AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 13424/2020/01 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Haloperidol Arena 2 mg/ml picături orale, soluţie 2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ Fiecare mililitru picături orale, soluţie conţine haloperidol 2 mg. Un mililitru picături orale, soluţie conţine 15 picături. pH-ul soluţiei este cuprins în intervalul 2,5-3,5. Excipienţi cu efect cunoscut: p-hidroxibenzoat de metil (E 218) 0,7 mg/ml şi p-hidroxibenzoat de n- propil (E 216) 0,3 mg/ml. Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Picături orale, soluţie. Soluţie limpede, incoloră. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicații terapeutice Adulţi: - - - - - - - schizofrenie: tratamentul şi profilaxia recăderilor; psihoze, mai ales de tip paranoid; manii, hipomanii; tulburări mentale sau comportamentale, incluzând agresivitate, hiperactivitate, vagabondaj, automutilare, la pacienţii cu retardat mental sau cu deteriorări cerebrale organice; adjuvant în terapia de scurtă durată a agitaţiei psihomotorii moderate până la severe, hiperexcitabilitate, comportament violent sau impulsiv; singultus (sughiţ) şi vărsături netratabile prin alte metode; sindrom Tourette şi ticuri severe. Copii cu vârsta peste 3 ani: - - - tulburări comportamentale, în special însoţite de hiperactivitate şi agresivitate; sindrom Tourette; schizofrenie. 1 4.2 Doze și mod de administrare Dozele trebuie individualizate pentru fiecare pacient în parte. Se recomandă iniţializarea tratamentului sub strictă supraveghere medicală. Pentru determinarea dozei iniţiale se vor lua în considerare severitatea bolii, vârsta pacientului şi eventualul răspuns particular anterior la tratamentul cu alte neuroleptice. Pacienţii vârstnici sau cu stare generală alterată necesită, de obicei, reducerea dozei. Se recomandă iniţierea tratamentului cu jumătate din doza uzuală şi creşterea treptată până la doza optimă. Stabilirea dozei implică adesea o creştere a dozei în faza acută şi o reducere gradată în faza de menţinere, pentru a determina doza minimă eficientă. Doze mari trebuie administrate doar pacienţilor care răspund slab la doze scăzute. Dacă nu se obţine o îmbunătăţire a rezultatelor, tratamentul nu va fi continuat mai mult de o lună. Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale). Soluţia se poate administra ca atare, diluată într-un lichid sau cu alimente. Administrarea Haloperidol Arena 2 mg/ml cu lapte sau alimente reduce reacţiile adverse gastrice (nu se vor folosi ceai sau cafea). Fiecare mililitru picături orale, soluţie conţine haloperidol 2 mg. Un mililitru picături orale, soluţie conţine 15 picături. Adulţi Schizofrenie, psihoze, manii, hipomanii, tulburări mentale sau comportamentale, agitaţie psihomotorie, excitaţie, comportament violent sau impulsiv, deteriorări cerebrale organice Doza iniţială   simptome moderate: 1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi; simptome severe sau pacienţi rezistenţi: 3,0 – 5,0 mg (1,5 – 2,5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi. Doza poate fi crescută până la 10 - 20 mg (5 – 10 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 3 ori pe zi în funcţie de răspunsul pacientului. Aceleaşi doze iniţiale pot fi administrate adolescenţilor cu schizofrenie rezistenţi la tratament, care pot necesita doze de până la 30 mg pe zi (15 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml). Tratament de întreţinere După obţinerea unui nivel satisfăcător de control al simptomelor, doza se reduce treptat până la doza minimă eficientă, de obicei până la 5 sau 10 mg pe zi (2,5 ml sau 5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml). Se va evita scăderea prea bruscă a dozei. Notă: răspunsul la tratament în cazul shizofreniei poate apărea cu întârziere, iar după încetarea tratamentului, recăderile pot apărea la intervale de ordinul săptămânilor sau lunilor. Agitaţie şi nelinişte la pacienţii vârstnici Iniţial 1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi, crescând treptat până la doza optimă. Tratament de întreţinere 1,5 – 30 mg (0,75 – 15 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) pe zi. 2 Sindrom Tourette, ticuri severe, sughiţ Iniţial 1,5 mg (0,75 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 3 ori pe zi. Tratament de întreţinere 1,5 – 10 mg pe zi (0,75 - 5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml). Copii cu vârsta peste 3 ani Schizofrenie, tulburări comportamentale Tratament de întreţinere 0,025 – 0,05 mg/kg/zi, dar nu mai mult de 10 mg pe zi (5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml). Se administrează fracţionat în două prize. Sindrom Tourette Tratament de întreţinere Maxim 10 mg pe zi (5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) la majoritatea pacienţilor. 