru indicația colită microscopică (colită colagenoasă și colită limfocitară) sunt prezentate mai jos. Aceste dovezi provin din studiile efectuate cu Entocort, un medicament ce conține budesonidă. Disponibilitatea sistemică a acestui medicament este similară cu cea a medicamentului Cortiment ce conține budesonidă (vezi pct. 5.2). Colită colagenoasă: Două studii de inducție randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo, cu durata de șase și opt săptămâni, au investigat efectele clinice și histologice ale administrării de budesonidă 9 mg/zi în tratamentul colitei colagenoase. În primul studiu, 23 pacienți au fost randomizați pentru tratament cu budesonidă 9 mg/zi, iar 22 pacienți să primească placebo timp de 6 săptămâni. Rata remisiunii clinice a fost semnificativ mai mare și anume de 86,9% (p <0,001) în grupul de tratament cu budesonidă față de 13,6% în grupul placebo. Ameliorarea histologică a fost observată la 14 pacienți din grupul de tratament cu budesonidă (60,9%) și la un pacient din grupul placebo (4,5%; p <0,001). În al doilea studiu, 10 pacienți au fost randomizați să primească tratament cu budesonidă timp de 8 săptămâni (9 mg/zi timp de 4 săptămâni, 6 mg/zi timp de 2 săptămâni și 3 mg/zi timp de 2 săptămâni) și zece au fost alocați în grupul placebo. Toți cei 10 pacienți cărora li s-a administrat budesonidă au prezentat un răspuns clinic comparativ cu doar doi pacienți din grupul placebo (p <0,001). Două studii deschise (faza preliminară a studiilor de întreținere randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo) au investigat eficacitatea tratamentului cu budesonidă 9 mg/zi administrat timp de 6 săptămâni. În primul studiu, 46 pacienți (96%) au obținut remisiune clinică în decurs de 2-30 (media 6,4) zile, cu îmbunătățiri semnificative ale consistenței scaunelor. În cel de-al doilea studiu, din cei 42 pacienți care au început studiul, 34 pacienți (81%) erau în remisiune clinică (frecvența medie a scaunului de trei sau mai puțin pe zi) în săptămâna 6. Colită limfocitară: Dovezile pentru această indicație sunt limitate. Un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, a fost efectuat la 15 pacienți cu colită limfocitară. Unsprezece subiecți au fost tratați cu budesonidă 9 mg/zi și patru pacienți au primit placebo timp de 8 săptămâni. În grupul placebo s-a observat un răspuns clinic (definit ca o îmbunătățire de cel puțin 50% a frecvenței scaunelor) la 25% dintre pacienți comparativ cu 91% în grupul de tratament cu budesonidă (p = 0,03). Copii şi adolescenţi Cortiment nu a fost studiat la copii şi adolescenţi. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbție După administrarea pe cale orală a compusului micronizat simplu, absorbţia pare să fie completă. O mare parte din medicamentul neformulat este absorbită din ileon şi colonul ascendent. 8 Disponibilitatea sistemică a budesonidei după o singură administrare a Cortiment comprimate la voluntari sănătoşi a fost comparativă cu cea pentru Entocort, iar rezultatul a fost similar, aproximativ 10%, dată fiind metabolizarea la primul pasaj hepatic. Concentraţiile plasmatice maxime ale budesonidei sunt de aproximativ 1,3-1,8 ng/ml la 13-14 ore după administrare. Administrarea Cortiment comprimate concomitent cu alimente nu a avut niciun efect clinic relevant asupra absorbţiei. S-a arătat că nu există posibilitatea de acumulare a medicamentului la administrări repetate. Distribuţie Budesonida are un volum de distribuţie mare (aproximativ 3 l/kg). Legarea de proteinele plasmatice este în medie de 85–90%. Metabolizare La nivel hepatic, budesonida suportă un proces extensiv de biotransformare în metaboliţi cu activitate glucocorticoidă scăzută. Activitatea glucocorticoidă a metaboliţilor principali, 6β-hidroxibudesonidă şi 16α-hidroxi-prednisolon, reprezintă mai puţin de 1% din cea a budesonidei. Metabolizarea budesonidei este mediată în principal prin intermediul CYP3A, o sub-familie a citocromului P450. Eliminare Rata de eliminare a budesonidei este limitată de absorbţie. Budesonida are un clearance sistemic crescut (aproximativ 1,2 l/minut). Copii şi adolescenţi Nu există date sau experienţă disponibile cu privire la farmacocinetica Cortiment comprimate la copii şi adolescenţi. 