1 AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 15813/2025/01-02 Anexa 2 Rezumatul caracteristicilor produsului REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI 1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI Tigeciclină Depo Med 50 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă 2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ Fiecare flacon conține 50 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă. După reconstituire, 1 ml de soluție conține tigeciclină 10 mg. Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1. 3. FORMA FARMACEUTICĂ Pulbere pentru soluţie perfuzabilă Pulbere sau aglomerat liofilizat de culoare portocalie până la roşie-portocalie. 4. DATE CLINICE 4.1 Indicații terapeutice Tigeciclină Depo Med este indicat la adulţi şi la copii începând cu vârsta de opt ani pentru tratamentul următoarelor infecţii (vezi pct. 4.4 şi 5.1): • Infecţii complicate ale pielii şi ţesuturilor moi (ICPȚM), cu excepţia infecţiilor piciorului diabetic (vezi pct. 4.4); • Infecţii complicate intra-abdominale (ICIA). Tigeciclină Depo Med trebuie utilizat numai în situaţiile în care alte antibiotice alternative nu sunt adecvate (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1). Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene. 4.2 Doze și mod de administrare Doze Adulţi Doze şi mod de administrare Doza recomandată este de 100 mg iniţial urmată de doze de 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile. Copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 8 şi 17 ani) Copii cu vârsta cuprinsă între 8 şi <12 ani: tigeciclină 1,2 mg/kg la fiecare 12 ore, administrată intravenos, până la o doză maximă de 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile. 2 Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi <18 ani: tigeciclină 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile. Durata terapiei trebuie să fie stabilită în funcție de severitate, locul infecției și răspunsul clinic al pacientului. Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici (vezi pct. 5.2). Insuficienţa hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (Child-Pugh gradul A şi Child-Pugh gradul B) nu este necesară ajustarea dozelor. La pacienţii (inclusiv copii şi adolescenţi) cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh gradul C), doza de tigeciclină trebuie redusă cu 50 %. La adulţi, doza trebuie redusă la 25 mg la fiecare 12 ore, după administrarea dozei de atac de 100 mg. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh gradul C) conducerea tratamentului se va face cu precauţie, cu monitorizarea pacienţilor în ceea ce priveşte răspunsul la tratament (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Insuficienţa renală Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală sau la pacienţii hemodializaţi (vezi pct. 5.2). Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Tigeciclină Depo Med la copiii cu vârsta sub 8 ani nu a fost stabilită. Nu există date disponibile. Tigeciclină Depo Med nu trebuie utilizat la copiii cu vârsta sub 8 ani din cauza modificării culorii danturii (vezi pct. 4.4 şi 5.1). Mod de administrare Tigeciclina se administrează numai prin perfuzie intravenoasă cu durata de 30 până la 60 de minute (vezi pct. 4.4 şi 6.6). La pacienţii copii şi adolescenţi, tigeciclina trebuie administrată, în mod preferabil, prin perfuzie cu durata de 60 de minute (vezi pct. 4.4). Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6. 4.3 Contraindicații Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1. Pacienţii hipersensibili la antibioticele din clasa tetraciclinelor pot fi hipersensibili la tigeciclină. 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare În studiile clinice privind infecţiile complicate ale pielii şi ţesuturilor moi (ICPȚM), infecţiile complicate intra-abdominale (ICIA), infecţiile piciorului diabetic, pneumoniile nozocomiale şi în studiile privind microorganismele rezistente, a fost observată o rată a mortalităţii numeric mai mare în rândul pacienţilor trataţi cu tigeciclină faţă de tratamentul comparator. Cauzele acestor constatări rămân necunoscute, dar eficacitatea şi siguranţa inferioare faţă de tratamentul comparator nu pot fi excluse. Suprainfectare În studiile clinice s-a observat la pacienţii cu ICIA, cu plăgi chirurgicale vindecate incomplet asocierea acestora cu suprainfecţia. Un pacient care prezintă vindecare incompletă a plăgii trebuie monitorizat pentru detectarea suprainfecţiei (vezi pct. 4.8). Rezultatele obţinute par a fi mai slabe la pacienţii care dezvoltă suprainfecţii, în special pneumonie nozocomială. Pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru dezvoltarea suprainfecţiilor. În cazul în care este identificat un focar de infecţie diferit de ICPȚM sau de ICIA după iniţierea tratamentului cu tigeciclină, 3 trebuie luată în considerare instituirea unui tratament alternativ antibacterian, a cărui eficacitate a fost dovedită în tratamentul tipului specific de infecţie(i) prezentă(e). Anafilaxie În cazul utilizării tigeciclinei au fost raportate reacţii anafilactice/anafilactoide care pot pune viaţa în pericol (vezi pct. 4.3 şi 4.8). Insuficienţă hepatică Au fost raportate cazuri de afectare hepatică, predominant de tip colestatic, la pacienţi trataţi cu tigeciclină, inclusiv unele cazuri de insuficienţă hepatică cu evoluţie fatală. Deşi, la pacienţi trataţi cu tigeciclină insuficienţa hepatică poate apărea datorită condiţiilor subiacente sau medicamentelor administrate concomitent, trebuie luată în considerare o posibilă contribuţie a tigeciclinei (vezi pct. 4.8). Antibiotice din clasa tetraciclinelor Antibioticele din clasa glicilciclinelor sunt similare structural cu cele din clasa tetraciclinelor. Tigeciclina poate produce reacţii adverse similare cu cele produse de antibioticele din clasa tetraciclinelor. Aceste reacţii pot include fotosensibilizare, pseudotumor cerebri, pancreatită şi un efect anti-anabolic care a condus la creşterea azotului ureic din sânge, azotemie, acidoză şi hiperfosfatemie (vezi pct. 4.8). Pancreatită În asociere cu tratamentul cu tigeciclină a apărut (frecvenţă: mai puţin frecventă) pancreatită acută, care poate fi gravă (vezi pct. 4.8). La pacienţii cărora li se administrează tigeciclină şi care dezvoltă simptome, semne sau valori anormale ale rezultatelor de laborator care sugerează pancreatita acută, trebuie avut în vedere diagnosticul de pancreatită acută. Majoritatea cazurilor raportate au apărut după minimum o săptămână de tratament. Au fost raportate asemenea cazuri la pacienţi care nu erau cunoscuţi cu factori de risc pentru pancreatită. De obicei, starea pacienţilor se îmbunătăţeşte după încetarea administrării tigeciclinei. În cazurile în care se suspectează apariţia pancreatitei trebuie să se aibă în vedere încetarea tratamentului cu tigeciclină. Coagulopatie Tigeciclina poate prelungi atât timpul de protrombină (TP), cât şi timpul de tromboplastină parţial activată (aPTT). În plus, a fost raportată hipofibrinogenemie la utilizarea de tigeciclină. Prin urmare, parametrii coagulării sângelui precum TP sau alte teste de coagulare adecvate, inclusiv fibrinogenul sanguin, trebuie monitorizate înainte de începerea tratamentului cu tigeciclină şi în mod regulat în decursul tratamentului. Se recomandă atenţie specială în cazul pacienţilor grav bolnavi şi în cazul pacienţilor care utilizează şi anticoagulante (vezi pct. 4.5). Afecțiuni concomitente Experienţa privind utilizarea tigeciclinei în tratamentul infecţiilor la pacienţii cu afecţiuni concomitente severe este limitată. În cadrul studiilor clinice privind ICPȚM, cel mai frecvent tip de infecţie la pacienţii trataţi cu tigeciclină a fost celulita (58,6 %), urmat de abcesele majore (24,9 %). Nu s-au înrolat pacienţi cu patologie concomitentă severă, cum sunt cei cu imunitate deprimată, pacienţii cu infecţie a ulcerului de decubit sau pacienţii cu infecţii care au necesitat tratamente mai lungi de 14 zile (de exemplu, fasciita necrozantă). S-a înrolat un număr limitat de pacienţi cu factori de co-morbiditate precum diabetul (25,8 %), boli vasculare periferice (10,4 %), consumatori dependenţi de substanţe intravenoase (4,0 %) şi pacienţi HIV-pozitivi (1,2 %). Experienţa privind tratarea pacienţilor cu bacteriemie concomitentă (3,4 %) este, de asemenea, limitată. De aceea, se recomandă o atitudine terapeutică de precauţie în cazul acestor pacienţi. Rezultatele obţinute în cadrul unui studiu de dimensiuni mari la pacienţi cu infecţie a piciorului diabetic a arătat că tigeciclina a fost mai puţin eficace decât comparatorul, ca urmare tigeciclina nu este recomandată pentru utilizare la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.1). În cadrul studiilor clinice privind ICIA, cel mai frecvent tip de infecţie la pacienţii trataţi cu tigeciclină a fost apendicita complicată (50,3 %), urmată de alte tipuri de diagnostic mai puţin frecvente, cum ar fi colecistita complicată (9,6 %), perforaţia de intestin (9,6 %) abcesele intraabdominale (8,7 %), ulcerul gastric sau 4 duodenal perforat (8,3 %), peritonita (6,2 %) şi diverticulita complicată (6,0 %). Din totalul acestor pacienţi, 77,8 % aveau peritonită evidentă la examenul chirurgical. S-au inclus un număr limitat de pacienţi cu boli concomitente severe, cum sunt pacienţii cu imunitate deprimată, pacienţii cu scoruri APACHE II > 15 (3,3 %) sau cei cu abcese intraabdominale multiple, evidente la examenul chirurgical (11,4 %). Experienţa privind tratarea pacienţilor cu bacteriemie concomitentă (5,6 %) este, de asemenea, limitată. De aceea, se recomandă o atitudine terapeutică de precauţie în cazul acestor pacienţi. Trebuie luată în considerare utilizarea unui tratament antibiotic asociat în toate cazurile în care tigeciclina urmează să fie administrată pacienţilor aflaţi în stare gravă, cu ICIA apărute în urma perforaţiilor intestinale evidente clinic sau pacienţilor cu stare incipientă de sepsis sau şoc septic (vezi pct. 4.8). Efectul colestazei asupra parametrilor farmacocinetici ai tigeciclinei nu a fost elucidat în mod corespunzător. Aproximativ 50 % din totalul excreţiei de tigeciclină se face pe cale biliară. De aceea, pacienţii care prezintă colestază trebuie monitorizaţi îndeaproape. Apariţia colitei pseudomembranoase a fost raportată aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, severitatea ei variind de la uşoară până la punerea în pericol a vieţii. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea oricărui medicament antibacterian (vezi pct. 4.8). Utilizarea tigeciclinei poate determina dezvoltarea exagerată a organismelor rezistente, inclusiv fungii. Pacienţii trebuie monitorizaţi atent pe durata tratamentului. În cazul apariţiei suprainfecţiilor vor trebui luate măsuri adecvate (vezi pct. 4.8). Rezultatele studiilor cu tigeciclină efectuate la şobolani au indicat o decolorare osoasă. Tigeciclina ar putea fi asociată cu decolorarea permanentă a danturii la om, în cazul utilizării în timpul dezvoltării acesteia (vezi pct. 4.8). Copii şi adolescenţi Experienţa clinică privind utilizarea tigeciclinei pentru tratamentul infecţiilor la pacienţii copii şi adolescenţi cu vârsta de 8 ani şi peste este foarte limitată (vezi pct. 4.8 şi 5.1). În consecinţă, utilizarea la copii trebuie să fie limitată la situaţiile clinice în care nu este disponibil niciun tratament antibacterian alternativ. Greaţa şi vărsăturile sunt reacţii adverse foarte frecvente la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.8). Trebuie să se ia în considerare posibilitatea deshidratării. La pacienţii copii şi adolescenţi, tigeciclina trebuie administrată, în mod preferabil, prin perfuzie cu durata de 60 de minute. Durerea abdominală este raportată frecvent la copii, ca şi la adulţi. Durerea abdominală poate indica pancreatită. În cazul apariţiei pancreatitei, tratamentul cu tigeciclină trebuie întrerupt. Testele funcţiei hepatice, parametrii de coagulare, parametrii hematologici, amilaza şi lipaza trebuie să fie monitorizate înainte de iniţierea tratamentului cu tigeciclină şi, cu regularitate, pe durata tratamentului. Tigeciclină Depo Med nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 8 ani, din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă şi pentru că tigeciclina poate fi asociată cu modificarea permanentă a culorii danturii (vezi pct. 4.8). Informaţii despre excipienţi Tigeciclină Depo Med conţine mai puţin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per 5 ml de soluţie. Pacienţii cu dietă restrictivă de sodiu pot fi informaţi că acest medicament practic „nu conține sodiu”. 4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi. Administrarea concomitentă a tigeciclinei şi warfarinei (doză unică de 25 mg) la subiecţii sănătoşi a condus la o scădere a clearance-ului R-warfarinei şi S-warfarinei cu 40 % şi, respectiv, 23 %, precum şi la o creştere 5 a ASC cu 68 % şi, respectiv, 29 %. Mecanismul acestei interacţiuni nu este încă elucidat. Datele disponibile nu sugerează faptul că această interacţiune determină modificări semnificative ale INR. Cu toate acestea, întrucât tigeciclina poate prelungi atât timpul de protrombină (TP) cât şi timpul de tromboplastină parţial activată (aPTT), rezultatele testelor de coagulare relevante trebuie monitorizate îndeaproape în cazurile în care tigeciclina este administrată concomitent cu anticoagulante (vezi pct. 4.4). Warfarina nu a afectat profilul farmacocinetic al tigeciclinei. Gradul de metabolizare a tigeciclinei este mic. Din această cauză, nu se anticipează ca clearance-ul tigeciclinei să fie afectat de substanţele active care inhibă sau induc activitatea izoformelor CYP450. In vitro, tigeciclina nu acţionează nici ca inhibitor competitiv şi nici ca inhibitor ireversibil al enzimelor CYP450 (vezi pct. 5.2). Administrată la adulţii sănătoşi în dozele recomandate, tigeciclina nu a afectat rata sau gradul de absorbţie sau clearance-ul digoxinei (o doză de 0,5 mg urmată de doze zilnice de 0,25 mg). Digoxina nu a afectat profilul farmacocinetic al tigeciclinei. De aceea, nu este necesară ajustarea dozei de tigeciclină în cazul administrării concomitente cu digoxina. Utilizarea concomitentă a antibioticelor cu contraceptivele orale poate scădea eficacitatea contraceptivelor orale. Utilizarea concomitentă de tigeciclină şi inhibitori de calcineurină precum tacrolimus sau ciclosporină poate conduce la o creştere a concentraţiilor plasmatice minime ale inhibitorilor de calcineurină. Prin urmare, concentraţiile plasmatice ale inhibitorilor de calcineurină trebuie monitorizate în timpul tratamentului cu tigeciclină pentru a evita toxicitatea medicamentoasă. Un studiu in vitro indică faptul că tigeciclina este un substrat al glicoproteinei P. Administrarea concomitentă a inhibitorilor glicoproteinei P (de exemplu, ketoconazol sau ciclosporină) sau a inductorilor glicoproteinei P (de exemplu, rifampicină) ar putea afecta farmacocinetica tigeciclinei (vezi pct. 5.2). 4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea Sarcina Datele provenite din utilizarea tigeciclinei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. După cum este cunoscut în cazul antibioticelor din clasa tetraciclinelor, tigeciclina poate, de asemenea, induce defecte permanente la nivelul danturii (decolorare şi defecte ale smalţului) şi o întârziere a proceselor de osificare la fetuşii expuşi in utero în a doua jumătate a perioadei de sarcină, precum şi la copiii cu vârsta sub opt ani datorită dezvoltării ţesuturilor cu un metabolism accelerat al calciului şi formării complexelor de chelat de calciu (vezi pct. 4.4). Tigeciclina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care starea clinică a femeii necesită tratament cu tigeciclină. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă tigeciclina/metaboliţii acesteia se excretă în laptele uman. Datele disponibile la animale au evidenţiat excreţia tigeciclinei/metaboliţilor acesteia în lapte (vezi pct. 5.3). Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuţi/sugari. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe/de a se abţine de la tratamentul cu tigeciclină, având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie. Fertilitatea Efectele tigeciclinei asupra fertilităţii umane nu au fost studiate. Studiile nonclinice privind tigeciclina efectuate la şobolani nu indică efecte nocive în ceea ce priveşte fertilitatea sau performanţa reproductivă. La femelele de şobolan, nu au existat efecte legate de substanţa activă asupra ovarelor sau ciclurilor estrale, la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC (vezi pct. 5.3). 6 4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje Poate apărea o stare de ameţeală, care poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). 4.8 Reacții adverse Rezumatul profilului de siguranţă Numărul total al pacienţilor cu ICPȚM şi ICIA trataţi cu tigeciclină în cadrul studiilor clinice de fază 3 şi 4 a fost de 2393. În cadrul studiilor clinice, cele mai frecvente reacţii adverse datorate tratamentului, în legătură cu medicamentul, au fost greaţa (21 %) şi voma (13 %) cu caracter reversibil, care au avut, de obicei, o apariţie timpurie (în zilele 1-2 de tratament) şi, în general, un grad de severitate uşor sau moderat. Reacţiile adverse raportate în cazul utilizării tigeciclinei, inclusiv în studii clinice şi experienţa ulterioară punerii pe piaţă, sunt prezentate mai jos sub formă de tabel. Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel Clasificarea pe aparate, sisteme și organe Foarte frecvente ≥1/10 Frecvente ≥1/100 și <1/10 Mai puțin frecvente ≥1/1000 și <1/100 Rare ≥1/10000 și <1/1000 Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Infecții și infestări sepsis/șoc septic, pneumonie, abcese, infecții Tulburări hematologic e și limfatice prelungirea timpului de tromboplastină parțial activată (aPTT) și a timpului de protrombină (TP) trombocitopenie, valoare crescută a international normalised ratio (INR) hipofibrinogene mie Tulburări ale sistemului imunitar reacții anafilactice/ anafilactoide* (vezi pct. 4.3 și 4.4) Tulburări metabolice și de nutriție hipoglicemie, hipoproteinemie Tulburări ale sistemului nervos amețeală Tulburări vasculare flebită tromboflebită 7 Tulburări gastro- intestinale greață, vărsături, diaree durere abdominală, dispepsie, anorexie pancreatită acută (vezi pct. 4.4) Tulburări hepatobiliar e concentrații plasmatice crescute ale aspartat- aminotransferazei (AST) și concentrații plasmatice crescute ale alanin- aminotransferazei (ALT), hiperbilirubinemie icter, afectare hepatică, în principal de tip colestatic insuficiență hepatică* (vezi pct. 4.4) Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat prurit, erupții cutanate tranzitorii reacții adverse cutanate grave, incluzând sindrom Stevens- Johnson* Tulburări generale și la nivelul locului de administrare vindecare incompletă a plăgii, reacție la locul de injectare, cefalee inflamație la locul de injectare, durere la locul de injectare, edem la locul de injectare, flebită la locul de injectare Investigații diagnostice concentrații plasmatice crescute ale amilazei serice, creștere a azotului ureic din sânge *Reacție adversă identificată ulterior punerii pe piață 8 Descrierea reacțiilor adverse selectate Efecte de clasă ale antibioticelor Colita pseudomembranoasă, care poate varia ca severitate de la ușoară până la punerea vieții în pericol (vezi pct. 4.4). Creșterea excesivă a organismelor ne-sensibile, inclusiv fungi (vezi pct. 4.4). Efecte de clasă ale tetraciclinelor Antibioticele din clasa glicilciclinelor sunt similare structural cu cele din clasa tetraciclinelor. Reacțiile adverse specifice clasei tetraciclinelor pot include fotosensibilizare, pseudotumor cerebri, pancreatită și un efect anti-anabolic care a condus la creșterea azotului ureic din sânge, azotemie, acidoză și hipofosfatemie (vezi pct. 4.4). Tigeciclina ar putea fi asociată cu modificarea permanentă a culorii danturii, în cazul utilizării în timpul dezvoltării acesteia (vezi pct. 4.4). În cadrul studiilor clinice de fază 3 și 4 referitoare la ICPȚM și ICIA, reacții adverse grave în legătură cu infecția au fost raportate mai frecvent la subiecții tratați cu tigeciclină (7,1 %) decât la comparatori (5,3 %). S-au observat diferențe semnificative în ceea ce privește incidența sepsisului / șocului septic la subiecții tratați cu tigeciclină (2,2 %) decât la comparatori (1,1 %). Valorile anormale ale AST și ALT la pacienții tratați cu tigeciclină s-au semnalat mai frecvent în perioada post terapie față de pacienții tratați cu comparator, unde acestea au apărut mai frecvent în perioada de terapie. În toate studiile de fază 3 și 4 (la pacienți cu infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi și infecții complicate intra-abdominale), decesul a intervenit la 2,4 % (54/2216) dintre pacienții tratați cu tigeciclină și la 1,7 % (37/2206) dintre pacienții cărora li s-au administrat comparatori activi. Copii și adolescenți Există date limitate de siguranță care provin din două studii de farmacocinetică (vezi pct. 5.2). În aceste studii nu au fost observate motive de îngrijorare noi sau neașteptate privind siguranța. În cadrul unui studiu de farmacocinetică în regim deschis, cu doză unică, crescătoare, siguranța tigeciclinei a fost investigată la 25 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani, cu recuperare recentă în urma unor infecții. Profilul reacțiilor adverse la tigeciclină la acești 25 de subiecți a fost în general concordant cu cel al adulților. Siguranța tigeciclinei a fost, de asemenea, investigată în cadrul unui studiu de farmacocinetică în regim deschis, cu doze multiple, crescătoare, la 58 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani, cu ICPȚM (n=15), ICIA (n=24) sau pneumonie dobândită în comunitate (n=19). Profilul reacțiilor adverse la tigeciclină la acești 58 de subiecți a fost în general concordant cu cel al adulților, cu excepția senzației de greață (48,3%), vărsăturilor (46,6 %) și concentrațiilor plasmatice crescute de lipază (6,9 %), care au fost observate cu frecvențe mai mari la copii decât la adulți. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro 9 4.9 Supradozaj Nu sunt disponibile informaţii specifice cu privire la tratamentul în caz de supradozaj. Administrarea intravenoasă a unei doze unice de 300 mg de tigeciclină pe durata a 60 de minute la voluntari sănătoşi a produs o incidenţă crescută a cazurilor de greaţă şi vărsături. Tigeciclina nu poate fi îndepărtată prin hemodializă în cantităţi semnificative. 