1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11426/2019/01-02-03 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Skinoren 150 mg/g gel 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Un g gel conţine acid azelaic 150 mg. Excipienţi cu efect cunoscut: 0,1 g Acid benzoic, 12 g propilen glicol. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Gel Gel opac de culoare albă sau alb-gălbuie. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Tratamentul local al acneei papulo-pustuloase de la nivelul feţei, forma uşoară până la moderată. Tratamentul local al acneei rosacee papulo-pustuloase. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Administrare cutanată Skinoren gel se aplică în strat subţire pe zonele afectate, de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), prin masarea uşoară a pielii. Pentru tegumentul de la nivelul feţei sunt necesari aproximativ 2,5 cm gel = 0,5 g gel. Mod de administrare Înainte de aplicarea gelului, pielea trebuie bine curăţată cu apă şi uscată. Se poate utiliza un agent uşor de curăţare neiritant. Îmbrăcămintea strâmtă trebuie evitată în zonele de administrare ale gelului iar mâinile trebuie spălate după fiecare aplicare. 2 În cazul apariţiei iritaţiilor cutanate (vezi pct. 4.8), fie se reduce cantitatea de gel aplicată, fie se reduce numărul de aplicări de la două pe zi la una pe zi, până când iritaţia dispare. Dacă este cazul, tratamentul poate fi întrerupt temporar pentru câteva zile. Gelul Skinoren trebuie utilizat în mod regulat, pe toată durata tratamentului. Durata tratamentului cu gelul Skinoren gel variază de la un pacient la altul şi depinde de severitatea afecţiunii. Acnee: în general, o ameliorare semnificativă apare după 4 săptămâni de tratament. Pentru a obţine rezultate foarte bune, se recomandă ca gelul să fie utilizat în mod regulat, mai multe luni, în concordanţă cu rezultatele clinice. În cazul în care nu s-a obţinut o ameliorare după o lună de tratament sau în cazul exacerbării acneei, tratamentul cu Skinoren gel trebuie întrerupt şi trebuie avute în vedere alte variante terapeutice. Acnee rosacee: efecte terapeutice semnificative au fost observate după 4 săptămâni de la iniţierea tratamntului. Pentru a obţine rezultate foarte bune, se recomandă ca gelul Skinoren gel să fie utilizat în mod regulat, mai multe luni, în concordanţă cu rezultatele clinice. În cazul în care nu s-a obţinut o ameliorare după 2 luni de tratament sau în cazul exacerbării rosaceea, tratamentul cu Skinoren gel trebuie întrerupt şi trebuie avute în vedere alte variante terapeutice. Copii şi adolescenţi Utilizarea la adolescenţi (12-18 ani), pentru tratamentul acneei vulgaris. Ajustarea dozei nu este necesară atunci când Skinoren gel este administrat la adolescenţi cu vârsta între 12-18 ani. Siguranţa şi eficacitatea Skinoren gel pentru tratamentul acneei vulgaris la copii sub vârsta de 12 ani nu au fost stabilite. Siguranţa şi eficacitatea Skinoren gel pentru tratamentul acneei rozacee papulo-pustuloase la copii sub vârsta de 18 ani nu au fost stabilite. Pacienţi vârstnici Nu au fost efectuate studii specifice la pacienții cu vârsta de 65 ani și peste. Insuficienţă hepatică Nu au fost efectuate studii specifice la pacienții cu insuficienţă hepatică. Insuficienţă renală Nu au fost efectuate studii specifice la pacienții cu insuficienţă renală. 4.3 Contraindicaţii Hipersensibilitate la acid azelaic sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Numai pentru uz extern. Skinoren gel conţine acid benzoic şi propilenglicol care pot determina iritaţii cutanate moderate ale pielii, ochilor şi a altor membrane mucoase. Trebuie evitat contactul cu ochii, gura şi alte mucoase şi pacienţii trebuie instruiţi corespunzător (vezi pct. 5.3). În caz de contact accidental cu ochii, gura şi/sau alte mucoase, acestea trebuie spălate cu o cantitate mare de apă. Dacă iritaţia ochilor persistă, pacientul trebuie să consulte medicul. Mâinile trebuie spălate după fiecare aplicare a gelului Skinoren. Este recomandabil să se evite curăţarea concomitentă cu alcool, tincturi şi produse astringente, abrazive şi agenţi de peeling la pacienţii care utilizează Skinoren gel pentru tratamentul acneei rozacee. La pacienții tratați cu acid azelaic a fost raportată rar agravarea astmului în timpul supravegherii după punerea pe piață. 