5.3 Date preclinice de siguranţă Un studiu complementar de toxicologie preclinică şi toxicocinetică, care compară Cortiment comprimate cu o formă farmaceutică de budesonidă cu eliberare prelungită existentă (Entocort EC 3 mg capsule, AstraZeneca), efectuat la maimuţele cynomolgus, a confirmat faptul că Cortiment comprimate determină întârzierea expunerii maxime şi reducerea expunerii totale, comparativ cu forma existentă de budesonidă, menţinând în acelaşi timp un profil toxicologic superpozabil. Datele preclinice au arătat că budesonida produce efecte mai puţin severe sau similare cu ale altor glucocorticoizi, cum ar fi creşterea în greutate, atrofia glandelor suprarenale şi a timusului şi efecte asupra numărului de leucocite. Ca şi în cazul altor glucocorticosteroizi, şi în funcţie de doză şi de durată, şi de bolile implicate, aceste efecte steroidiene pot fi relevante şi la om. Budesonida nu a avut niciun efect asupra fertilităţii la şobolan. La femelele gestante de şobolan şi şoarece, s-a arătat că budesonida, ca şi alţi glucocorticosteroizi, cauzează decesul fetusului şi anomalii în dezvoltarea fetală (dimensiuni mai mici ale puilor, retard fetal al creşterii intrauterine şi anomalii scheletice). S-a raportat faptul că unii glucocorticoizi determină apariţia despicăturii palatine (palatoschizis) la animale. Relevanţa acestor constatări nu a fost stabilită încă la om (vezi şi pct. 4.6). Budesonida nu a evidenţiat efecte mutagene într-o serie de teste in vitro şi in vivo. Un număr uşor crescut de focare celulare hepatice bazofile au fost observate în studiile cronice cu budesonidă efectuate la şobolan, iar în studiile de carcinogenitate au fost observate o incidenţă crescută a neoplasmelor hepatocelulare primare, astrocitoame (la masculii de şobolan) şi tumori mamare (la femelele de şobolan). Aceste tumori sunt determinate probabil de o acţiune specifică a receptorilor steroidieni, de încărcarea metabolică crescută şi de efectele anabolice asupra ficatului, efecte care sunt de asemenea cunoscute din studiile efectuate la şobolan cu alţi glucocorticosteroizi şi prin urmare reprezintă un efect specific al acestei clase de medicamente. 9 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Nucleul comprimatului Acid stearic (E570) Lecitină (soia) (E322) Celuloză microcristalină (E460) Hidroxipropilceluloză (E463) Lactoză monohidrat Dioxid de siliciu coloidal hidratat (E551) Stearat de magneziu (E470b) Filmul comprimatului Acid metacrilic - copolimer de metacrilat de metil (1:1) Acid metacrilic - copolimer de metacrilat de metil (1:2) Talc (E553b) Dioxid de titan (E171) Trietil citrat 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A se păstra la temperaturi sub 30°C. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Comprimatele sunt ambalate în blistere din folie de PA-Al/PVC-Al, conţinute într-o cutie de carton. Ambalajele conţin 10, 20, 30, 50, 60 sau 80 de comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Ferring GmbH Wittland 11, D-24109 Kiel Germania 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 10851/2018/01-02-03-04-05-06 10 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Februarie 2015 Reînnoirea autorizaţiei: Iulie 2018 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Martie 2021 11