AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ NR. 10970/2018/01-02-03 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS CERAZETTE 0,075 mg comprimate filmate 2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ Un comprimat filmat conţine desogestrel 0,075 mg. Excipient(ți) cu efect cunoscut: fiecare comprimat conține aproximativ 55mg lactoză monohidrat. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1 3. FORMA FARMACEUTICĂ Comprimat filmat. Comprimatul filmat este alb, rotund, biconvex și cu diametru de 5 mm. Pe o faţă este imprimat cu simbolurile “KV„ şi “2„ dispuse suprapus şi “ORGANON*„ pe cealaltă faţă. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicaţii terapeutice Contracepţie. 4.2 Doze şi mod de administrare Doze Pentru a obține o eficacitate contraceptivă, Cerazette trebuie să fie utilizat conform instrucțiunilor (a se vedea „Cum se utilizează Cerazette” și „Cum se începe Cerazette”) Grupe speciale de pacienți Insuficiență renală Nu au fost efectuate studii clinice la pacienții cu insuficiență renală. Insuficiență hepatică Nu au fost efectuate studii clinice la pacienții cu insuficiență hepatică. Deoarece metabolismul hormonilor steroizi ar putea fi afectat la pacienții cu boală hepatică severă, utilizarea Cerazette de către aceste femei nu este indicată atât timp cât valorile funcției hepatice nu au revenit la normal (vezi pct. 4.3). 1 Copii și adolescenți Siguranța și eficacitatea Cerazette la adolescente cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Nu sunt date disponibile. Mod de administrare Administrare orală. Cum se utilizează Cerazette Comprimatele trebuie luate în fiecare zi, aproximativ la aceeaşi oră, astfel încât intervalul dintre două comprimate să fie întotdeauna de 24 ore . Primul comprimat trebuie luat în prima zi de sângerare menstruală. După aceea trebuie să se utilizeze câte un comprimat în fiecare zi, fără întrerupere, fără a lua în considerare posibilele sângerări. Un blister nou trebuie început în ziua imediat următoare celui anterior. Cum se începe utilizarea Cerazette Fără utilizare anterioară de contraceptive hormonale (în luna precedentă) Administrarea comprimatelor trebuie să înceapă în ziua 1 a ciclului menstrual natural (ziua 1 este prima zi a sângerării menstruale). Începerea administrării în ziua 2-5 este permisă, dar în timpul primului ciclu este recomandată o metodă de barieră, în timpul primelor 7 zile de administrare a comprimatelor. După un avort în timpul primului trimestru După un avort în timpul primului trimestru se recomandă să se înceapă administrarea imediat. În acest caz nu este necesară utilizarea unei metode contraceptive suplimentare. După naştere sau un avort în trimestrul al doilea Femeii trebuie să i se recomande să înceapă utilizarea comprimatelor în orice zi între zilele 21-28 după naştere sau după un avort de al doilea trimestru. Când începe mai târziu, ea trebuie sfătuită să utilizeze suplimentar o metodă contraceptivă de barieră până la finalizarea primelor 7 zile de administrare a comprimatelor. Cu toate acestea, în cazul în care actul sexual a avut loc deja, sarcina trebuie exclusă înainte de începerea utilizării efectiva a Cerazette sau femeia trebuie să aștepte primul ciclu menstrual. Pentru informaţii suplimentare despre alăptare vezi pct. 4.6. Cum se începe utilizarea Cerazette atunci când se trece de la alte metode contraceptive Trecerea de la contraceptive hormonale combinate (contraceptive orale combinate (COC), inel vaginal sau plasture transdermic). Femeia trebuie să înceapă tratamentul cu Cerazette de preferinţă în ziua de după ultimul comprimat activ (ultimul comprimat conţinând substanţele active) sau în ziua îndepărtării inelului vaginal sau a plasturelui transdermic. În aceste cazuri utilizarea unei metode contraceptive suplimentare nu este necesară. Nu toate metodele contraceptive pot fi disponibile în toate țările UE. Femeia poate să înceapă de asemenea cel mai târziu în ziua care urmează după intervalul uzual fără comprimate, fără plasture, fără inel sau în intervalul cu comprimate placebo din contraceptivul hormonal combinat anterior, dar în primele 7 zile de administrare a comprimatelor este recomandată utilizarea unei metode de barieră adiţională. Trecerea de la metode bazate doar pe progestogen (minicomprimat, injecţie, implant sau un dispozitiv intrauterin ce eliberează progestogen [DIU]) Femeia poate trece oricând de la minicomprimat (de la implant sau DIU din ziua de îndepărtare a acestuia; de la injectabil - din ziua în care următoarea injecţie ar trebui făcută). 2 Abordarea terapeutică în cazul comprimatelor uitate Protecţia contraceptivă poate fi redusă dacă trec mai mult de 36 de ore între două comprimate. Dacă utilizatoarea are mai puţin de 12 ore de întârziere la administrarea comprimatului, comprimatul uitat trebuie luat imediat ce-şi reaminteşte şi următorul comprimat trebuie administrat la ora obişnuită. Dacă au trecut mai mult de 12 ore de întârziere trebuie să se folosească o metodă contraceptivă suplimentară pentru următoarele 7 zile. Dacă comprimatele au fost uitate în prima săptămână după inițierea tratamentului cu Cerazette şi a avut loc un act sexual în săptămâna dinaintea săptămânii în care s-au uitat comprimatele, există posibilitatea unei sarcini. Recomandare în cazul tulburărilor gastro-intestinale În cazul unor tulburări gastrointestinale severe, absorbţia poate să nu fie completă şi trebuie luate măsuri contraceptive adiţionale. Dacă apar vărsături în decurs de 3-4 ore de la administrarea comprimatului, absorbţia poate să nu fie completă. In cazul acestei situaţii, se aplică acelaşi protocol ca la pct. 4.2 pentru un comprimat uitat. Monitorizarea tratamentului Înainte de prescripţie, trebuie efectuată o anamneză detaliată a cazului şi se recomandă o examinare ginecologică atentă, pentru a exclude sarcina. Înainte de prescripţie trebuie investigate tulburări ale ciclului menstrual, precum oligomenoreea şi amenoreea. Intervalul dintre controale depinde de situaţiile pentru fiecare caz. Dacă produsul prescris poate influenţa considerabil o afecţiune latentă sau manifestă (vezi pct. 4.4), examinările de control trebuie modificate corespunzător. Chiar dacă Cerazette este luat în mod regulat, pot să apară tulburări de sângerare. Dacă sângerările sunt foarte frecvente şi neregulate, trebuie luată în considerare o altă metodă contraceptivă. Dacă simptomele persistă, trebuie exclusă şi o cauză organică. Conduita în cazul amenoreei pe durata tratamentului depinde de modul de administrare al comprimatelor dacă a fost în concordanţă cu instrucţiunile şi poate include un test de sarcină. Tratamentul trebuie oprit dacă apare sarcina. Femeia trebuie sfătuită că Cerazette nu protejează împotriva HIV (SIDA) şi a altor boli cu transmitere sexuală. 4.3 Contraindicaţii  Hipersensibilitate la substanţa activă sau oricare dintre excipienţii Cerazette;  Tulburare tromboembolică venoasă activă;  Prezenţa sau istoricul unei afecţiuni hepatice severe, atât timp cât valorile funcţiei hepatice nu au revenit la normal;  Afecţiuni maligne influenţate de hormonii sexuali, cunoscute sau suspectate;  Sângerare vaginală nediagnosticată. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare Dacă oricare dintre situaţiile/factorii de risc menţionaţi mai jos este prezent, beneficiile utilizării progestogenului trebuie evaluat faţă de posibilele riscuri pentru fiecare femeie în parte şi discutate cu femeia înainte ca ea să decidă să înceapă utilizarea Cerazette. În eventualitatea unei agravări, exacerbări sau primă apariţie a oricăreia din aceste situaţii, femeia trebuie să se adreseze medicului. Medicul trebuie apoi să decidă dacă utilizarea Cerazette trebuie oprită. Riscul de cancer de sân creşte în general odată cu avansarea în vârstă. Pe parcursul utilizării de contraceptive orale combinate (COC), riscul de fi diagnosticată cu cancer de