3 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Nu au fost efectuate studii privind interacţiunea gelului Skinoren 15% cu alte medicamente. Nu se cunosc până în prezent interacţiuni medicamentoase care să determine reacţii adverse ce pot afecta siguranţa medicamentului. Nu au fost observate interacţiuni legate de medicament în cadrul studiilor clinice controlate. 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Nu există studii adecvate şi bine controlate de acid azelaic topic administrat la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat potenţialele efecte asupra sarcinii, dezvoltarii embrionare/fetale, a naşterii sau dezvoltării postnatale. Cu toate acestea, nivelurile de doză, fără efecte adverse observate la animale au variat în aceste studii de la 3-32 ori decât doza maximă recomandată la om, pe suprafața corporală (vezi pct. 5.3). Se recomandă prudenţă atunci când se prescrie acid azelaic la femeile gravide. Alăptarea Nu se ştie dacă acidul azelaic este excretat în laptele uman in vivo. Cu toate acestea, un experiment de echilibru in vitro la dializă a demonstrat că poate să apară trecerea medicamentului în laptele matern. Dar distribuţia de acid azelaic în laptele matern nu este de aşteptat să producă o schimbare semnificativă faţă de nivelurile de referinţă ale acidului azelaic în lapte. Acidul azelaic nu este concentrat în lapte şi mai puțin de 4% din acidul azelaic aplicat local este absorbit sistemic, fără a crește expunerea endogenă a acidului azelaic deasupra nivelurilor fiziologice.. Sugarii nu trebuie să vină în contact cu pielea tratată/sân. Fertilitatea Nu există date cu privire la efectul gelului Skinoren asupra fertilității la om. Rezultatele din studiile pe animale nu au arătat nici un efect asupra fertilității la șobolani masculi sau femele (vezi pct. 5.3). 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Skinoren gel nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 4.8 Reacţii adverse În cadrul studiile clinice şi supravegherii după punerea pe piață, cele mai frecvente reacţii adverse observate includ prurit la aplicare, arsură şi durere la locul de aplicare. Frecvenţa reacţiilor adverse observate în studiile clinice şi monitorizarea post-comercializare prezentate în tabelul de mai jos sunt definite în conformitate cu clasificarea MedDRA: Foarte frecvente (≥1/10) Frecvente (≥1/100, <1/10) Mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100) Rare (≥ 1/10.000, <1/1.000), Foarte rare (<1/10.000), cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile) Sistemul şi clasa de organe Foarte frecvente Frecvente Mai puţin frecvente Rare 1 Tulburări ale sistemului imunitar hipersensibilitate la medicament (care poate avea loc cu una sau mai multe dintre următoarele reacții adverse: angioedem, umflarea ochilor, umflarea feței), agravarea astmului 4 (vezi pct. 4.4) Tulburări ale pielii şi ţesutului cutanat dermatită de contact, acnee * Iritaţia pielii, urticarie Tulburări generale şi legate de locul de administrare senzaţia de arsură la locul de aplicaţie, durere la locul de aplicaţie, prurit la locul de aplicaţie mâncărime la locul de aplicație, parestezie la locul de aplicaţie, uscarea pielii la locul de aplicaţie, edem la locul de aplicaţie * eritem la locul de aplicaţie, descuamarea pielii la locul de aplicaţie**, senzație de căldura la locul de aplicaţie**, depigmentarea pielii la locul de aplicaţie**, disconfort la locul de aplicație*, urticarie la locul de aplicaţie* * pentru indicaţia în acnee rosacee ** pentru indicaţia în acnee 1 Aceste reacții adverse au fost raportate în timpul utilizării după aprobare a Skinoren gel. În general, iritația locală a pielii regresează în timpul tratamentului. Copii şi adolescenţi Tratamentul acneei vulgaris la adolescenţi cu vârsta de 12-18 ani: În 4 studii clinice de faza II şi II/III, la care au participat adolescenţi cu vârsta de 12-17 ani (120 / 383; 31%), incidenţa generală a evenimentelor adverse pentru Skinoren Gel a fost similară pentru grupurile de vârstă 12- 17 ani (40%), în vârstă de ≥18 ani (37%) şi pentru întreaga populaţie de pacienţi (38%). Această asemănare se aplică, de asemenea, la grupul de vârstă 12-20 ani (40%). Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro . Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro. 4.9 Supradozaj Datorită toxicităţii locale şi sistemice foarte scăzute, supradozajul cu acid azelaic este puţin probabil. 5 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: produse dermatologice, produse pentru tratamentul acneei, alte produse de uz topic pentru tratamentul acneei. Cod ATC: D10A X03. Acnee: Eficacitatea terapeutică a acidului azelaic în acnee se datorează proprietăţilor antimicrobiene asupra Propionibacterium acnes şi influenţei directe asupra hiperkeratozei foliculare. In vitro şi in vivo, acidul azelaic inhibă proliferarea keratocitelor şi normalizează procesele terminale de diferenţiere epidermală perturbate în acnee. Clinic, a fost observată o scădere semnificativă a densităţii coloniilor de Propionibacterium acnes şi o scădere semnificativă a proporţiei de acizi graşi liberi din filmul hidrolipidic al pielii. Acnee rosacee: Fiziopatologia rozaceei nu este complet elucidată, in schimb există un consens privind rolul inflamației ca proces central al acestei afectiuni, sustinut de nivelul ridicat de molecule pro-inflamatorii, cum ar fi kalikreina-5 și cathelicidina precum și specii reactive de oxigen (ROS. S-a demonstrat că, acidul azelaic modulează răspunsul inflamator în keratinocitele umane normale prin: a) activarea receptorilor activaţi de proliferatorul peroxizomului γ (PPARγ); b) inhibarea trans-activării factorului nuclear kB (NF-kB); c) inhibarea producerii de citokine pro-inflamatorii și, d) inhibarea eliberării de specii reactive de oxigen(ROS) din neutrofile, precum și eliminarea speciilor reactive de oxigen ( ROS) existente. În plus, acidul azelaic a fost demonstrat că inhibă direct kalikreina-5 și exprimarea cathelicidin în trei modele: in vitro (keratinocite umane), în tegument pe modele murine și la nivelul tegumentului facial de pacienți cu acnee rozacee. Aceste proprietăți anti-inflamatorii ale acidului azelaic pot juca un rol important în tratamentul rozaceei. În timp ce semnificația clinică a acestor constatări privind kalikreina-5 și cathelicidin și impactul lor asupra fiziopatologia rozacee nu a fost încă pe deplin demonstrată într-un studiu clinic mare, studiile iniţiale în pielea feţei umane par să confirme in vitro și constatările modelului murin. În două studii clinice controlate de 12 săptămâni în rozacee şi în rozacee papulopustulară, Skinoren gel a fost statistic semnificativ superior față de vehiculul său în ceea ce privește reducerea leziunilor inflamatorii, evaluarea globală a investigatorului, şi în ceea ce privește evaluare generală de îmbunătățire și în ceea ce privește eritemul. În cadrul studiului clinic cu un comparator activ, metronidazol gel 0,75%, în rozacee papulopustulară, Skinoren gel a demonstrat o superioritate semnificativă în ceea ce privește reducerea numărului leziunilor (72,7% față de 55,8%), evaluare generală de îmbunătățire și în ceea ce privește îmbunătățirea în ceea ce privește eritem (56%, față de 42%). Rata evenimentelor adverse cutanate, care în cele mai multe cazuri au fost ușoare până la moderate, a fost de 25,8%, cu Skinoren gel și 7,1%, cu gel de metronidazol 0,75%. Nu a existat nici un efect notabil asupra telangiectaziilor în cele trei studii clinice. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice După administrare cutanată, acidul azelaic pătrunde în toate straturile pielii. Pătrunderea este mai rapidă la nivelul tegumentelor lezate comparativ cu tegumentele integre. Doar 3,6% din doza aplicată a fost absorbită sistemic după o singură administrare cutanată a 1 g acid azelaic (5 g cremă Skinoren). Investigaţiile clinice la pacienţii cu acnee indică o rată de absorbţie similară a acidului azelaic din Skinoren gel şi Skinoren cremă. 6 O parte din cantitatea de acid azelaic absorbită este excretată nemodificat, prin urină; restul se metabolizează prin -oxidare în acizi dicarboxilici cu lanţ scurt (acizi carboxilici C7, C5) care se elimină, de asemenea, prin urină. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru ale acidului azelaic la pacienţii cu acnee rosacee după 8 săptămâni de tratament cu Skinoren gel, două aplicări pe zi, au fost în limite normale atât la voluntari cât şi la pacienţii cu acnee şi dietă normală. Aceasta indică faptul că gradul de absorbţie cutanată a acidului azelaic după două aplicaţii pe zi de Skinoren gel nu afectează încărcarea sistemică a derivaţilor de acid azelaic proveniţi din alimentaţie şi surse endogene într-un mod semnificativ clinic. 5.3 Date preclinice de siguranţă Datele preclinice de siguranţă nu relevă efecte nocive speciale pentru om, pe baza studiilor convenţionale de toxicitate după doze repetate, şi de toxicitate asupra funcţiei de reproducere. Studiile de dezvoltare embriofetală la șobolani, iepuri și maimuțe cynomolgus, în perioada de organogeneză, cărora li s-a administrat pe cale orală acid azelaic, au relevat embriotoxicitate la dozele pentru care s-a observat o oarecare toxicitate maternă. Nu s-au observat efecte teratogene. NOAEL embriofetal a fost de 32 de ori peste MRHD bazat pe BSA la șobolani, de 6,5 ori mai mare decât MRHD bazat pe BSA la iepuri și 19 ori mai mare decât MRHD bazat pe BSA la maimuțe (vezi pct. 4.6). Într-un studiu efectuat la șobolani, în perioadele peri- și post-natală, cărora li s-a administrat acid azelaic pe cale orală, din ziua a-15-a de gestație până în ziua a-21-a postpartum, au fost observate ușoare tulburări ale dezvoltării post-natale la fetuși, la doze orale care au generat o oarecare toxicitate maternă. NOAEL a fost de 3 ori mai mare decât MRHD bazat pe BSA. În acest studiu nu s-au evidențiat efecte asupra maturizării sexuale la fetuşi. NOAEL = No Observed Adverse Effect Level, MRHD = Maximum Recommended Human Dose, BSA = Body Surface Area. Studiile in vitro și in vivo cu acidul azelaic nu au produs nici o dovadă referitor la efectele mutagene asupra celulelor germinale și somatice. Nu au fost efectuate studii convenționale de carcinogenitate pe termen lung cu administrarea pe cale orală a acidului azelaic. Într-un studiu de carcinogenitate dermică de 26 săptămâni, folosind șoareci transgenici de sex masculin și feminin (Tg.AC), Skinoren gel și vehiculul de gel, a crescut numărul de papiloame la animale de sex masculin după o aplicare de două ori pe zi, la locul de tratament. Acest efect nu a fost observat după administrarea unei singure doze la șoareci masculi și femele. Acest efect poate fi asociat cu aplicația vehiculului. Relevanța clinică a rezultatelor obținute la animale pentru om, nu este clară, mai ales având în vedere valabilitatea îndoielnică a sistemului de testare Tg.AC. Dacă acidul azelaic vine în contact cu ochii de maimuţă şi şobolan, apar semne de iritaţie de la moderate până la severe. De aceea, contactul cu ochii trebuie evitat. Acidul azelaic administrat o dată pe cale intravenoasă nu are efecte asupra sistemului nervos (testul Irwin), asupra funcției cardiovasculare, metabolismului intermediar, mușchilor netezi și a funcției hepatice și renale. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Acid benzoic (E210) Carbomeri Edetat disodic Lecitină Polisorbat 80 Propilenglicol Apă purificată 7 Hidroxid de sodiu Trigliceride cu lanţ mediu 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Cutie cu un tub din aluminiu a 5 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu a 30 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu a 50 g gel. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Fără cerinţe speciale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ LEO PHARMA A/S Industriparken 55, DK-2750 Ballerup, Danemarca 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 11426/2019/01 - cutie cu un tub din aluminiu a 5 g gel. 11426/2019/02 - cutie cu un tub din aluminiu a 30 g gel. 11426/2019/03 - cutie cu un tub din aluminiu a 50 g gel. 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2019 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Martie, 2020 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .