`AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 14225/2021/01-09 Anexa 2 14226/2021/01-10 14227/2021/01-12 14228/2021/01-11 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Etoricoxib Terapia 30 mg comprimate filmate Etoricoxib Terapia 60 mg comprimate filmate Etoricoxib Terapia 90 mg comprimate filmate Etoricoxib Terapia 120 mg comprimate filmate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Etoricoxib Terapia 30 mg: Fiecare comprimat filmat conţine etoricoxib 30 mg. Etoricoxib Terapia 60 mg: Fiecare comprimat filmat conţine etoricoxib 60 mg. Etoricoxib Terapia 90 mg: Fiecare comprimat filmat conţine etoricoxib 90 mg. Etoricoxib Terapia 120 mg: Fiecare comprimat filmat conţine etoricoxib 120 mg. Excipienţi cu efect cunoscut: Etoricoxib Terapia 30 mg: Fiecare comprimat filmat conţine lactoză 0,998 (sub formă de monohidrat) Etoricoxib Terapia 60 mg: Fiecare comprimat filmat conţine lactoză 1,995 (sub formă de monohidrat) Etoricoxib Terapia 90 mg: Fiecare comprimat filmat conţine lactoză 2,993 (sub formă de monohidrat) Etoricoxib Terapia 120 mg: Fiecare comprimat filmat conţine lactoză 3,990 (sub formă de monohi- drat) Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat filmat (comprimat). Etoricoxib Terapia 30 mg: comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albastru-verzui, imprimate cu „E30” pe o față şi netede pe cealaltă față. Comprimatele filmate au un diametru de aproximativ 6,1 mm. Etoricoxib Terapia 60 mg: comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare verde până la verde închis, imprimate cu „E60” pe o față şi netede pe cealaltă față. Comprimatele filmate au un diametru de aproximativ 7,7 mm. Etoricoxib Terapia 90 mg: comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, imprimate cu „E90” pe o față şi netede pe cealaltă față. Comprimatele filmate au un diametru de aproximativ 9,1 mm. Etoricoxib Terapia 120 mg: Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare verde deschis până la verde, imprimate cu „E120” pe o față şi netede pe cealaltă față. Comprimatele filmate au un diametru de aproximativ 10,6 mm. 1 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Etoricoxib Terapia este indicat la adulți și adolescenți cu vârsta de 16 ani și peste pentru tratamentul simptomatic al bolii artrozice (BA), poliartritei reumatoide (PR), spondilitei anchilozante şi al durerii şi semnelor de inflamaţie asociate cu artrita gutoasă acută. Etoricoxib Terapia este indicat la adulți și adolescenți cu vârsta de 16 ani și peste, pentru tratamentul de scurtă durată al durerii de intensitate moderată asociată intervenţiilor chirurgicale dentare. Decizia de a prescrie un inhibitor selectiv de COX-2 trebuie să se bazeze pe o evaluare a riscurilor ge- nerale ale fiecărui pacient în parte (vezi pct. 4.3, 4.4). 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Deoarece riscurile cardiovasculare ale etoricoxibului pot creşte cu doza şi cu durata expunerii, trebuie utilizate cea mai scurtă durată posibil şi cea mai mică doză zilnică eficace. Necesitatea administrării medicamentului pentru ameliorarea simptomelor şi răspunsul terapeutic trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.8 şi 5.1). Boală artrozică Doza recomandată este de 30 mg, o dată pe zi. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 60 mg o dată pe zi poate creşte eficacitatea medicamentului. În absenţa unei creşteri a beneficiului terapeutic, trebuie luate în considerare alte opţiuni terapeutice. Poliartrită reumatoidă Doza recomandată este de 60 mg o dată pe zi. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 90 mg o dată pe zi poate creşte eficacitatea medicamentului. După ce pacientul este stabil din punct de vedere clinic, poate fi necesară scăderea treptată a dozei până la 60 mg pe zi. În absenţa unei creşteri a beneficiului terapeutic, trebuie avute în vedere alte opţiuni terapeutice. Spondilită anchilozantă Doza recomandată este de 60 mg o dată pe zi. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 90 mg o dată pe zi poate creşte eficacitatea medicamentului. După ce pacientul este stabil din punct de vedere clinic, poate fi necesară scăderea treptată a dozei până la 60 mg pe zi. În absenţa unei creşteri a beneficiului terapeutic, trebuie avute în vedere alte opţiuni terapeutice. Afecţiuni dureroase acute În afecţiunile dureroase acute, etoricoxibul trebuie utilizat doar pentru perioada simptomatică acută. Artrită gutoasă acută Doza recomandată este de 120 mg o dată pe zi. În studiile clinice privind artrita gutoasă acută, etoricoxibul a fost administrat timp de 8 zile. Dureri după intervenţii chirurgicale dentare Doza recomandată este de 90 mg o dată pe zi, limitată la o perioadă maximă de 3 zile. În timpul perioadei de trei zile de tratament, unii pacienţi pot necesita alte tipuri de analgezie post-operatorie, suplimentară administrării Etoricoxib Terapia. Doze mai mari decât cele recomandate pentru fiecare indicaţie în parte fie nu au demonstrat eficacitate suplimentară, fie nu au fost studiate. Ca urmare: Doza pentru BA nu trebuie să depăşească 60 mg pe zi. 2 Doza pentru PR şi spondilita anchilozantă nu trebuie să depăşească 90 mg pe zi. Doza pentru artrita gutoasă acută nu trebuie să depăşească 120 mg pe zi şi durata tratamentului trebuie să fie de maxim 8 zile. Doza pentru durerile apărute după intervenţii chirurgicale dentare nu trebuie să depăşească 90 mg pe zi, limitată la o perioadă maximă de 3 zile de tratament. Grupe speciale de pacienţi Pacienţi vârstnici La pacienţii vârstnici, nu este necesară ajustarea dozelor. Similar altor medicamente, este necesară prudenţă la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4). Pacienţi cu insuficienţă hepatică Indiferent de indicaţie, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (scor 5-6 în clasificarea Child-Pugh) nu trebuie administrată o doză mai mare de 60 mg o dată pe zi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată (scor 7-9 în clasificarea Child-Pugh), indiferent de indicaţie, nu trebuie administrată o doză mai mare de 30 mg o dată pe zi. Experienţa clinică este limitată mai ales la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, de aceea se recomandă prudenţă. Nu există experienţă clinică la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (scor ≥ 10 în clasificarea Child-Pugh); de aceea, este contraindicată administrarea medicamentului la acest grup de pacienţi (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2). Pacienţi cu insuficienţă renală La pacienţii cu clearance al creatininei ≥30 ml/min nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 5.2). Administrarea etoricoxibului la pacienţii cu clearance al creatininei <30 ml/min este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Copii şi adolescenţi Etoricoxib este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3). Mod de administrare Etoricoxib Terapia se administrează pe cale orală. Comprimatele filmate pot fi administrate cu sau fără alimente. Efectul medicamentului poate avea un debut mai rapid atunci când Etoricoxib Terapia este administrat fără alimente. Acest aspect trebuie avut în vedere atunci când este necesară ameliorarea rapidă a simptomelor. 4.3 Contraindicaţii  Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.  Ulcer gastro-duodenal activ sau hemoragie gastro-intestinală (GI) activă.  Pacienţi care, în urma administrării acidului acetilsalicilic sau a altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori de COX-2 (ciclooxigenază 2), au prezentat bronhospasm, rinită acută, polipi nazali, angioedem, urticarie sau reacţii de tip alergic. Insuficienţă hepatică severă (albuminemie < 25 g/l sau scor în clasificarea Child-Pugh ≥ 10).  Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6 şi 5.3).   Clearance renal al creatininei estimat < 30 ml/min.  Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani.  