5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăți farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: Antibiotice de uz sistemic, tetracicline, codul ATC: J01AA12 Mecanism de acțiune Tigeciclina, un antibiotic din clasa glicilciclinelor, inhibă translația proteinelor în interiorul bacteriei legându-se de subunitatea ribozomală 30S și blocând accesul moleculelor aminoacil ale ARNt la situsul A al ribozomului. Aceasta împiedică încorporarea fragmentelor de aminoacizi în lanțurile peptidice în creștere. În general, tigeciclina este considerată un antibiotic de tip bacteriostatic. În condițiile unei concentrații de 4 ori mai mare decât concentrația minimă inhibitorie (CMI), s-a observat o reducere cu două ordine de mărime a numărului de colonii în urma tratării cu tigeciclină a culturilor din speciile de Enterococcus, Staphylococcus aureus și Escherichia coli. Mecanism de instalare a rezistenței Tigeciclina are capacitatea de a depăși cele două mecanisme majore de instalare a rezistenței la tetracicline, bazate pe protecția ribozomală și pe pompele de eflux. A fost demonstrată existența rezistenței încrucișate între tulpinile microbiene rezistente la tigeciclină și cele rezistente la minociclină din cadrul ordinului Enterobacterales, datorită pompelor de eflux de multiplă rezistență (MDR). Nu există o rezistență încrucișată, pe baza țintelor specifice, între tigeciclină și majoritatea claselor de antibiotice. Tigeciclina este vulnerabilă la acțiunea pompelor de eflux pentru mai multe medicamente cu determinare cromozomială prezente la Proteeae și Pseudomonas aeruginosa. Agenții patogeni din familia Proteeae (speciile Proteus, speciile Providencia și speciile Morganella) sunt, în general, mai puțin sensibili la acțiunea tigeciclinei decât alți membri ai ordinului Enterobacterales. Gradul scăzut de sensibilitate constatat la ambele grupuri a fost pus pe seama exprimării excesive a pompei de eflux pentru mai multe medicamente AcrAB nespecifice. Sensibilitatea scăzută în cazul Acinetobacter baumanni a fost atribuită supraexprimării pompei de eflux AdeABC. Activitate antibacteriană în asociere cu alte medicamente antibacteriene În cadrul studiilor in vitro, a fost observat rar antagonismul între tigeciclină și alte clase de antibiotice utilizate frecvent. Limite de testare a sensibilității Criteriile de interpretare ale CMI (concentrația minimă inhibitorie) privind testarea sensibilității au fost stabilite de European Committee on Antimicrobial Susceptibility Testing (EUCAST) pentru tigeciclină și sunt prezentate mai jos: https://www.ema.europa.eu/documents/other/minimum-inhibitory-concentration-mic- breakpoints_en.xlsx" Pentru bacteriile anaerobe există dovezi clinice privind eficacitatea în cazuri de infecții intra- abdominale polimicrobiene, dar nu și corelații între valorile CMI, datele de ordin farmacocinetic/farmacodinamic și rezultatele clinice. Din această cauză, nu este dată nicio limită privind sensibilitatea. Trebuie remarcat faptul că distribuirea valorilor CMI pentru organismele din 10 genurile Bacteroides și Clostridium se face pe o scară largă, putând include valori ce depășesc 2 mg/l de tigeciclină. Dovezile disponibile privind eficacitatea clinică a tigeciclinei față de enterococi este limitată. Cu toate acestea, în cadrul studiilor clinice, infecțiile intra-abdominale polimicrobiene au răspuns la tratamentul cu tigeciclină. Sensibilitate Prevalența rezistenței dobândite poate varia pe criterii geografice și temporale pentru anumite specii, informațiile privind rezistența la antibiotice pe plan local fiind deosebit de utile în cazul tratării infecțiilor severe. Dacă prevalența rezistenței este de așa natură încât utilitatea agentului antibiotic este discutabilă în cel puțin unele tipuri de infecții, trebuie solicitată opinia experților, după caz. Agent patogen Speciile sensibile în mod obișnuit Aerobi Gram-pozitiv Speciile Enterococcus † Staphylococcus aureus* Staphylococcus epidermidis Staphylococcus haemolyticus Streptococcus agalactiae* Grupul Streptococcus anginosus* (include S. anginosus, S. intermedius și S. constellatus) Streptococcus pyogenes* Streptococii din grupul viridans Aerobi Gram-negativ Citrobacter freundii* Citrobacter koseri Escherichia coli* Anaerobi Clostridium perfringens† Speciile Peptostreptococcus † Speciile Prevotella Speciile în cazul cărora rezistența dobândită ar putea reprezenta o problemă Aerobi Gram-negativ Acinetobacter baumannii Burkholderia cepacia Enterobacter cloacae* Klebsiella aerogenes Klebsiella oxytoca* Klebsiella pneumoniae* Stenotrophomonas maltophilia Anaerobi Grupul Bacteroides fragilis† Organisme natural rezistente Aerobi Gram-negativ Morganella morganii Speciile Proteus Speciile Providencia Serratia marcescens Pseudomonas aeruginosa * indică speciile împotriva cărora se consideră că activitatea antibiotică a fost demonstrată în mod satisfăcător în cadrul studiilor clinice. † vezi pct. 5.1, Limite de mai sus. 11 Electrofiziologie cardiacă O singură doză intravenoasă de 50 mg sau 200 mg de tigeciclină nu a determinat niciun efect semnificativ asupra intervalului QTc în cadrul unui studiu riguros cu 4 brațe, încrucișat, randomizat, placebo și activ controlat efectuat la 46 de subiecți sănătoși. Copii și adolescenți În cadrul unui studiu în regim deschis, cu doze multiple, crescătoare s-a administrat tigeciclină (0,75, 1 sau 1,25 mg/kg) la 39 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani, cu ICIA sau ICPȚM. Tuturor pacienților li s-a administrat tigeciclină intravenos, timp de minim 3 zile consecutive până la maximum 14 zile consecutive, cu opțiunea schimbării tratamentului cu un antibiotic administrat pe cale orală în sau după a 4-a zi. Vindecarea clinică a fost evaluată în decurs de 10 până la 21 de zile după administrarea ultimei doze de tratament. Rezumatul răspunsului clinic în rezultatele pentru populația cu intenție de tratament modificată (ITm) este indicat în tabelul următor. Vindecare clinică, populația cu ITm 0,75 mg/kg 1 mg/kg 1,25 mg/kg Indicație n/N (%) n/N (%) n/N (%) Infecții complicate intra- abdominale 6/6 (100,0) 3/6 (50,0) 10/12 (83,3) Infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi 3/4 (75,0) 5/7 (71,4) 2/4 (50,0) Total 9/10 (90,0) 8/13 (62,0) 12/16 (75,0) Datele de eficacitate de mai sus trebuie considerate cu precauție, întrucât în acest studiu au fost permise antibiotice concomitent. În plus, trebuie să se ia în considerare, de asemenea, numărul mic de pacienți. 5.2 Proprietăți farmacocinetice Absorbție Tigeciclina se administrează intravenos, prin urmare biodisponibilitatea sa este de 100 %. Distribuție In vitro, legarea tigeciclinei de proteinele plasmatice variază, aproximativ, între 71 % și 89 % la concentrațiile observate în studiile clinice (între 0,1 și 1,0 mcg/ml). Studiile de farmacocinetică la animale și la om au arătat faptul că tigeciclina se distribuie cu rapiditate la nivelul țesuturilor. La șobolanii cărora li s-au administrat doze unice sau multiple de tigeciclină marcată cu 14 C, radioactivitatea a fost uniform distribuită în majoritatea țesuturilor, valorile cele mai înalte ale expunerii globale fiind observate în măduva osoasă, glandele salivare, glanda tiroidă, splină și rinichi. La om, valoarea volumului de distribuție al tigeciclinei la starea de echilibru s-a situat, în medie, între 500 l și 700 l (7 până la 9 l/kg), indicând faptul că distribuția tigeciclinei se face mult dincolo de volumul plasmatic, aceasta concentrându-se în țesuturi. Nu există date referitoare la capacitatea tigeciclinei de a traversa bariera hemato-encefalică la om. În cadrul studiilor de farmacologie clinică care au utilizat regimul de dozare terapeutică, cu o doză inițială de 100 mg urmată de doze de 50 mg la fiecare 12 ore, valoarea C max plasmatice a tigeciclinei la starea de echilibru a fost de 866±233 ng/ml în cazul perfuziilor de 30 de minute și de 634±97 ng/ml în cazul perfuziilor de 60 de minute. Valoarea ASC 0-12h la starea de echilibru a fost de 2,349±850 ng•h/ml. 12 Metabolizare În medie, se estimează că mai puțin de 20 % din tigeciclină este metabolizată înainte de excreție. La voluntarii sănătoși de sex masculin, după administrarea de tigeciclină marcată cu 14 C, principala moleculă marcată cu 14 C recuperată în urină și materiile fecale a fost tigeciclina nemodificată, însă au fost, de asemenea, prezenți și un metabolit N-acetilic și un epimer al tigeciclinei. Studiile in vitro pe microsomi hepatici umani au indicat faptul că tigeciclina nu inhibă căile metabolice mediate de niciuna din următoarele 6 izoforme ale citocromului P450 (CYP): 1A2, 2C8, 2C9, 2C19, 2D6, și 3A4 prin inhibare competitivă. În plus, tigeciclina nu a prezentat nicio dependență de NADPH în ceea ce privește inhibarea CYP2C9, CYP2C19, CYP2D6 și CYP3A, ceea ce sugerează absența inhibării acestor enzime CYP pe baza mecanismului de acțiune. Eliminare Radioactivitatea totală recuperată în materiile fecale și urină în urma administrării de tigeciclină marcată cu 14 C a indicat faptul că 59 % din doză se elimină pe cale biliară/fecală, iar 33 % se excretă prin urină. În general, principala cale de eliminare a tigeciclinei este reprezentată de excreția biliară a tigeciclinei nemodificate. Glucuronidarea și excreția renală a tigeciclinei nemodificate reprezintă căi de eliminare secundare. Valoarea clearance-ului total al tigeciclinei este de 24 l/h, după administrarea prin perfuzie intravenoasă. Clearance-ul renal reprezintă aproximativ 13 % din clearance-ul total. Tigeciclina prezintă un regim poliexponențial de eliminare din plasmă, cu o valoare medie a timpului de înjumătățire plasmatică prin eliminare terminal de 42 de ore, în urma administrării unor doze multiple, deși există variații inter-individuale importante. Studiile in vitro utilizând celule Caco-2 indică faptul că tigeciclina nu inhibă fluxul digoxinei, sugerând că tigeciclina nu este un inhibitor al glicoproteinei P (gp-P). Această informație provenită din studiile in vitro corespunde cu lipsa efectului tigeciclinei asupra eliminării digoxinei, observată în studiul in vivo de interacțiune medicamentoasă descris mai sus (vezi pct. 4.5). Tigeciclina este un substrat al gp-P, pe baza unui studiu in vitro, utilizând o linie de celule care supraexprimă gp-P. Contribuția potențială a transportului mediat de către gp-P la dispunerea in vivo a tigeciclinei nu este cunoscută. Administrarea concomitentă a inhibitorilor glicoproteinei P (de exemplu, ketoconazol sau ciclosporină) sau a inductorilor glicoproteinei P (de exemplu, rifampicină) ar putea afecta farmacocinetica tigeciclinei. Grupe speciale de pacienți Insuficiența hepatică Parametrii farmacocinetici ai tigeciclinei, în condițiile unei administrări unice, nu au fost afectați la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară. Cu toate acestea, la pacienții cu insuficiență hepatică moderată și severă (Child Pugh gradele B și C), clearance-ul sistemic al tigeciclinei a fost redus cu 25 % și, respectiv, cu 55 %, iar timpul de înjumătățire plasmatică al tigeciclinei a fost prelungit cu 23 % și, respectiv, cu 43 % (vezi pct. 4.2). Insuficiența renală Parametrii farmacocinetici ai tigeciclinei, în condițiile unei administrări unice, nu au fost afectați la pacienții cu insuficiență renală ușoară (clearance-ul creatininei < 30 ml/min, n=6). În insuficiența renală severă, valoarea ASC a fost cu 30 % mai mare decât la subiecții cu funcție renală normală (vezi pct. 4.2). Vârstnici Nu s-au observat diferențe globale de farmacocinetică între subiecții vârstnici sănătoși și subiecții mai tineri (vezi pct. 4.2). 13 Copii și adolescenți Farmacocinetica tigeciclinei a fost investigată în cadrul a două studii. În primul studiu au fost înrolați copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani (n=24) cărora li s-a administrat tigeciclină în doză unică (0,5, 1 sau 2 mg/kg, până la o doză maximă de 50 mg, 100 mg și, respectiv, 150 mg), intravenos, pe o durată de 30 de minute. Al doilea studiu a fost efectuat la copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani cărora li s-a administrat tigeciclină în doze repetate (0,75, 1 sau 1,25 mg/kg până la o doză maximă de 50 mg) la fiecare 12 ore, pe o durată de 30 de minute. În aceste studii nu s-a administrat o doză de încărcare. Parametrii farmacocinetici sunt sintetizați în tabelul de mai jos. Valori medii ± DS ale C max și ASC ale tigeciclinei la copii pentru doze standardizate la 1 mg/kg Vârsta (ani) N C max (ng/mL) ASC (ng•h/mL)* Doză unică 8 – 11 8 3881 ± 6637 4034 ± 2874 12 - 16 16 8508 ± 11433 7026 ± 4088 Doze repetate 8 - 11 42 1911 ± 3032 2404 ± 1000 * doză unică ASC 0-∞ , doze repetate ASC 0-12h Valoarea țintă a ASC 0-12h la adulți după administrarea dozei de încărcare recomandate de 100 mg urmată de 50 mg la interval de 12 ore a fost de aproximativ 2500 ng•h/mL. Analiza farmacocinetică populațională din ambele studii a identificat greutatea corporală drept covariabilă a clearance-ului tigeciclinei la copiii cu vârsta de 8 ani și peste. O schemă de administrare de 1,2 mg/kg tigeciclină la fiecare 12 ore (până la o doză maximă de 50 mg la fiecare 12 ore) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și < 12 ani și de 50 mg la fiecare 12 ore pentru adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și <18 ani este probabil să aibă drept rezultat expuneri comparabile cu cele observate la adulții tratați cu schema de administrare aprobată. La câțiva copii incluși în aceste studii s-au observat valori ale C max mai mari decât cele ale pacienților adulți. În consecință, este necesară atenție pentru viteza de perfuzie a tigeciclinei la copii și adolescenți. Sex Nu s-au constatat diferențe relevante între cele două sexe, în ceea ce privește clearance-ul tigeciclinei. S-a estimat că valoarea ASC este cu 20 % mai mare la femei decât la bărbați. Rasă Nu s-au constatat diferențe între rase, în ceea ce privește clearance-ul tigeciclinei. Greutate corporală Valoarea clearance-ului, valoarea normalizată a clearance-ului în funcție de greutatea corporală și valoarea ASC nu au arătat diferențe semnificative între pacienții cu greutăți corporale diferite, inclusiv cei cu greutate corporală > 125 kg. Valoarea ASC a fost cu 24 % mai mică în cazul pacienților cu greutate corporală > 125 kg. Nu există date disponibile privind pacienții cu greutate corporală egală cu 140 kg sau mai mare. 5.3 Date preclinice de siguranță În cadrul unor studii de toxicitate cu doze repetate efectuate la șobolani și câini, s-au observat depleția limfocitară/atrofia ganglionilor limfatici, splinei și timusului, scăderea eritrocitelor, reticulocitelor, leucocitelor și trombocitelor, asociate cu un fenomen de hipocelularitate a măduvei osoase și reacții adverse renale și gastro-intestinale în cazul expunerii la doze de tigeciclină de 8 și, respectiv, de 10 ori mai mari decât doza zilnică la om, conform ASC la șobolani și, respectiv, câini. S-a constatat că aceste modificări sunt reversibile după două săptămâni de administrare a dozelor. 14 La șobolani s-a constatat o decolorare osoasă care nu a fost reversibilă după două săptămâni de administrare a dozelor. Rezultatele studiilor la animale indică faptul că tigeciclina traversează placenta și se regăsește în țesuturile fetale. În cadrul studiilor privind efectele toxice asupra funcției de reproducere, s-au observat scăderi ale greutății fetale la șobolani și iepuri (cu întârzieri de osificare asociate) în urma administrării de tigeciclină. Tigeciclina nu s-a dovedit teratogenă la șobolani sau iepuri. Tigeciclina nu a afectat împerecherea sau fertilitatea la șobolani la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC. La femelele de șobolan, nu au existat efecte legate de substanța activă asupra ovarelor sau ciclurilor estrale, la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC. Rezultatele studiilor efectuate la animale cu tigeciclină marcată cu 14 C au indicat faptul că tigeciclina este excretată cu ușurință în laptele femelelor de șobolan care alăptează. Datorită biodisponibilității scăzute a tigeciclinei administrate oral, în cazul nou-născuților alăptați, expunerea sistemică este mică sau inexistentă ca rezultat al expunerii prin intermediul laptelui matern. Nu au fost efectuate studii pe întreaga durată a vieții la animale pentru a se evalua potențialul carcinogenic al tigeciclinei, dar studiile de genotoxicitate pe termen scurt au fost negative. În cadrul studiilor la animale, administrarea intravenoasă in bolus a tigeciclinei a fost asociată cu un răspuns histaminic. Aceste efecte s-au observat în cazul expunerilor la doze de 14 și de 3 ori mai mari decât doza zilnică la om, pe baza valorii ASC la șobolani și, respectiv, la câini. În urma administrării tigeciclinei la șobolani nu au fost găsite dovezi care să indice efecte de fotosensibilizare. 6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE 6.1 Lista excipienților Arginină Acid clorhidric concentrat (pentru ajustarea pH-ului) 6.2 Incompatibilități Trebuie evitată administrarea simultană cu tigeciclina, prin același tub de perfuzie în Y, a următoarelor substanțe active: amfotericină B, complex lipidic cu amfotericină B, diazepam, esomeprazol, omeprazol și soluțiile intravenoase care pot provoca o creștere peste 7 a pH-ului. Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepția celor menționate la pct. 6.6. 6.3 Perioada de valabilitate 24 luni. După reconstituire: După ce a fost reconstituită, soluția trebuie utilizată imediat. După diluare: Stabilitatea chimică și fizică în timpul utilizării după reconstituire și diluare imediată în pungă sau alt recipient de perfuzie corespunzător (de exemplu, flacon de sticlă) a fost demonstrată timp de: - 6 ore la 23-27 °C atât sub lumină artificială cât și protejat de lumină când se diluează cu soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %), soluție injectabilă de dextroză 50 mg/ml (5 %) sau soluție injectabilă de Ringer lactat la o concentrație de Tigeciclină Depo Med de 0,476 mg/ml și 0,909 mg/ml. 15 - 48 de ore la 2-8 °C protejat de lumină și timp de 1 oră în plus la 23-27 °C expus la lumină când se diluează cu soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %), soluție injectabilă de dextroză 50 mg/ml (5 %) sau soluție injectabilă de Ringer lactat la o concentrație de Tigeciclină Depo Med de 0,476 mg/ml și 0,909 mg/ml. Din punct de vedere microbiologic, produsul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, timpii și condițiile de păstrare înaintea utilizării sunt responsabilitatea utilizatorului și, în mod normal, nu trebuie să depășească 24 ore la 2 – 8 °C, dacă diluarea a avut loc în condiții controlate și aseptice validate. Orice soluție neutilizată trebuie eliminată. 6.4 Precauții speciale pentru păstrare - Pentru medicamentul ambalat pentru comercializare: acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. - Pentru soluția reconstituită: a se păstra sub 25°C. 6.5 Natura și conținutul ambalajului - Cutie cu un flacon cu capacitatea de 10ml din sticlă transparentă tip I, cu dop gri din cauciuc clorobutilic și sigilat cu capsă de aluminiu flip-off. - Cutie cu 10 flacoane de 10ml din sticlă transparentă tip I, cu dop gri din cauciuc clorobutilic și capsă de aluminiu flip-off. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor Pulberea trebuie reconstituită cu ajutorul a 5,3 ml soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %), soluție injectabilă de dextroză 50 mg/ml (5 %) sau soluție injectabilă Ringer lactat pentru a atinge o concentrație de 10 mg/ml de tigeciclină. Flaconul se va agita ușor, până la dizolvarea medicamentului. După aceea, un volum de 5 ml de soluție reconstituită va fi imediat extras din flacon și introdus într-o pungă de 100 ml pentru perfuzie intravenoasă sau alt recipient de perfuzie corespunzător (de exemplu, flacon de sticlă). Pentru o doză de 100 mg, reconstituiți conținutul a două flacoane într-o pungă de 100 ml pentru perfuzie intravenoasă sau alt recipient de perfuzie corespunzător (de exemplu, flacon de sticlă). Notă: Flaconul conține un surplus de 6 %. Astfel, 5 ml de soluție reconstituită este echivalentul a 50 mg de substanță activă. Soluția reconstituită trebuie să fie limpede, de culoare galbenă-portocalie, fără semne evidente de contaminare; în caz contrar, soluția trebuie eliminată. Produsele cu administrare parenterală trebuie inspectate vizual, înainte de administrare, pentru detectarea oricărui conținut de particule sau modificări de culoare (de exemplu, verde sau neagră). Utilizați numai soluții limpezi și practic fără conținut de particule. Soluția perfuzabilă gata de administrare trebuie administrată intravenos printr-o linie de perfuzie destinată doar acestui medicament sau prin intermediul unui tub în Y. În cazul în care este utilizată aceeași linie intravenoasă pentru administrarea consecutivă, prin perfuzie, a mai multor substanțe active, linia va trebui spălată înainte și după perfuzia cu tigeciclină, utilizând fie soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %), fie soluție injectabilă de dextroză 50 mg/ml (5 %). Injecția trebuie făcută utilizând o soluție perfuzabilă compatibilă cu tigeciclina și cu orice alt(e) medicament(e) administrat(e) prin intermediul acestei linii comune (vezi pct. 6.2). Acest medicament este de unică folosință; orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale. 16 Soluțiile intravenoase compatibile includ: soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %), soluție injectabilă de dextroză 50 mg/ml (5 %) și soluție injectabilă Ringer lactat. În cazul administrării prin intermediul unui tub de perfuzie în Y, compatibilitatea tigeciclinei diluată în soluție injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %) este demonstrată pentru următoarele medicamente sau soluții pentru diluare: amikacină, dobutamină, clorhidrat de dopamină, gentamicină, soluție Ringer lactat, clorhidrat de lidocaină, metoclopramidă, norepinefrină, piperacilină/tazobactam, clorură de potasiu, propofol, teofilină și tobramicină. 7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ DEPO MED SRL, România Calea Domneasca BL L2D parter, Târgoviște, 130003 Dâmbovița România 8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ 15813/2025/01-02 9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI Data primei autorizări: ianuarie 2025 10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI Ianuarie 2025 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.