AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12744/2019/01-02-03 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Moflaxa 400 mg/250 ml soluție perfuzabilă 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ 1 ml soluție perfuzabilă conține clorhidrat de moxifloxacină, echivalent cu moxifloxacină 1,6 mg. Fiecare flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conține clorhidrat de moxifloxacină, echivalent cu moxifloxacină 400 mg. Excipienți cu efect cunoscut 1 ml soluție prefuzabilă conține sodiu 0,14 mmol (3,2 mg) 250 ml soluție perfuzabilă conțin sodiu 35,3 mmol (811,9 mg) Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Soluție perfuzabilă. Soluție limpede de culoare verde-gălbuie, practic, fără particule vizibile. pH: 5,5 – 6,5 Osmolalitate: 250 – 300 mosmol/kg. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Moflaxa este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii: - - Pneumonie dobândită în comunitate (PDC) Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS). Moxifloxacina trebuie utilizată numai când atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene, frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată. Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze 1 Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi. Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic. În studiile clinice, majoritatea pacienților au trecut la terapia pe cale orală în decurs de 4 zile (PDC) sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7 – 14 zile pentru PDC şi 7 – 21 de zile pentru ICCTS. Pacienţi cu insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentare). Pacienţii cu insuficienţă hepatică Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3). Pacienţi vârstnici şi pacienți cu greutate corporală mică Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali. Copii şi adolescenţi Moxifloxacina este contraindicată la copiii şi adolescenţii aflați în faza de creștere. Siguranţa şi eficacitatea administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite (vezi pct. 4.3). Mod de administrare Pentru administrare intravenoasă; perfuzie cu viteză constantă, timp de 60 minute (vezi și pct. 4.4). Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţiile perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6). 4.3 Contraindicaţii - - - - Hipersensibilitate la moxifloxacină, la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1 sau la alte chinolone. Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6). Pacienţi cu vârstă sub 18 ani. Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/afecțiuni înrudite, asociate tratamentului cu chinolone. Atât în studiile nonclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei ca urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu: - Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată - - Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată. Bradicardie relevantă clinic. 2 - . - Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng Antecedente de aritmii simptomatice. Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea intervalului QT (vezi și pct. 4.5). Din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor de 5 ori faţă de valorile normale. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3). Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate trebuie evaluat luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi precauţii. Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă. Prelungirea intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice din cauza perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata recomandată de perfuzare de 60 minute, nu trebuie să fie scurtată şi, doza recomandată de 400 mg o dată pe zi, nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, la pct. 4.3 şi 4.5. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt dacă în timpul terapiei apar semne sau simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ale ECG. Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice afecțiune predispozantă la aritmii cardiace (de exemplu ischemie miocardică acută), deoarece pot prezenta un risc crescut pentru dezvoltarea de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5. Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce concentrațiile serice de potasiu. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5. Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3. Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc intervalul QTc, cum este moxifloxacina, de aceea sunt necesare precauţii speciale. Hipersensibilitate/reacții alergice Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice la fluorochinolone, inclusiv moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În aceste cazuri cu manifestări clinice de reacții severe de hipersensibilitate, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu tratamentul şocului). Afecțiuni hepatice severe 3 Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea moxifloxacinei, care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică. Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie hepatică. Reacții adverse cutanate severe Reacții adverse cutanate severe (RCAS), inclusiv necroliză epidermică toxică (NET: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindrom Stevens Johnson (SJS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale, au fost raportate în cazul utilizării de moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, TEN sau AGEP, în cazul utilizării de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment. Pacienţi cu predispoziţie la crize convulsive Chinolonele au potenţial convulsivant. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altor factori de risc care pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare. Reacții adverse grave la medicament, prelungite, invalidante și posibil ireversibile La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări. Neuropatie periferică Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie constând în parestezie, hipoestezie, diestezie sau slăbiciuni, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone și fluorochinolone. Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze medicul înainte de continuarea tratamentului dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt: durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeală, slăbiciune, pentru a preveni evoluția spre o stare potențial ireversibilă (vezi pct. 4.8). Reacţii psihice Pot să apară reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihice în antecedente. Diaree asociată cu antibioticele, inclusiv colită Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibioticele, inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în 4 considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate pentru controlul infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă diaree gravă. Pacienţi cu miastenia gravis Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis deoarece simptomele pot fi agravate. Tendinită și ruptură de tendon Tendinita şi ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterale, pot apărea încă din primele 48 de ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și la câteva luni după întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut în special la pacienţii vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată. La primul semn de tendinită (de exemplu tumefiere însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul(ele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi dacă apar semne de tendinopatie. Disecție și anevrisme de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/incompetență a valvei cardiace Conform studiilor epidemiologice, se raportează un risc crescut de disecție și anevrisme de aortă, mai ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8). De aceea, fluorochinolonele trebuie utilizate numai după o atentă evaluare beneficiu-risc și după evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de diagnostic de anevrism și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziție pentru apariția - atât a unui anevrism și a unei disecții de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă) sau, în plus, - anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus, - endocardită infecțioasă). regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică. Pacienții trebuie instruiți să se adreseze imediat unui medic din departamentul de urgență în cazul apariției bruște a unei dureri abdominale, toracice sau de spate. Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare. Pacienţi cu insuficienţă renală Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală. Tulburări de vedere 5 Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 și 4.8). Disglicemie Ca în cazul tuturor chinolonelor, au fost raportate tulburări ale glicemiei, incluzând atât hipoglicemia cât și hiperglicemia (vezi pct. 4.8), de obicei la pacienții diabetici care primesc tratament concomitent cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu, glibenclamidă) sau cu insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. La pacienții cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei. Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare La unii pacienţi, chinolonele pot să determine reacţii de fotosensibilizare. Totuşi, studiile au arătat că moxifloxacina prezintă un risc scăzut de apariţie a fotosensibilizării. În timpul tratamentului cu moxifloxacină, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii UV şi/sau la lumina solară puternică şi timp îndelungat. Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo- 6-fosfatdehidrogenază sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul acestora, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie. Inflamarea ţesutului peri-arterial Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este doar pentru administrare intravenoasă. Administrarea intraarterială trebuie evitată deoarece studii nonclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială după administrarea pe această cale. Pacienţi cu ICCTS speciale Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul arsurilor grave, fasceitelor și infecţiilor piciorului diabetic asociate cu osteomielită. Interferenţe cu testele biologice Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de Mycobacterium spp. la pacienții care au luat recent moxifloxacină, prin suprimarea creşterii micobacteriilor. Pacienţi cu infecţii cu SARM Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cauzate de SARM trebuie iniţiat tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1). Copii și adolescenți Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3). Moflaxa conține sodiu Acest medicament conține sodiu 812 mg la 250 ml soluție, echivalent cu 40,6% din doza zilnică maximă recomandată de OMS la adult, de 2 g sodiu. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Interacţiuni cu alte medicamente Nu poate fi exclus un efect adiţional al prelungirii intervalului QT prin asocierea moxifloxacinei cu alte medicamente ce prelungesc intervalul QTc. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor. Prin urmare, asocierea moxifloxacinei cu următoarele 6 medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct.4.3): - - - - - - - antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă) antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid) medicamente antidepresive triciclice unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice - în special halofantrină) anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină) alte medicamente (cisapridă,vincamină i.v., bepridil, difemanil). Moxifloxacina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii în tratament cu medicamente care pot reduce concentraţia de potasiu (de exemplu diuretice tiazidice sau de ansă, clisme sau laxative [la doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă clinic. După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax a digoxinei cu aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la asocierea cu digoxina. În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a glibenclamidei. Asocierea glibenclamidei şi moxifloxacinei poate, teoretic, să determine o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nici o interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă. Modificări ale INR (International Normalised Ratio) A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, administrarea dozelor de anticoagulant oral trebuie să fie ajustată corespunzător. Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu: ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol. Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450. Interacţiune cu alimentele Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produsele lactate. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea 7 Sarcina Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om nu a fost evaluată. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct.5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature şi leziunilor reversibile la nivelul articulaţiilor descrise la copiii trataţi cu anumite fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3). Alăptarea Nu există date disponibile în perioada de lactaţie sau la femei care alăptează. Datele nonclinice indică faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt excretate în laptele matern. În absenţa datelor la om şi din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3). Fertilitatea Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3). 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Nu s-au efectuat studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, inclusiv moxifloxacina, pot provoca o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită reacţiilor la nivelul SNC (de exemplu ameţeală, pierdere temporară a vederii instalată brusc, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care reacţionează la moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 4.8 Reacţii adverse Reacţiile adverse observate în toate studiile clinice efectuate cu moxifloxacină 400 mg administrată oral sau intravenos (numai intravenos, secvențial [i.v./oral] și administrare orală) și din rapoartele după punerea pe piață, enumerate în funcţie de frecvenţa de apariţie sunt prezentate mai jos. Cu excepţia greţei şi a diareei, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%. Reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii şi sunt clasificate în funcţie de frecvenţă utilizând următoarea convenţie: - - - - - - Foarte frecvente (≥ 1/10) Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); Mai puţin frecvente (≥ 1/1 000 şi < 1/100); Rare (≥ 1/10 000 şi < 1/1 000); Foarte rare (< 1/10 000). Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe Cu frecvenţă necunoscut ă 8 Infecţii şi infestări Suprainfecţii cauzate de bacterii rezistente sau fungi, de exemplu, candidoză orală şi vaginală Tulburări hematologice şi limfatice Anemie, leucopenie, neutropenie, trombocitopenie, trombocitemie, eozinofilie, prelungirea timpului de protrombină / INR crescut Valori crescute ale protrombinei / INR scăzut, agranulocitoză, pancitopenie Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii alergice (vezi pct. 4.4) Anafilaxie incluzând şoc, ce poate pune viaţa în pericol în cazuri foarte rare (vezi pct. 4.4), edem alergic/angioedem (incluzând edemul laringian cu potenţial de a pune viaţa în pericol, vezi pct 4.4) Tulburări endocrine Tulburări metabolice şi de nutriţie Hiperlipidemie Hiperglicemie, hiperuricemie Sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH) Hipoglicemie, comă hipoglicemică (vezi pct. 4.4) 9 Tulburări psihice* Reacţii de anxietate, hiperactivitate psihomotorie/ agitaţie Cefalee, ameţeli Tulburări ale sistemului nervos* Parestezie şi disestezie, tulburări de gust (inclusiv ageuzie, în cazuri foarte rare), confuzie şi dezorientare, tulburări ale somnului (predominant insomnie), tremor, vertij, somnolenţă Labilitate emoţională, depresie (în cazuri foarte rare, poate ajunge la comportament de autovătămare, cum sunt ideile suicidare/gânduri sau tentative de suicid, vezi pct.4.4), halucinaţii, delir Depersonalizare, reacţii psihotice, (pot ajunge la comportament de autovătămare, cum sunt ideile suicidare/gânduri sau tentative de suicid, vezi pct. 4.4) Hiperestezie Hipoestezie, tulburări de miros (inclusiv anosmie), vise anormale, tulburări de coordonare (inclusiv tulburări de mers în special din cauza ameţelilor sau vertijului), crize convulsive, inclusiv Grand mal (vezi pct. 4.4.), tulburări de atenţie, tulburări de vorbire, amnezie, neuropatie periferică şi polineuropatie Tulburări oculare* Tulburări acustice şi vestibulare* Tulburări cardiace** Fotofobie Tulburări de vedere, incluzând diplopie şi vedere înceţoşată (ca urmare a unor reacţii la