AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 15551/2024/01-02-03-04 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Lornoxicam Rompharm 8 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Un flacon conţine lornoxicam 8 mg. Un ml de soluție reconstituită conține lornoxicam 4 mg (după cum se recomandă, cu 2 ml solvent/flacon). Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă. Pulbere: Pulbere galbenă, sterilă. Solvent: soluție sterilă, limpede și incoloră, practic lipsită de particule vizibile. Soluția reconstituită este o soluție sterilă, galbenă și clară. Soluția reconstituită are o osmolalitate de 360 mOsmol/kg. pH-ul soluției reconstituite: 8,0 - 9,3. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Tratamentul simptomatic pe termen scurt a durerii uşoare sau moderate la adulți. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Această formă farmaceutică specifică trebuie utilizată numai dacă este necesară o ameliorare rapidă a durerii sau dacă nu este posibilă administrarea pe cale orală. În general, tratamentul trebuie să cuprindă o singură injecție, numai pentru inițierea terapiei. Pentru toţi pacienţii, schema terapeutică adecvată trebuie să se bazeze pe răspunsul individual la tratament. Reacţiile adverse pot fi minimizate prin utilizarea celei mai mici doze eficiente, în cea mai scurtă durată necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4). Durere Doza recomandată: 8 mg pentru administrare intravenoasă (i.v.) sau intramusculară (i.m.). Unii pacienţi ar putea necesita administrarea unei alte doze de 8 mg în primele 24 ore. Doza zilnică nu trebuie să depăşească 16 mg. 1 Populații speciale Copii și adolescenți Lornoxicam nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi (sub vârsta de 18 ani) din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea. Vârstnici Nu este necesară o dozare specială pentru pacienţii în vârstă de peste 65 ani, cu excepţia cazului în care funcţia renală sau hepatică este alterată. Lornoxicam trebuie administrat cu precauţie deoarece reacţiile adverse gastrointestinale sunt mai puţin tolerate la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.4). Insuficienţa renală Pentru pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4). Lornoxicam este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (vezi pct. 4.3). Insuficienţa hepatică Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4). Lornoxicam este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3) Mod de administrare Calea de administrare este injectarea intravenoasă (i.v.) sau intramusculară (i.m.). La administrarea i.v., durata injectării trebuie să fie de cel puţin 15 secunde, iar pentru administrare i.m. de cel puţin 5 secunde. După prepararea soluţiei, acul trebuie schimbat. În cazul injectării i.m., este necesar un ac suficient de lung pentru o injectare intramusculară profundă. Pentru mai multe instrucţiuni privind manipularea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6. Medicamentul este destinat unei singure administrări. 4.3 Contraindicații - - - - - - - - - - Hipersensibilitate la lornoxicam sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1 Trombocitopenie Hipersensibilitate (simptome precum astm, rinită, angioedem sau urticarie) la alte AINS, inclusiv acid acetilsalicilic Insuficienţă cardiacă severă Sângerare gastrointestinală, sângerare cerebro-vasculară sau alte tulburări de sângerare Antecedente de sângerare sau perforare gastrointestinală legate de terapia anterioară cu AINS Ulcer peptic/hemoragie activă sau recidivă (două sau mai multe episoade dovedite de ulcerare sau sângerare) Insuficienţă hepatică severă Insuficienţă renală severă (creatinină serică > 700 mol/l) Al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6). 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Lornoxicam reduce agregarea plachetară şi prelungeşte timpul de sângerare și ca urmare, trebuie atenţie la administrare în cazul pacienţilor cu tendinţă de sângerare crescută. Pentru următoarele afecțiuni, lornoxicamul trebuie administrat numai după o evaluare atentă a riscurilor și beneficiilor: - Insuficienţa renală: lornoxicam trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (creatinină serică 150-300 mol/l) până la moderată (creatinină serică 300-700 mol/l) din cauza dependenţei de prostaglandină pentru întreţinerea fluxului sanguin 2 renal (vezi pct.4.2). Tratamentul cu lornoxicam trebuie întrerupt în cazul în care funcţia renală se deteriorează în timpul tratamentului. Funcţiile renale trebuie monitorizate la pacienţii: o care suferă intervenţii chirurgicale majore o cu insuficienţă cardiacă o care primesc tratament cu diuretice, cei care primesc tratament concomitent cu medicamente despre care se presupune sau se ştie că pot provoca afectarea rinichilor (vezi pct.4.5). Pacienţi cu tulburări de coagulare a sângelui: Sunt recomandate monitorizarea clinică atentă şi teste de laborator (de exemplu, APTT). Insuficienţa hepatică (de exemplu, ciroză hepatică): Trebuie luate în considerare monitorizarea clinică şi evaluarea de laborator la intervale regulate în cazul pacienţilor care prezintă alterare a funcţiei hepatice deoarece poate apărea acumularea de lornoxicam (creştere în ASC) (vezi pct. 5.2) după tratamentul cu doze zilnice de 12-16 mg. În afară de aceasta, insuficienţa hepatică nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai lornoxicam, în comparaţie cu subiecţii sănătoşi. La pacienții vârstnici peste 65 ani: Este recomandată monitorizarea funcţiilor renale şi hepatice. La pacienţii vârstnici se recomandă precauţie postoperator. - - - - Utilizarea concomitentă a AINS Trebuie evitată utilizarea lornoxicamului concomitent cu AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2 (vezi pct. 4.5). Reducerea reacțiilor adverse Reacţiile adverse pot fi minimizate utilizând cea mai mică doză eficace, pe cea mai scurtă durată de timp necesară controlului simptomelor (vezi pct. 4.2, precum şi riscurile gastrointestinale şi cardiovasculare de mai jos). Sângerare gastrointestinală, ulcerație și perforație Sângerare, ulcerație şi perforație gastrointestinală: sângerarea, ulcerația şi perforația la nivel gastrointestinal, care pot fi letale, au fost raportate în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene, în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastrointestinale grave. Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastrointestinală este mai mare la doze crescute de AINS, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă (vezi pct. 4.2). Administrarea concomitentă cu agenţi gastroprotectori (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) trebuie luată în considerare la aceşti pacienţi, precum şi la pacienţii care necesită concomitent doze scăzute de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul gastrointestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5). Este recomandată monitorizarea clinică la intervale regulate. Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastrointestinală, mai ales cei în vârstă, trebuie instruiți să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastrointestinală) mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului. Se recomandă atenţie la pacienţii care utilizează concomitent medicamente care ar putea mări riscul de ulcerație sau sângerare, precum corticosteroizi orali, anticoagulante precum warfarina, inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei sau agenţi antiplachetari precum acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5). Când apare sângerarea sau ulcerarea gastrointestinală la pacienţii care primesc lornoxicam, tratamentul trebuie întrerupt. AINS trebuie administrate cu atenţie la pacienţii cu antecedente de boală gastrointestinală (colite ulceroase, boala Crohn) deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8). 3 Vârstnici Vârstnicii au o frecvenţă mai mare de reacţii adverse la AINS, mai ales sângerări şi perforații gastrointestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2). Efecte cardiovasculare și cerebrovasculare Pentru pacienţii cu antecedente sau care au în prezent hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată este necesară monitorizarea şi consilierea adecvată, întrucât au fost raportate cazuri de retenţie de fluid şi edem în asociere cu tratamentul cu AINS. Datele din studii clinice şi epidemiologice sugerează faptul că unele AINS în special la doze mari şi în cadrul tratamentelor pe termen lung se pot asocia cu o creştere a riscului de evenimente arteriale de tip trombotic (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru a exclude un asemenea risc pentru lornoxicam. Pacienţii cu hipertensiune necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică cunoscută, boală arterială periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu lornoxicam numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie făcută înainte de a iniţia un tratament pe termen lung la pacienţi cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat). Tratamentul concomitent cu AINS şi heparină în contextul unei anestezii spinale sau a unei anestezii epidurale creşte riscul de hematom spinal/epidural (vezi pct. 4.5). Afecțiuni cutanate S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre ele fiind letale, incluzând dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET), în legătură cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Pacienţii se află la cel mai ridicat risc al acestor reacţii la începutul terapiei, debutul reacţiilor apărând, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Administrarea de lornoxicam trebuie întreruptă la prima apariţie de erupţie cutanată, de leziuni ale mucoasei sau la oricare alt semn de hipersensibilitate. Tulburări respiratorii Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţii care au în prezent astm bronşic sau au antecedente de astm bronşic, deoarece s-a raportat că AINS precipită bronhospasmul la aceşti pacienţi. Lupus eritematos sistemic și boală asociată a țesutului conjunctiv La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv se recomandă precauție, deoarece poate exista un risc crescut de meningită aseptică. Nefrotoxicitate Tratamentul concomitent cu AINS şi tacrolimus poate creşte riscul de nefrotoxicitate, din cauza sintezei reduse de prostaciclină în rinichi. Ca urmare, funcţia renală trebuie monitorizată îndeaproape la pacienţii care se află sub terapie combinată (vezi pct. 4.5). Modificări ale investigațiilor de laborator Ca în cazul majorităţii AINS, s-au raportat creşterea ocazională a concentraţiei de transaminaze serice, creşterea bilirubinei serice sau creşterea altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale creatininei serice şi azotului ureic din sânge şi alte anomalii ale analizelor de laborator. În cazul în care, asemenea anomalii sunt semnificative sau persistă, administrarea de lornoxicam trebuie oprită şi trebuie prescrise investigaţii adecvate. Fertilitatea Utilizarea lornoxicamului, la fel ca a oricărui alt medicament cunoscut pentru efectul său de inhibare a sintezei de ciclooxigenaze/prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide. Trebuie luată în considerare retragerea tratamentului cu lornoxicam la femeile care întâmpină dificultăţi în a rămâne gravide sau care se investighează pentru infertilitate (vezi pct. 4.6). 4 Varicela În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase cutanate şi ale ţesuturilor moi grave. Până în prezent, contribuţia AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclusă. De aceea este recomandat a se evita utilizarea lornoxicam în caz de varicelă. Excipienţi Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per flacon, adică practic „nu conţine sodiu”. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Administrarea concomitentă de lornoxicam şi: - Cimetidină: concentraţii crescute de lornoxicam în plasmă, care pot crește riscul apariției reacțiilor adverse la lornoxicam (nu s-au demonstrat interacţiuni între lornoxicam şi ranitidină sau lornoxicam şi antiacide). Anticoagulante: AINS pot mări efectul anticoagulantelor, precum warfarina (vezi pct. 4.4). Trebuie efectuată monitorizarea atentă a INR. Fenprocumon: efect scăzut al tratamentului cu fenprocumon. Heparină: AINS cresc riscul de sângerare și de hematom spinal sau epidural când sunt administrate concomitent cu heparină în contextul unei anestezii spinale sau a unei anestezii epidurale (vezi pct. 4.4). Inhibitori ai ECA: efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA poate scădea. Diuretice: efect diuretic şi antihipertensiv scăzut al diureticelor de ansă, diureticelor tiazidice şi diureticelor care economisesc potasiu (risc crescut de hiperpotasemie și nefrotoxicitate). Blocante beta-adrenergice: eficacitate antihipertensivă scăzută. Blocant de receptori de angiotensină II: eficacitate antihipertensivă scăzută. Digoxină: clearance-ul renal al digoxinei este scăzut, astfel crește riscul de toxicitate al digoxinei. Corticosteroizi: risc crescut de ulcerație sau sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4). Antibiotice chinolone (de exemplu levofloxacină, ofloxacină): risc crescut de crize convulsive. Agenţi antiplachetari (de exemplu clopidogrel): risc crescut de sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4). Alte AINS: risc crescut de sângerare gastrointestinală sau ulcerație. Metotrexat: concentraţie serică crescută a metotrexatului. Poate rezulta o toxicitate crescută. Dacă trebuie utilizată o terapie concomitentă, se va efectua o monitorizare atentă. Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS-uri): risc crescut de sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4). Litiu: AINS inhibă clearance-ul renal al litiului şi, ca urmare, concentraţia serică a litiului poate creşte peste limitele de toxicitate. De aceea, concentraţiile de litiu seric necesită monitorizare, mai ales în perioadele inițiale ale terapiei, de stabilire a dozelor şi de oprire a tratamentului. Ciclosporină: concentraţie serică crescută a ciclosporinei. Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi mărită prin efectele renale mediate de prostaglandine. În timpul tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală. Sulfonilureice (de exemplu glibenclamidă): risc crescut de hipoglicemie. Inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9: lornoxicamul (ca şi alte AINS care depind de citocromul P450 2C9 (izoenzima CYP2C9)) are interacţiuni cu inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9 (vezi pct. 5.2 Metabolizare). Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate, din cauza sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. În timpul tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4). Pemetrexed: AINS pot reduce clearance-ul renal al pemetrexed, rezultând creşterea toxicităţii renale şi gastrointestinale şi mielosupresie. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 5 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Lornoxicam este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3) şi nu trebuie utilizat în timpul primului şi al doilea trimestru de sarcină şi în timpul naşterii deoarece nu sunt disponibile date clinice referitoare la efectele acestuia în aceste perioade. Nu există date adecvate privind utilizarea lornoxicamului la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea un efect advers asupra sarcinii şi/sau asupra dezvoltării embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţie cardiacă după utilizarea inhibitorului sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre- şi post-implantare şi în mortalitate embrio-fetală. Începând cu săptămâna de 20 de sarcină, utilizarea lornoxicamului poate provoca oligohidroamnios, ca rezultat a disfuncției renale fetale. Acesta poate surveni la scurt timp după inițierea tratamentului, fiind de obicei reversibil după întreruperea administrării. În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, nu trebuie utilizat lornoxicam, cu excepția cazului în care este absolut necesar. Dacă lornoxicam este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau care este în timpul primului sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie menținută cât mai scăzută, iar durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil. Trebuie să se ia în considerare monitorizarea prenatală cu privire la oligohidroamnios și constricția canalului arterios după expunerea la lornoxicam timp de mai multe zile începând cu săptămâna 20 de sarcină. Administrarea lornoxicamlui trebuie întreruptă dacă se descoperă oligohidroamnios. În timpul celui de al treilea trimestru de sarcină, toți inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune fătul la: - toxicitate cardiopulmonară (cu constricția/închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară); - disfuncţie renală (a se vedea mai sus); iar mama şi fătul, la sfârșitul sarcinii, la: - posibilă prelungire a timpului de sângerare, efect antiagregant care poate apărea chiar și la doze foarte reduse; - inhibarea contracţiilor uterine, ducând la un travaliu întârziat sau prelungit. În consecință, lornoxicam este contraindicat în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 și 5.3). Alăptarea Nu există date referitoare la excreţia lornoxicamului în laptele matern uman. Lornoxicamul este excretat în concentraţii relativ mari în lapte la şobolanii aflaţi în lactaţie. Ca urmare, lornoxicamul nu trebuie utilizat la femeile care alăptează. Fertilitate Utilizarea lornoxicamului, similar oricărui medicament cunoscut că inhibă sinteza ciclooxigenazei/prostaglandinelor, poate afecta fertilitatea. Astfel, lornoxicam nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide. La femeile care au dificultăți de a concepe sau care sunt supuse investigațiilor privind infertilitatea, trebuie luată în considerare întreruperea administrării lornoxicamului. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje Pacienţii care prezintă ameţeli şi/sau somnolenţă sub tratamentul cu lornoxicam trebuie să se abţină de la a conduce vehicule sau a folosi utilaje. 6 4.8 Reacţii adverse Cele mai frecvente reacţii adverse observate în cazul AINS sunt de natură gastrointestinală. Pot apărea ulcere peptice, perforaţii sau sângerări gastrointestinale, uneori letale, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Greaţă, vărsături, diaree, balonare, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melene, hematemeză, stomatite ulceroase, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4) au fost raportate ca urmare a administrării de AINS. Mai puţin frecvent a fost observată gastrita. La aproximativ 20% din pacienţii trataţi cu lornoxicam se preconizează apariţia reacţiilor adverse. Cele mai frecvente reacţii adverse ale lornoxicamului includ greaţă, dispepsie, indigestie, durere abdominală, vărsături şi diaree. În general, aceste simptome au apărut la mai puţin de 10% din pacienţii care au participat la studiile disponibile. Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS. Datele din studii clinice şi epidemiologice sugerează faptul că unele AINS (în special la doze mari şi în cadrul tratamentelor pe termen lung) se pot asocia cu o creştere a riscului de evenimente arteriale de tip trombotic (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4). În mod excepţional pot să apară complicaţii infecţioase cutanate şi ale ţesuturilor moi grave în timpul varicelei. Se enumără mai jos reacţiile adverse care au apărut în general la peste 0,05% din cei 6417 pacienţi trataţi în cadrul studiilor clinice de fază II, III şi IV. Se folosește următoarea convenție pentru clasificarea și frecvența reacțiilor adverse la medicamente: foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100); rare (1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). Infecţii şi infestări Rare: Faringită. Tulburări hematologice şi limfatice Rare: Anemie, trombocitopenie, leucopenie, timp de sângerare prelungit. Foarte rare: Echimoze. S-a raportat faptul că AINS poate cauza tulburări hematologice potenţial severe cum sunt neutropenie, agranulocitoză, anemie aplastică şi anemie hemolitică, ca efecte de clasă. Tulburări ale sistemului imunitar Rare: Hipersensibilitate incluzând reacţii anafilactoide şi anafilaxie. Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente: Anorexie, modificări ale greutăţii. Tulburări psihice Mai puțin frecvente: Insomnie, depresie. Rare: Confuzie, nervozitate, agitație. Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: Cefalee uşoară şi trecătoare, ameţeli. Rare: Somnolenţă, parestezie, disgeuzie, tremor, migrenă. Foarte rare: Meningită aseptică la pacienţi cu LES şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv (vezi pct. 4.4). Tulburări oculare Frecvente: Conjunctivită. Rare: Tulburări de vedere. 7 Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente: Vertij, tinitus. Tulburări cardiace Mai puţin frecvente: Palpitaţii, tahicardie, edem, insuficienţă cardiacă (vezi pct. 4.4). Tulburări vasculare Mai puţin frecvente: Eritem, edem. Rare: Hipertensiune, bufeuri, hemoragie, hematom. Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecvente: Rinită. Rare: Dispnee, tuse, bronhospasm. Tulburări gastrointestinale Frecvente: Greaţă, durere abdominală, dispepsie, diaree, vărsături. Mai puţin frecvente: Constipaţie, balonare, eructaţii, xerostomie, gastrită, ulcer gastric, durere în partea superioară a abdomenului, ulcer duodenal, ulceraţii la nivelul cavităţii bucale. Rare: Melenă, hematemeză, stomatită, esofagită, reflux gastroesofagian, disfagie, stomatită aftoasă, glosită, ulcer peptic perforat, hemoragie gastrointestinală. Tulburări hepatobiliare Mai puţin frecvente: Creşteri ale valorilor testelor funcţiei hepatice, SGPT (ALT) sau SGOT (AST). Foarte rare: Hepatotoxicitate având ca rezultat, de exemplu: insuficienţă hepatică, hepatită, icter şi colestază. Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente: Erupţie, prurit, hiperhidroză, erupţie eritematoasă, urticarie, angioedem, alopecie. Rare: Dermatită, eczemă, purpură. Foarte rare: Edem şi reacţii buloase, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică. Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvent: Artralgie. Rare: Dureri ale oaselor, spasme musculare, mialgie. Tulburări renale şi ale căilor urinare Rare: Nicturie, tulburări de micţiune, creştere a azotului ureic din sânge şi a concentraţiilor de creatinină. Foarte rare: La pacienţi cu insuficienţă renală pre-existentă care sunt dependenţi de prostaglandine renale pentru menținerea fluxului sanguin renal, lornoxicam poate precipita insuficienţa renală acută (vezi pct. 4.4). Nefrotoxicitatea, în forme variate, incluzând nefrita şi sindromul nefrotic, a fost asociată cu AINS ca efect de clasă. Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Mai puţin frecvente: Disconfort, edem facial. Rare: Astenie. Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată direct la: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro 8 4.9 Supradozaj Până în acest moment nu s-a raportat niciun caz de supradozaj care să permită definirea consecinţelor unei supradozări sau care să sugereze gestionări specifice. Totuşi, se poate preconiza că după un supradozaj cu lornoxicam se pot observa următoarele simptome: greaţă, vărsături, simptome cerebrale (ameţeală, tulburări de vedere). Simptomele severe, precum ataxia (cu evoluţie spre comă şi crampe), afectări ale ficatului şi rinichilor şi potențiale tulburări de coagulare pot, de asemenea, să apară. În cazul unui supradozaj real sau suspectat, administrarea medicamentului trebuie întreruptă. Datorită timpului scurt de înjumătăţire, lornoxicamul este excretat rapid. Lornoxicamul nu poate fi eliminat prin dializă. Până la această dată nu se cunoaşte niciun antidot specific. Tulburările gastrointestinale pot fi tratate, de exemplu, cu analog de prostaglandină sau ranitidină. 5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de oxicami, codul ATC: M01AC05 Mecanism de acţiune Lornoxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice şi aparţine clasei derivaţilor de oxicam. Modul de acţiune al lornoxicam este în principal legat de inhibarea sintezei de prostaglandine (inhibarea enzimei ciclooxigenază), ducând la desensibilizarea nociceptorilor periferici şi, ca urmare, la inhibarea inflamaţiei. S-a sugerat şi un efect central asupra nocicepţiei, care pare a fi independent de efectele antiinflamatoare. Efecte farmacodinamice Lornoxicamul nu are efect asupra semnelor vitale (de exemplu, temperatura corpului, frecvenţa respiratorie, ritmul cardiac, presiunea arterială, ECG, spirometrie). Eficacitate şi siguranţă clinică Proprietăţile analgezice ale lornoxicamului au fost demonstrate cu succes în mai multe studii clinice, în timpul dezvoltării medicamentului. Din cauza unei iritării gastrointestinale şi a unui efect ulcerogen sistemic legate de inhibarea sintezei de prostaglandine, sechelele gastrointestinale sunt reacții adverse frecvente după tratamentul cu lornoxicam, ca şi în cazul altor AINS. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbție Lornoxicam 8 mg pulbere pentru soluţie injectabilă este destinat injectării intravenoase (i.v.) sau intramusculare (i.m.). După injectarea i.m., concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 0,4 ore. Biodisponibilitatea absolută (calculată pe ASC) după administrarea i.m. este de 97%. Distribuție Lornoxicam se găseşte în plasmă în formă neschimbată şi ca metabolitul său hidroxilat. Afinitatea lornoxicamului la proteinele din plasmă este de 99% şi nu depinde de concentraţie. Se găsește, de asemenea, în lichidul sinovial după repetarea administrării. Metabolizare Lornoxicam este metabolizat extensiv în ficat, mai întâi prin hidroxilare în 5-hidroxilornoxicam inactiv. CYP2C9 este implicată în metabolizarea lornoxicamului. Datorită poliformismului genetic, 9 pentru această enzimă există persoane care metabolizează lent sau rapid, fapt care poate duce la concentraţii semnificativ crescute de lornoxicam plasmatic la cei cu metabolizare lentă. Metabolitul hidroxilat nu prezintă activitate farmacologică. Lornoxicam este metabolizat complet şi aproximativ 2/3 sunt eliminate prin ficat şi 