4.3 Contraindicații  Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.  Deprimarea sistemului nervos, provocată de alcool etilic sau de alte medicamente deprimante centrale.  Comă.  Boala Parkinson.  Leziuni ale ganglionilor bazali.  Tulburări cardiace semnificative clinic, infarct miocardic acut recent, prelungirea intervalului QT, antecedente de aritmii ventriculare sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativă sau bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.  Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale). 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare Au fost raportate cazuri rare de moarte subită la pacienţi cărora li s-au administrat medicaţie antipsihotică, inclusiv haloperidol. La pacienţii vâstnici cu psihoze în relaţie cu demenţă cărora li s-au administrat medicamente antipshihotice, au un risc crescut de deces. Efecte la nivelul aparatului cardiovascular Deoarece în timpul tratamentului cu haloperidol s-a observat prelungirea intervalului QT, haloperidolul se va administra cu prudenţă şi numai în caz de strictă necesitate la pacienţii cu risc cardiovascular (infarct miocardic recent, insuficienţă cardiacă decompensată, bradicardie <55 bătăi /min, bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere de medicamente cunoscute pentru efectul de prelungire a intervalului QT, antecedente de fibrilaţie ventriculară sau torsada vârfurilor). Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când există în antecedente următoarele afecţiuni sau factori de risc: - factori de risc pentru aritmii ventriculare, pentru boală cardiacă, antecedente de moarte subită şi/sau prelungire QT; 3 - cardiopatii grave, îndeosebi angină pectorală (risc de hipotensiune arterială tranzitorie şi durere anginoasă); - hemoragie subarahnoidiană; - tulburări electrolitice necorectate; - feocromocitom. Riscul apariţiei prelungirii QT şi/sau aritmiilor ventriculare pot fi crescute în cazul administrării unor doze mari. Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cunoscuţi ca metabolizatori lenţi ai CYP2D6 şi în timpul administrării inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Administrarea concomitentă cu antipsihotice presupune prudenţă. Se recomandă efectuarea ECG înainte de iniţierea tratamentului la toţi pacienţii, în special la pacienţii vârstnici şi la pacienţii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. În timpul terapiei se impune monitorizarea ECG (de exemplu la escaladarea dozelor). În timpul tratamentului, doza trebuie scăzută dacă QT este prelungit şi haloperidolul se impune să fie întrerupt dacă QTc depăşeşte 500 ms. Se impune monitorizarea electroliţilor, în special la pacienţii cărora li se administrează diuretice. O creştere de aproximativ 3 ori a riscului pentru evenimentele adverse cerebrovasculare au fost observate în studiile clinice la pacienţii cu demenţă cărora li s-au administrat antipsihotice atipice. Mecanismul nu este cunoscut. Haloperidolul se administrează cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut pentru accidente vasculare cerebrale. Sindrom neuroroleptic malign (SNM) Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu apariţia sindromului neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară generalizată, instabilitate vegetativă, stare de conştienţă alterată, comă, valori serice crescute ale creatin-fosfokinazei. Frecvent, hipertermia este un semn precoce al sindromului. Semnele de instabilitate vegetativă, cum sunt: tahicardie, labilitate a tensiunii arteriale şi transpiraţiile pot precede hipertermia, acţionând ca semne precoce. În aceste cazuri, tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt imediat şi instituit tratament de susţinere adecvat şi monitorizare atentă. Diskinezia tardivă Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivă poate apărea la unii pacienţi care au primit tratament pe termen lung sau după întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizează, în principal, prin mişcări involuntare ritmice ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. Manifestările pot apărea permanent la unii pacienţi. Sindromul poate fi mascat la reiniţierea tratamentului, când doza este crescută sau când se trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie înterupt cât mai curând posibil. Simptome extrapiramidale Similar altor neuroleptice pot apărea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, acatizie, distonie acută. Tulburările extrapiramidale pot fi combătute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea medicaţiei antiparkinsoniene trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă excreţia antiparkinsonianului este mai rapidă decât cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele extrapiramidale). Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când haloperidolul se administrează în asociere cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente antiparkinsoniene. Convulsii Au fost raportate apariţia convulsiilor. Se impune prudenţă la pacienţii care suferă de epilepsie sau situaţii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenţă alcoolică sau distrugeri cerebrale) deoarece poate să scadă pragul convulsivant. Afecţiuni hepato-biliare Întrucât haloperidolul este metabolizat la nivelul ficatului se impune prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice. Au fost raportate cazuri de anomalii ale funcţiei hepatice, în special colestatice. 4 Afecţiuni endocrine Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. Terapia antipsihotică la pacienţi cu hipertiroidie trebuie utilizată cu prudenţă şi trebuie acompaniată cu tratament pentru a asigura statusul de eutiroidie. Efectele hormonale ale neurolepticelor includ prolactinemia, care poate determina galactoree, ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi Sindrom al secreţiei inadecvate de ADH. Tromboembolism venos Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos la administrarea de antipsihotice. Consideraţii suplimentare Se impune prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală şi feocromocitom. Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când există în antecedente următoarele afecţiuni: - glaucom (poate fi favorizat de efectele anticolinergice); - afecţiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronşic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute (deprimare respiratorie); - insuficienţă renală (scade excreţia haloperidolului); - retenţie urinară (poate fi favorizată). În schizofrenie, răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. După întreruperea tratamentului cu haloperidol, remisiunea se poate menţine timp de săptămâni sau luni. Pentru evitarea reapariţiei precoce a simptomelor psihotice este preferabil ca întreruperea tratamentului să se facă treptat. În cazul în care coexistă fenomene psihotice şi depresie se recomandă asocierea haloperidolului cu antidepresive. După întreruperea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat rareori simptome acute de abstinenţă, care includ greaţă, vărsături şi insomnie. De aceea se recomandă înteruperea treptată a tratamentului. În cursul tratamentului cronic sau cu doze mari este necesară monitorizarea elementelor figurate sanguine, a eventualelor manifestări precoce ale dischineziei tardive, a manifestărilor de supradozaj sau subdozaj şi a funcţiei hepatice. Tratamentul trebuie întrerupt imediat în cazul în care apare o deprimare semnificativă a hematopoiezei. Este necesar control stomatologic repetat, în special la adulţi şi vârstnici, deoarece haloperidolul inhibă secreţia salivară (prin efecte anticolinergice periferice), favorizează apariţia cariilor, afecţiunilor odontale, candidozei şi disconfortului bucal. Datorită posibilei fotosensibilizări se va evita expunerea la soare sau radiaţii ultraviolete. Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic. Trebuie evitate eforturile fizice mari, datorită riscului cardiovascular. Excipienţi Haloperidol Arena conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216), care pot determina reacţii alergice, chiar întârziate. 4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune Asocieri contraindicate: - agonişti dopaminergici (de exemplu, amantadină, bromocriptină, entacaponă, piribendil, ropinirol, pramipexol, apomorfină); - sultopirida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor). 5 Asocieri nerecomandate Nu se recomandă administrarea concomitentă de antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), anumite neuroleptice (tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, sulpiridă, amisulpiridă, triapridă, pimozidă, droperidol) şi brepridil, cisapridă, difemanil, eritromicina i.v., mizolastină, vincamină i.v., datorită riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. De asemenea, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă aceste asocieri nu pot fi evitate se recomandă controlul prealabil al intervalului QT şi monitorizare ECG continuă şi supraveghere clinică. Diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele, anticolinesterazicele (donepezil, rivastigmină, tacrină, galantamină, piridostigmină, neostigmină) prezintă risc de bradicardie şi aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă această asociere este absolut necesară, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă. Medicamentele hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante, amfotericină B i.v., glucocorticoizii, tetracosactidul, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Se recomandă corectarea hipokaliemiei înainte de administrarea medicamentelor şi supravegherea clinică, electrolitică şi ECG continuă. Asocieri care necesită prudenţă Trebuie ţinut cont de intenţia de a utiliza diferite alte medicamente, inclusiv cele care se eliberează fără prescripţie medicală (mai ales decongestive nazale şi antialergice). Principalele interacţiuni sunt cu: - amfetaminele: haloperidolul scade efectul stimulant al acestora, iar efectele sale antipsihotice pot fi diminuate; - anticolinergicele şi antihistaminicele: potenţează efectele anticolinergice ale haloperidolului, cresc tensiunea intraoculară, pot determina tulburări gastro-intestinale (constipaţie mergând până la ileus paralitic), scad absorbţia haloperidolului şi îi pot reduce eficacitatea (se impune adaptarea dozei); - antiepilepticele: haloperidolul favorizează accesele epileptice; - alcoolul etilic şi medicamentele deprimante centrale (sedative, hipnotice, tranchilizante, analgezice opioide): efectele deprimante centrale sunt crescute, risc de deprimare respiratorie şi hipotensiune arterială; - metildopa: risc crescut de reacţii adverse nervos centrale; - levodopa: haloperidolul îi anulează efectele antiparkinsoniene; - antidepresivele triciclice: prelungirea şi intensificarea efectelor sedative şi anticolinergice; Haloperidolul este un inhibitor al CYP2D6. Haloperidolul inhibă metabolizarea antidepresivelor triciclice, de aceea creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente. - carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul şi rifampicina (inductoare enzimatice), în administrare cronică: scad semnificativ concentraţia plasmatică a haloperidolului, făcând necesară creşterea dozelor; - litiu: risc crescut de tulburări neurologice, se întrerupe imediat tratamentul; În cazuri rare poate apărea sindromul asemănător encefalopatiei cu simptomele de tipul confuzie, dezorientare, cefalee, tulburări de echilibru. Dacă apar astfel de simptome se impune întreruperea imediată a tratamentului. - anticoagulantele orale: haloperidolul le scade efectul; - epinefrina şi alte simpatomimetice: haloperidolul antagonizează efectele alfa-adrenergice; - blocantele terminaţiilor simpatice (de exemplu, guanetidina): medicamentul le scade efectul hipotensor. S-a raportat antagonizarea efectului fenindionei de către haloperidol. Înaintea intervenţiilor chirurgicale sau stomatologice utilizarea haloperidolului trebuie anunţată medicului, datorită unor riscuri crescute determinate de unele interacţiuni medicamentoase. Haloperidolul este metabolizat prin glucuronoconjugare şi de către izoenzimele citocromului P450 (în special CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea acestor căi de metabolizare de alte medicamente sau 6 scăderea activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de haloperidol şi implicit creşterea riscului pentru evenimentele adverse , incluzând prelungirea QT. În studii de farmacocinetică au fost raportate creşteri mici şi moderate ale concentraţiei haloperidolului în cazul în care haloperidolul a fost administrat concomitent cu medicamente caracterizate ca substrat sau inhibitori ai izoenzimei CYP 3A4 sau 2D6, cum ar fi itraconazol, buspironă, venlafaxină, alprazolam, fluvoxamină, chinidină, fluoxetină, sertralină, clorpromazină şi prometazină. O diminuare a activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina o creştere a concentraţiei haloperidolului. Creşterea QTc şi a simptomelor extrapiramidale au fost observate în cazul administrării haloperidolului concomitent cu inhibitori metabolici, itraconazolul (400 mg pe zi) şi paroxetină (20 mg pe zi). Se impune scăderea dozei haloperidolului. 4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea Sarcina Siguranța administrării haloperidolului în sarcină nu a fost stabilită. Există unele dovezi de efecte nocive în unele studii efectuate la animale, dar nu în toate studiile. Au fost raportate cazuri izolate de malformaţii congenitale, ca urmare a expunerii fătului la haloperidol, iar legatura cauzala directă cu haloperidolul nu poate fi exclusă. Simptome extrapiramidale reversibile au fost observate la nou- născuţii expuşi la haloperidol în uter în ultimul trimestru de sarcină Haloperidolul trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt, iar doza trebuie să fie cât mai mică și durata tratamentului cât mai mică posibil. Alăptare Haloperidolul este excretat în laptele matern şi poate determina manifestări extrapiramidale la sugari. Dacă administrarea este considerată absolut necesară, alăptarea trebuie întreruptă. 