Boală intestinală inflamatorie.   Pacienţi cu hipertensiune arterială, a căror tensiune arterială este constant crescută peste Insuficienţă cardiacă congestivă (clasa II-IV NYHA). valoarea de 140/90 mmHg şi nu este controlată adecvat.  Diagnostic de boală cardiacă ischemică, boală arterială periferică şi/sau boală cerebrală vasculară. 3 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Efecte gastro-intestinale La pacienţii trataţi cu etoricoxib au apărut complicaţii la nivelul tractului gastro-intestinal superior [perforaţii, ulcere sau hemoragii (PUH)], unele letale. Se recomandă prudenţă în tratamentul pacienţilor cu risc de a dezvolta complicaţii gastro-intestinale în cazul administrării AINS; în tratamentul vârstnicilor, al pacienţilor care utilizează concomitent orice alt AINS sau acid acetilsalicilic sau la pacienţii cu antecedente de boală gastro-intestinală, cum sunt ulceraţii şi hemoragii gastro-intestinale. Atunci când etoricoxib este administrat concomitent cu acid acetilsalicilic (chiar şi în doze mici), există o creştere suplimentară a riscului de apariţie a reacţiilor adverse gastro-intestinale (ulceraţii gastro- intestinale sau alte complicaţii gastro-intestinale). În studiile clinice pe termen lung nu s-a demonstrat o diferenţă semnificativă în profilul de siguranţă la nivel gastro-intestinal între administrarea asocierii de inhibitori selectivi de COX-2 şi acid acetilsalicilic şi administrarea asocierii de AINS şi acid acetilsalicilic (vezi pct. 5.1). Efecte cardiovasculare Studiile clinice indică faptul că, în comparaţie cu placebo şi cu unele AINS, clasa de medicamente reprezentată de inhibitorii selectivi de COX-2 poate fi asociată cu risc de evenimente trombotice (în special infarct miocardic (IM) şi accident vascular cerebral). Deoarece riscurile cardiovasculare ale etoricoxibului pot creşte cu doza şi cu durata expunerii, trebuie utilizate cea mai scurtă durată posibilă şi cea mai mică doză zilnică eficace. Necesitatea administrării medicamentului pentru ameliorarea simptomelor şi răspunsul terapeutic trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu artroză (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.8 şi 5.1). Pacienţii cu factori de risc semnificativi pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat) trebuie trataţi cu etoricoxib numai după o evaluare atentă (vezi pct. 5.1). Inhibitorii selectivi de COX-2 nu sunt substituenţi ai acidului acetilsalicilic în profilaxia bolilor tromboembolice cardiovasculare deoarece nu au efect antiagregant plachetar. De aceea, tratamentul antiagregant plachetar nu trebuie întrerupt (vezi pct. 4.5 şi 5.1 de mai sus). Efecte renale Prostaglandinele renale pot juca un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. De aceea, în cazul în care perfuzia renală este disfuncţională, administrarea de etoricoxib poate determina scăderea formării de prostaglandine şi, ulterior, reducerea fluxului sanguin renal, astfel putând modifica funcţia renală. Riscul cel mai mare pentru un asemenea răspuns clinic îl prezintă pacienţii care, anterior tratamentului, aveau insuficienţă renală semnificativă, insuficienţă cardiacă decompensată sau ciroză hepatică. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale. Retenţie de lichide, edeme şi hipertensiune arterială La pacienţii trataţi cu etoricoxib au fost observate retenţie de lichide, edeme şi hipertensiune arterială. Toate medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv etoricoxib, se pot asocia cu insuficienţă cardiacă congestivă nou apărută sau recurentă. Pentru informaţii privind răspunsul la etoricoxib în funcţie de doză, vezi pct. 5.1. Este necesară precauţie la pacienţii cu antecedente de insuficienţă cardiacă, insuficienţă ventriculară stângă sau hipertensiune arterială, precum şi la cei care prezentau edeme anterior începerii tratamentului, indiferent de cauza acestora. Dacă la aceşti pacienţi apar semne evidente de deteriorare a stării clinice, trebuie luate în considerare măsuri adecvate, inclusiv întreruperea tratamentului cu etoricoxib. Administrarea de etoricoxib, în special în doze mari, se poate asocia mai frecvent cu hipertensiune arterială care poate fi severă, comparativ cu cea indusă de alte AINS şi alţi inhibitori selectivi de COX-2. De aceea, hipertensiunea arterială trebuie controlată înaintea tratamentului cu etoricoxib (vezi pct. 4.3), iar în timpul tratamentului cu etoricoxib trebuie acordată o atenţie specială monitorizării 4 tensiunii arteriale. Este necesară monitorizarea tensiunii arteriale pe parcursul a două săptămâni după iniţierea tratamentului şi în mod periodic după aceea. În cazul în care tensiunea arterială creşte semnificativ, trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Efecte hepatice În studiile clinice, la aproximativ 1% dintre pacienţii trataţi cu etoricoxib în doze de 30 mg, 60 mg şi 90 mg zilnic, timp de până la un an, s-au raportat creşteri ale valorilor serice ale alanin-amino- transferazei (ALAT) şi/sau aspartat-amino-transferazei (ASAT) (de aproximativ trei ori sau mai mult faţă de limita superioară a valorilor normale). Se recomandă monitorizarea oricărui pacient care prezintă simptome şi/sau semne sugestive de disfuncţie hepatică sau la care testele hepatice indică o disfuncţie. Dacă apar semne de insuficienţă hepatică, sau dacă testele funcţionale hepatice au valori persistent crescute (de trei ori peste limita superioară a valorilor normale), tratamentul cu etoricoxib trebuie întrerupt. Efecte generale Dacă în timpul tratamentului apare o disfuncţie a oricărui organ sau aparat descris mai sus, se vor lua măsuri adecvate şi se va lua în considerare întreruperea tratamentului cu etoricoxib. Pacienţii vârstnici, cei cu tulburări ale funcţiei renale, hepatice sau cardiace trebuie ţinuţi sub observaţie medicală adecvată în timpul tratamentului cu etoricoxib. Iniţierea tratamentului cu etoricoxib la pacienţii cu deshidratare trebuie făcută cu prudenţă. Se reco- mandă rehidratarea pacienţilor înainte de începerea tratamentului cu etoricoxib. În timpul urmăririi după punerea pe piaţă au fost raportate foarte rar reacţii adverse cutanate grave, unele dintre acestea fiind letale, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, din cauza utilizării AINS şi a unor inhibitori selectivi de COX-2 (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă cel mai mare risc pentru aceste reacţii la începutul perioadei de tratament, în majoritatea cazurilor debutul reacţiei fiind în cursul primei luni de tratament. La pacienţii trataţi cu etoricoxib au fost raportate reacţii de hipersensibilitate severe (cum sunt anafilaxie şi angioedem) (vezi pct. 4.8). Unii inhibitori selectivi de COX-2 au fost asociaţi cu un risc crescut de reacţii cutanate la pacienţi cu antecedente de alergie medicamentoasă de orice tip. Administrarea de etoricoxib trebuie întreruptă la prima apariţie a erupţiilor cutanate tranzitorii, a leziunilor mucoase sau a oricărui alt semn de hipersensibilitate. Etoricoxib poate masca febra şi alte semne de inflamaţie. Se recomandă prudenţă în administrarea etoricoxibului concomitent cu warfarină sau cu alte anticoagulante orale (vezi pct. 4.5). Nu se recomandă administrarea etoricoxibului, ca şi a oricărui medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, la femei care încearcă să rămână gravide (vezi pct. 4.6, 5.1 şi 5.3). Plicul cu desicant nu este destinat consumului. Etoricoxib Terapia conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Interacţiuni farmacodinamice Anticoagulante orale: La subiecţii cu stare clinică stabilizată în tratament cronic cu warfarină, administrarea de etoricoxib 120 mg zilnic a fost asociată cu creşterea cu aproximativ 13% a timpului de protrombină International Normalised Ratio (INR). De aceea, la pacienţii trataţi cu anticoagulante orale 5 trebuie monitorizat cu atenţie timpul de protrombină INR, mai ales în primele zile de la începerea tratamentului cu etoricoxib sau atunci când doza de etoricoxib este modificată (vezi pct. 4.4). Diuretice, inhibitori ai ECA (enzima de conversie a angiotensinei) şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II: AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi care prezintă disfuncţie renală (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu disfuncţie renală) administrarea concomitentă a unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclooxigenaza poate duce la deteriorarea suplimentară a funcţiei renale, inclusiv posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. Aceste interacţiuni trebuie luate în considerare la pacienţi trataţi cu etoricoxib concomitent cu inhibitori ai ECA sau cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II. Prin urmare, administrarea concomitentă trebuie efectuată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale după începerea unui tratament concomitent şi periodic după aceea. Acid acetilsalicilic: În cadrul unui studiu la care au participat subiecţi sănătoşi, după atingerea stării de echilibru, doza de etoricoxib 120 mg, administrată o dată pe zi, nu a prezentat niciun efect asupra acţiunii anti-agregante plachetare a acidului acetilsalicilic (81 mg o dată pe zi). Etoricoxibul poate fi administrat concomitent cu acidul acetilsalicilic utilizat în dozele indicate pentru profilaxia cardiovasculară (doze mici de acid acetilsalicilic). Cu toate acestea, administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic cu etoricoxib poate duce la creşterea incidenţei ulceraţiilor gastro- intestinale sau a altor complicaţii, comparativ cu administrarea de etoricoxib în monoterapie. Nu este recomandată administrarea concomitentă a etoricoxibului cu doze de acid acetilsalicilic mai mari decât cele utilizate în profilaxia cardiovasculară sau cu alte AINS (vezi pct. 5.1 şi 4.4). Ciclosporină şi tacrolimus: Cu toate că această interacţiune nu a fost studiată pentru etoricoxib, administrarea concomitentă de ciclosporină sau de tacrolimus cu orice AINS poate amplifica efectul nefrotoxic al ciclosporinei sau tacrolimusului. Funcţia renală trebuie monitorizată atunci când etoricoxibul se administrează concomitent cu oricare dintre aceste medicamente. Interacţiuni farmacocinetice Efectul etoricoxibului asupra farmacocineticii altor medicamente Litiu: AINS reduc excreţia renală de litiu, crescând astfel litemia. Dacă este necesar, se recomandă monitorizarea atentă a litemiei şi ajustarea dozei de litiu pe durata tratamentului concomitent şi la întreruperea administrării de AINS. Metotrexat: Două studii au investigat efectele administrării dozelor de etoricoxib 60 mg, 90 mg sau 120 mg o dată pe zi, timp de şapte zile, la pacienţi trataţi o dată pe săptămână cu metotrexat, în doze cuprinse între 7,5 mg şi 20 mg, pentru poliartrită reumatoidă. Administrarea de etoricoxib în doze de 60 mg şi 90 mg nu a prezentat niciun efect asupra concentraţiilor plasmatice sau clearance-ului renal ale metotrexatului. Într-unul dintre studii, administrarea dozei de etoricoxib 120 mg nu a prezentat efect, dar în celălalt studiu, utilizarea dozei de etoricoxib 120 mg a dus la creşterea concentraţiilor plasmatice ale metotrexatului cu 28% şi la reducerea clearance-ului renal al metotrexatului cu 13%. Atunci când etoricoxibul se administrează concomitent cu metotrexat, se recomandă monitorizarea corespunzătoare a toxicităţii legate de administrarea metotrexatului. Contraceptive orale: Administrarea concomitentă de etoricoxib 60 mg cu un contraceptiv oral care conţine 35 micrograme etinilestradiol (EE) şi 0,5 până la 1 mg noretindronă timp de 21 zile a dus la creşterea, la starea de echilibru, a ASC0-24 ore a EE cu 37%. Administrarea concomitentă a dozei de etoricoxib 120 mg cu acelaşi contraceptiv oral, fie în acelaşi timp, fie la interval de 12 ore unul faţă de celălalt, a dus la creşterea la starea de echilibru a ASC0-24ore a EE cu 50-60%. Această creştere a concentraţiilor EE trebuie luată în considerare atunci când se alege un contraceptiv oral în cazul administrării concomitente cu etoricoxib. O creştere a expunerii la EE poate determina creşterea incidenţei reacţiilor adverse asociate cu contraceptive orale (de exemplu evenimente trombo-embolice venoase la femei cu risc). 6 Terapie de substituţie hormonală (TSH): Administrarea concomitentă a dozei de etoricoxib 120 mg cu terapia de substituţie hormonală care conţine estrogeni conjugaţi (0,625 mg estrogeni conjugaţi), timp de 28 zile, a dus la creşterea, la starea de echilibru, a ASC0-24 ore medie de estronă neconjugată (41%), estrogeni equini conjugaţi (76%) şi 17-β-estradiol (22%). Nu s-a studiat efectul dozelor de etoricoxib recomandate pentru tratament cronic (30 mg, 60 mg şi 90 mg). Efectele administrării concomitente a dozei de etoricoxib 120 mg asupra expunerii (ASC0-24 ore) la aceste componente estrogenice ale estrogenilor conjugaţi au fost mai mici decât jumătatea celor observate atunci când estrogeni conjugaţi au fost administraţi în monoterapie şi doza a fost crescută de la 0,625 mg la 1,25 mg. Semnificaţia clinică a acestor creşteri nu este cunoscută şi nu au fost studiate efectele administrării concomitente a etoricoxibului cu doze mai mari de estrogeni conjugaţi. Aceste creşteri ale concentraţiilor estrogenice trebuie luate în considerare atunci când se alege terapia hormonală post-menopauză în cazul administrării concomitente cu etoricoxib, deoarece creşterea expunerii la estrogen poate determina creşterea riscului reacţiilor adverse asociate cu terapia de substituţie hormonală. Prednison/prednisolon: În studiile privind interacţiunile medicamentoase, etoricoxibul nu a prezentat efecte importante din punct de vedere clinic asupra farmacocineticii prednisonului/prednisolonului. Digoxină: Doza de etoricoxib 120 mg administrată o dată pe zi, timp de 10 zile, la voluntari sănătoşi, nu a modificat ASC0-24 ore plasmatică la starea de echilibru sau eliminarea renală a digoxinei. S-a constatat creşterea Cmax a digoxinei (cu aproximativ 33%). În general, la majoritatea pacienţilor, această creştere nu este importantă. Cu toate acestea, pacienţii cu risc crescut de toxicitate indusă de digoxină trebuie monitorizaţi din acest punct de vedere, atunci când se administrează concomitent etoricoxib şi digoxină. Efectele etoricoxibului asupra medicamentelor metabolizate de sulfotransferaze Etoricoxibul este un inhibitor al activităţii sulfotransferazelor umane, în mod special al SULT1E1 şi s- a demonstrat că duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale etinilestradiolului. Întrucât cunoştinţele referitoare la efectele numeroaselor sulfotransferaze sunt în prezent limitate, iar consecinţele clinice pentru numeroase medicamente sunt încă în studiu, se recomandă prudenţă atunci când etoricoxibul se administrează concomitent cu alte medicamente metabolizate în principal de sulfotransferazele umane (de exemplu, salbutamol administrat oral şi minoxidil). Efectul etoricoxibului asupra medicamentelor metabolizate de izoenzimele CYP Pe baza studiilor in vitro, nu este de aşteptat ca etoricoxib să inhibe izoenzimele citocromului P450 (CYP) 1A2, 2C9, 2C19, 2D6, 2E1 sau 3A4. În cadrul unui studiu la care au participat subiecţi sănătoşi, administrarea zilnică a dozei de etoricoxib 120 mg nu a influenţat activitatea CYP3A4 la nivel hepatic, aşa cum a fost confirmat de testul respirator cu eritromicină. Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii etoricoxibului Calea principală de metabolizare a etoricoxibului este dependentă de izoenzimele CYP. CYP3A4 pare să contribuie la metabolizarea etoricoxibului in vivo. Studiile in vitro au arătat că CYP2D6, CYP2C9, CYP1A2 şi CYP2C19 pot, de asemenea, cataliza calea metabolică principală, însă rolul lor cantitativ nu a fost studiat in vivo. Ketoconazol: Ketoconazolul, un inhibitor puternic al CYP3A4, administrat în doză de 400 mg o dată pe zi, timp de 11 zile, la voluntari sănătoşi, nu a prezentat niciun efect clinic important asupra farmacocineticii etoricoxibului administrat în doză unică de 60 mg (creştere cu 43% a ASC). Voriconazol şi miconazol: Administrarea concomitentă de etoricoxib fie cu voriconazol administrat pe cale orală, fie cu miconazol gel oral administrat local, ambii inhibitori puternici ai CYP3A4, a provocat o uşoară creştere a expunerii la etoricoxib, dar aceasta nu este considerată a fi semnificativă din punct de vedere clinic, pe baza datelor publicate. 7 Rifampicină: Administrarea concomitentă de etoricoxib cu rifampicină, un inductor puternic al enzimelor CYP, a dus la scăderea cu 65% a concentraţiilor plasmatice de etoricoxib. Această interacţiune poate duce la recurenţa simptomelor atunci când etoricoxibul se administrează concomitent cu rifampicină. Cu toate că această informaţie ar putea sugera creşterea dozei, utilizarea unor doze de etoricoxib mai mari decât cele stabilite pentru fiecare indicaţie nu a fost studiată în cazul administrării concomitente cu rifampicinăa şi, de aceea, nu este recomandată (vezi pct. 4.2). Antiacide: Antiacidele nu influenţează farmacocinetica etoricoxibului în mod relevant clinic. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Nu sunt disponibile date clinice referitoare la tratamentul cu etoricoxib în timpul sarcinii. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om în ceea ce priveşte sarcina nu este cunoscut. Etoricoxibul, similar altor medicamente care inhibă sinteza prostaglandinelor, poate determina atonie uterină şi închidere prematură a canalului arterial în timpul ultimului trimestru de sarcină. Etoricoxibul este contraindicat în timpul sarcinii (vezi pct. 4.3). Dacă o femeie rămâne gravidă în timpul tratamentului cu etoricoxib, tratamentul trebuie întrerupt. Alăptarea La om, nu se cunoaşte dacă etoricoxib se excretă în laptele matern. Etoricoxibul este excretat în laptele femelelor de şobolan. Femeile tratate cu etoricoxib nu trebuie să alăpteze (vezi pct. 4.3 şi 5.3). Fertilitatea Administrarea etoricoxibului, similar oricăror medicamente cunoscute ca fiind inhibitori de COX-2, nu este recomandată la femeile care încearcă să rămână gravide. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Pacienţii care prezintă ameţeli, vertij sau somnolenţă în timpul tratamentului cu etoricoxib nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje. 4.8 Reacţii adverse Rezumatul profilului de siguranţă În studiile clinice, etoricoxibul a fost evaluat privind siguranţa la 9295 subiecţi, incluzând 6757 pacienţi cu BA, PR, dureri lombare cronice sau spondilită anchilozantă (aproximativ 600 pacienţi cu BA sau PR au fost trataţi timp de un an sau mai mult). În studiile clinice, profilul reacţiilor adverse a fost similar la pacienţii cu BA sau PR trataţi cu etoricoxib timp de un an sau mai mult. Într-un studiu clinic efectuat pentru indicaţia de artrită gutoasă acută, pacienţii au fost trataţi cu etoricoxib 120 mg o dată pe zi, timp de opt zile. În acest studiu, profilul reacţiilor adverse a fost, în general, similar celui raportat în studiile combinate pentru BA, PR şi dureri lombare cronice. În cadrul unui program de urmărire a profilului de siguranţă cardiovasculară, cu date colectate din trei studii clinice controlate cu comparator activ, 17412 pacienţi cu BA sau PR au fost trataţi cu etoricoxib (60 mg sau 90 mg) pe o durată medie de aproximativ 18 luni. Datele privind siguranţa şi detaliile acestui program sunt prezentate la pct. 5.1. În studiile clinice efectuate la 614 pacienţi trataţi cu etoricoxib (90 mg sau 120 mg) pentru durerile acute apărute după intervenţii chirurgicale dentare, profilul reacţiilor adverse apărute a fost în general similar celor raportate în studiile clinice combinate efectuate pentru BA, PR şi durerile lombare cronice. Lista în format tabelar a reacţiilor adverse 8 Următoarele reacţii adverse au fost raportate în studiile clinice cu o incidenţă mai mare comparativ cu placebo, la pacienţi cu artroză, PR, dureri lombare cronice sau spondilită anchilozantă, trataţi cu doze de etoricoxib de 30 mg, 60 mg sau 90 mg până la doza recomandată, timp de până la 12 săptămâni; în studiile Programului MEDAL, timp de până la 3½ ani; în studiile clinice de scurtă durată, efectuate pentru durerea acută, timp de până la 7 zile; sau în experienţa de după punerea pe piaţă (vezi tabelul 1): Tabelul 1: Clasificarea pe aparate, sisteme și organe Infecţii şi infestări Tulburări hematologice şi limfatice Tulburări ale sistemului imunitar Tulburări metabolice şi de nutriţie Tulburări psihice Tulburări ale sistemului nervos Tulburări oculare Tulburări acustice şi vestibulare Tulburări cardiace Tulburări vasculare Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Tulburări gastro-intestinale Reacţii adverse Categoria de frecvenţă* osteită alveolară gastroenterită, infecţii ale căilor respiratorii superioare, infecţii ale tractului urinar anemie (asociată în primul rând cu hemoragie gastro-intestinală), leucopenie, trombocitopenie hipersensibilitate‡ ß Frecvente Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente angioedem/reacţii anafilactice/anafilactoide inclusiv şoc‡ edeme/retenţie lichidiană Rare Frecvente creştere sau scădere a apetitului alimentar, creştere ponderală anxietate, depresie, scădere a performanţelor intelectuale, halucinaţii‡ confuzie‡, agitație‡ ameţeli, cefalee Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Rare Frecvente disgeuzie, insomnie, parestezii/hiperestezie, somnolenţă vedere înceţoşată, conjunctivită tinitus, vertij Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente palpitaţii, aritmii‡ fibrilaţie atrială, tahicardie‡, insuficienţă cardiacă congestivă, modificări nespecifice pe ECG, angină pectorală‡, infarct miocardic§ hipertensiune arterială hiperemie cutanată tranzitorie, accident vascular cerebral§, accident vascular cerebral ischemic tranzitor, crize hipertensive‡, vasculit㇠bronhospasm ‡ tuse, dispnee, epistaxis dureri abdominale constipaţie, flatulență, gastrită, pirozis/reflux acid, diaree, 9 Frecvente Mai puţin frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Foarte frecvente Frecvente dispepsie/disconfort epigastric, greață, vărsături, esofagită, ulcere la nivelul cavităţii bucale distensie abdominală, tulburări ale peristaltismului intestinal, xerostomie, ulcer gastro-duodenal, ulcere peptice inclusiv perforaţie şi hemoragie gastro-intestinală, sindrom de colon iritabil, pancreatită ‡ Mai puţin frecvente Tulburări hepatobiliare Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat creşteri ale valorilor serice ale ALAT, creşteri ale valorilor serice ale ASAT hepatit㇠insuficienţă hepatică‡, icter‡ echimoze Frecvente Rare Rare† Frecvente Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Tulburări renale şi ale căilor urinare Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Investigaţii diagnostice edem facial, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, eritem‡, urticarie‡ sindrom Stevens-Johnson‡, necroliză epidermică toxică‡, erupţie cutanată indusă de medicament‡ crampe/spasme musculare, durere/rigiditate musculo-scheletică proteinurie, creştere a valorilor creatininemiei, disfuncţie renală, inclusiv insuficienţă renală‡(vezi punctul 4.4) astenie/fatigabilitate, stare patologică de tip gripal dureri toracice creştere a uremiei, creştere a concentraţiilor plasmatice ale creatin-fosfokinazei, hiperkaliemie, creştere a concentraţiei plasmatice de acid uric scăderea natremiei Mai puţin frecvente Rare† Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Mai puţin frecvente Rare *Categoria de frecvenţă: definită ca orice termen de reacţie adversă în funcţie de incidenţa raportată în baza de date din studiile clinice: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000). ‡Această reacție adversă a fost identificată după punerea pe piață. Frecvența raportată a fost estimată pe baza celei mai mari frecvențe observate din datele extrase din studiile clinice, în funcție de indicația și doza aprobată. †Categoria de frecvență „Rare” a fost definită conform ghidului Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP) (rev. 2, Sept 2009) pe baza limitei superioare a intervalului de încredere 95% pentru 0 evenimente atribuite numărului de tratați cu etoricoxib, din analiza datelor extrase din studiul clinic de fază III pentru doză și indicație (n=15470). ßHipersensibilitatea include termenii „alergie“, „alergie indusă de medicament“, „hipersensibilitate la medicament“, „hipersensibilitate“, „alte tipuri de hipersensibilitate nespecificate anterior“, „reacție de hipersensibilitate" și „alergie nespecifică“. 