nivelul sistemului nervos central, vezi pct. 4.4) Pierderea temporară a vederii (ca urmare a unor reacţii la nivelul SNC, vezi pct. 4.4 şi 4.7), uveită și transiluminare iridiană bilaterală acută (vezi pct. 4.4) Tinitus, tulburări ale auzului, inclusiv surditate (de obicei reversibile) Tahiaritmii ventriculare, sincopă (de exemplu, pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei) Aritmii ventriculare nespecificate, torsada vârfurilor (vezi pct. 4,4), stop cardiac (vezi pct. 4.4) Prelungire a intervalului QT la pacienţi cu hipokaliemie (vezi pct.4.3 şi 4.4) Prelungire a intervalului QT (vezi pct. 4.4), palpitaţii, tahicardie, fibrilaţie atrială, angină pectorală 10 Vasodilataţie Vasculită Hipertensiune arterială, hipotensiune arterială Tulburări vasculare** Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Tulburări gastro- intestinale Greaţă, vărsături, durere abdominală şi gastrointestinală, diaree Dispnee (inclusiv manifestările de astm bronşic) Scăderea apetitului şi a aportului alimentar, constipaţie, dispepsie, flatulenţă, gastrită, creşterea amilazemiei Tulburări hepatobiliare Creştere a valorilor serice ale transaminazelor Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv* Tulburări renale şi ale căilor urinare Disfagie, stomatită, colită asociată utilizării de antibiotice (inclusiv colită pseudomembranoas ă, în foarte rare cazuri asociată cu complicaţii potenţial letale, vezi pct. 4.4) Icter, hepatită (predominant colestatică) Insuficienţă hepatică (inclusiv creştere a concentrației plasmatice a LDH), creşteri ale bilirubinemiei sau ale concentrației plasmatice a gamma- GT, creştere concentrației plasmatice a fosfatazei alcaline Prurit, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie, xerodermie Tendinită (vezi pct. 4.4), crampe musculare, spasme musculare, slăbiciune musculară Insuficienţă renală (inclusiv creştere a ureei şi creatininemiei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4). Artralgii, mialgii Deshidratare 11 Hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie spre insuficienţă hepatică cu risc vital (inclusiv cazuri letale, vezi pct. 4.4) Reacţii cutanate veziculare de tip sindrom Stevens- Johnson sau necroliză epidermică toxică (cu risc letal, vezi pct. 4.4) Ruptură de tendon (vezi pct. 4.4), artrită, rigiditate musculară, exacerbarea simptomelor de miastenie gravis (vezi pct. 4.4) Pustuloză exantematic ă generalizată acută (PEGA) Rabdomioli ză Reacții la locul de injecție și perfuzie Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare* Edem Senzaţie de rău (predominant astenie sau fatigabilitate), manifestări dureroase (inclusiv dureri de spate, toracice, pelvine şi ale extremităţilor), transpiraţie *Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și organe și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4). **S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace, la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4). Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior: Frecvente: Creşterea valorii serice a gama-glutamiltransferazei; Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor (incluzând colită pseudo-membranoasă, în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând creşterea valorilor serice ale ureei şi creatininei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4). Au fost raportate cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină: presiune intracraniană crescută (inclusiv preudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4). Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro. Website: www.anm.ro 4.9 Supradozaj Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă datorită posibilităţii de prelungire al intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la 12 scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: antibacteriene de uz sistemic, chinolone antibacteriene, codul ATC: J01MA14 Mecanism de acţiune Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV) bacteriene, care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian. Farmacocinetică/farmacodinamie Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone în modelele de infecţii la animale şi în studiile clinice la om indică principalul determinant al eficacităţii ca fiind raportul ASC24/CMI. Mecanism de rezistenţă Rezistenţa la fluorochinolone este dobândită prin mutaţii ale ADN girazei şi topoizomerazei IV. Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux, impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată. Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone. Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific medicamentelor antibacteriene din celelalte clase. Date cu privire la susceptibilitate obţinute in vitro Valori critice EUCAST pentru valorile concentraţiei minime inhibitorii (CMI) şi difuziei disc pentru moxifloxacină (01.01.2015): Microorganism Sensibil Rezistent Staphylococcus spp, S. pneumoniae Streptococcus Groups A, B, C, G H. influenzae M. catarrhalis Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l ≥ 24 mm ≤ 0,5 mg/l ≥ 22 mm ≤ 0,5 mg/l ≥ 18 mm ≤ 0,5 mg/l ≥ 25 mm ≤ 0,5 mg/l ≥ 23 mm ≤ 0,5 mg/l ≥ 20 mm ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l < 21 mm > 0,5 mg/l ≤ 22 mm > 1 mg/l < 15 mm ≥ 0,5 mg/l ≤ 25 mm > 0,5 mg/l < 23 mm > 1 mg/l < 17 mm > 1 mg/l Valori critice fără legătură cu specia* * Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor farmacocinetice / farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI pentru o specie anume. Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critice dependente de specie şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate. Susceptibilitatea microbiologică 13 Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii. Specii obişnuit sensibile Microorganisme aerobe Gram-pozitiv Staphylococcus aureus*+ Streptococcus agalactiae (grup B) Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus şi S. intermedius) Streptococcus pneumoniae* Streptococcus pyogenes* (grup A) Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S. thermophilus) Microorganisme aerobe Gram-negativ Acinetobacter baumanii Haemophilus influenzae* Legionella pneumophila Moraxella (Branhamella) catarrhalis* Microorganisme anaerobe Prevotella spp.* „Alte” microorganisme Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae* Coxiella burnetii Mycoplasma pneumoniae* Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă Microorganisme aerobe Gram-pozitiv Enterococcus faecalis* Enterococcus faecium* Microorganisme aerobe Gram-negativ Enterobacter cloacae* Escherichia coli*# Klebsiella pneumoniae*# Klebsiella oxytoca Proteus mirabilis* Microorganisme anaerobe Bacteroides fragillis* Microorganisme cu rezistenţă naturală Microorganisme aerobe Gram-negativ Pseudomonas aeruginosa 14 *Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice. +S. aureus rezistent la meticilină are o probabilitate mai mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone. S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%. #Tulpinile care produc BLSE (beta-lactamaze cu spectru extins) sunt, în mod normal, rezistente la fluorochinolone. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie şi biodisponibilitate După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg⋅oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg⋅oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%. La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării intravenoase a moxifloxacinei. Farmacocinetica este liniară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile. Distribuţie Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteine de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este legată îndeosebi de albumina serică. Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie geometrică) la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă. Metabolizare Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui compus sulfo- (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om, ambii fiind microbiologic inactivi. În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente care suferă o biotransformare de fază I implicând enzimele citocromului P450. Nu sunt dovezi de metabolizare oxidativă. Eliminare 15 Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în intervalul 179-246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ 98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24 - 53 ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului. Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului. Insuficienţă renală Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). O dată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile de metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m2). Insuficienţă hepatică Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică. 5.3 Date preclinice de siguranţă În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate hepatică şi hematologică la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un tratament îndelungat. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi, în cazuri izolate, atrofia retinei. După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute. După injectarea intra-arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale periarterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată. Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan. In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari. După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30 minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de 60 minute. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că moxifloxacina 16 traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Clorură de sodiu Lactat de sodiu, soluție Apă pentru preparate injectabile 6.2 Incompatibilităţi Următoarele soluții sunt incompatibile cu moxifloxacina soluție perfuzabilă: Soluțiile de clorură de sodiu 100 mg/ml (10%) și 200 mg/ml (20%). Soluțiile de bicarbonat de sodiu 42 mg/ml (4,2%) și 84 mg/ml (8,4%). Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6. 6.3 Perioadă de valabilitate 5 ani. A se utiliza imediat după prima deschidere. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Flacon din sticlă incoloră (tip II) cu dop din cauciuc clorobutilic/butilic acoperit cu film din etilen tetrafluoretilenă, capac din aluminiu prevazut cu fila de plastic detașabilă.Fiecare flacon conține soluție perfuzabilă 250 ml. Sunt disponibile cutii cu 1, 5 sau 10 flacoane. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie aruncată. Soluţia perfuzabilă moxifloxacină 400 mg/250 ml s-a dovedit compatibilă cu următoarele soluţii 17 perfuzabile: - - - - - - apă pentru preparate injectabile; clorură de sodiu 0,9%; clorură de sodiu 1 M (1 mol/l); soluţie de glucoză 50 mg/ml, 100 mg/ml, 400 mg/ml (5%, 10% sau 40%); xilitol 200 mg/ml (20%); soluţie Ringer , soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann. Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente. Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 12744/2019/01-03 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări - Aprilie 2016 Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2019 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Ianuarie 2024 18