1/3 prin rinichi ca substanţă inactivă. Testat la animal, lornoxicam nu a avut caracter de inductor enzimatic hepatic. Din datele de studiu clinic, nu există nicio evidenţă a acumulării de lornoxicam după administrări repetate, când este administrat conform dozării recomandate. Acest rezultat a fost sprijinit de datele de monitorizare a medicamentului pe o perioadă de un an de studii. Eliminare Timpul mediu de înjumătăţire la eliminare al compusului părinte este de 3 până la 4 ore. După administrare orală, aproximativ 50% este excretat în fecale şi 42% prin rinichi, în principal ca 5- hidroxilornoxicam. Timpul mediu de înjumătăţire de eliminare al 5-hidroxilornoxicamului este de aproximativ 9 ore după o doză parenterală unică sau de două ori pe zi. Nu există dovezi că rata de eliminare se modifică odată cu administrarea de doze repetate. La pacienții vârstnici peste 65 de ani, clearance-ul este redus cu 30-40%. În afară de un clearance redus, nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii vârstnici. Nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, cu excepţia acumulării în cazul pacienţilor cu boală hepatică cronică după 7 zile de tratament cu doze zilnice de 12 şi 16 mg. 5.3 Date preclinice de siguranţă Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul carcinogen. Lornoxicam a cauzat toxicitate renală şi ulcerare gastrointestinală în cadrul studiilor de toxicitate a dozei unice şi repetate, desfăşurate pe mai multe specii. La animale, s-a demonstrat că administrarea inhibitorilor sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre- şi post-implantare şi mortalitate embrio-fetală. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor malformaţii diverse, inclusiv cardiovasculare, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor de sinteză de prostaglandine, în perioada organogenetică. La şobolani, lornoxicamul a afectat fertilitatea (efecte asupra ovulaţiei şi implantării) şi a afectat sarcina şi naşterea. La iepure şi şobolan, lornoxicamul a cauzat închiderea prematură a ductului arterial, din cauza inhibării ciclooxigenazei. 6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienților Pulbere Manitol (E 421) Trometamol Edetat disodic Solvent Apă pentru preparate injectabile 10 6.2 Incompatibilități În absența studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepția celor menționate la pct. 6.6. 6.3 Perioada de valabilitate 2 ani Soluţia reconstituită: Stabilitatea chimică şi fizică în timpul utilizării s-a demonstrat pentru 24 ore la 25°C. Din punct de vedere microbiologic, cu excepția cazului în care metoda de reconstituire/diluare exclude riscul contaminării microbiene, produsul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, perioada de depozitare și condițiile înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare A nu se păstra la temperaturi peste 25°C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului reconstituit, vezi pct. 6.3. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului 1 set conține: Pulbere pentru injectare, 8 mg: Flacon din sticlă brună, clasă hidrolitică I, închis cu dop din cauciuc bromobutilic de culoare gri și capsă din aluminiu cu disc de plastic de culoare albă. Apă pentru preparate injectabile, 2 ml: Fiolă din sticlă transparentă, clasă hidrolitică I, prevăzută cu inel de rupere. Medicamentul este distribuit sub formă de set care conține 1 flacon de pulbere pentru soluție injectabilă și 1 fiolă de solvent pentru soluție injectabilă ambalate împreună într-un suport de protecție din PVC. Mărimi de ambalaj: 1, 5, 6, 10 seturi. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare Soluţia pentru injectare este preparată prin dizolvarea conţinutului unui flacon în apa pentru injectare din fiola însoţitoare, chiar înainte de utilizare. Aspectul medicamentului după reconstituire este un lichid galben şi limpede. Dacă se observă semne vizibile de deteriorare a medicamentului acesta nu trebuie utilizat. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ S.C. Rompharm Company S.R.L. Str. Eroilor, nr. 1A, Otopeni 075100, Jud. Ilfov România 11 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 15551/2024/01-04 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Data primei autorizări: Noiembrie 2019 Data reînnoirii autorizației: Iulie 2024 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Iulie 2024 12