sân este uşor crescut. Acest risc crescut dispare treptat pe parcursul a 10 ani de la întreruperea utilizării de COC şi nu a fost asociat cu durata de utilizare, ci cu vârsta femeii în momentul utilizării de COC. Numărul estimat de 3 cazuri diagnosticate la 10000 de femei care utilizează CO combinate (până la 10 ani după întrerupere), faţă de cele care nu utilizează niciodată CO într-o perioadă similară, a fost calculat pentru grupele de vârstă respective şi este prezentat în tabelul de mai jos: Grupa de vârstă 16-19 ani 20-24 ani 25-29 ani 30-34 ani 35-39 ani 40-44 ani Cazurile aşteptate la utilizatoarele de CO combinate 4,5 17,5 48,7 110 180 260 Cazurile aşteptate la neutilizatoare 4 16 44 100 160 230 Riscul la utilizatoarele de contraceptive doar cu progestogen (COP), precum Cerazette, este posibil să fie similar cu cel asociat cu COC. Cu toate acestea, pentru COP, dovezile sunt mai puţin relevante. În comparaţie cu riscul de a face cancer de sân vreodată în viaţă, creşterea de risc, asociat cu folosirea COC, este mică. Cazurile de cancer de sân diagnosticate la utilizatoarele de COC tind să fie într-un stadiu mai puţin avansat decât la cele care nu au utilizat COC. Riscul crescut la utilizatoarele de COC se poate datora unui diagnostic mai precoce, efectelor biologice ale comprimatului sau unei combinaţii a ambelor. Dat fiind faptul că nu se poate exclude un efect biologic al progestogenilor asupra cancerului hepatic, trebuie efectuată o evaluare individuală a raportului beneficiu/risc la femeile care au cancer hepatic. Când apar tulburări acute sau cronice ale funcţiei hepatice femeia trebuie îndrumată spre un specialist pentru examinare şi recomandări. Investigaţiile epidemiologice au asociat utilizarea de COC cu o incidenţă crescută de tromboembolism venos (TEV, tromboză venoasă profundă şi embolie pulmonară). Deşi nu se cunoaşte importanţa clinică a acestei asocieri pentru desogestrelul utilizat drept contraceptiv în absenţa unui component estrogenic, Cerazette ar trebui întrerupt în cazul unei tromboze. Întreruperea Cerazette trebuie, de asemenea, luată în considerare în cazul unei imobilizări pe termen lung datorate unei intervenţii chirurgicale sau a unei boli. Femeile cu istoric de tulburări tromboembolice trebuie avertizate de posibilitatea unei recurenţe. Deşi progestogenii pot avea efect asupra rezistenţei periferice la insulină şi asupra toleranţei la glucoză, nu există nicio dovadă privind necesitatea de a modifica schema de tratament la pacientele cu diabet care utilizează comprimate doar pe bază de progestogen. Cu toate acestea, pacientele cu diabet zaharat, ar trebui supravegheate cu atenţie pe durata primelor luni de utilizare. Dacă în timpul utilizării Cerazette apare hipertensiune arterială prelungită, sau o creştere semnificativă a tensiunii arteriale nu răspunde adecvat la terapia antihipertensivă, trebuie luată în considerare oprirea utilizării Cerazette. Tratamentul cu Cerazette determină o scădere a concentraţiei serice de estradiol, la un nivel corespunzător fazei foliculare timpurii. Nu se ştie încă dacă descreşterea are impact clinic semnificativ asupra densităţii minerale osoase. Protecţia cu comprimate tradiţionale pe bază doar de progestogen contra sarcinilor ectopice nu este la fel de bună ca cea cu contraceptive orale combinate, care a fost asociată mai des cu apariţia de ovulaţii pe durata utilizării de comprimate doar pe bază de progestogen. În ciuda faptului că Cerazette inhibă puternic ovulaţia, sarcina ectopică trebuie luată în considerare la diagnosticul diferenţial, dacă femeile au amenoree sau au dureri abdominale. 4 Ocazional poate să apară cloasma, mai ales la femeile cu antecedente de cloasmă gravidică. Femeile cu tendinţă de cloasmă trebuie să evite expunerea la soare sau la raze ultraviolete în timp ce iau Cerazette. Următoarele afecţiuni au fost raportate atât în timpul sarcinii cât şi în timpul utilizării de steroizi sexuali, dar nu a fost stabilită o asociere cu utilizarea progestogenilor: icter şi/sau prurit asociat cu colestaza; formarea de calculi biliari; porfirie; lupus eritematos sistemic; sindrom uremic hemolitic; coree Sydenham; herpes gestaţional; pierdere a auzului legată de otoscleroză; angioedem (ereditar). Eficacitatea Cerazette poate fi redusă în cazul comprimatelor omise (pct. 4.3), tulburărilor gastro-intestinale (pct. 4.2) sau utilizării concomitente de medicamente care scad concentrația plasmatică de etonogestrel, metabolitul activ al desogestrelului (pct. 4.5) Cerazette conţine lactoză şi astfel nu trebuie administrat pacientelor cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficienţă Lapp de lactază, sau malabsorbţie de glucoză-galactoză. Teste de laborator Datele obţinute cu COC arată că rezultatele anumitor teste de laborator, incluzând parametrii biochimici ai ficatului, tiroidei, funcţiei suprarenale şi renale, concentraţiile serice ale proteinelor (de transport), de exemplu globulina de legare a corticosteroidului şi raportul lipide/lipoproteine, parametrii metabolismului carbohidrat şi parametrii coagulării şi fibrinolizei pot fi influențate de contraceptivele steroidiene. Aceste modificări rămân în general în limitele normale. Nu este cunoscut în ce măsură acestea se aplică şi contraceptivelor doar pe bază de progestogen. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni Interacţiuni Notă: pentru a identifica interacţiunile potenţiale, trebuie consultate informaţiile privind prescrierea medicamentelor administrate concomitent. Efectele altor medicamente asupra Cerazette Interacţiunile pot apărea cu medicamente care induc enzimele microzomale, ceea ce poate avea ca rezultat creşterea clearance-ului hormonilor sexuali și pot produce sângerare intermenstruală şi/sau eşec contraceptiv Gestionare Inducția enzimatică poate apărea după câteva zile de tratament. În general, inducția enzimatică maximă este vizibilă în decurs de câteva săptămâni. După întreruperea tratamentului medicamentos, inducția enzimatică poate persista timp de aproximativ 4 săptămâni. Tratament pe termen scurt Femeile aflate în tratament cu medicamente inductoare ale enzimelor hepatice sau preparate pe bază de plante trebuie avertizate că eficacitatea Cerazette poate fi redusă. O metodă contraceptivă de tip barieră trebuie utilizată suplimentar față de Cerazette. Metoda de tip barieră trebuie utilizată pe întreaga durată a tratamentului concomitent şi timp de 28 zile după întreruperea medicamentului inductor al enzimelor hepatice. Tratament pe termen lung Pentru femeile care urmează un tratament de lungă durată cu medicamente inductoare enzimatice, trebuie luată în considerare o metodă contraceptivă alternativă, neafectată de medicamente inductoare enzimatice. 5 Substanțe care cresc clearance-ul contraceptivelor hormonale (cu scăderea eficacității contraceptivelor hormonale prin inducție enzimatică), de exemplu: Barbiturice, bosentan, carbamazepină, fenitoină, primidonă, rifampicină, efavirenz și posibil, de asemenea, felbamat, griseofulvină, oxcarbazepină, topiramat, rifabutin și preparate care conțin remediul naturist sunătoare (hypericum perforatum). Substanțele cu efecte variabile asupra clearance-ului contraceptivelor hormonale În cazul administrării concomitente cu contraceptive hormonale, numeroase asocieri ale inhibitorilor proteazei HIV (de exemplu ritonavir, nelfinavir) și inhibitorii non-nucleozidici ai reverstranscriptazei (de exemplu nevirapină) și/sau asocieri cu medicamente pentru virusul hepatitic C (VHC) (de exemplu boceprevir, telaprevir), pot crește sau scădea concentrațiile plasmatice ale progestativelor. În unele cazuri, efectul net al acestor modificări poate fi relevant clinic. Prin urmare, informațiile de prescriere ale medicamentelor administrate concomitent pentru HIV/VHC trebuie să fie consultate pentru a identifica potențiale interacțiuni și orice recomandări aferente. În cazul în care există orice îndoială, o metodă contraceptivă de barieră suplimentară trebuie utilizată de către pacientele aflate în tratament cu inhibitori ai proteazei sau inhibitori non-nucleozidici ai reverstranscriptazei. Substanțe care scad clearance-ul contraceptivelor hormonale (inhibitori enzimatici) Administrarea concomitentă de inhibitori CYP3A4 puternici (de exemplu ketoconazol, itraconazol, claritromicină) sau moderați (de exemplu fluconazol, diltiazem, eritromicină) poate crește concentrațiile serice de progestative, inclusiv de etonogestrel, metabolitul activ al desogestrelului. Efectele Cerazette asupra altor medicamente Contraceptivele hormonale pot interfera cu metabolismul altor medicamente. Astfel, concentraţiile plasmatice şi tisulare ale altor substanțe active pot fie să crească (de exemplu, ciclosporina) fie să scadă (de exemplu, lamotrigina). 4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Cerazette nu este indicat în timpul sarcinii. Dacă sarcina apare în timpul utilizării Cerazette, administrările ulterioare trebuie oprite. Studiile efectuate pe animale au arătat că dozele foarte mari de substanţe progestogenice pot determina masculinizarea fetuşilor de sex feminin. Studiile epidemiologice extinse nu au arătat risc crescut de malformaţii congenitale ale copiilor născuţi de femei care au folosit COC înainte de sarcină, şi niciun efect teratogen atunci când COC au fost luate în mod accidental în perioada sarcinii timpurii. Datele de farmacovigilenţă colectate, în legătură cu diferite COC ce conţin desogestrel, nu indică nici ele un risc crescut. Alăptarea Cerazette nu influenţează producţia sau calitatea (concentraţiile proteinelor, lactozei sau grăsimilor) laptelui matern. Totuşi, cantităţi mici de etonogestrel sunt excretate în laptele matern. Drept rezultat, 0,01–0,05 µg etonogestrel pe kgcorp şi pe zi pot fi ingerate de către copil (pe baza unei ingestii de lapte estimate de 150 ml/kcorp/zi). Sunt disponibile date limitate de urmărire pe termen lung pentru copii ale căror mame au început utilizarea Cerazette între a 4-a şi a 8-a săptămână postpartum. Ei au fost alăptaţi timp de 7 luni şi urmăriţi până la vârsta de 1,5 ani (n=32) sau 2,5 ani (n=14). Evaluarea creşterii şi a dezvoltării fizice şi psihomotorii nu a indicat nicio diferenţă în comparaţie cu copiii alăptaţi ai căror mame au utilizat un DIU din cupru. Pe baza datelor disponibile Cerazette poate fi utilizat în timpul alăptării. Cu toate acestea, creşterea şi dezvoltarea copilului alăptat a cărui mamă utilizează Cerazette trebuie totuşi observate cu atenţie. 6 Fertilitatea Cerazette este utilizat pentru a preveni sarcina. Pentru informaţii despre fertilitate (ovulaţie), vezi pct 5.1. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje Pe baza profilului farmacodinamic, se aşteaptă ca Cerazette să nu influenţeze sau să influenţeze în mică măsură capacitatea de a conduce şi de a folosi utilaje. 4.8 Reacţii adverse Reacția adversă cel mai frecvent raportată în studiile clinice este sângerarea neregulată. Un fel de sângerare neregulată a fost raportată la până la 50% dintre femeile care utilizează Cerazette. Deoarece Cerazette determină inhibarea ovulației aproape de 100%, spre deosebire de alte contraceptive numai cu progestativ, sângerarea neregulată este mai frecventă decât cu alte contraceptive numai cu progestativ. La 20-30% dintre femei, sângerarea poate deveni mai frecventă, în timp ce la alte 20% ar putea deveni mai puțin frecventă sau total absentă. Sângerarea vaginală poate fi, de asemenea, pe durată mai lungă. După câteva luni de tratament, sângerările tind să devină mai puțin frecvente. Informarea, consilierea și un jurnal al sângerărilor pot îmbunătăți acceptarea de către femeie a modelului de sângerare. Alte reacţii adverse raportate cel mai frecvent (> 2,5%) în cadrul studiilor clinice cu Cerazette au fost acneea, modificările de dispoziţie, durerea la nivelul sânului, greaţă