10 §Pe baza analizelor studiilor clinice de lungă durată, controlate cu placebo și cu comparator activ, inhibitorii selectivi de COX-2 au fost asociați cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale grave, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral. Creșterea riscului total pentru astfel de evenimente este puțin probabil să depășească 1% per an (mai puțin frecvente), pe baza datelor existente. Următoarele reacţii adverse grave au fost raportate în legătură cu administrarea de AINS şi nu pot fi excluse pentru etoricoxib: nefrotoxicitate, inclusiv nefrită interstiţială şi sindrom nefrotic. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. 4.9 Supradozaj În studiile clinice, administrarea de doze unice de etoricoxib de până la 500 mg şi de doze repetate de până la 150 mg pe zi, timp de 21 zile, nu a determinat efecte toxice semnificative. Au fost raportate cazuri de supradozaj acut cu etoricoxib, cu toate că în majoritatea cazurilor nu au fost raportate reacţii adverse. Cel mai frecvent observate reacţii adverse au fost concordante cu profilul de siguranţă pentru etoricoxib (de exemplu evenimente gastro-intestinale, evenimente cardio-renale). În caz de supradozaj se vor aplica măsuri obişnuite de susţinere, de exemplu, îndepărtarea conţinutului neabsorbit din tractul gastro-intestinal, instituirea monitorizării clinice şi, dacă este necesar, tratament de susţinere a funcţiilor vitale. Etoricoxibul nu se elimină prin hemodializă; nu se cunoaşte dacă etoricoxibul se elimină prin dializă peritoneală. 5 PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, coxibi, codul ATC: M01AH05 Mecanism de acţiune La dozele terapeutice folosite în practica clinică, etoricoxibul este un inhibitor selectiv al ciclooxigenazei 2 (COX-2), administrat pe cale orală. Pe parcursul studiilor de farmacologie clinică, la doze de până la 150 mg administrate zilnic, etoricoxibul a determinat inhibare dependentă de doză a COX-2, fără inhibarea COX-1. Etoricoxibul nu a inhibat sinteza gastrică a prostaglandinelor şi nu a avut efect asupra funcţiei plachetare. Ciclooxigenaza este responsabilă de producerea de prostaglandine. Au fost identificate două izoforme, COX-1 şi COX-2. COX-2 este izoforma enzimei despre care s-a demonstrat că este indusă de stimuli proinflamatori şi este considerată ca fiind, în primul rând, responsabilă de sinteza de mediatori prostanoizi ai durerii, inflamaţiei şi febrei. De asemenea, COX-2 este implicată în ovulaţie, implantare şi închidere a canalului arterial, în reglarea funcţiei renale şi a funcţiilor sistemului nervos central (inducerea febrei, percepţia durerii şi funcţia cognitivă). De asemenea, aceasta ar putea avea un rol în vindecarea ulcerului. COX-2 a fost identificată în ţesutul care înconjură ulcerele gastrice la om, dar nu a fost stabilită relevanţa în ceea ce priveşte vindecarea acestora. 11 Eficacitate clinică şi siguranţă Eficacitate La pacienţii cu artroză (A), administrarea dozei de etoricoxib 60 mg o dată pe zi a dus la ameliorarea semnificativă a durerii şi a evaluării de către pacient a evoluţiei bolii. Aceste efecte favorabile au fost observate deja din a doua zi de tratament şi s-au menţinut o perioadă de până la 52 săptămâni. Studiile efectuate cu doza de etoricoxib 30 mg administrată o dată pe zi au demonstrat eficacitate superioară comparativ cu placebo, pe durata a 12 săptămâni de tratament (utilizând evaluări similare cu cele ale studiilor de mai sus). Într-un studiu cu doze variabile, administrarea dozei de etoricoxib 60 mg, comparativ cu doza de 30 mg, a demonstrat o îmbunătăţire semnificativ mai mare a tuturor celor 3 criterii de evaluare finale principale, pe durata a 6 săptămâni de tratament. Doza de 30 mg nu a fost studiată în boala artrozică a mâinilor. La pacienţii cu poliartrită reumatoidă (PR), administrarea dozelor de etoricoxib de 60 mg şi 90 mg, o dată pe zi, a dus la ameliorarea semnificativă a durerii, inflamaţiei şi mobilităţii. În cadrul studiilor în care s-au evaluat doze de 60 mg şi 90 mg, aceste efecte favorabile s-au menţinut pe durata a 12 săptămâni de tratament. În cadrul unui studiu în care s-a evaluat doza de 60 mg, comparativ cu doza de 90 mg, atât doza de etoricoxib 60 mg administrată o dată pe zi cât şi doza de 90 mg administrată o dată pe zi au fost mai eficace, comparativ cu placebo. Doza de 90 mg a fost superioară dozei de 60 mg în cadrul evaluării globale a durerii efectuate de către pacient (scala analogică vizuală 0-100 mm), cu o ameliorare medie de -2,71 mm (IÎ95%: -4,98 mm, -0,45 mm). La pacienţii care prezentau pusee acute de artrită gutoasă, administrarea dozei de etoricoxib 120 mg o dată pe zi, timp de opt zile, a dus la ameliorarea durerilor articulare cu intensitate moderată până la extremă şi a inflamaţiei la un nivel comparabil cu administrarea de indometacin 50 mg de trei ori pe zi. Ameliorarea durerii a fost observată la doar patru ore de la iniţierea tratamentului. La pacienţii cu spondilită anchilozantă, administrarea dozei de etoricoxib 90 mg o dată pe zi a determinat ameliorări semnificative ale durerii, inflamaţiei, rigidităţii şi funcţionalităţii la nivelul coloanei vertebrale. Beneficiul clinic al administrării de etoricoxib a fost observat încă din a doua zi de tratament şi s-a menţinut pe întreaga perioadă de tratament de 52 săptămâni. În cadrul unui al doilea studiu care a evaluat doza de etoricoxib 60 mg comparativ cu doza de etoricoxib 90 mg, administrarea zilnică a dozelor de etoricoxib de 60 mg şi de 90 mg a demonstrat eficacitate similară comparativ cu administrarea dozei de naproxen 1000 mg pe zi. Dintre pacienţii cu răspuns inadecvat la doza zilnică de etoricoxib 60 mg administrată timp de 6 săptămâni, creşterea treptată a dozei până la 90 mg pe zi a îmbunătăţit scorul privind intensitatea durerii spinale (scala analogă vizuală 0-100 ), comparativ cu doza de 60 mg pe zi, cu o ameliorare medie de -2,70 mm (IÎ95%: -4,88 mm, -0,52 mm). Într-un studiu clinic care a evaluat durerile dentare apărute după intervenţii chirurgicale, doza de etoricoxib 90 mg a fost administrată o dată pe zi, timp de până la 3 zile. Într-un subgrup al pacienţilor cu durere iniţială moderată, doza de etoricoxib 90 mg a demonstrat un efect analgezic similar cu cel al dozei de ibuprofen 600 mg (16,11 comparativ 16,39; P=0,722) şi superior celui observat în cazul administrării asocierii paracetamol/codeină 600 mg/60 mg (11,00; P<0,001) şi placebo (6,84; P<0,001) măsurat prin ameliorarea totală a durerii pe durata primelor 6 ore (TOPAR6). Procentul pacienţilor care au raportat utilizarea medicaţiei de urgenţă în primele 24 ore de tratament a fost de 40,8% în grupul de tratament cu doza de etoricoxib 90 mg, de 25,5% în grupul de tratament cu doza de ibuprofen 600 mg cu administrare la interval de 6 ore şi de 46,7% în grupul de tratament cu asocierea paracetamol/codeină 600 mg/60 mg, cu administrare la interval de 6 ore, comparativ cu 76,2% în grupul la care s-a administrat placebo. În acest studiu, timpul