4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje În special la doze mari şi la începutul tratamentului, poate să apară un anumit grad de sedare sau afectare a stării de vigilenţă, care poate fi intensificat de consumul de alcool etilic. În acest caz, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje în timpul tratamentului cu haloperidol. 4.8 Reacții adverse La doze mici (1 până la 2 mg pe zi), reacţiile adverse ale haloperidolului sunt rare, uşoare şi tranzitorii. La pacienţii cărora li se administrează doze mari, anumite reacţii adverse sunt observate mai frecvent. Reacţiile adverse au fost raportate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Folosind următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥ 1/10) Frecvente (≥ 1/100 şi <1/10) Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100) Rare (≥ 1/10000 şi <1/1000) Foarte rare (< /10000) Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecvente: leucopenie. Cu frecvenţă necunoscută: agranulocitoză, neutropenie, pancitopenie, trombocitopenie. Tulburări ale sistemului imunitar Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate. 7 Cu frecvenţă necunoscută: reacții anafilactice. Tulburări endocrine Rare: hiperprolactinemie. Cu frecvenţă necunoscută: sindromul secreţiei inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH). Tulburări metabolice şi de nutriţie Cu frecvenţă necunoscută: hipoglicemie. Tulburări psihice Foarte frecvente: agitaţie, insomnie. Frecvente: depresie, tulburări psihice. Mai puţin frecvente: confuzie, scăderea libidoului, pierderea libidoului, nelinişte. Tulburări ale sistemului nervos Foarte frecvente: tulburări extrapiramidale, hiperkinezie, cefalee. Frecvente: diskinezie tardivă, crize oculogire, distonie, dischinezie, acatizie, bradikinezie, hipokinezie, hipertonie, somnolenţă, față rigidă, tremor, ameţeli. Mai puţin frecvente: convulsii, parkinsonism, akinezie, sedare, rigiditate Cogwheel, contracții musculare involuntare. Rare: disfuncţii motorii, sindrom neuroleptic malign, nistagmus. Tulburări oculare Frecvente: tulburări vizuale. Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată. Tulburări cardiace Mai puţin frecvente: tahicardie. Cu frecvenţă necunoscută: torsada vârfurilor, aritmii ventriculare, incluzând fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară, extrasistole. Tulburări vasculare Frecvente: hipotensiune ortostatică și hipotensiune arterială Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale Mai puţin frecvente: dispnee. Rare: brohospasm. Cu frecvenţă necunoscută: edem laringian și laringospasm. Tulburări gastro-intestinale Frecvente: greaţă şi vărsături, constipaţie, xerostomie, hipersecreție salivară. Tulburări hepatobiliare Frecvente: anomalii ale funcţiei hepatice. Mai puţin frecvente: hepatite, icter. Cu frecvenţă necunoscută: insuficiență hepatică acută, colestază. Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Frecvente: erupție cutanată tranzitorie. Mai puţin frecvente: fotosensibilitate, urticarie, prurit, hiperhidroză. Cu frecvenţă necunoscută: dermatită exfoliativă şi eritem polimorf. Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvente: torticolis, rigiditate musculară, spasme musculare, rigiditate musculo-scheletice Rare: trismus, spasme musculare. 8 Tulburări renale şi ale căilor urinare Frecvente: retenţie urinară. Tulburări ale aparatului genital şi sânului Frecvente: tulburări de erecţie Mai puţin frecvente: amenoree, dismenoree, galactoree, dureri și disconfort ale sânilor. Rare: menoragie, tulburări ale ciclului menstrual, afectarea funcţiei sexuale. Cu frecvenţă necunoscută: priapism, ginecomastie. Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente: tulburări de mers, hipertermie, edem. Cu frecvenţă necunoscută: moarte subită, edem facial, hipotermie. Investigații diagnostice Frecvente: creșteri și scăderi în greutate. Rare: prelungirea intervalului QT. Alte reacții adverse Au fost raportate reacții adverse cardiace, cum sunt prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor, aritmii ventriculare, inclusiv fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară), şi stop cardiac. Aceste reacţii pot să apară mai frecvent la doze mari, şi la pacienţii predispuşi. La pacienţii trataţi cu haloperidol au fost raportate necroză epidermică toxică şi sindrom Stevens- Johnson. Incidenţa reală a acestor rapoarte nu este cunoscută. La adminstrarea medicamentelor antipsihotice au fost raportate cazuri de tromboembolism venos, incluzând embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă, dar cu frecvenţă necunoscută. Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro. 4.9 Supradozaj Simptome Manifestările reprezintă o exprimare a efectelor farmacologice cunoscute şi a reacţiilor adverse. Cele mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe, hipotensiune arterială, sedare. Simptomele extrapiramidale se manifestă prin rigiditate musculară, tremor localizat sau generalizat. De asemenea, poate să apară hipertensiune arterială. În cazuri extreme, pacientul intră în comă cu deprimare respiratorie şi hipotensiune arterială, care poate fi suficient de severă pentru a determina o stare asemănătoare şocului. Trebuie avut în vedere riscul apariţiei aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea intervalului QT. Convulsiile pot, de asemenea, să apară. 9 Tratament Deoarece nu există antidot specific, se recomandă tratament de susţinere a funcţiilor vitale. La pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată prin intubaţie orofaringeană sau endotraheală. Deprimarea respiratorie poate necesita respiraţie artificială. Trebuie monitorizate electrocardiograma şi semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuată până când electrocardiograma se normalizează. Aritmiile severe trebuie tratate adecvat. Hipotensiunea arterială şi colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasă de fluide, plasmă sau albumină şi medicamente vasoconstrictoare, cum sunt: dopamina sau noradrenalina. Adrenalina nu trebuie utilizată, deoarece, în prezenţa haloperidolului, poate determina hipotensiune arterială severă . În caz de reacţii extrapiramidale severe se administrează parenteral antiparkinsoniene (de exemplu, mesilat de benzatropină 1-2 mg intramuscular sau intravenos). 5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăți farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de butirofenonă, codul ATC: N05AD01. Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenţă mare. Efectul sedativ este moderat, tulburările motorii sunt relativ frecvente şi intense. Efectele vegetativolitice sunt minore. Este un antiemetic activ. Acţiunile farmacodinamice sunt atribuite în principal blocării receptorilor dopaminergici de la nivelul sistemului limbic, nigrostriatului şi hipotalamusului. 5.2 Proprietăți farmacocinetice Absorbţie Haloperidolul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. Datorită metabolizării la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea este mai mică după administrare orală, comparativ cu administrarea injectabilă intramusculară, încadrându-se într-un interval destul de larg, 44-74% (în medie 60%). Concentraţiile plasmatice atinse de haloperidol sunt supuse unei largi variaţii interindividuale, dar nu există o relaţie evidentă între concentraţia plasmatică atinsă şi eficacitatea terapeutică. Variaţia se poate datora atât diferenţelor de absorbţie gastro-intestinală, cât şi extinderii metabolizării. Distribuţie Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 92%. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă în aproximativ 2-6 ore după administrarea orală. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 12-38 ore după administrare orală. Se distribuie în întregul organism, mai intens în ţesutul adipos (datorită lipofilităţii) şi hepatic şi mai puţin în creier, rinichi, plămâni, splină şi inimă. Trece în laptele matern. Metabolizare Este metabolizat la nivel hepatic, cu implicarea CYP3A4 şi CYP2D6, căile de metabolizare incluzând N-dealchilare oxidativă a nucelului piperidinic cu formare de acizi fluorofenilcarbonici şi metaboliţi piperidinici, inactivi şi reducere a grupării cetonice, cu formarea de hidroxi-haloperidol, alcool denumit haloperidol redus. Activitatea metabolitului redus al haloperidolului pare a fi semnificativ scăzută faţă de substanţa-mamă, dar există unele dovezi privind reoxidarea acestuia la haloperidol. Unele studii indică posibilitatea ca pacienţii care nu răspund la tratamentul cu haloperidol să prezinte o concentraţie plasmatică mai înaltă de haloperidol redus. Metaboliţii piridinici formaţi prin oxidarea haloperidolului şi eliminaţi pe cale urinară sunt suspectaţi de acţiune neurotoxică similară MPTP (1-methyl-4-phenyl-1,2,3,6-tetrahydropyridine, un contaminant 10 al analogului de petidină MPPP (1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine), utilizat ca drog, care determină parkinsonism ireversibil). Eliminare Este excretat pe cale urinară, biliară şi fecală; există dovezi ale recirculării enterohepatice. Deşi excreţia începe destul de rapid, numai 20-60% din doza administrată este excretată (in special ca metaboliţi) în timp de o săptămână, nivele detectabile rămânând prezente timp de câteva săptămâni. Circa 1% din doza administrată se excretă nemetabolizată, pe cale urinară. Aproximativ 15% din doza administrată oral se elimină pe cale fecală după excreţia biliară. 5.3 Date preclinice de siguranță Datele preclinice nu au evidenţiat riscuri deosebite pe baza studiilor convenţionale de siguranţă farmacologică, toxicitatea dozelor repetate, genotoxicitate şi potenţial carcinogenic. Date toxicologice Datele din tabelul de mai jos indică un interval larg de siguranţă, între valorile DL50 determinate în studiile de toxicitate acută la animale şi dozele recomandate la om: De exemplu: în cazul administrării orale, DL50 cele mai mici (la câine: 90 mg/kg) şi cele mai mari (la şobolan: 850 mg/kg) sunt de 300, respectiv de 2833 de ori mai mari decât doza maximă zilnică orală recomandată unui adult cu greutate corporală medie (0,3 mg/kg) 50 Valori DL Specia Şoarece Şobolan Hamster Iepure Câine (mg/kg) în studii de toxicitate acută, în funcţie de căile de administrare Orală 144 850 405 nu sunt date 90 Intravenoasă 13 22 nu sunt date 8 18 Subcutanată 54 63 nu sunt date nu sunt date >80 Carcinogenitate, genotoxicitate şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere Nu s-au evidenţiat efecte carcinogene în studiile efectuate pe şobolani Wistar după administrarea de haloperidol în doze de 5 mg/kg şi zi (doze de 5 ori mai mari decât doza maximă recomandată pentru uz uman, raportat la suprafaţa corporală), timp de 2 ani. La femelele de şoarece s-a constat o creştere semnificativă a incidenţei neoplaziei mamare şi a incidenţei totale a tumorilor după administrarea orală de haloperidol în doze de 1,25 şi 5 mg/kg şi zi (mai puţin de şi aproximativ dublul dozei maxime recomandate pentru uz uman, raportat la suprafaţa corporală), precum şi o creştere a neoplaziei glandelor pituitare la doze de 5 mg/kg şi zi. Efectele carcinogenice nu s-au evidenţiat la şoarecii masculi. La femelele de şobolan, administrarea de haloperidol induce dereglarea ciclului de rut. La femelele de şoarece, secundar administrării subcutanate de haloperidol în perioada preovulatorie s-au evidenţiat întârzieri ale implantării, clivaj şi formare de blastocel. La şobolanii masculi, administrarea de haloperidol pe cale orală înainte de împerechere a determinat reducerea fertilităţii, creşterea pierderilor pre-implantare şi a indus modificări histopatologice ale organelor reproductive. După administrarea intraperitoneală de haloperidol la femele de şobolan de la începutul sarcinii până la înţărcare, s-a constatat reducerea frecvenţei ejaculării la descendenţi. 11 La femele de şobolan, hamster şi şoarece însărcinate, administrarea de haloperidol în timpul perioadei de organogeneză a produs o gamă largă de efecte adverse la descendenţi, incluzând embrioletalitate, defecte ale tubilor neuronali, „gură-de-lup” (fisură palatală), masă cerebrală scăzută, masă corporală scăzută şi efecte comportamentale. Importanţa clinică a acestor constatări pentru expunerea la dozele terapeutice nu este clarificată. Se recomandă utilizarea haloperidol în timpul sarcinii numai dacă beneficiile anticipate depăşesc riscurile. Tratamentul va fi administrat în dozele cele mai mici posibile si pe o perioada minimă. 6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienților Acid (S) -lactic p-hidroxibenzoat de metil (E 218) p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216) Apă purificată 6.2 Incompatibilități Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate După ambalarea pentru comercializare - 3 ani După prima deschidere a flaconului - 1 lună 6.4 Precauții speciale pentru păstrare După ambalarea pentru comercializare - A se păstra în ambalajul original pentru a fi ferit de lumină. După prima deschidere a flaconului - A se păstra la temperaturi sub 250C, în ambalajul original pentru a fi ferit de lumină. 6.5 Natura și conținutul ambalajului Cutie cu un flacon din sticlă brună, tip III, prevăzut cu picurător transparent din PEJD și capac cu filet și sigiliu din PEID de culoare albă, conținând 10 ml picături orale, soluţie. 6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor Fără cerințe speciale. 7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ ARENA GROUP SA Str. Ştefan Mihăileanu, n. 31, sector 2, 024022, Bucureşti România Tel: 021 3216297 fax: 021 3222421 E-mail: contact@arenagroup.ro 12 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ 13424/2020/01 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI Data ultimei reînnoiri a autorizației: August 2020 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI August 2020 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. 13