şi creştere în greutate. Reacţiile adverse sunt menţionate în tabelul de mai jos. Toate reacţiile adverse sunt enumerate pe aparate, sisteme, organe şi frecvenţă: frecvente (≥1/100), mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100) şi rare (<1/1000). Aparate, sisteme şi organe (MedDRA) Infecţii şi infestări Tulburări psihice Tulburări ale sistemului nervos Tulburări oculare Frecvente Mai puţin frecvente Rare Frecvenţa reacţiilor adverse Infecţie vaginală Dispoziţie alterată, Dispoziţie depresivă Scăderea libidoului Cefalee Intoleranţă la lentilele de contact Vărsături Alopecie Dismenoree, chisturi ovariene Erupţie cutanată tranzitorie, urticarie, eritem nodos Tulburări gastrointestinale Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Greaţă Acnee Tulburări ale aparatului genital şi sânului Dureri la nivelul sânului, sângerări menstruale neregulate, amenoree Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Investigaţii diagnostice Creştere în greutate Oboseală 7 *MedDRA versiunea 9.0 Este posibil să apară secreţie a sânului în timpul utilizării Cerazette. În cazuri rare au fost raportate sarcini ectopice (vezi pct. 4.4). În plus poate apărea angioedem (agravarea acestuia) şi/sau agravarea angioedemului ereditar (vezi pct. 4.4). La femeile care folosesc contraceptive orale (combinate) s-au raportat un număr de reacţii adverse (grave). Acestea includ tulburări tromboembolice venoase, tulburări tromboembolice arteriale, tumori dependente hormonal (ex.: tumori hepatice, cancer de sân) şi cloasma, unele fiind expuse mai detaliat la pct. 4.4. Sângerările intermenstruale şi/sau eşecul contraceptiv pot rezulta din interacţiunile altormedicamente (inductoare enzimatice) cu contraceptivele hormonale (vezi pct. 4.5). Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale: http://www.anm.ro. 4.9 Supradozaj Nu au fost raportate efecte dăunătoare grave datorate supradozei. Simptomele care pot să apară în acest caz sunt: greaţa, vărsăturile şi, la tinere, o uşoară hemoragie vaginală. Nu există antidot şi prin urmare, tratamentul trebuie să fie simptomatic. 5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: contraceptive hormonale pentru uz sistemic codul ATC: G03AC09 Mecanism de acţiune Cerazette este un comprimat pe bază doar de progestogen, care conţine progestogenul desogestrel Ca şi alte comprimate numai cu progestogen, Cerazette se potriveşte cel mai bine pentru utilizarea pe durata alăptării şi pentru femeile care nu pot sau nu vor să utilizeze estrogeni. Spre deosebire de comprimatele tradiţionale numai cu progestogen, efectul contraceptiv al Cerazette este obţinut în primul rând prin inhibarea ovulaţiei. Alte efecte includ creşterea vâscozităţii mucusului cervical. Eficacitate şi siguranţă clinică În studiul a 2 cicluri, folosind ca definiţie a ovulaţiei un nivel de progesteron mai mare de 16 nmoli/litru pentru o perioadă de 5 zile consecutive, a fost găsită o incidenţă a ovulaţiei de 1% (1/103) cu 95% interval de încredere de 0.02%-5,29% în grupul ITT (eşecuri ale metodei şi ale utilizatorului). Inhibiţia ovulaţiei a fost obţinută din primul ciclu de utilizare. În acest studiu, după întreruperea administrării de Cerazette după 2 cicluri (un interval de 56 zile), ovulaţia a avut loc în medie după 17 zile (într-un interval de 7-30 de zile). Într-un studiu comparativ de eficacitate (cu un timp permis de maximum 3 ore pentru un comprimat uitat), totalul Indexul Pearl al grupului ITT pentru Cerazette a fost de 0,4 (95% interval de încredere 0,09-1,20), comparativ cu 1,6 (95% interval de încredere 0,42- 3,96), pentru 30 µg levonorgestrel. Indexul Pearl pentru Cerazette este comparabil cu cel descoperit de-a lungul timpului pentru COC, în general, la populaţia de utilizatoare de COC. 8 Tratamentul cu Cerazette determină scăderea nivelului de estradiol, la un nivel corespunzător fazei foliculare timpurii. Nu au fost observate efecte clinice semnificative asupra metabolismului carbohidraţilor, metabolismului lipidic şi asupra hemostazei. Copii şi adolescenţi Nu sunt date clinice disponibile referitoare la eficacitate şi siguranţă la copii şi adolescente sub 18 ani. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie După administrarea orală de Cerazette desogestrelul (DSG) este rapid absorbit şi convertit în metabolitul său biologic activ etonogestrel (ENG). În condiţiile stării de echilibru, concentraţiile maxime serice sunt atinse în 1,8 ore de la ingestia comprimatului iar biodisponibilitatea absolută a ENG este de aproximativ 70%. Distribuţie ENG este legat de proteinele serice în proporţie de 95,5-99%, predominant de albumină şi într-o măsură mai mică de proteine-SHBG (sex hormon binding globuline). Metabolizare DSG este metabolizat prin hidroxilare şi dehidrogenare la metabolitul activ ENG. ENG este metabolizat în principal de enzima citocromului P450 3A (CYP3A) și ulterior conjugat cu sulfat şi glucoronid. Eliminare ENG are un timp de înjumătăţire prin eliminare de aproximativ 30 ore, şi este eliminat fără să existe o diferenţă între administrarea unei doze unice şi doze multiple. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse după 4-5 zile. Clearance-ul seric după administrarea i.v. de ENG este de aproximativ 10 l/oră. Excreţia ENG şi a metaboliţilor săi, atât ca steroizi liberi cât şi conjugaţi, se face prin urină şi prin materii fecale (raport 1,5:1). La femeile care alăptează, ENG este excretat prin laptele matern având un raport lapte/ser de 0,37–0,55. Pe baza acestor date, şi a unui consum de lapte estimat la 150 ml/kgcorp/zi, sugarul poate ingera 0,01 – 0,05 µg /kgcorp/zi etonogestrel. ` Grupe speciale de pacienți Efectul insuficienței renale Nu s-au efectuat studii pentru a evalua efectul bolii renale asupra farmacocineticii DSG. Efectul insuficienței hepatice Nu au fost realizate studii pentru a evalua efectul bolii hepatice asupra farmacocineticii DSG. Cu toate acestea, hormonii steroizi pot fi slab metabolizaţi la femeile cu insuficiență hepatică. Grupuri etnice Nu au fost efectuate studii pentru a evalua farmacocinetica din grupuri etnice. 5.3 Date preclinice de siguranţă Studiile toxicologice nu au arătat alte efecte decât cele care pot fi explicate prin proprietăţile hormonale ale desogestrelului. Evaluarea riscului de mediu (ERM) Substanța activă etonogestrel prezintă un risc de mediu pentru pești. 9 6. PROPRIETĂTI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienţilor Nucleu: Amidon de porumb, Povidonă, All-rac-α tocoferol, Acid stearic, Dioxid de siliciu coloidal anhidru, Lactoză monohidrat. Film: Hipromeloză, Macrogol 400, Dioxid de titan ( E171), Talc. 6.2 Incompatibilităţi Nu este cazul. 6.3 Perioada de valabilitate 3 ani. Perioada de valabilitate după prima deschidere a plicului: o lună. 6.4 Precauţii speciale pentru păstrare Acest medicament nu necesită condiții de temperatură speciale de păstrare. Păstrați blisterul în plicul original, pentru a fi ferit de lumină şi umiditate. Pentru condițiile de păstrare după prima deschidere a plicului, vezi pct. 6.3. 6.5 Natura şi conţinutul ambalajului Blister din PVC/Aluminiu. Fiecare blister conţine 28 comprimate filmate. Fiecare cutie conţine 1, 3 sau 6 blistere ambalate separat în câte un plic de aluminiu laminat. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor Substanța activă etonogestrel prezintă un risc de mediu pentru pești. Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 7. DETINĂTORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ ORGANON BIOSCIENCES S.R.L. Strada Av. Popișteanu, Nr. 54A, Expo Business Park, Clădirea 2 Birou 306 și Birou 307, Etaj 3, Sectorul 1, București, România 10 8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ 10970/2018/01-02-03 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI Autorizare: Decembrie 2006 Reînnoire – Septembrie 2018 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Septembrie, 2021 11