median de debut al acţiunii (perceput ca ameliorare a durerii) pentru etoricoxib 90 mg a fost de 28 minute de la administrarea dozei. Siguranţă Programul MEDAL (Multinational Etoricoxib and Diclofenac Arthritis Long-term) (Programul pe termen lung, multinaţional cu etoricoxib şi diclofenac în tratamentul bolii artrozice) 12 Programul MEDAL a fost un program cu protocol prospectiv, de urmărire a profilului de siguranţă cardiovasculară (CV), cu date colectate din trei studii clinice randomizate, dublu-orb, controlate cu comparator activ, studiile clinice MEDAL, EDGE II şi EDGE. Studiul clinic MEDAL a fost un studiu cu criteriul final de evaluare bazat pe evenimentele CV, efectuat la 17804 pacienţi cu BA şi 5700 pacienţi cu PR trataţi cu etoricoxib 60 mg (BA) sau 90 mg (BA sau PR) sau cu diclofenac 150 mg zilnic, pe o perioadă medie de 20,3 luni (maximum 42,3 luni, mediana 21,3 luni). În acest studiu clinic au fost înregistrate doar reacţiile adverse grave şi întreruperile tratamentului determinate de orice reacţie adversă. Studiile clinice EDGE şi EDGE II au comparat tolerabilitatea gastro-intestinală a etoricoxibului cu cea a diclofenacului. Studiul clinic EDGE a inclus 7111 pacienţi cu BA, trataţi cu o doză de 90 mg etoricoxib zilnic (de 1,5 ori doza recomandată în BA) sau cu diclofenac 150 mg zilnic pe o perioadă medie de 9,1 luni (maximum 16,6 luni, mediana 11,4 luni). Studiul clinic EDGE II a inclus 4086 pacienţi cu PR, trataţi cu o doză de 90 mg etoricoxib zilnic sau cu diclofenac 150 mg zilnic pe o perioadă medie de 19,2 luni (maximum 33,1 luni, mediana 24 luni). În Programul MEDAL de colectare a datelor au fost trataţi 34701 pacienţi cu BA sau PR pe o durată medie de 17,9 luni (maximum 42,3 luni, mediana 16,3 luni), aproximativ 12800 pacienţi urmând tratament mai mult de 24 luni. Pacienţii înrolaţi în program au avut la momentul includerii o gamă largă de factori de risc cardiovasculari şi gastro-intestinali. Au fost excluşi pacienţii cu un istoric recent de infarct miocardic, grefare bypass de arteră coronariană sau intervenţie coronariană percutanată în timpul celor 6 luni precedând includerea în studiu. În studii a fost permisă utilizarea medicamentelor gastro-protectoare şi a dozelor mici de acid acetilsalicilic. Siguranţa generală Nu a fost observată nicio diferenţă semnificativă între etoricoxib şi diclofenac în ceea ce priveşte frecvenţa evenimentelor cardiovasculare de tip trombotic. Evenimentele adverse cardio-renale au fost observate mai frecvent în cazul administrării de etoricoxib, comparativ cu utilizarea de diclofenac, iar acest efect a fost dependent de doză (vezi mai jos rezultatele specifice). Evenimentele adverse gastro- intestinale şi hepatice au fost observate semnificativ mai frecvent în cazul administrării de diclofenac, comparativ cu utilizarea de etoricoxib. Incidenţa reacţiilor adverse în EDGE şi EDGE II şi a reacţiilor adverse considerate grave sau având ca rezultat întreruperea tratamentului în studiul clinic MEDAL a fost mai mare în cazul administrării de etoricoxib, comparativ cu utilizarea de diclofenac. Rezultate privind siguranţa la nivel cardiovascular (CV) Frecvenţa evenimentelor adverse cardiovasculare de tip trombotic grave confirmate (constând în evenimente cardiace, vasculare cerebrale şi vasculare periferice) a fost comparabilă între etoricoxib şi diclofenac, iar datele sunt sumarizate în tabelul de mai jos. În toate subgrupurile analizate, incluzând toate categoriile de pacienţi din intervalul de risc cardiovascular iniţial, nu a fost observată nicio diferenţă semnificativă statistic între etoricoxib şi diclofenac în ceea ce priveşte frecvenţa evenimentelor de tip trombotic. Analizate separat, riscurile relative pentru evenimentele adverse cardiovasculare de tip trombotic grave confirmate au fost similare în cazul administrării dozelor de etoricoxib 60 mg sau 90 mg, comparativ cu utilizarea de diclofenac 150 mg. Tabelul 2: Incidenţele evenimentelor CV de tip trombotic confirmate (Programul MEDAL de colectare a datelor) Etoricoxib (N=16819) 25836 -pacient - an Incidenţㆠ(IÎ 95%) Diclofenac (N=16483) 24766 pacient - an Incidenţㆠ(IÎ 95%) Evenimente adverse cardiovasculare de tip trombotic grave confirmate Per-protocol Intenţie de tratament Evenimente cardiace confirmate 1,24 (1,11, 1,38) 1,25 (1,14, 1,36) 1,30 (1,17, 1,45) 1,19 (1,08, 1,30) 13 Comparaţie între tratamente Risc relativ (IÎ 95%) 0,95 (0,81, 1,11) 1,05 (0,93, 1,19) 0,78 (0,68, 0,90) 0,70 (0,62, 0,79) 0,71 (0,61, 0,82) 0,69 (0,61, 0,78) Per-protocol Intenţie de tratament Evenimente vasculare cerebrale confirmate Per-protocol Intenţie de tratament Evenimente vasculare periferice confirmate Per-protocol Intenţie de tratament † Evenimente per 100 pacient-an; IÎ=interval de încredere 0,34 (0,28, 0,42) 0,33 (0,28, 0,39) 0,20 (0,15, 0,27) 0,24 (0,20, 0,30) 0,32 (0,25, 0,40) 0,29 (0,24, 0,35) 0,22 (0,17, 0,29) 0,23 (0,18, 0,28) 0,90 (0,74, 1,10) 0,99 (0,84, 1,17) 1,08 (0,80, 1,46) 1,12 (0,87, 1,44) 0,92 (0,63, 1,35) 1,08 (0,81, 1,44) N=număr total de pacienţi incluşi în populaţia per-protocol Per-protocol: toate evenimentele apărute pe durata administrării tratamentului sau în interval de 14 zile de la întreruperea tratamentului (au fost excluşi pacienţii care au utilizat < 75% din medicaţia de studiu sau au utilizat AINS diferite de medicaţia de studiu > 10% din timp) Intenţie de tratament: toate evenimentele confirmate până la terminarea studiului clinic (au fost incluşi pacienţii potenţial expuşi la intervenţii din afara studiului, după întreruperea medicaţiei de studiu). Numărul total de pacienţi randomizaţi, n=17412 cu etoricoxib şi 17289 cu diclofenac. Mortalitatea CV, ca şi mortalitatea generală, a fost similară între grupurile de tratament cu etoricoxib şi diclofenac. Evenimente cardio-renale Aproximativ 50% dintre pacienţii înrolaţi în studiul clinic MEDAL au avut antecedente de hipertensiune arterială la includerea în studiu. În studiul clinic, incidenţa întreruperilor de tratament induse de reacţiile adverse legate de hipertensiunea arterială a fost mai mare, în mod semnificativ din punct de vedere statistic, în cazul administrării de etoricoxib comparativ cu utilizarea de diclofenac. Incidenţa reacţiilor adverse de tip insuficienţă cardiacă congestivă (întreruperi ale tratamentului şi evenimente grave) a fost similară pentru doza de etoricoxib 60 mg şi doza de diclofenac 150 mg, dar a fost mai mare pentru doza de etoricoxib 90 mg decât pentru doza de diclofenac 150 mg (semnificativ statistic pentru doza de etoricoxib 90 mg, comparativ cu doza de diclofenac 150 mg în grupul de cohortă cu BA în cadrul studiului clinic MEDAL). Incidenţa evenimentelor adverse de tip insuficienţă cardiacă congestivă confirmată (evenimente care au fost grave şi au determinat spitalizare sau o vizită la un serviciu de urgenţe medicale) a fost nesemnificativ mai mare în cazul administrării de etoricoxib, comparativ cu utilizarea dozei de diclofenac 150 mg, iar acest efect a fost dependent de doză. Incidenţa întreruperilor tratamentului determinate de evenimentele adverse legate de apariţia edemelor a fost mai mare în cazul administrării de etoricoxib, comparativ cu utilizarea dozei dediclofenac 150 mg, iar acest efect a fost dependent de doză (semnificativ statistic pentru doza de etoricoxib 90 mg, dar nu şi pentru doza de etoricoxib 60 mg). Rezultatele la nivel cardio-renal pentru EDGE şi EDGE II au fost concordante cu cele descrise pentru studiul clinic MEDAL. În cadrul studiilor clinice individuale ale Programului MEDAL, în cazul administrării de etoricoxib (60 mg sau 90 mg), incidenţa absolută a întreruperilor tratamentului în oricare grup de tratament a fost de până la 2,6% pentru hipertensiune arterială, de până la 1,9% pentru edeme şi de până la 1,1% pentru insuficienţă cardiacă congestivă, cu incidenţe mai mari ale întreruperilor tratamentului observate în cazul administrării dozei de etoricoxib 90 mg comparativ cu doza de etoricoxib 60 mg. Rezultatele Programului MEDAL privind tolerabilitatea gastro-intestinală 14 O incidenţă semnificativ mai mică a întreruperilor tratamentului din cauza oricărui eveniment advers GI cu manifestare clinică (de exemplu dispepsie, durere abdominală, ulcer) a fost observată în grupul de tratament cu etoricoxib, comparativ cu grupul de tratament cu diclofenac, în cadrul fiecăruia dintre cele trei studii clinice componente ale Programului MEDAL. Incidenţele întreruperilor tratamentului din cauza evenimentelor adverse cu manifestare clinică GI per o sută pacient-an, pe întreaga perioadă a studiului clinic, au fost următoarele: 3,23 pentru etoricoxib şi 4,96 pentru diclofenac în studiul clinic MEDAL; 9,12 pentru etoricoxib şi 12,28 pentru diclofenac în studiul clinic EDGE; şi 3,71 pentru etoricoxib şi 4,81 pentru diclofenac în studiul clinic EDGE II. Rezultatele Programului MEDAL privind siguranţa gastro-intestinală Evenimentele totale la nivelul tractului GI superior au fost definite ca perforaţii, ulceraţii şi sângerări. Subgrupul evenimentelor totale la nivelul tractului GI superior, considerate complicate, a inclus perforaţii, obstrucţii şi sângerări complicate; subgrupul evenimentelor la nivelul tractului GI superior considerate necomplicate a inclus sângerări necomplicate şi ulceraţii necomplicate. O incidenţă semnificativ mai mică a evenimentelor totale la nivelul tractului GI superior a fost observată în grupul de tratament cu etoricoxib, comparativ cu grupul de tratament cu diclofenac. Nu a fost observată nicio diferenţă semnificativă între etoricoxib şi diclofenac în ceea ce priveşte incidenţa evenimentelor complicate. Nu a fost observată nicio diferenţă semnificativă între etoricoxib şi diclofenac pentru subgrupul evenimentelor hemoragice la nivelul tractului GI superior (combinat, complicate şi necomplicate). Beneficiul la nivelul tractului GI superior pentru etoricoxib, comparativ cu diclofenac nu a fost semnificativ statistic la pacienţii care utilizau concomitent acid acetilsalicilic în doză mică (aproximativ 33% dintre pacienţi). Incidenţele la o sută pacient-an pentru evenimentele clinice la nivelul tractului GI superior confirmate, complicate şi necomplicate (perforaţii, ulceraţii şi sângerări) au fost de 0,67 (IÎ 95% 0,57, 0,77) pentru etoricoxib şi de 0,97 (IÎ 95% 0,85, 1,10) pentru diclofenac, cu un risc relativ de 0,69 (IÎ 95% 0,57, 0,83). A fost evaluată incidenţa pentru evenimentele la nivelul tractului GI superior confirmate la pacienţi vârstnici, iar cea mai mare reducere a fost observată la pacienţii cu vârsta ≥ 75 ani (1,35 [IÎ 95% 0,94, 1,87] comparativ cu 2,78 [IÎ 95% 2,14, 3,56] evenimente la o sută ani-pacient pentru etoricoxib şi, respectiv, diclofenac). Ratele reacţiilor adverse clinice la nivelul tractului GI inferior confirmate (perforaţie intestinală mică sau mare, obstrucţie sau hemoragie) nu au fost semnificativ diferite între etoricoxib şi diclofenac. Rezultate Programului MEDAL privind siguranţa la nivel hepatic Comparativ cu diclofenacul, etoricoxibul s-a asociat cu o incidență statistică semnificativ mai mică a întreruperilor tratamentului din cauza reacţiilor adverse la nivel hepatic. În Programul MEDAL de colectare a datelor, 0,3% dintre pacienţii tratați cu cu etoricoxib şi 2,7 % dintre pacienţii tratați cu diclofenac au întrerupt tratamentul din cauza reacţiilor adverse la nivel hepatic. Incidența la o sută pacient-an a fost de 0,22 pentru etoricoxib şi de 1,84 pentru diclofenac (valoarea p a fost <0,001 pentru etoricoxib, comparativ cu diclofenacul). Cu toate acestea, cele mai multe reacţii adverse hepatice din cadrul Programului MEDAL nu au fost grave. Date suplimentare de siguranţă privind evenimentele cardiovasculare de tip trombotic În cadrul studiilor clinice, cu excepţia studiilor din cadrul Programului MEDAL, aproximativ 3100 pacienţi au fost trataţi cu etoricoxib ≥ 60 mg pe zi, timp de 12 săptămâni sau mai mult. Nu s-a observat nicio diferenţă sesizabilă în ceea ce priveşte incidența evenimentelor cardiovasculare grave trombotice confirmate între pacienţii la care s-au administrat etoricoxib ≥ 60 mg, placebo sau AINS, diferite de naproxen. Cu toate acestea, incidența acestor evenimente adverse a fost mai mare la pacienţii trataţi cu etoricoxib, comparativ cu cei la care s-a administrat tratament cu naproxen 500 mg de două ori pe zi. Diferenţa de activitate antiplachetară între unii AINS inhibitori de COX-1 şi inhibitorii selectivi de COX-2 poate fi semnificativă clinic la pacienţii cu risc de evenimente tromboembolice. Inhibitorii selectivi de COX-2 scad formarea sistemică de prostaciclină (ca urmare, posibil şi formarea la nivel 15 endotelial) fără să afecteze tromboxanul plachetar. Nu a fost stabilită relevanţa clinică a acestor observaţii. Date suplimentare privind siguranţa la nivel gastro-intestinal În cadrul a două studii de evaluare endoscopică, în regim dublu orb, cu durata de 12 săptămâni, incidenţa cumulată a ulcerelor gastro-duodenale a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu etoricoxib 120 mg o dată pe zi, comparativ cu pacienţii la care s-a administrat tratament fie cu naproxen 500 mg de două ori pe zi, fie cu ibuprofen 800 mg de trei ori pe zi. În comparaţie cu placebo, etoricoxibul a prezentat o incidenţă mai mare a ulceraţiilor. Studiu clinic la vârstnici asupra funcţiei renale Un studiu randomizat, în regim dublu-orb, controlat cu placebo, cu grupuri paralele a urmărit efectele a 15 zile de tratament cu etoricoxib (90 mg), celecoxib (200 mg de două ori pe zi), naproxen (500 mg de două ori pe zi) şi administrare de placebo în ceea ce priveşte excreţia urinară de sodiu, tensiunea arterială şi alţi parametri ai funcţiei renale la subiecţi cu vârsta cuprinsă între 60 şi 85 ani, cărora li s-a administrat un regim alimentar cu 200 mEq sodiu pe zi. Etoricoxibul, celecoxibul şi naproxenul au avut efecte similare privind excreţia urinară de sodiu pe durata celor 2 săptămâni de tratament. Toate substanţele active comparate au arătat o creştere relativă faţă de placebo în ceea ce priveşte tensiunea arterială sistolică; cu toate acestea, la compararea cu celecoxib şi naproxen, etoricoxibul s-a asociat cu o creştere semnificativă statistic a tensiunii arteriale în ziua a 14-a (modificarea medie faţă de valorile iniţiale ale tensiunii arteriale sistolice: etoricoxib 7,7 mmHg, celecoxib 2,4 mmHg, naproxen 3,6 mmHg). 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie După administrare orală, etoricoxibul este bine absorbit. Biodisponibilitatea absolută este de aproximativ 100%. După administrarea unei doze de 120 mg o dată pe zi, la starea de echilibru, concentraţia plasmatică maximă (media geometrică a Cmax = 3,6 μg/ml) a fost obţinută după aproximativ 1 oră (Tmax), după administrarea la adulţi, în condiţii de repaus alimentar. Media geometrică a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC0-24 ore) a fost de 37,8 μg•ore/ml. Farmacocinetica etoricoxibului este liniară pentru întregul interval al dozelor clinice. Administrarea împreună cu alimente (o masă cu conţinut lipidic bogat) a unei doze de 120 mg nu a avut efect asupra proporţiei absorbţiei etoricoxibului. Viteza absorbţiei a fost modificată, ducând la scăderea cu 36% a Cmax şi la creşterea cu 2 ore a Tmax. Aceste date nu sunt considerate semnificative din punct de vedere clinic. În cadrul studiilor clinice, etoricoxibul a fost administrat indiferent de consumul de alimente. Distribuţie La om, etoricoxibul la concentraţii plasmatice cuprinse între 0,05 şi 5 μg/ml, se leagă în proporţie de aproximativ 92% de proteinele plasmatice. La starea de echilibru, volumul aparent de distribuţie la om (Vdse) a fost de aproximativ 120 l. La şobolan şi iepure, etoricoxibul traversează bariera feto-placentară, iar la şobolan traversează şi bariera hematoencefalică. Metabolizare Etoricoxibul se metabolizează în proporţie mare, <1% dintr-o doză regăsindu-se în urină sub formă netransformată. Calea metabolică principală pentru formarea 6’-hidroximetil derivatului este catalizată de enzimele CYP. In vivo, CYP3A4 pare să contribuie la metabolizarea etoricoxibului. Studiile in vitro au arătat faptul că CYP2D6, CYP2C9, CYP1A2 şi CYP2C19 pot, de asemenea, cataliza calea metabolică principală, însă rolul lor cantitativ nu a fost studiat in vivo. La om au fost identificaţi cinci metaboliţi. Metabolitul principal este acidul 6’-carboxilic derivat al etoricoxibului, format prin oxidarea ulterioară a derivatului 6’-hidroximetilic. Aceşti metaboliţi 16 principali fie nu prezintă activitate cuantificabilă, fie sunt inhibitori slabi de COX-2. Niciunul dintre aceşti metaboliţi nu inhibă COX-1. Eliminare Consecutiv administrării intravenoase la subiecţi sănătoşi a unei doze unice de etoricoxib de 25 mg marcată radioactiv, 70% din radioactivitate a fost regăsită în urină şi 20% în materiile fecale, preponderent sub formă de metaboliţi. Mai puţin de 2% a fost regăsită sub formă de medicament nemodificat. Eliminarea etoricoxibului se face aproape exclusiv prin metabolizare, urmată de excreţie renală. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru ale etoricoxibului sunt atinse în şapte zile de administrare o dată pe zi a dozei 120 mg, cu o rată de acumulare de aproximativ 2, corespunzător unui timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 22 ore. Clearance-ul plasmatic după o doză de 25 mg administrată intravenos este de aproximativ 50 ml/min. Grupe speciale de pacienţi Pacienţi vârstnici: farmacocinetica la vârstnici (65 ani sau peste) este similară celei de la tineri. Diferenţe legate de sex: farmacocinetica etoricoxibului este similară la femei şi bărbaţi. Insuficienţă hepatică: pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (scor 5-6 conform clasificării Child- Pugh), cărora li s-a administrat etoricoxib 60 mg o dată pe zi, au prezentat o ASC medie cu aproximativ 16% mai mare în comparaţie cu subiecţii sănătoşi la care s-a administrat aceeaşi schemă terapeutică. Pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată (scor 7-9 conform clasificării Child-Pugh), cărora li s-a administrat etoricoxib 60 mg la interval de 2 zile, au prezentat o ASC medie similară cu subiecţii sănătoşi la care s-a administrat etoricoxib 60 mg o dată pe zi; administrarea etoricoxibului 30 mg o dată pe zi nu a fost studiată la acest grup de pacienţi. Nu sunt disponibile date clinice sau farmacocinetice referitoare la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (scor ≥ 10 conform clasificării Child-Pugh) (vezi pct. 4.2 şi 4.3). Insuficienţă renală: farmacocinetica unei doze unice de etoricoxib de 120 mg la pacienţi cu insuficienţă renală medie până la severă şi la pacienţi cu boală renală în stadiul terminal care efectuează şedinţe de hemodializă nu a fost semnificativ diferită faţă de cea observată la subiecţii sănătoşi. Hemodializa are o contribuţie neglijabilă la eliminare (clearance-ul în cazul dializei este de aproximativ 50 ml/min) (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Copii şi adolescenţi: la copii (cu vârsta <12 ani) nu a fost studiată farmacocinetica etoricoxibului. În cadrul unui studiu de farmacocinetică (n=16) efectuat la adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani), farmacocinetica la cei cu greutate corporală cuprinsă între 40 şi 60 kg, la care s-a administrat etoricoxib 60 mg o dată pe zi şi la cei > 60 kg, la care s-a administrat etoricoxib 90 mg o dată pe zi, a fost similară cu cea observată la adulţii cărora li s-a administrat etoricoxib 90 mg o dată pe zi. Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării etoricoxibului la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.2). 5.3 Date preclinice de siguranţă În studiile preclinice, etoricoxibul nu a dovedit potenţial genotoxic. La şoarece, etoricoxibul nu a fost carcinogen. La şobolan au apărut adenoame foliculare hepatocelulare şi tiroidiene la doze > 2 ori mai mari decât doza zilnică la om [90 mg], pe baza expunerii sistemice la doza zilnică, timp de aproximativ doi ani. Adenoamele cu celule foliculare hepatocelulare şi tiroidiene observate la şobolan sunt considerate a fi consecinţa unui mecanism specific şobolanului, legat de inducerea enzimelor hepatice CYP. La om, nu s-a demonstrat că etoricoxibul ar avea efect inductor asupra enzimei hepatice CYP3A. La şobolan, toxicitatea gastro-intestinală a etoricoxibului a crescut cu doza şi timpul de expunere. În studiul de toxicitate cu durata de 14 săptămâni, etoricoxibul a determinat ulcere gastro-intestinale la 17 expuneri mai mari decât cele observate la om, la doze terapeutice. În săptămânile 53 şi 106 ale studiului de toxicitate, ulcerele gastro-intestinale au fost observate, de asemenea, la expuneri comparabile cu cele observate la om la doze terapeutice. La câine s-a observat apariţia unor modificări renale şi gastro- intestinale la expuneri mari. Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolan, la care s-a administrat o doză de 15 mg/kg şi zi (aceasta fiind de aproximativ 1,5 ori mai mare decât doza zilnică la om [90 mg] pe baza expunerii sistemice) au demonstrat că etoricoxibul nu este teratogen. La iepure a fost observată o creştere dependentă de schema terapeutică a incidenţei malformaţiilor cardiovasculare, la valori de expunere sub cele clinice, atinse prin administrarea dozei zilnice la om (90 mg). Cu toate acestea, nu a fost observată nicio malformaţie fetală externă sau a scheletului legată de tratament. La şobolan şi iepure s-a observat o creştere dependentă de doză a pierderilor post-nidare, la expuneri mai mari sau egale cu de 1,5 ori expunerea la om (vezi pct. 4.3 şi 4.6). Etoricoxibul se excretă în laptele femelelor de şobolan, atingând concentraţii de aproximativ două ori mai mari decât cele plasmatice. S-a observat o scădere a greutăţii puilor consecutiv expunerii acestora la lapte de la femele la care s-a administrat etoricoxib în timpul alăptării. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Nucleu: Celuloză microcristalină Hidrogenofosfat de calciu anhidru Croscarmeloză sodică Stearat de magneziu Film: Lactoză monohidrat Hipromeloză 2910 Dioxid de titan (E171) Triacetină Indigotină (E 132) (Etoricoxib Terapia 30 mg, 60 mg, 120 mg) Oxid galben de fer (E 172) (Etoricoxib Terapia 30 mg, 60 mg, 120 mg) 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 2 ani Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului (numai pentru flacoane): 30 zile. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Blistere din OPA/ Al/ PVC//Al: Mărimi de ambalaj: Etoricoxib Terapia 30 mg: 7, 20, 21, 28, 49, 50, 98, 100 comprimate filmate Etoricoxib Terapia 60 mg: 7, 14, 20, 21, 28, 49, 50, 98, 100 comprimate filmate 18 Etoricoxib Terapia 90 mg: 2, 3, 5, 7, 20, 21, 28, 49, 50, 98, 100 comprimate filmate Etoricoxib Terapia 120 mg: 5, 7, 14, 20, 21, 28, 49, 50, 98, 100 comprimate filmate Flacoane din PEÎD de culoare albă, rotunde, prevăzute cu capac de culoare albă, din polipropilenă, care conţin două plicuri a câte 1 gram sau un plic a 2 grame de desicant (gel de dioxid de siliciu). Mărimea ambalajului: 30 comprimate filmate Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor și alte instrucțiuni de manipulare Fără cerinţe speciale. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ Terapia S.A. Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, 400632 România 8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 14225/2021/01-09 14226/2021/01-10 14227/2021/01-12 14228/2021/01-11 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări - Aprilie 2017 Data ultimei reînnoiri autorizaţiei: Decembrie 2021 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Decembrie 2021 19